Instalații de gaze: preț traseu pe ml 2026, robineți și verificare tehnică

Instalațiile de gaze naturale și aparatele racordate la ele nu sunt un domeniu pentru încercări. Montajul, repararea, modificarea și verificarea lor le poate face doar un instalator autorizat ANRE pentru gaze naturale, care lucrează pentru o firmă autorizată pentru tipul respectiv de lucrare. Regula e valabilă și pentru lucrurile care par mărunte: prelungești țeava cu o jumătate de metru, schimbi un robinet sau muți racordul aragazului mai încolo pe blat.

De ce atâta strictețe? O neetanșeitate la gaze nu se „strânge mai târziu”, ca un robinet de apă care picură. Gazul metan amestecat cu aerul poate exploda chiar la o concentrație mică. Un aparat racordat sau reglat greșit poate produce în plus monoxid de carbon, pe care nu îl vezi și nu îl miroși. Dacă nu ești de meserie, nu face la instalația de gaze nimic care ar presupune să desfaci o îmbinare, să demontezi ceva sau să umbli la țeavă.

În practică se întâmplă des ca, la renovarea bucătăriei sau a băii, cineva de ajutor să „mute doar puțin” racordul de gaz, iar instalatorul autorizat să fie chemat abia la final. Acesta nu își asumă însă lucrarea altcuiva, iar porțiunea respectivă trebuie refăcută. Iese mai ieftin dacă îl chemi de la început, cât încă decizi unde vor sta aragazul și centrala.

Gazul ajunge la casă prin rețeaua de distribuție și prin branșament, care se termină la robinetul principal. După el urmează regulatorul de presiune și contorul. Contorul aparține operatorului de distribuție și este sigilat. Ruperea sigiliului sau mutarea contorului pe cont propriu înseamnă intervenție neautorizată, iar distribuitorul o tratează ca pe o încălcare gravă a contractului. Dacă vrei ca firida sau contorul să stea în alt loc, discută din timp cu distribuitorul, mutarea o face doar el.

După contor începe instalația de utilizare, adică țevile din casă sau din apartament până la aparate. Aceasta este a ta, ca proprietar. Tu răspunzi ca ea să fie în stare sigură și să treacă la timp prin verificările periodice.

La bloc lucrurile sunt puțin mai complicate. Coloanele și conductele comune fac parte din proprietatea comună, administrată de asociația de proprietari. Pe ele nu se lucrează pe cont propriu, ci doar prin administrator. De obicei tot administratorul organizează verificările pentru întregul bloc. Atunci trebuie să lași tehnicianul să intre în apartament, altfel verificarea rămâne incompletă, iar problema ajunge la toți vecinii.

Materialul clasic pentru instalațiile interioare este țeava de oțel îmbinată prin sudură. Sudura nu se mai poate desface, iar dacă e făcută corect, este foarte sigură. De aceea oțelul sudat se folosește și astăzi mai ales în șliț și pe trasee lungi.

O alternativă des întâlnită este cuprul îmbinat prin lipire tare. Lipirea moale, cunoscută de la instalațiile de apă, nu se folosește la gaze. Rapid și fără flacără deschisă se montează sistemele cu fitinguri presate din oțel, cupru sau inox. La gaze au voie însă doar fitingurile și garniturile destinate explicit gazului. Producătorul le marchează diferit, adesea cu o dungă galbenă sau un simbol. Un fiting pentru apă și unul pentru gaze arată aproape la fel, dar confuzia dintre ele este o greșeală gravă.

Conductele exterioare îngropate se fac din țeavă de polietilenă pentru gaze, de obicei galbenă. Se pozează pe un pat de nisip, la adâncimea din proiect, orientativ în jur de 0,8 m, iar deasupra se pune banda galbenă de avertizare. Acolo unde țeava iese din pământ spre clădire se folosește o piesă de trecere din PE în oțel, iar prin perete țeava trece printr-un tub de protecție.

Traseul trebuie să fie scurt și ușor de urmărit. În șliț, sub tencuială, pot rămâne doar îmbinări care nu se desfac: suduri, lipituri tari sau îmbinări presate omologate pentru a fi acoperite. Îmbinările demontabile, de exemplu racordul filetat al unui robinet, trebuie să rămână accesibile. Așadar robinetul nu se zidește niciodată și nu se ascunde după faianță fără ușiță de vizitare. Merită spus asta clar și faianțarului, înainte să înceapă.

