Sprijinirea săpăturii până la 2 m

Pământul din peretele săpăturii stă în picioare doar datorită coeziunii și umidității proprii. Când plouă, când se usucă, când trece un camion pe lângă sau când pământul scos e grămădit pe margine, echilibrul se strică ușor. O surpare tipică nu arată spectaculos: de la muchia de sus se desprinde o bucată de perete și cade înăuntru. La o adâncime de aproximativ un metru și jumătate, asta ajunge ca să țintuiască un om de fund și să-l împiedice să respire.

Regulile de securitate a muncii pe șantier cer, de regulă, sprijinirea pereților verticali ai săpăturii de la o adâncime de aproximativ 1,3 m. În pământuri necoezive, lângă drumuri și clădiri sau acolo unde sunt vibrații, sprijinirea poate fi necesară și la adâncimi mai mici. Alternativa este taluzarea, adică săparea pereților în pantă. Taluzarea cere însă mult mai mult loc și mult mai mult pământ scos. Pe un teren îngust, lângă gard, lângă casa vecinului sau lângă trotuar, de obicei nu se poate taluza, și atunci rămâne sprijinirea.

Sprijinirea nu îi protejează doar pe muncitori. Protejează și fundațiile din jur, gardul, trotuarul și rețelele deja pozate. Când peretele săpăturii cedează, pământul din jur se deplasează spre el și sub construcțiile vecine pot apărea goluri. Acestea se văd abia după câteva săptămâni, ca pavaj tasat sau ca o fisură.

În lista de prețuri, sprijinirea săpăturii până la 2 m se calculează în metri pătrați. Se măsoară suprafața pereților sprijiniți, nu suprafața fundului și nici volumul săpăturii. Dacă un șanț are 10 m lungime și 1,8 m adâncime și se sprijină ambii pereți, ies aproximativ 36 m². La groapa pentru un cămin se adună toți cei patru pereți.

Când compari ofertele, uită-te exact ce conține poziția. De obicei intră:

• transportul și pregătirea materialului sau a sistemului de sprijinire,
• montarea dulapilor, a filatelor și a șpraițurilor pe măsură ce săpătura se adâncește,
• verificarea pe parcurs și strângerea șpraițurilor în timpul lucrului.

Demontarea sprijinirii apare des ca poziție separată în deviz, pentru că se face mai târziu, odată cu umplerea. Tot separat se calculează de obicei săpătura propriu-zisă, transportul pământului, epuismentele (pomparea apei) și umplerea cu compactare. Dacă devizul le are comasate, ar trebui să o scrie clar. Altfel apar ușor neînțelegeri despre cine scoate sprijinirea la final și când.

Limita de 2 m nu e întâmplătoare. Până la această adâncime se poate lucra, în general, cu sisteme ușoare și cu lemn. La săpături mai adânci e nevoie, de regulă, de un calcul de rezistență, de casete mai masive sau de palplanșe, iar aceea este altă categorie de lucrare.

La adâncimi mici se folosesc câteva soluții verificate. Alegerea depinde de pământ, de lungimea săpăturii, de spațiul pentru utilaje și de cât timp rămâne săpătura deschisă.

Sprijinire cu dulapi orizontali din lemn

Este varianta clasică, pe care o cunoaște orice echipă de săpături. Pe pereți se așază orizontal dulapi, de regulă cu grosimea de aproximativ 5 cm. Ei sunt ținuți de filate sau scânduri verticale, iar între pereții opuși se montează șpraițuri. Dulapii se adaugă de sus în jos, pe măsură ce săpătura coboară. Metoda se potrivește în pământuri coezive, unde peretele rezistă puțin timp și fără sprijin, de exemplu în argile sau pământuri argiloase. Avantajul este flexibilitatea: lemnul poate ocoli o conductă, un cablu sau o rădăcină. Dezavantajul este montajul mai lent și multă muncă manuală.

Sprijinire verticală cu baterea dulapilor înaintea săpăturii

În pământuri necoezive, cum sunt pietrișul sau nisipul, peretele se surpă înainte să apuci să pui un dulap. De aceea dulapii se montează vertical și se bat sau se presează în pământ înainte de avansarea săpăturii. Pământul se scoate abia în spatele lor. Metoda e mai laborioasă, dar într-un pământ slab este adesea singura sigură.

Casete metalice de sprijinire

O casetă este formată din două panouri de oțel legate prin distanțiere reglabile. Excavatorul o coboară întreagă în șanț sau o împinge treptat pe măsură ce sapă. La șanțuri lungi pentru branșamente și canalizare este o soluție rapidă și foarte sigură, pentru că montajul se face în mare parte deasupra terenului. Caseta se mută apoi de-a lungul șanțului. Are însă nevoie de un excavator cu capacitate de ridicare suficientă și de spațiu de manevră. Într-o curte strâmtă, între case, s-ar putea să nu încapă.

