Băițuirea cherestelei și a lemnului, cu curățare

Meșterul verifică întâi starea lemnului. Se uită dacă este uscat, sănătos și fără mucegai și dacă au rămas pe el straturi vechi de lac, ulei sau lazură. De aici pornește tot restul lucrării.

Urmează curățarea. Cheresteaua nouă este de obicei plină de praf de la tăiere, iar la pin sau molid rășina se adună des în jurul nodurilor. Lemnul mai vechi, aflat afară, are adesea un strat cenușiu, mușchi sau pete închise de la umezeală. Murdăria ușoară se îndepărtează cu o perie și un detergent potrivit pentru lemn. Rășina se scoate cu diluantul recomandat de producătorul baițului. Dacă lemnul se spală cu apă, trebuie lăsat apoi să se usuce complet. Nu ajunge să pară uscat la atingere.

După uscare, suprafața se șlefuiește în sensul fibrei și praful se îndepărtează cu grijă. Abia apoi se aplică baițul, uniform și fără pauze la mijlocul suprafeței, ca să nu apară treceri vizibile. După ce baițul se usucă, se aplică stratul de protecție, ales în funcție de locul unde stă lemnul: în interior sau afară.

Baițul schimbă mai ales culoarea. Pătrunde în suprafață și scoate în evidență inelele anuale, dar nu formează un strat rezistent la apă, soare sau frecare. Lazura combină nuanța cu protecția și este cea mai folosită afară, de exemplu la garduri, pergole, lambriuri de streașină sau placări. Lacul formează o peliculă dură și se potrivește mai degrabă în interior, la scări, balustrade sau mobilier. Afară, când lemnul lucrează, lacul poate crăpa și se poate coji.

Baițurile sunt pe bază de apă sau pe bază de solvent. Cele pe bază de apă miros mai puțin, dar ridică fibrele lemnului, așa că suprafața devine aspră. De aceea lemnul se umezește adesea ușor înainte, se lasă la uscat și se șlefuiește. Baițurile pe bază de solvent pătrund de obicei mai adânc, dar au nevoie de aerisire bună. În ambele cazuri merită să rămâi la un singur sistem, de la un singur producător. Când se amestecă mărci diferite, se întâmplă ca straturile să se usuce greu sau să nu adere.

O observație importantă pentru lemnul de dulgherie: baițul nu înlocuiește tratamentul de protecție împotriva insectelor și ciupercilor care atacă lemnul, recomandat la elementele portante ale acoperișului. Dacă o grindă trebuie atât protejată, cât și colorată, ordinea straturilor și compatibilitatea produselor se verifică în fișele tehnice ale acestora.

Cazul cel mai simplu este cheresteaua nouă, uscată și netedă, așezată pe capre înainte de montaj. Se poate trata pe toate fețele, inclusiv capetele tăiate, iar lucrarea merge repede. În schimb, următoarele situații fac lucrarea mai complicată și deci mai scumpă:

• lemnul este deja montat și greu accesibil, de exemplu grinzile de sub tavan sau lambriul de sub streașină,
• pe suprafață a rămas lac, ulei sau lazură veche, care trebuie șlefuite,
• lemnul este înnegrit, acoperit de mușchi sau are mucegai,
• elementele sunt complicate, cu multe îmbinări, muchii și colțuri unde se lucrează manual,
• zona din jur trebuie protejată prin acoperire, de exemplu fațada, ferestrele sau pardoseala,
• se dorește potrivirea exactă a nuanței noi cu lemnul mai vechi.

Lucrul la înălțime, de exemplu la streașină sau la fronton, este de lăsat pe mâna unei echipe cu schelă sau platformă și cu experiență în lucrul sigur la înălțime.

Lemnul arată orice greșeală de pregătire. În practică se întâmplă des ca baițul să fie aplicat direct pe lemn prăfuit sau gras. Locurile grase rămân apoi deschise la culoare, iar fibrele deschise se închid prea tare. La fel se comportă resturile de vopsea veche, din care apar pete.

Alte greșeli tipice:

• șlefuirea perpendicular pe fibră, după care baițul scoate în evidență zgârieturile,
• băițuirea lemnului umed, care duce la bășici și la cojirea stratului de protecție,
• lipsa unei probe de nuanță, deși molidul, pinul și stejarul primesc același baiț foarte diferit,
• capete tăiate netratate, care absorb cea mai multă apă,
• niciun strat de protecție după baiț, așa că afară culoarea se decolorează repede,
• o presiune prea mare a apei la curățare, care rupe fibrele moi.

De ce arată lemnul moale adesea pătat? Molidul și pinul au inele de vară mai dure și inele de primăvară mai moi, care absorb baițul diferit. Unii producători oferă pentru asta un grund de egalizare, care uniformizează absorbția.

O cantitate mică de cherestea, încă nemontată, o poți trata și singur. Lucrează afară, la umbră, sau într-o încăpere bine aerisită. La produsele pe bază de solvent folosește mănuși și mască de protecție, conform indicațiilor de pe ambalaj.

1. Se așază cheresteaua pe capre, astfel încât toate fețele să fie accesibile.
2. Se verifică dacă lemnul este uscat, fără mucegai și fără crăpături.
3. Se perie praful de pe suprafață și se scoate rășina de pe noduri cu un diluant potrivit.
4. Se șlefuiește lemnul în sensul fibrei, iar la baițul pe bază de apă lemnul se umezește ușor înainte și se lasă la uscat.
5. Se aspiră praful și se șterge suprafața cu o cârpă uscată.
6. Se face o probă de nuanță pe o bucată din același lemn și se lasă să se usuce.
7. Se aplică baițul cu pensula sau cu o cârpă, în sensul fibrei, pe toată lungimea scândurii dintr-o dată.
8. Se tratează și capetele tăiate și muchiile.
9. Se lasă baițul să se usuce conform indicațiilor producătorului.
10. Se aplică stratul de protecție, adică lac, ulei sau lazură, în numărul de straturi indicat de producător.

Privește suprafața terminată la lumina zilei și dintr-o parte, așa se vede cel mai bine orice defect. La recepția lucrării merită să treci prin aceste puncte:

• nuanța este uniformă și corespunde mostrei stabilite,
• pe suprafață nu sunt pete, dungi sau treceri între mișcările de pensulă,
• nu se văd zgârieturi de la șlefuirea perpendiculară pe fibră,
• suprafața este netedă, fără fibre ridicate și fără praf prins în strat,
• capetele tăiate, muchiile și îmbinările sunt tratate la fel ca suprafețele,
• stratul de protecție este aplicat și nu lipește,
• zona din jur este curată, fără picături de baiț pe fațadă, ferestre sau pardoseală,
• știi ce produse s-au folosit și cum se întreține lemnul.