Montaj terasă din lemn sau WPC

Poziția de montaj terasă din lemn sau WPC include trasarea suprafeței, așezarea și nivelarea structurii portante pe fundația pregătită, montarea plăcilor de deck cu șuruburi sau cleme ascunse, tăierea plăcilor la dimensiune și montarea profilelor de finisaj și a plăcilor frontale. Este inclusă și verificarea pantei și a rosturilor.

În poziție nu intră de regulă săpătura, stratul de piatră spartă și compactarea lui, fundațiile din beton, plăcile și grinzile ca material, treptele, balustrada, pergola și tratarea lemnului cu ulei. Aceste lucrări și materiale se calculează separat. La vizita în teren merită să cereți ca în ofertă să fie scris clar ce este inclus și ce nu.

Pentru montajul unei terase în România nu este necesară o atestare specială, dar este prudent să alegeți o firmă sau un PFA înregistrat, care emite factură, oferă ofertă scrisă și garanție pentru execuție și are lucrări de referință din același material.

Terasa se face de obicei după finalizarea casei, la amenajarea curții, lângă piscină sau la renovarea unei terase vechi din beton, fisurate și denivelate. Înainte de comandă e bine să aveți răspuns la aceste întrebări:

• la ce cotă va fi terasa față de pragul ușii și de teren, ca să nu apară o treaptă la intrare,
• unde se va scurge apa de pe terasă și din jgheabul de deasupra,
• pe ce fundație va sta structura: piatră spartă, fundații izolate, suporți sau beton,
• dacă pe terasă se va ancora ceva, de exemplu pergolă, copertină sau balustradă,
• dacă plăcile vor merge paralel sau perpendicular pe casă și de unde va fi văzută terasa cel mai des.

Pergola, balustrada sau acoperișul nu se ancorează doar în plăcile de deck sau în grinzi. Aceste elemente au nevoie de fundații proprii sau de ancorare în structura de rezistență a casei, iar acest lucru trebuie știut înainte de montarea structurii.

Larice și alte rășinoase

Laricele, autohton sau siberian, este printre cele mai folosite esențe. Este relativ dur, rășinos și cu întreținere regulată rezistă ani buni. La soare devine gri, ceea ce este natural, iar uleiul doar încetinește procesul. Molidul nu este potrivit pentru terase, putrezește repede chiar și impregnat. Pinul tratat în autoclavă este mai ieftin, dar trebuie să fie destinat exteriorului și necesită întreținere. Stejarul este rezistent, dar mai scump și poate elibera tanini care pătează betonul de dedesubt.

Lemn tratat termic

Este lemn, de exemplu frasin sau pin, tratat la temperatură înaltă. Tratamentul reduce absorbția de apă și crește stabilitatea dimensională. Dezavantajul este fragilitatea mai mare, de aceea plăcile se pregăuresc și nu se folosesc ca elemente portante.

Esențe exotice

Bangkirai, ipe, massaranduba sau cumaru sunt foarte dure și durabile, dar mai scumpe și mai greu de prelucrat. Aproape întotdeauna cer pregăurire și șuruburi bune din inox. La cumpărare este rezonabil să cereți certificat de proveniență, de exemplu FSC sau PEFC.

WPC

WPC este un compozit din făină de lemn și plastic. Nu face așchii, nu trebuie uns cu ulei, iar culoarea este mai stabilă. Pe de altă parte, se dilată mult la căldură, se încălzește mai tare la soare, iar nuanțele închise pot fi vara prea fierbinți pentru tălpile goale. Profilele pline sunt mai rezistente și se lasă mai puțin, cele cu goluri sunt mai ușoare și mai ieftine, dar mai sensibile la lovituri și cer o structură mai deasă. La WPC grinzile, clemele și șuruburile trebuie să fie din sistemul producătorului, altfel se poate pierde garanția.

O terasă este atât de bună cât este fundația de sub ea. Pe teren se îndepărtează de obicei stratul vegetal, se pune geotextil împotriva buruienilor și se realizează un strat compactat de piatră spartă. Pe el se așază dale de beton, fundații izolate sau suporți reglabili din plastic, pe care se montează structura. Grinzile nu trebuie să stea direct pe pământ sau în pietriș ud. Pe sub ele trebuie să circule aer, altfel lemnul se umezește, iar WPC se deformează.

Structura poate fi din lemn, WPC sau aluminiu. Grinzile din lemn trebuie să fie dintr-o esență durabilă, ideal aceeași ca a plăcilor, și tratate. Aluminiul este mai scump, dar nu putrezește și este drept. Distanța dintre grinzi o stabilește producătorul plăcilor. La sistemele WPC, producătorii indică de obicei maximum aproximativ 35-40 cm, pentru uz casnic adesea 30 cm, iar pentru spații publice și mai puțin. La lemn depinde de grosimea plăcii și este de regulă în jur de 40-50 cm.