Rame de sprijinire și șpraițuri hidraulice

La șanțuri înguste se folosesc și rame ușoare din aluminiu sau oțel, cu șpraițuri hidraulice sau cu filet, care presează panourile sau dulapii pe pereți. Se montează repede, adesea de sus, fără să intre cineva în săpătură. Se potrivesc la lucrări scurte, de exemplu la remedierea unei avarii pe conducta de apă.

La o casă, în practică întâlnești de obicei dulapi orizontali din lemn la săpături scurte și cu multe colțuri și casete metalice la șanțuri lungi și drepte. Dacă echipa îți propune altceva, întreabă de ce. Un meseriaș bun îți explică într-o propoziție, de pildă „aici e pietriș, dulapii orizontali n-ar avea timp să fie puși”.

Sprijinirea merge mână în mână cu săpătura, așa că pregătirea privește toată lucrarea. Înainte să vină echipa, ar trebui să fie rezolvate:

• trasarea pe teren a rețelelor subterane de către operatorii lor (gaz, apă, electricitate, telecomunicații, canalizare),
• la un bloc, o discuție cu administratorul sau cu asociația de proprietari, dacă se sapă lângă instalațiile comune sau pe terenul blocului,
• acces pentru excavator și camion și un loc pentru depozitarea pământului scos și a materialului de sprijinire,
• o înțelegere cu vecinul, dacă săpătura trece pe lângă gardul sau fundația lui,
• clarificarea cu cine pozează conducta, ca echipa de săpătură și instalatorul să vină în aceeași fereastră de timp.

Trasarea rețelelor este esențială. La finisarea manuală a săpăturii și la baterea dulapilor se poate lovi ușor un cablu sau o conductă de gaz. Dacă se avariază o conductă de gaz sau simți miros de gaz, părăsește imediat săpătura și zona din jur, nu fuma, nu folosi aparate electrice și, de la o distanță sigură, sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaz sau la 112. Dacă se deteriorează un cablu electric, nu-l atinge și anunță operatorul de distribuție. Reparația o poate face doar un electrician autorizat ANRE.

Pașii diferă în funcție de sistem. La o săpătură obișnuită până la 2 m, cu sprijinire din lemn sau mixtă, lucrarea arată, simplificat, așa:

1. se trasează traseul săpăturii și se verifică poziția rețelelor marcate,
2. se îndepărtează stratul de suprafață (pavaj, asfalt, pământ vegetal), iar pământul vegetal se depozitează separat de restul,
3. se sapă prima etapă până la adâncimea la care peretele mai stă sigur în picioare, de regulă doar câteva zeci de centimetri,
4. se montează primii dulapi astfel încât să depășească terenul cu aproximativ 10 până la 15 cm și să oprească pietrele sau sculele care cad de sus,
5. se montează filatele și șpraițurile și se strâng, ca dulapii să stea bine lipiți de perete,
6. se continuă săpătura pe etape, iar la fiecare etapă se adaugă dulapi și șpraițuri noi,
7. golurile dintre dulap și perete se umplu cu pământ sau cu pene, ca dulapul să nu aibă „joc”,
8. se pune o scară sau altă ieșire sigură, care să depășească marginea săpăturii,
9. se îngrădește marginea săpăturii cu o barieră sau bandă și, dacă săpătura e în spațiu public, se luminează noaptea.

La caseta metalică pașii sunt mai simpli: excavatorul sapă un tronson, coboară caseta în el sau o împinge treptat, iar muncitorii intră în săpătură abia când caseta stă fixă. După pozarea conductei și o umplere parțială, caseta se mută mai departe.

O regulă de bază e valabilă pentru toate metodele: nimeni nu stă în porțiunea nesprijinită a săpăturii, nici „doar o clipă, până se dă un dulap”. Exact în astfel de clipe se întâmplă accidentele. De aceea sprijinirea unei săpături adânci nu este o lucrare pentru meșterii amatori. Cere experiență, utilaje și un om care urmărește peretele de sus.

Pământul scos se depozitează la o distanță suficientă de muchie, de regulă cel puțin aproximativ jumătate de metru, iar la utilaje grele sau grămezi mai înalte și mai departe. O grămadă grea apasă pe perete și pe sprijinire cu o forță la care nu s-a gândit nimeni când s-au ales șpraițurile.

Dificultatea sprijinirii, deci și timpul și volumul de muncă, depind mai ales de:

• tipul de pământ: argila coezivă se sprijină mai ușor decât pietrișul, nisipul sau umplutura din moloz,
• apa subterană: dacă apa se infiltrează prin perete, pământul e spălat și trebuie pompat sau sprijinirea trebuie îndesită,
• rețelele care traversează săpătura: fiecare conductă sau cablu înseamnă săpătură manuală și adaptarea sprijinirii în jurul lor,
• spațiul: într-o curte îngustă s-ar putea să nu se poată folosi caseta, iar lemnul trebuie cărat de mână,
• apropierea de clădiri și drumuri: vibrațiile și încărcarea din trafic cer șpraițuri mai dese și o verificare mai atentă,
• forma săpăturii: un șanț lung și drept e mai simplu decât o săpătură cu frânturi, lărgiri și cămine,
• vremea: ploaia înmoaie pereții, înghețul îi întărește, dar după dezgheț se pot desprinde.

