Carotarea găurilor în gresie și gresie porțelanată

Carotarea înseamnă găurirea unei găuri rotunde de diametru mai mare, prin toată grosimea plăcii. Spre deosebire de o gaură mică pentru diblu, aici nu se folosește un burghiu obișnuit, ci o carotă: un cilindru gol pe dinăuntru, cu muchia tăietoare pe circumferință. Carota taie un cerc, iar în interiorul ei rămâne un „dop” din placă, care se scoate apoi.

Lucrarea se socotește la bucată, adică pentru fiecare gaură în parte. Situațiile tipice în care ai nevoie de ea:

• racordurile de apă rece și caldă pentru bateria montată pe perete, la duș sau deasupra căzii,
• robineții colțari și scurgerea de sub lavoar,
• racordurile caloriferului sau ale caloriferului port-prosop, care ies din perete sau din pardoseală,
• țeava de scurgere a vasului WC, a bideului sau a unui sifon de pardoseală cu corp rotund,
• dozele electrice pentru prize și întrerupătoare într-un perete placat,
• trecerile pentru coloane, ancorele balustradei sau stâlpii de pe o terasă cu gresie porțelanată.

De ce nu se poate face gaura pur și simplu cu flexul? Se poate, dar o formă rotundă obținută din tăieturi drepte nu iese niciodată curat. Rozeta bateriei sau a robinetului de calorifer acoperă de obicei doar câțiva milimetri în jurul țevii, așa că o margine zimțată s-ar vedea de sub ea. Carota face un cerc precis, pe care rozeta îl acoperă fără probleme.

Faianța obișnuită pentru pereți e mai moale și mai poroasă. În ea se poate găuri și cu carote mai ieftine, cu dinți din carbură, sau cu un dispozitiv reglabil de tip compas. Gresia porțelanată e altă categorie. Se arde la temperatură foarte mare, e foarte compactă și dură, iar absorbția de apă e, după datele producătorilor, de regulă sub o jumătate de procent. Tocmai această densitate o face excelentă pentru pardoseli, dar la găurire opune o rezistență pe care o sculă obișnuită nu o învinge.

De aceea, în gresia porțelanată se găurește numai cu carotă diamantată. La găurire se produce multă căldură, iar dacă nu răcești carota, diamantele se „lustruiesc”, nu mai taie și placa se supraîncălzește. O placă supraîncălzită poate face o fisură capilară care nu se vede imediat, ci abia după montaj sau după primul sezon de încălzire.

O altă particularitate a gresiei de azi sunt formatele mari și plăcile subțiri. Plăcile de 60 × 120 cm sau mai mari sunt sensibile la îndoire și la tensiuni când sunt manipulate. O gaură aproape de marginea unei asemenea plăci e un punct slab, din care poate porni o crăpătură. La gresia lustruită există și riscul ca suprafața din jurul găurii să se zgârie dacă, la pornire, carota alunecă.

Măsurarea poziției

Cea mai mare parte a muncii nu e găurirea în sine, ci măsurarea exactă. Faianțarul măsoară de la un punct fix, de exemplu de la un colț sau de la ultima placă montată, poziția centrului țevii pe orizontală și pe verticală. Trebuie să adauge lățimea rostului dintre plăci. Aici apar cele mai multe greșeli, pentru că un milimetru uitat la fiecare rost se adună, după trei-patru plăci, într-o deplasare pe care rozeta nu o mai ascunde. De aceea, meseriașii cu experiență pun adesea placa în locul unde va sta și transferă poziția racordului direct pe ea.

Alegerea diametrului

Gaura se face de regulă cu câțiva milimetri mai mare decât diametrul țevii. Motivele sunt mai multe: țeava poate să nu fie perfect perpendiculară, la montaj e nevoie de puțin joc, iar la instalațiile de încălzire țeava se mișcă ușor când se încălzește. Totuși, diametrul nu are voie să depășească ce acoperă rozeta sau manșonul. Așa că e bine să ai la măsurare bateria sau robinetul concret, nu doar „o rozetă oarecare”.

