Tăiere cu jet de apă 120×120 cu muchie Jolly

La un colț exterior obișnuit, placarea se termină fie cu un profil de aluminiu sau PVC, fie o placă acoperă marginea celeilalte. Profilul e practic, dar se vede. Când o placă o acoperă pe cealaltă, pe muchie rămâne la vedere miezul plăcii, adică materialul de sub glazură. Muchia Jolly rezolvă ambele probleme: ambele plăci se taie înclinat, se lipesc una de alta, iar pe colț rămâne un rost subțire, aproape invizibil. La plăcile cu desen de marmură sau piatră, desenul poate continua pe după colț, și tocmai de aceea formatele mari sunt atât de căutate pentru astfel de detalii.

De ce jet de apă? O teșitură dreaptă se poate face și cu un fierăstrău cu disc înclinabil. Jetul de apă cu abraziv, de regulă nisip fin de granat, are însă câteva avantaje. Nu apasă placa și nu o face să vibreze cum face discul, așa că e mai blând cu plăcile subțiri și casante. Face dintr-o singură trecere și tăieturile curbe, rotunjirile și decupajele, de exemplu pentru plită, priză sau lavoar, plus muchia înclinată. Tăietura e condusă de calculator după un desen, așa că dimensiunile se păstrează și pe muchiile lungi, unde la tăierea manuală eroarea se adună.

Partea mai puțin comodă: mașina nu se mută. Plăcile trebuie transportate în siguranță la atelier și înapoi, iar totul depinde de o măsurătoare exactă. Jetul lasă și o suprafață ușor aspră pe tăietură, iar la tăierea înclinată muchia poate ieși ușor neuniformă. De aceea, de regulă, se mai șlefuiește după tăiere.

Măsurătoarea și desenul

Totul începe cu măsurarea exactă a locului unde va fi colțul. Faianțarul sau tehnicianul atelierului măsoară lungimi, înălțimi și, mai ales, unghiurile reale. În practică se întâmplă des ca un colț de perete sau de insulă să nu aibă exact 90 de grade. Atunci unghiul teșiturii trebuie corectat, altfel rostul de pe colț se deschide. Din măsurători rezultă un desen în care, pentru fiecare placă, se vede ce muchie se teșește, unde sunt decupajele și cum trebuie să curgă desenul. La plăcile cu model puternic, plăcile se întind de obicei pe jos înainte și se numerotează, ca pe colț să se întâlnească bucățile potrivite.

Preluarea și transportul plăcilor

Plăcile de 120×120 cm se transportă în picioare, pe un stelaj sau pe un palet cu cadru, niciodată culcate fără sprijin. La încărcare se folosește o ramă cu ventuze sau măcar o pereche de ventuze și doi oameni. Înainte de a fi luată în atelier, fiecare placă se verifică: fisuri, colțuri ciobite, defecte de glazură. E bine să fii de față la această verificare sau să ceri fotografii.

Tăierea propriu-zisă

Placa se așază pe masa de tăiere cu grătar, astfel încât să stea pe toată suprafața și să nu se încovoaie. De obicei se fac întâi tăieturile drepte și cele curbe, apoi teșitura. La muchia Jolly nu se taie până la muchie ascuțită. Pe fața plăcii se lasă o mică bandă dreaptă, de aproximativ 1 până la 2 mm, care protejează glazura de ciobire și lasă loc pentru rostul subțire de la lipire. Tăierea înclinată merge mai încet decât cea dreaptă, pentru că jetul trece printr-un strat mai gros de material.

Finisarea muchiei

După tăiere, placa se clătește de abraziv, iar muchia se șlefuiește cu pastile diamantate. Așa dispar asperitățile și micile denivelări lăsate de jet, iar banda de pe față se rotunjește fin, ca să nu taie. La plăcile lucioase muchia se poate lustrui, la cele mate se șlefuiește până când are aceeași matitate ca suprafața. Apoi plăcile se renumerotează după desen și se ambalează cu protecții pe muchii.