Ca timp, un șanț scurt pentru un branșament de apă poate fi săpat și sprijinit de o echipă cu experiență adesea într-o singură zi. Un șanț lung de canalizare cu casetă metalică avansează cam în același ritm cu săpătura și pozarea. La sprijinirea din lemn într-un pământ slab ritmul scade vizibil, pentru că fiecare etapă trebuie asigurată înainte de următoarea.

Contează și cât timp rămâne săpătura deschisă. O sprijinire care rezistă o zi nu rezistă neapărat două săptămâni cu ploi și diferențe de temperatură. Dacă lucrările din șanț se lungesc, de exemplu pentru că se așteaptă racordarea de către operatorul rețelei, ține cont de verificări mai dese și de strângerea șpraițurilor.

Sprijinirea este doar mijlocul care permite lucrarea principală din șanț. De aceea merită stabilit dinainte cine ce face și în ce ordine:

• înainte de sprijinire: trasarea rețelelor și, după caz, desfacerea pavajului sau a asfaltului,
• în timpul sprijinirii: instalatorul sau echipa care pozează conductele, căminele sau drenajul,
• după pozarea conductei: măsurarea topografică a traseului real, dacă operatorul rețelei o cere, și verificarea pantei și a patului de pozare înainte de umplere,
• la final: umplerea în straturi cu compactare și demontarea treptată a sprijinirii.

Tocmai demontarea sprijinirii e des subestimată. Dulapii nu se scot toți odată înainte de umplere. Se lucrează de jos în sus: se umple și se compactează un strat, se eliberează partea corespunzătoare a sprijinirii și tot așa. Dacă sprijinirea se scoate prea devreme, peretele poate aluneca în umplutură, poate deteriora conducta abia pozată sau poate face ca umplutura să nu fie bine compactată. La caseta metalică, aceasta se ridică de regulă treptat, în timpul umplerii.

Dacă prin șanț trece o conductă de canalizare, panta corectă și patul de pozare se verifică încă în săpătura sprijinită. Mai târziu, după umplere, nu mai repari nimic fără să sapi din nou. De aceea sprijinirea trebuie să rămână pe loc până când totul e verificat.

În practică se repetă greșeli asemănătoare. Unele sunt periculoase imediat, altele se văd abia cu timpul:

• intrarea în porțiunea nesprijinită a săpăturii, care se poate termina cu îngroparea omului, chiar la o adâncime de aproximativ 1,5 m,
• sprijinirea nu depășește terenul, așa că în șanț cad pietre, bulgări de pământ sau scule,
• pământ scos depozitat chiar lângă muchie, care încarcă peretele și deformează sprijinirea,
• șpraițuri nestrânse sau prea rare, astfel încât dulapii se îndoaie și în spatele lor se formează goluri,
• goluri neumplute în spatele dulapilor, care duc la alunecarea treptată a pământului și la tasarea terenului din jur,
• lemn deteriorat sau putrezit, care crapă sub presiune,
• scoaterea întregii sprijiniri odată, înainte de umplere, după care peretele alunecă peste conductă și umplutura se tasează mai târziu,
• sprijinire neverificată după ploaie sau după un weekend, fără ca cineva să se uite dacă s-a mișcat ceva.

Urmările se văd adesea abia după luni de zile. Pavajul tasat deasupra unui branșament, o fisură în bordură sau o conductă curbată la inspecția video a canalizării au deseori originea într-o săpătură prost sprijinită sau desprijinită prea devreme. Merită deci să verifici și ce nu se mai vede după umplere.

Sprijinirea nu se predă ca o lucrare finită pentru ani de zile, ci ca o stare sigură a săpăturii înaintea lucrărilor următoare. Verific-o înainte să intre oamenii, după fiecare ploaie, după o pauză de lucru și înainte de umplere. La recepție urmărește aceste puncte:

• toți pereții verticali ai săpăturii adânci sunt sprijiniți pe toată înălțimea, până la fund,
• sprijinirea depășește terenul din jur și protejează săpătura de obiectele care cad,
• dulapii stau lipiți de perete și în spatele lor nu se văd goluri,
• șpraițurile sunt bine strânse, nu sunt strâmbe și nimeni nu le folosește drept treaptă,
• lemnul și elementele metalice nu sunt crăpate, putrezite sau deteriorate în alt fel,
• pământul scos și materialele stau la o distanță suficientă de muchie,
• în săpătură există o ieșire sigură, care depășește marginea,
• marginea săpăturii este îngrădită, iar în spațiul public și semnalizată și luminată noaptea,
• pe fund nu stă apă care să submineze pereții sau pomparea este asigurată,
• înainte de umplere este stabilită ordinea umplerii, a compactării și a demontării treptate a sprijinirii,
• în evidența lucrărilor este notată suprafața sprijinită, ca să poată fi comparată cu metrii pătrați facturați.