Compactarea stratului suport cu placa vibrantă

Compactarea se face în mai multe etape, iar fiecare se sprijină pe cea dinainte. O singură trecere cu placa peste piatra deja întinsă nu este suficientă.

• Compactarea patului săpăturii: după ce se scoate stratul vegetal și pământul moale cu rădăcini, se compactează mai întâi fundul săpăturii. Dacă acesta e moale sau argilos, piatra de deasupra va lucra în timp.
• Stratul de bază, în straturi succesive: piatra spartă sau balastul se întind de obicei în grosimi de aproximativ 10 până la 20 cm. O placă ușoară face față mai degrabă straturilor subțiri, una grea poate compacta și straturi mai groase. Fiecare strat se compactează separat și abia apoi se pune următorul.
• Treceri cu suprapunere: placa se conduce uniform, în benzi care se suprapun puțin una peste alta. Pentru un strat se fac de regulă cam 3 până la 6 treceri, alternând direcția longitudinală cu cea transversală.
• Verificarea cotelor și a planeității: după fiecare strat se verifică cu dreptarul și sfoara atât înălțimea, cât și panta. La pavajul din jurul casei, panta merge dinspre clădire, de obicei în jur de 1 până la 2 %.

Un lucru pe care multe ghiduri mai vechi îl încurcă: stratul de poză din nisip sau criblură, cel aflat direct sub pavele, nu se compactează înainte de montaj. Se nivelează doar cu dreptarul. Placa vibrantă intră din nou în joc abia după ce pavelele sunt așezate, cu un covoraș de protecție din cauciuc sub talpă, ca pavelele să se așeze fără să se ciobească.

Se compactează bine piatra spartă cu granulometrie continuă, adică un amestec de granule mari și mici. Granulele mari preiau încărcarea și lasă apa să se scurgă, cele mici umplu golurile dintre ele. Pietrișul rotunjit de râu sau materialul cu o singură sortă mai degrabă alunecă sub placă decât să se compacteze.

Grosimea totală a stratului suport depinde de ce va circula pe suprafață:

• alee și terasă: de obicei ajunge un strat de bază mai subțire, adesea în jur de 15 până la 25 cm,
• acces auto și loc de parcare pentru autoturism: stratul e mai gros, de regulă cam 30 până la 50 cm, și se pune în mai multe straturi, cel de jos dintr-o sortă mai mare,
• vehicule grele: alcătuirea straturilor ar trebui stabilită de un proiectant sau de un constructor cu experiență.

De ce atâtea straturi? Un singur strat gros se compactează doar la suprafață, iar în adâncime rămâne afânat. Mai multe straturi subțiri dau o rezistență uniformă pe toată grosimea. Dacă terenul e argilos și nu lasă apa să treacă, merită să te gândești și la drenaj, iar uneori și la un geotextil între pământ și piatră, ca materialele să nu se amestece.

Cât de grea e lucrarea, și deci cât costă, depinde mai ales de:

• tipul terenului: un pământ nisipos, care drenează bine, se comportă mult mai bine decât o argilă udă,
• numărul și grosimea straturilor: sub un acces auto e de câteva ori mai mult de compactat decât sub o alee,
• accesul: locurile înguste, treptele, zonele de lângă ziduri și borduri cer un utilaj mai mic sau lucru manual,
• umiditatea și vremea: un strat îmbibat cu apă trebuie lăsat să se zvânte, unul prea uscat trebuie udat puțin,
• panta: pe teren înclinat placa se manevrează mai greu și se avansează mai încet,
• rețelele din pământ: dacă trec la mică adâncime, trebuie mai întâi localizate și ocolite.

• Un strat prea gros dintr-odată: la suprafață pare ferm, dar dedesubt se tasează în timp.
• Prea puține treceri sau un ritm prea rapid: suprafața pare gata, dar pe alocuri rămâne moale.
• Marginile sărite: lângă borduri și ziduri stratul suport e cel mai slab, iar pavajul se lasă acolo primul.
• Umiditate greșită: piatra uscată nu se compactează, cea îmbibată de apă se transformă în noroi.
• Material nepotrivit: pietriș rotunjit, moloz amestecat cu impurități sau pământ cu resturi vegetale.
• Patul săpăturii necompactat: chiar și o piatră spartă perfectă se lasă în timp dacă stă pe un fund moale.

La o alee sau o terasă poți face lucrarea și singur, cu o placă vibrantă de la un centru de închirieri. Pentru un acces auto sau pe un teren slab, ia în calcul un specialist. Înainte să sapi, află exact pe unde trec rețelele subterane. Dacă la săpătură lovești o conductă de gaz sau simți miros de gaz, părăsește locul și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaze sau la 112.

1. Trasarea suprafeței, a cotelor și a pantei cu sfoară și țăruși.
2. Îndepărtarea stratului vegetal, a rădăcinilor și a pământului moale până la un fund portant.
3. Compactarea patului săpăturii prin câteva treceri cu placa și înlocuirea zonelor moi cu piatră spartă.
4. Montarea bordurilor sau a altei margini de închidere, după soluția aleasă.
5. Întinderea primului strat de piatră spartă, de aproximativ 10 până la 20 cm, în funcție de greutatea plăcii.
6. Verificarea umidității: materialul strâns în pumn trebuie să-și păstreze forma, dar să nu curgă apă din el.
7. Parcurgerea suprafeței în benzi care se suprapun, începând de la margini spre mijloc.
8. Repetarea trecerilor pe direcție transversală, până când placa nu mai lasă urme vizibile.
9. Verificarea cotei și a planeității cu dreptarul, completarea denivelărilor și recompactarea lor.
10. Așezarea și compactarea la fel a straturilor următoare, până la nivelul de sub stratul de poză.

Cât lucrezi, poartă încălțăminte solidă, mănuși și antifoane. Nu folosi un utilaj cu motor cu ardere într-un spațiu închis. Pe pantă condu placa pe direcția pantei, niciodată de-a curmezișul. Lângă ziduri vechi și pivnițe lucrează cu grijă, pentru că vibrațiile puternice pot afecta construcțiile slabe.

Înainte să se înceapă stratul de poză și pavajul, parcurge împreună cu executantul lista de mai jos:

• patul săpăturii a fost compactat înainte de a se pune piatra spartă,
• piatra s-a pus în straturi și fiecare a fost compactat separat,
• după ce calci apăsat cu încălțăminte grea sau după o trecere cu placa nu rămân urme,
• la margini și lângă borduri nu sunt zone moi sau lăsate,
• un dreptar pus pe suprafață nu arată goluri sau cocoașe vizibile,
• panta merge dinspre casă și apa nu are unde să băltească,
• grosimea stratului suport corespunde cu ce s-a stabilit în funcție de încărcare,
• la accesele auto și la suprafețele mari s-a făcut, dacă așa s-a convenit, și o încercare de capacitate portantă, de exemplu cu placa statică.