Întreaga terasă se face cu o pantă de aproximativ 1-2 % dinspre casă, ca apa să nu stea pe plăci. Plăcile cu canale se montează astfel încât apa să curgă de-a lungul canalelor, nu transversal.

Din cauza iernilor cu îngheț, contează un drenaj bun. Un teren argilos care reține apa poate ridica suporții la îngheț și poate strica planeitatea, de aceea stratul de piatră spartă este atunci mai gros.

1. Trasați suprafața terasei, stabiliți cota față de pragul ușii și direcția pantei.
2. Îndepărtați stratul vegetal, compactați terenul, puneți geotextil, apoi așterneți și compactați stratul de piatră spartă.
3. Așezați dalele, fundațiile sau suporții reglabili într-o rețea potrivită distanței dintre grinzi.
4. Montați grinzile sau profilele din aluminiu, nivelați-le cu panta prevăzută și legați-le între ele.
5. Păstrați distanța structurii față de fațadă, producătorii de WPC indică cel puțin aproximativ 10 mm.
6. Dublați structura la margini și la îmbinările cap la cap ale plăcilor, ca fiecare capăt să aibă reazem propriu.
7. Lăsați plăcile WPC să se aclimatizeze la locul montajului, conform instrucțiunilor producătorului.
8. Montați profilul de pornire sau prima placă și avansați dinspre casă spre exterior.
9. Fixați plăcile cu cleme sau șuruburi din inox, pregăuriți la lemn și la esențele dure.
10. Respectați rosturile dintre plăci și la capete în funcție de material, lungimea plăcii și temperatura la montaj.
11. Tăiați marginile în linie și închideți capetele cu profile de finisaj, lăsând liberă ventilația de sub terasă.
12. La terasa din lemn aplicați ulei, ideal și pe fața inferioară și pe tăieturi înainte de montaj.

Lemnul lucrează cu umiditatea, WPC cu temperatura. Rostul dintre plăci nu este un detaliu estetic, ci spațiul în care materialul se dilată și pe unde se scurge apa. La lemn se lasă de obicei rosturi longitudinale de aproximativ 5-8 mm, în funcție de lățimea și umiditatea plăcii. La WPC rostul este adesea dat de cleme, care nu trebuie forțate. La capetele plăcilor și lângă pereți se lasă rostul de dilatare din tabelul producătorului, la WPC lângă fațadă de regulă cel puțin aproximativ 20 mm.

Șuruburile trebuie să fie din inox. Cele zincate se degradează în stejar și în unele esențe exotice și lasă pete închise. Pe litoral merită inox de clasă superioară, pentru că aerul sărat atacă mai repede materialele slabe. La fiecare încrucișare placă și grindă se pun de obicei două șuruburi, cu distanță față de margine și de capăt, ca lemnul să nu crape. La WPC găurile se dau mai mari decât diametrul șurubului, iar șuruburile nu se strâng în forță. Capul trebuie să fie la nivel cu suprafața. Clemele ascunse dau un aspect curat, dar înlocuirea unei singure plăci devine mai laborioasă.

• structura direct pe pământ sau pe iarbă: lemnul se umezește și putrezește de jos, WPC se ondulează,
• fără pantă: apa stă pe plăci, lemnul devine gri neuniform, iar iarna se formează gheață,
• structură prea rară: plăcile se lasă, crapă, iar profilele cu goluri se rup,
• lipsa rosturilor de dilatare: vara plăcile se bombează și împing în peretele casei,
• ventilație închisă: plăcile frontale până la pământ închid spațiul și sub terasă rămâne umezeală,
• tăieturi netratate: capătul plăcii absoarbe cel mai repede apa și începe să crape și să putrezească,
• șuruburi zincate obișnuite: ruginesc, se rup și lasă pete,
• terasă lipită de prag fără drenaj: la ploaie apa ajunge la ușă și în zidărie,
• îmbinare cap la cap fără reazem dublu: capetele se ridică și vă împiedicați.

În practică se întâmplă ca terasa să arate perfect în primul an, iar problemele să apară abia după a doua iarnă. De cele mai multe ori structura trebuia să fie mai sus față de teren și lipsește ventilația. De aceea, la recepție merită să vă uitați și sub terasă, nu doar la suprafață.

Cele mai multe griji apar acolo unde terasa întâlnește casa. Între structură și fațadă se lasă o distanță, ca lemnul sau WPC să nu atingă termoizolația și tencuiala. Dacă fațada este termoizolată, soclul de sub terasă trebuie să fie dintr-un material rezistent la apă, de exemplu polistiren extrudat cu tencuială de soclu. Apa de pe plăci nu are voie să curgă spre soclu, de aceea panta merge întotdeauna dinspre casă.