Găurirea propriu-zisă

Placa se așază cu fața în sus pe un suport plan și rigid, de exemplu o bucată de placă de lemn sau o altă placă de gresie, ca să nu se îndoaie la găurire. O carotă fără burghiu de centrare tinde să fugă pe glazura netedă, de aceea se folosește un șablon cu ventuză sau carota se pune întâi înclinat, își face un mic șanț, și abia apoi se îndreaptă perpendicular. Se găurește fără percuție, cu presiune moderată, cu răcire cu apă sau, la carotele uscate cu ceară, cu o mișcare ușoară circulară. Spre final presiunea se reduce și mai mult, ca spatele plăcii să nu se ciobească la ieșire.

Curățarea și verificarea

După găurire se scoate dopul tăiat, se verifică muchia și, dacă e nevoie, se teșește fin cu un burete diamantat de șlefuit. Placa se clătește, ca să nu rămână pe ea nămolul de la găurire, și se mai potrivește o dată la locul ei înainte de lipire.

Există mai multe tipuri de scule și fiecare se potrivește altui caz. E util să știi ce folosește meseriașul, pentru că de asta depinde calitatea muchiei.

• Carotă diamantată pentru găurire uscată, cu ceară: se prinde într-o bormașină obișnuită sau într-o mașină de înșurubat cu acumulator, ceara din interior se topește la încălzire și răcește diamantele. Bună pentru găuri mai mici și bucăți izolate. Cere mișcare circulară și răbdare.
• Carotă diamantată cu filet M14 pentru flex: rapidă și puternică, o folosesc faianțarii când au multe găuri de făcut. Lucrează la turație mare, așa că răcirea și ghidarea fermă sunt esențiale, altfel muchia se ciobește.
• Carotă pentru găurire umedă, pe stativ: cea mai precisă, potrivită pentru diametre mari, de exemplu pentru scurgerea WC, și pentru gresia groasă de exterior. Pentru găuri izolate în baie se folosește mai rar.
• Carotă cu carbură sau dispozitiv tip compas: doar pentru faianța moale de perete. În gresia porțelanată nu e potrivită, se tocește repede și poate sparge placa.

Pentru gresia porțelanată de pardoseală se folosește, practic, aproape întotdeauna diamantul. La piatra naturală și la mozaicul de sticlă se aplică alte reguli, iar meseriașul ar trebui să spună dinainte dacă are experiență cu un asemenea material.

Gaura poate fi făcută exact numai dacă toate țevile și dozele sunt montate exact. Înainte de placare ar trebui să ai rezolvate următoarele:

• instalatorul a montat racordurile la înălțimea și distanța corecte, le-a dopat și a făcut proba de presiune,
• la bateria de perete, racordurile sunt la același nivel și la distanța indicată de producătorul bateriei (de regulă 150 mm),
• electricianul autorizat ANRE a montat dozele astfel încât după placare să fie la fața faianței, nu adâncite mult sub ea,
• în zonele ude, hidroizolația e gata, inclusiv manșoanele de etanșare din jurul trecerilor,
• ai ales bateriile, robineții și rozetele concrete, ca să se poată stabili diametrul găurii,
• ai gresie de rezervă pentru eventuale înlocuiri, pentru că la găurirea gresiei porțelanate se mai strică uneori câte o placă.

Într-un bloc de locuințe, verifică dacă lucrarea atinge instalațiile comune, de exemplu coloanele de apă sau de încălzire. Dacă trebuie oprită o coloană, asta se face de obicei prin administrator sau asociația de proprietari, așa că stabilește din timp ziua, ca să nu rămână vecinii fără apă fără să știe.

Dacă gaura se face lângă o conductă de gaz, de exemplu la trecerea spre centrală, conducta poate fi umblată numai de un instalator autorizat pentru gaze. Dacă simți vreodată miros de gaz, ieși imediat, nu acționa întrerupătoare electrice și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaz sau la 112.