Țeava de gaz trebuie să păstreze distanța prevăzută față de cablurile electrice, apă și canalizare și nu are voie niciodată să servească drept împământare. Când trece printr-un perete sau planșeu, se montează într-un tub de protecție, ca să nu fie afectată de mișcările construcției. În golurile pereților din rigips, în ghene neventilate sau sub pardoseală, acolo unde nu mai ajunge nimeni cu ochiul, gazul se duce doar dacă proiectul și standardul aplicabil permit explicit acest lucru. Rigipsarul nu are ce căuta cu profile și șuruburi în zona țevii fără să știe exact pe unde trece.

Țeava aparentă se vopsește în galben sau se marchează, ca oricine să știe imediat ce trece prin ea. Când peste câțiva ani cineva va da găuri în perete, îi scutești timp și nervi.

Proba de presiune arată dacă instalația este etanșă, înainte să fie acoperită și înainte de racordarea aparatelor. Conducta se pune sub presiune cu aer sau cu gaz inert, la presiunea de probă, și se urmărește dacă presiunea scade în timpul prevăzut. Rezultatul se trece într-un proces-verbal, care rămâne la dosarul instalației.

Documentul de verificare confirmă că instalația era sigură în ziua controlului. Nu este o garanție pe viață. Dacă după aceea schimbi un aparat sau se modifică traseul, e nevoie de o nouă verificare.

Pe lângă prima verificare, dinainte de punerea în funcțiune, instalația de gaze se controlează periodic. La locuințe se face de regulă o verificare tehnică la câțiva ani și o revizie tehnică mai amănunțită la un interval mai lung. Intervalele exacte le găsești pe ultimul document primit de la firma autorizată sau le afli de la distribuitor. Centrala are în plus propria verificare periodică și service-ul recomandat de producător, adesea anual, iar de el depinde de obicei garanția.

Din septembrie 2015 se aplică în UE cerințele de proiectare ecologică, care au scos practic de pe piață centralele clasice, fără condensare. Când schimbi o centrală veche, aproape sigur vei primi una în condensare. Odată cu ea apar câteva schimbări peste care se trece ușor la planificare.

• Evacuarea gazelor arse: gazele arse de la o centrală în condensare sunt reci și umede. Un coș vechi de cărămidă nu le face față, așa că în el se introduce un tubaj din plastic sau inox destinat funcționării în condensare, sau se folosește un kit coaxial,
• condensul: centrala produce un condens acid, care trebuie dus printr-un sifon la canalizare. Ai deci nevoie de o scurgere aproape de centrală,
• verificarea coșului: înainte de pornire se verifică traseul de evacuare, iar apoi coșul sau tubajul se controlează periodic, de obicei anual,
• prima pornire: punerea în funcțiune o face service-ul autorizat al producătorului. El reglează arderea și consemnează pornirea.

În multe blocuri, centrala de apartament a înlocuit de mult încălzirea centralizată, iar multe dintre aceste centrale au acum peste 15 ani. Când o schimbi, gândește din timp unde ajunge condensul și pe unde ies gazele arse, mai ales dacă centrala stă pe balcon sau în bucătărie. Dacă te interesează finanțări pentru soluții mai eficiente, programele de tip Casa Verde se deschid periodic, cu condiții care se schimbă de la o sesiune la alta, așa că merită să verifici ce se aplică în momentul respectiv.

Pentru apa caldă există două variante. Boilerul pe gaz se racordează direct la gaz și are propriul coș. Boilerul cu încălzire indirectă nu se leagă deloc la gaz: îl încălzește apa din centrală, printr-o serpentină, iar montajul lui este treaba instalatorului de încălzire și sanitare.

Aragazul sau plita se racordează fix sau printr-un furtun flexibil omologat, iar înaintea aparatului trebuie să existe un robinet. Racordarea și deconectarea le poate face doar un instalator autorizat, care verifică și etanșeitatea și funcționarea. Când oamenii își schimbă singuri furtunul la mutare sau la o bucătărie nouă, fac una dintre cele mai subestimate intervenții riscante din casă.

Furtunurile flexibile nu țin la nesfârșit. Data fabricației sau data până la care pot fi folosite este scrisă chiar pe furtun. Cele din cauciuc se schimbă mai des, de obicei după câțiva ani, cele din inox gofrat țin mai mult. Furtunul nu are voie să treacă prin spatele cuptorului sau peste o suprafață fierbinte și nu trebuie să fie întins, îndoit sau prins de un sertar.

Plitele mai noi au la fiecare arzător siguranță de flacără: dacă flacăra se stinge, închide gazul. La un aragaz vechi, fără siguranță, ajunge să dea laptele în foc și gazul iese fără flacără. Și acesta e un motiv practic pentru care merită schimbat un aragaz vechi.

La țară se gătește încă des pe butelie. Gazul din butelie se comportă altfel decât metanul, iar aragazul are duze diferite pentru fiecare. Trecerea de la butelie la rețea înseamnă deci și schimbarea duzelor, făcută tot de un instalator autorizat.

