Frezarea șlițurilor pentru gaz în zidărie de cărămidă

Un șliț bine făcut începe înainte să pornești vreo sculă. În practică, lucrurile decurg cam așa:

1. Marcarea traseului. După proiect sau după indicațiile instalatorului se desenează pe perete traseul exact, cu înălțimea, ramificațiile și punctele în care se racordează aparatele.
2. Verificarea peretelui. Cu un detector și după ce documentație există, se verifică dacă pe traseu trec cabluri electrice, țevi de apă sau de încălzire. Dacă în apropiere este o conductă veche de gaz, instalatorul trebuie să o închidă și să o asigure înainte de orice tăiere.
3. Pregătirea spațiului. Mobila se scoate sau se acoperă cu folie, pardoseala se protejează cu carton sau prelate, iar ușile spre celelalte camere se etanșează împotriva prafului.
4. Tăierea marginilor. Mașina de frezat șlițuri, cu două discuri diamantate, face două tăieturi paralele la lățimea și adâncimea reglate. Așa șlițul are margini drepte, iar tencuiala din jur nu se rupe inutil.
5. Scoaterea materialului din mijloc. Zidăria dintre tăieturi se scoate cu ciocanul rotopercutor și o daltă lată.
6. Curățarea și verificarea. Din șliț se scot praful și bucățile rupte, apoi se verifică adâncimea, lățimea și dacă traseul e drept. Abia după aceea instalatorul poate monta țeava.

Spargerea manuală, fără freză, se folosește azi mai ales în colțuri, lângă tavan sau în jurul obstacolelor unde mașina nu ajunge. Merge mai încet, iar șlițul iese mai puțin precis.

Cărămida se lucrează mai ușor decât betonul, dar nu orice cărămidă se comportă la fel.

Cărămida plină

Cărămida plină arsă, des întâlnită în casele și blocurile mai vechi, se frezează destul de bine. Marginile rămân curate, iar șlițul își păstrează forma.

Cărămida cu goluri și blocurile ceramice

În casele mai noi se folosesc des blocuri ceramice cu goluri. Aici e nevoie de atenție: pereții subțiri ai golurilor se rup ușor, iar șlițul se poate lărgi pe neașteptate. De aceea și în cărămidă merită să tai întâi marginile și abia apoi să spargi, nu să scoți șlițul doar cu ciocanul.

Casele vechi și elementele de beton din perete

În casele vechi zidăria e adesea fragilă și legată cu mortar slab, așa că se lucrează cu mai multă grijă. Chiar și într-un perete de cărămidă, traseul poate întâlni o centură sau un buiandrug din beton armat. Acolo lucrarea devine mai lentă și mai prăfoasă, iar armătura nu se taie fără acordul unui inginer structurist, pentru că slăbește structura.

Șlițul se face pentru o țeavă anume. Trebuie să fie puțin mai adânc și mai lat decât țeava, ca aceasta să poată fi pusă fără tensiuni, fixată cu bride și acoperită cu mortar și tencuială. Dimensiunile exacte le stabilește instalatorul, în funcție de tipul și diametrul conductei. Un șliț prea adânc slăbește însă peretele, mai ales la zidăria portantă și lângă ferestre și uși.

Conducta de gaz se duce în perete doar pe orizontală sau pe verticală, niciodată pe diagonală. De ce? Dacă peste câțiva ani cineva dă o gaură pentru un raft, își poate da seama pe unde trece țeava după poziția robinetului sau a aparatului. La un traseu oblic, nimeni nu poate ghici.

Față de instalațiile electrice, de apă și de alte rețele, gazul trebuie să păstreze distanța de siguranță prevăzută în proiect, în SR EN 1775 și în normele tehnice pentru instalații de gaze. Robinetele și îmbinările demontabile nu se zidesc în perete, ele trebuie să rămână accesibile.

Cât de grea este lucrarea, deci și cât costă, depinde de câteva lucruri:

• tipul zidăriei: cărămida cu goluri și zidăria veche cer mai multă grijă, iar centurile și buiandrugii din beton încetinesc lucrul,
• lungimea și forma traseului: un traseu drept pe un singur perete e mai simplu decât unul cu multe coturi și treceri prin pereți,
• accesul: lucrul sub tavan, în colțuri, în spatele mobilei de bucătărie sau într-o locuință mobilată durează mai mult,
• suprafața: dacă întâi trebuie scoasă faianța sau o tencuială groasă, apare muncă în plus,
• curățenia: aspirarea prafului, evacuarea molozului și astuparea șlițurilor se stabilesc adesea separat.

O cameră goală și un traseu marcat clar economisesc timp pentru toată lumea. Într-un bloc e frumos să anunți din timp vecinii și administratorul, pentru că frezarea face mult zgomot.

• Traseu oblic sau făcut cum a ieșit, pe care instalatorul nu îl poate folosi.
• Șliț prea puțin adânc, în care țeava nu e acoperită suficient și tencuiala crapă deasupra.
• Șliț prea adânc într-un perete portant, fără părerea unui inginer structurist.
• Armătură tăiată într-o centură sau un buiandrug.
• Cablu sau țeavă tăiată, pentru că peretele nu a fost verificat înainte.
• Lucrul doar cu flexul, care face foarte mult praf și lasă șlițul cu adâncime neuniformă.
• Golurile cărămizii sparte din cauza lucrului doar cu ciocanul, fără tăierea marginilor.
• Șliț necurățat, în care bridele și mortarul nu se prind bine, iar muchiile ascuțite pot zgâria țeava.

Dacă în timpul lucrului simți miros de gaz, oprește-te imediat, nu aprinde și nu stinge nimic electric, aerisește, ieși din încăpere și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaze sau la 112.

Înainte ca instalatorul să monteze țeava și șlițurile să fie astupate, merită să treci prin aceste puncte:

• traseul corespunde proiectului sau înțelegerii cu instalatorul,
• șlițurile merg doar pe orizontală și pe verticală,
• adâncimea și lățimea sunt uniforme pe toată lungimea,
• marginile sunt drepte, iar tencuiala din jur nu e ruptă inutil,
• în cărămidă nu s-au spart goluri mari, iar în elementele de beton armătura e intactă,
• nicio altă instalație nu a fost deteriorată,
• șlițurile sunt curățate de praf și bucăți de zidărie,
• molozul e evacuat și spațiul e curățat cum s-a stabilit,
• după montajul țevii s-a făcut proba de presiune și ai primit documentele de la instalatorul autorizat.