Dacă deasupra terasei nu există jgheab, apa de pe acoperiș cade într-o singură fâșie, iar plăcile de acolo îmbătrânesc mult mai repede. Soluția este un jgheab sau o fâșie de pietriș cu drenaj lângă casă. La ușă, cota terasei se reglează astfel încât între placă și prag să rămână câțiva centimetri și apa să nu ajungă la intrare la o ploaie torențială.

Marginile terasei se finisează cu placă frontală, profil sau consolă a plăcilor. Consola dincolo de ultima grindă trebuie să fie mică, producătorii de sisteme WPC indică cel mult aproximativ 5 cm, altfel marginea se lasă când se calcă pe ea. Treptele se construiesc pe o structură proprie, cu înălțimi egale, nu pe plăci lăsate în consolă.

Lucrarea este ușurată de:

• o fundație plană, compactată și pregătită dinainte,
• o formă dreptunghiulară simplă, fără frânturi,
• plăci cu lungimea potrivită dimensiunii terasei și puține tăieturi,
• structură de sistem și cleme de la același producător,
• acces bun la loc și spațiu pentru tăiere.

Lucrarea este prelungită de:

• demontarea unei terase sau pavări vechi,
• o diferență mare de nivel și nevoia de structură înaltă,
• stâlpi, guri de scurgere, curți de lumină și copaci de ocolit,
• montajul pe diagonală și modelele cu direcții alternante,
• esențele exotice dure care trebuie pregăurite la fiecare fixare,
• iluminatul integrat și treptele pe comandă.

Verificați la primărie, la compartimentul de urbanism, dacă terasa dumneavoastră necesită autorizație sau alt act, mai ales dacă este înălțată, acoperită sau pe acoperiș. Pe balcoanele și terasele unui bloc este nevoie de acordul asociației de proprietari, deoarece este vorba de părți comune sau de fațada clădirii.

Mergeți pe toată suprafața și urmăriți dacă vreo placă se lasă sau scârțâie. Puneți nivela transversal și longitudinal pe terasă, panta trebuie să meargă dinspre casă. Vărsați o găleată de apă lângă ușă și urmăriți unde se scurge. Uitați-vă la rosturi, trebuie să fie egale și drepte. Șuruburile trebuie să fie aliniate și la nivel. Priviți pe sub terasă din lateral, pentru a vedea dacă structura nu stă pe pământ și dacă aerul are pe unde circula.

Listă de verificare la recepție

• plăcile nu se lasă și nu scârțâie nici la margini,
• panta merge dinspre casă și apa nu stagnează,
• rosturile dintre plăci sunt uniforme,
• lângă fațadă și la capete există rostul de dilatare indicat de producător,
• fiecare îmbinare a plăcilor are reazem propriu în structură,
• șuruburile sunt din inox, îngropate la nivel și aliniate,
• structura nu stă pe pământ și sub terasă există ventilație,
• tăieturile lemnului sunt protejate cu ulei sau ceară,
• firma a predat informații despre material, garanție și întreținere.

Terasa din lemn se spală cu apă și un detergent pentru lemn, cu peria în sensul fibrei, iar după uscare se unge cu ulei în straturi subțiri. Nu se aplică ulei în plin soare. De obicei se face o dată sau de două ori pe an, cel mai des primăvara și toamna. WPC este suficient să se spele cu apă și un detergent blând, iar petele de grăsime de la grătar se îndepărtează cât mai repede. Din rosturi se scot regulat frunzele și murdăria, ca apa să se poată scurge.

În lista de prețuri NUMIQ, montajul terasei din lemn sau WPC apare ca manoperă pe m², inclusiv consumabile mărunte, fără plăci, grinzi și alt material principal. Prețul orientativ al manoperei este de aproximativ 139 lei pe m². Prețurile diferă în funcție de regiune și oraș, în București, Cluj-Napoca și în marile orașe fiind de regulă mai mari.

Prețul depinde de forma terasei, numărul de tăieturi și colțuri, obstacolele de ocolit, duritatea lemnului și nevoia de pregăurire, tipul de fixare și înălțimea structurii. O terasă mică, cu trepte și frânturi, iese mai scump pe metru pătrat decât un dreptunghi mare. Săpătura, stratul de piatră spartă, fundațiile și compactarea se calculează separat. Prețurile lor le găsiți în articolele Strat de nivelare pentru pavaj și Compactarea terenului cu placa vibrantă. Dacă în locul plăcilor vă gândiți la pavaj, consultați Pavele și borduri.