Deși e mereu vorba de „o bucată”, dificultatea diferă mult de la o gaură la alta. De aici depind și timpul, și riscul de a strica placa.

Situații mai simple

• placă liberă, nemontată, care se poate găuri pe masă,
• diametru mai mic și gaură în mijlocul plăcii, departe de margine,
• gresie porțelanată mată, de grosime obișnuită, în jur de 8 până la 10 mm,
• mai multe găuri la fel, făcute una după alta, cu scula deja pregătită.

Situații mai grele

• gaură în gresie deja montată, de exemplu la montarea ulterioară a unui calorifer; placa trebuie să fie lipită pe toată suprafața, altfel poate crăpa la găurire, iar în spatele ei pot fi țevi sau cabluri,
• gaură aproape de muchia plăcii; distanța față de margine ar trebui să fie de regulă cel puțin aproximativ 1 până la 2 cm, iar la formatele mari și subțiri chiar mai mult,
• gaură peste rost, când o jumătate din cerc cade pe o placă și cealaltă jumătate pe placa vecină; plăcile trebuie fixate ferm una de alta la găurire,
• diametru mare, de exemplu pentru scurgerea WC sau pentru stâlpul unei balustrade,
• gresie groasă de exterior, cu grosime în jur de 20 mm, suprafață lustruită sau structură antiderapantă,
• placă de format mare, greu de manipulat și care, la o greșeală, înseamnă cea mai multă muncă de refăcut.

La gresia montată e bine să aștepți până se întărește complet adezivul. După datele producătorului de adeziv, asta înseamnă de regulă cel puțin 24 de ore, iar la un strat mai gros chiar mai mult. Găurirea unei plăci abia lipite o poate desprinde.

În lista de prețuri, pe lângă această lucrare, găsești și lucrarea înrudită decuparea găurilor în faianță și gresie. La prima vedere sună asemănător, dar procedeul și sculele sunt altele.

• Carotarea înseamnă întotdeauna o gaură rotundă, făcută cu carotă diamantată, iar rezultatul e un cerc curat. Se potrivește pentru țevi, racorduri, scurgeri și doze.
• Decuparea înseamnă o gaură sau o tăietură pătrată ori neregulată, de exemplu pentru un sifon de pardoseală pătrat, o ușiță de vizitare, o tăietură în jurul tocului de ușă, al unui colț de perete sau al unui soclu. Se face cu flexul, cu mașina de tăiat sau cu mașina de tăiat cu apă.
• La carotare contează mai ales diametrul, materialul și poziția găurii. La decupare contează lungimea și numărul tăieturilor și dacă decupajul e în mijlocul plăcii sau pornește de la margine.
• O gaură pătrată decupată în mijlocul plăcii începe des cu câteva găuri mici date în colțuri, ca din colțurile ascuțite să nu pornească fisuri. Asta face însă parte din decupare, nu e o carotare separată.

Așadar, dacă ai nevoie de o gaură pentru țeava caloriferului, comanzi carotarea. Dacă ai nevoie de un decupaj pentru un sifon de pardoseală pătrat, e vorba de decupare. Când nu ești sigur, arată-i faianțarului produsul concret care va trece prin gresie.

Cele mai multe probleme cu găurile nu apar imediat, ci la montarea obiectelor sanitare sau după câteva luni de folosire.

• Gaură deplasată: poziție măsurată greșit sau rost uitat. Rozeta nu mai stă centrată sau nu acoperă deloc gaura, iar placa trebuie schimbată.
• Gaură prea mică: țeava intră forțat, placa e sub tensiune și cu timpul crapă. La țevile de încălzire se întâmplă mai des, pentru că se dilată când se încălzesc.
• Fisură capilară din supraîncălzire: apare la găurirea fără răcire sau cu o carotă tocită. La început nu se vede, apoi se lungește și se umple de murdărie.
• Muchie ciobită: presiune prea mare spre final sau găurire cu percuție. Sub rozetă uneori trece neobservată, la doze și la scurgeri de multe ori nu.
• Umplutură rigidă în jurul țevii: spațiul dintre țeavă și gresie se umple cu chit de rostuit. Mișcarea țevii sfărâmă apoi rostul sau afectează placa. Corect, spațiul se umple cu un material elastic permanent, de regulă silicon sanitar.
• Hidroizolație întreruptă: la duș, la o găurire ulterioară, se deteriorează stratul de hidroizolație sau manșonul de sub placă, iar apa începe să intre în spatele placajului.
• Țeavă sau cablu găurit: la găurirea în placaj montat, fără să verifici ce e în spate. Înainte de o asemenea găurire trebuie să cunoști traseele instalațiilor sau să le verifici cu un detector.