Gazul metan este mai ușor decât aerul și se ridică spre tavan, așa că detectorul lui se montează sus, de obicei chiar sub tavan. Gazul din butelie (GPL) este, dimpotrivă, mai greu, stă la nivelul podelei, iar detectorul se pune jos, aproape de pardoseală. Dacă treci de la butelie la gaz din rețea, detectorul trebuie mutat sau înlocuit.

Detectorul de gaz nu ține locul detectorului de monoxid de carbon. Monoxidul apare la o ardere incompletă, de exemplu când coșul e înfundat sau lipsește aerul, chiar dacă gazul nu scapă deloc. În încăperea cu centrală sau cu un aparat cu cameră de ardere deschisă, un detector de CO este o asigurare rezonabilă. Senzorii au o durată de viață limitată, pe care producătorul o trece pe etichetă.

Centralele și boilerele care iau aer din încăpere au nevoie de un aport permanent de aer. Dacă schimbi geamurile vechi cu termopane etanșe fără grilă de aerisire sau montezi o hotă puternică cu evacuare afară, se pot schimba presiunile din apartament. Gazele arse se pot întoarce atunci în cameră. Aceeași atenție merită și termoizolația făcută la bloc: casa devine mai etanșă, iar aerisirea trebuie gândită din nou.

Gazul metan nu are miros în mod natural. Distribuitorul îi adaugă o substanță cu miros puternic, ca să simți scurgerea înainte să apară o concentrație periculoasă. Când simți miros de gaz, urmează aceste reguli:

• nu folosi flacără deschisă, nu fuma și nu porni aparatele pe gaz,
• nu aprinde și nu stinge luminile sau aparatele electrice, nu scoate ștecherele din priză și nu suna la soneria vecinilor, o scânteie în contact poate aprinde amestecul,
• deschide ferestrele și ușile și, dacă se poate fără risc, închide robinetul principal de gaz,
• ieși din încăpere și anunță-i pe ceilalți bătând la ușă și strigând,
• abia afară, într-un loc sigur, sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaz (îl găsești pe factură) sau la 112.

Locul scurgerii nu se caută niciodată cu flacăra sau cu bricheta. Dacă mirosul e slab, se simte doar lângă aragaz și dispare după ce închizi robinetul din fața lui, nu mai folosi aragazul până nu îl verifică un instalator autorizat.

În acest ghid nu desfaci nimic și nu umbli la țevi sau îmbinări. Este o verificare de rutină pe care o poate face orice proprietar de casă sau apartament. Te ajută să observi la timp când e momentul să chemi instalatorul.

1. Găsește robinetul principal de gaz și robinetul din fața aragazului și verifică dacă se ajunge ușor la ele și nu sunt acoperite de nimic.
2. Caută ultimul document de verificare a instalației și uită-te până când este valabil.
3. Cu aragazul rece și robinetul închis, uită-te la furtunul de racord, citește data înscrisă pe el și verifică dacă nu e crăpat, îndoit, întins sau trecut printr-un loc fierbinte.
4. Scoate capacele și distribuitoarele de flacără ale arzătoarelor, spală-le cu apă caldă și detergent, după instrucțiunile producătorului, și lasă-le să se usuce complet.
5. Pune piesele exact la locul lor, aprinde arzătorul și privește flacăra: trebuie să fie albastră, liniștită și egală pe tot conturul.
6. Apasă butonul de test la detectorul de gaz și la cel de CO și verifică data până la care funcționează senzorul.
7. Verifică dacă grilele și orificiile de aerisire din încăperea cu aparatul nu sunt acoperite sau lipite.
8. Notează flacăra galbenă sau care face funingine, flacăra care se desprinde de arzător, furtunul deteriorat sau termenul de verificare depășit și cheamă un instalator autorizat.

• copie după legitimația instalatorului autorizat ANRE și după autorizarea firmei,
• procesul-verbal al probei de presiune, făcută înainte de acoperirea conductelor,
• documentul de verificare cu rezultat favorabil și cu termenul următoarei verificări,
• documentul de verificare a coșului sau a tubajului, la aparatele cu evacuare a gazelor arse,
• dovada punerii în funcțiune a centralei de către service-ul autorizat,
• robinetul principal și robinetele din fața aparatelor accesibile, marcate și funcționale,
• țeava aparentă vopsită sau marcată, șlițurile închise doar după probă,
• furtunurile aparatelor omologate pentru gaz și cu data lizibilă,
• detectoarele montate corect pentru tipul de gaz și funcționale,
• o schiță a traseului conductelor din pereți, pentru lucrări ulterioare.