Întoarcerea pe șantier și lipirea

Muchia teșită e mult mai sensibilă decât marginea originală, așa că plăcile se cară astfel încât muchia să nu atingă podeaua sau tocul ușii. Lipirea și îmbinarea colțului le face faianțarul care montează plăcile.

Cât durează

Tăierea durează pe mașină de la câteva minute la câteva zeci de minute pe placă, după lungimea muchiei, grosime și numărul de decupaje. Durata totală depinde însă de ce e în jur. Măsurătoarea și desenul înseamnă de regulă o deplasare plus timpul de pregătire. Atelierele au adesea programare, așa că de la predarea desenului până la întoarcerea plăcilor trec frecvent câteva zile lucrătoare, la comenzi mari și mai mult. Pune acest interval în graficul lucrării, ca faianțarul să nu stea pe șantier fără material. După lipire, adezivul are nevoie de timp de întărire conform fișei tehnice, la adezivii flexibili obișnuiți de regulă aproximativ 24 de ore până la rostuire. Îmbinările cu epoxid se întăresc după indicațiile producătorului, iar în acest timp nu se sprijină nimic de colț.

Cea mai scumpă greșeală la această lucrare este să tai placa după dimensiuni greșite. La formatul 120×120, o placă stricată nu se înlocuiește cu o bucată din resturi. Regula e simplă: se taie abia când suportul e terminat.

• Suportul trebuie să fie în forma finală: tencuiala și șapa gata, peretele îndreptat, profilele de colț montate, hidroizolația din duș aplicată și șanțurile pentru instalații închise.
• Colțurile care se placează trebuie să fie drepte și verticale. Un colț strâmb se corectează mai ușor înainte de măsurare decât cu adeziv în plus.
• Grosimea stratului de adeziv trebuie stabilită. La plăcile mari se lipește cu dublă încleiere, pe perete și pe spatele plăcii, iar grosimea adezivului împinge toată placa în față, deci mută și poziția colțului.
• La insule și mobilier, corpul trebuie fixat solid și terminat. Un corp de bucătărie care încă se mișcă sparge colțul Jolly în câteva săptămâni.
• Trebuie cunoscute pozițiile exacte ale decupajelor: prize, întrerupătoare, baterii, scurgeri, aparate electrocasnice conform fișelor lor tehnice.
• Hotărăște dinainte unde vrei ca desenul să continue pe după colț și unde nu contează.

Cine face ce

• Zidarul sau rigipsarul pregătește colțurile și planeitatea. Precizia lor decide direct dacă îmbinarea Jolly va fi strânsă.
• Electricianul și instalatorul trebuie să aibă dozele și ieșirile montate în poziția finală. Mutarea unei prize după tăierea plăcii nu se mai poate face fără o placă nouă. Lucrările la instalația electrică le face doar un electrician autorizat ANRE.
• Furnizorul de mobilier de bucătărie livrează corpurile insulei. Cere-i dimensiunile exacte și află dacă sub placare va exista un panou suport rigid.
• Faianțarul lipește plăcile. Pe colț se folosește de regulă un adeziv flexibil de clasă superioară conform SR EN 12004, iar îmbinarea se umple, după caz, cu chit de rostuit flexibil sau cu adeziv epoxidic în culoarea plăcii. E bine să decizi materialul îmbinării înainte de tăiere, pentru că influențează lățimea benzii de pe muchie.
• Atelierul cu jet de apă are nevoie de un desen, nu doar de o descriere verbală. Stabiliți clar cine face desenul și cine răspunde de dimensiuni.

În practică funcționează cel mai bine când măsurătoarea o face chiar faianțarul care va lipi plăcile. Își cunoaște grosimea adezivului și felul în care închide colțurile, iar dacă apare o problemă nu mai e discuție dacă a greșit atelierul sau măsurătoarea.

Dacă locuiești la bloc, gândește-te și la transport. O placă de 120×120 de multe ori nu încape în liftul unui bloc vechi și se urcă pe scară, așa că măsoară liftul și casa scării înainte.