Dacă ai nevoie de una sau două găuri într-o placă nemontată, de exemplu pentru racordul unui calorifer port-prosop, te poți descurca singur. Pentru găuri în gresia deja montată la duș, diametre mari și plăci de format mare, mai bine apelează la un faianțar. La găurire se formează praf fin care conține cuarț, așa că folosește o mască de protecție cel puțin FFP2 și ochelari de protecție.

1. Pregătește o carotă diamantată de diametrul potrivit, o bormașină fără percuție, un șablon sau o bucată de placă de lemn cu o gaură de ghidare și un vas cu apă.
2. Pune placa în locul unde va sta, transferă pe ea centrul racordului și adaugă lățimea rostului.
3. Lipește bandă de hârtie pe glazură și marchează pe ea cu markerul centrul găurii.
4. Așază placa cu fața în sus pe un suport plan și rigid, ca să nu se îndoaie.
5. Oprește percuția și setează o turație medie, după indicațiile producătorului carotei.
6. Pune carota în șablon sau înclinat, taie un șanț puțin adânc, apoi adu carota în poziție perpendiculară.
7. Găurește cu presiune moderată, răcește continuu cu apă sau, la carota cu ceară, fă mișcări circulare ușoare.
8. Spre final redu presiunea, ca spatele plăcii să nu se ciobească.
9. Scoate dopul tăiat, verifică muchia și șlefuiește-o fin cu buretele diamantat.
10. Clătește placa, las-o să se usuce și potrivește-o încă o dată la locul ei înainte de lipire.

Dacă carota nu mai taie și doar zumzăie, s-a lustruit. Ajută să găurești scurt cu ea într-o piatră abrazivă sau într-o bucată de BCA, ca diamantele să iasă din nou la suprafață.

Găurirea propriu-zisă a unei găuri într-o placă liberă durează de regulă doar câteva minute. Cel mai mult timp se duce pe măsurare, pregătirea sculelor și verificare. La gresia montată, la diametre mari sau la gresia groasă durează considerabil mai mult. Dacă spațiul din jurul țevilor se umple cu silicon, ține cont că acesta se întărește complet, după producător, de regulă abia în câteva zile, iar până atunci nu îl solicita inutil cu apă la duș.

La verificare, privește gaura de aproape, cu lumină din lateral, care scoate la iveală și fisurile fine. Trece degetul pe muchie: nu are voie să fie tăioasă sau ciobită. Bate ușor în jurul plăcii montate, un sunet de gol trădează o zonă lipită prost. Și, mai ales, încearcă rozeta sau manșonul care va acoperi gaura.

• fiecare gaură e la locul ei, conform racordurilor și țevilor montate,
• rozetele și manșoanele acoperă complet găurile și stau centrat,
• racordurile bateriei sunt simetrice, la aceeași înălțime și la distanța corectă,
• muchiile găurilor sunt curate, fără ciobituri și fără așchii tăioase,
• pe plăci nu se văd fisuri capilare în lumină laterală,
• glazura sau suprafața lustruită din jurul găurilor nu e zgâriată,
• plăcile cu găuri nu sună a gol când bați ușor în ele,
• spațiul dintre țeavă și gresie e umplut cu chit elastic, nu cu chit de rostuit,
• la duș și la cadă, hidroizolația și manșoanele de etanșare din jurul trecerilor sunt intacte,
• zona e curățată de nămolul și praful de la găurire.