În lista de prețuri există și poziția separată Tăiere cu jet de apă 60×60 (muchie Jolly). Principiul tăieturii e același, dar mărimea plăcii schimbă aproape tot ce e în jurul ei.

• Greutate și manipulare: placa de 120×120 are de patru ori suprafața uneia de 60×60. La o grosime de circa 9 până la 10 mm cântărește aproximativ 30 kg și e lungă și flexibilă. O manevrează doi oameni cu ventuze sau ramă. Placa de 60×60 o duce un singur om.
• Risc de rupere: placa mare crapă la ridicare greșită, la transport culcat și la tăiere, dacă nu stă pe toată suprafața pe masă. La 60×60 riscul e mult mai mic.
• Lungimea muchiei pe bucată: o placă de 120×120 are muchia de 1,2 m, deci pe același metru liniar sunt mai puține bucăți și mai puține fixări pe masă. Tăietura e însă mai lungă, iar o eroare de unghi se vede mai mult.
• Precizia unghiului: o abatere a teșiturii aproape imposibil de observat pe 60 cm devine pe 120 cm un rost care se lărgește spre capătul colțului.
• Utilizare: 120×120 se alege când vrei cât mai puține rosturi pe colț, de exemplu pe fețele insulelor, la nișe înalte și stâlpi. 60×60 e mai practic pentru spalete mici, glafuri și pardoseli cu plinte joase.
• Înlocuire la greșeală: o placă de 60×60 stricată se înlocuiește ușor din rezervă. La 120×120 rezerva e de obicei mai mică, iar o placă cumpărată din alt lot de fabricație poate avea altă nuanță.
• Transport: plăcile mari cer stelaj, ramă și o mașină mai mare, cele mici se duc în cutii.

Dacă stai pe gânduri ce format să teșești, hotărăște ce pui pe suprafață. Pe colț se taie mereu placa folosită pe perete. Dacă suprafața e din 120×120, și colțul trebuie să fie din același format, altfel se strică aspectul întregului perete.

Dificultatea, și deci costul total al comenzii, depinde de câteva lucruri pe care le poți influența încă din faza de planificare.

Ușurează

• muchii drepte fără decupaje, când placa doar se teșește pe toată lungimea,
• un desen precis, cu plăci numerotate, care nu mai trebuie completat,
• plăci mai groase și mai rigide, care lucrează mai puțin la manipulare,
• plăci colorate în toată masa, la care nu mai contează culoarea miezului,
• mai multe tăieturi identice deodată, pentru că pregătirea mașinii se împarte.

Complică

• plăci subțiri, în jur de 6 mm, foarte flexibile la formatul 120×120 și cu puțin material pentru teșitură,
• unghiuri diferite de 90 de grade și combinarea teșiturii cu o rotunjire sau un decupaj pe aceeași placă,
• desen care trebuie să continue exact pe după colț, ceea ce cere alegerea unor plăci anume,
• suprafețe foarte lucioase, unde o ciobitură în glazură sau un luciu diferit al muchiei se văd imediat,
• acces greu pe șantier: scară îngustă, lipsa liftului, parcare departe,
• schimbări de dimensiuni după ce desenul a ajuns deja la atelier.

Atenție separată: la plăcile glazurate cu miez de altă culoare decât suprafața, pe colțul Jolly apare o dungă subțire de miez. La o marmură deschisă la culoare cu miez roșiatic, dunga se vede. Dacă plănuiești multe colțuri Jolly, întreabă vânzătorul de plăci colorate în toată masa sau cere teșirea unei bucăți de probă înainte să comanzi toată cantitatea.

• Muchie ascuțită, fără bandă. O teșitură dusă până la față arată perfect în atelier, dar la lipire sau la prima lovitură glazura sare. Pe colț rămân mici ciobituri care nu se repară fără schimbarea plăcii.
• Măsurare înainte de terminarea suportului. După îndreptarea peretelui, colțul se mută cu câțiva milimetri și plăcile nu mai cad bine. Rezultatul e un rost deschis sau o placă ieșită peste cealaltă.
• Unghi neobservat. Un colț de 92 de grade și muchii tăiate la fix 45 de grade dau un rost îngust jos și lat sus, sau invers. Pe o placă înaltă de 120 cm se vede clar.
• Manipulare greșită. O placă purtată culcată, ținută de o singură margine, crapă adesea abia mai târziu: fisura fină apare după lipire. La formatele mari e una dintre cele mai dese cauze de reclamații.
• Îmbinare rigidă pe suport care se mișcă. Dacă un colț pe gips-carton sau pe mobilier se închide cu un material rigid, fără elasticitate, în timp apare o fisură în rost sau muchia se desprinde.
• Muchie neșlefuită. O muchie aspră după jet absoarbe murdărie și chit de rostuit, iar colțul arată gri.
• Jolly pe o muchie pe care se calcă. Un colț teșit pe muchia unei trepte se ciobește cu timpul. Pentru scări sunt mai potrivite elementele de treaptă gata făcute sau muchiile rotunjite.
• Loturi amestecate. O placă cumpărată după ce s-a spart una are altă nuanță, iar diferența se vede cel mai tare chiar pe colț, unde se întâlnesc două plăci.

Verifică de două ori: când primești plăcile tăiate și după ce sunt lipite.

La primirea plăcilor

Uită-te la muchie în contra luminii. Trebuie să fie dreaptă pe toată lungimea, fără ciobituri pe față și cu o bandă de lățime egală. Trece degetul pe ea: nu trebuie să fie nici ascuțită, nici aspră. Compară numerotarea cu desenul și verifică pozițiile decupajelor cu ruleta. Uită-te și la suprafața din jurul tăieturii, să nu aibă zgârieturi de la grătar sau urme de abraziv.

După lipire

Pe colț trebuie să fie un rost subțire și egal pe toată înălțimea sau lungimea. Pune o nivelă lungă pe ambele fețe: plăcile trebuie să fie în același plan, iar colțul nu trebuie să intre sau să iasă. Bate ușor în plăci lângă colț. Un sunet gol trădează locuri fără adeziv, unde muchia se poate rupe. La plăcile cu desen, verifică dacă acesta continuă așa cum ați stabilit.

Tăierea cu jet de apă rămâne treaba atelierului, iar lipirea plăcilor de 120×120 cere doi faianțari cu experiență. Poți însă reduce mult riscul de greșeli dacă faci singur câteva verificări simple înainte de măsurătoare și la livrare.

1. Verifică fiecare colț ce urmează placat cu nivela și cu un echer mare, și notează unde nu e la 90 de grade.
2. Măsoară liftul, ușile și casa scării, ca să știi dacă o placă de 120×120 poate trece în picioare.
3. Pregătește în locuință un loc unde plăcile pot sta rezemate vertical pe un suport moale, nu direct pe pardoseală.
4. Notează numărul lotului de pe cutii și păstrează cel puțin o placă de rezervă din același lot.
5. Cere o bucată de probă teșită și uită-te la culoarea miezului înainte de tăierea tuturor plăcilor.
6. Fotografiază fiecare placă la predarea către atelier și la întoarcere.
7. Protejează muchiile teșite cu colțare de carton până la lipire.

• toate plăcile sunt numerotate și corespund desenului,
• muchia teșită e dreaptă pe toată lungimea, fără ciobituri în glazură,
• pe față a rămas o bandă îngustă, iar muchia nu e ascuțită,
• muchia e șlefuită și are același luciu sau aceeași matitate ca suprafața,
• decupajele se potrivesc pe pozițiile măsurate ale dozelor, bateriilor și aparatelor,
• plăcile nu au fisuri, colțuri ciobite sau zgârieturi de la mașină,
• pe colțul lipit rostul e egal pe toată lungimea,
• ambele fețe de lângă colț sunt în același plan,
• la ciocănirea ușoară lângă colț nu se aude sunet gol,
• desenul trece pe după colț așa cum s-a stabilit,
• îmbinarea colțului e umplută cu materialul convenit, în culoarea plăcii,
• resturile și plăcile de rezervă predate sunt din același lot și sunt marcate.