Montaj astereală din lemn

Astereala rigidizează acoperișul, ajută la distribuirea încărcărilor și oferă un suport precis pentru straturile următoare. Se dovedește utilă mai ales în aceste situații:

• la renovare, când șarpanta veche este ușor denivelată și trebuie stabilizată,
• la învelitori care cer suport continuu, de exemplu șindrila bituminoasă sau tabla fălțuită,
• la mansardele izolate, unde contează precizia și etanșeitatea straturilor,
• în zonele cu zăpadă multă sau vânt puternic, unde un acoperiș mai rigid se justifică.

Nu orice acoperiș are însă nevoie de ea. La o șarpantă nouă, bine executată, și la o țiglă obișnuită ajung adesea o membrană de calitate, contrașipcile și șipcuirea. Dacă proiectul nu prevede astereală, cere-i dulgherului să-ți explice concret ce câștigi cu ea.

Încă un lucru important: astereala nu repară o șarpantă bolnavă. Dacă căpriorii sunt încovoiați, putrezi sau atacați de insecte xilofage, noul strat doar ascunde problema. Lemnul deteriorat se repară sau se înlocuiește mai întâi.

Astereală din scânduri

Varianta clasică, din scânduri geluite sau tivite, adesea cu lambă și uluc, este soluția tradițională. Scândurile se adaptează mai ușor unei șarpante neregulate, formelor atipice și detaliilor din jurul coșurilor. De aceea se potrivesc la renovări, la case de vacanță și la casele mai vechi. Lemnul trebuie să fie suficient de uscat și drept. Scândurile umede sau strâmbe se răsucesc după montaj, lasă rosturi și mai târziu pot scârțâi.

Astereală din plăci OSB

Plăcile OSB au format mare, așa că montajul merge mai repede, iar suprafața iese plană și compactă. Pe acoperiș se folosesc plăci pentru medii umede, de regulă clasa OSB 3, cu grosimea aleasă după distanța dintre căpriori și recomandarea producătorului. OSB-ul reacționează însă sensibil la umezeală. Are nevoie de rosturi între plăci, de fixare corectă și nu are voie să stea mult timp în ploaie neprotejat.

Varianta potrivită pentru tine depinde de tipul acoperișului, de starea șarpantei, de învelitoarea viitoare și de întreaga alcătuire a acoperișului, inclusiv ventilarea. Decizia o ia proiectul sau un dulgher cu experiență, nu doar viteza de montaj.

1. Verificarea șarpantei. Dulgherul inspectează căpriorii, panele, cosoroabele și îmbinările, măsoară planeitatea și caută urme de umezeală, putregai sau insecte.
2. Reparații și aducere la nivel. Elementele deteriorate se înlocuiesc sau se ranforsează, căpriorii lăsați se căptușesc ori se aduc la plan.
3. Pregătirea materialului. Scândurile sau plăcile OSB se depozitează la uscat și acoperite, nu direct pe pământ.
4. Așezarea. De obicei se lucrează de la streașină spre coamă. Îmbinările scândurilor cad întotdeauna pe un căprior și se decalează de la un rând la altul. Plăcile OSB se pun cu latura lungă perpendicular pe căpriori.
5. Fixarea. Fiecare scândură se prinde pe fiecare căprior cu cuie sau șuruburi, la distanțele indicate de producător. La OSB se lasă un rost de dilatare, de obicei în jur de 2 până la 3 mm.
6. Detaliile. În jurul coșurilor, ferestrelor de mansardă, doliilor, coamelor înclinate și marginilor de fronton, astereala se taie și se îmbină cu precizie.
7. Protecția și continuarea lucrării. Astereala terminată se acoperă cât mai repede cu membrana de sub-acoperiș, ca să nu fie afectată de ploaie.

Lucrarea se face la înălțime, pe o suprafață înclinată, așa că o execută o echipă de dulgheri cu echipament de asigurare și schelă potrivită. Nu este o lucrare pe care s-o faci singur în siguranță.

Cel mai simplu este un acoperiș în două ape, cu pantă moderată, șarpantă dreaptă și acces bun pentru material. Mai mult timp și mai multă precizie cer:

• panta abruptă și deplasarea dificilă pe structură,
• acoperișul complicat, cu lucarne, dolii și coame înclinate,
• multe străpungeri, coșuri și ferestre de mansardă,
• demontarea învelitorii vechi, a șipcilor și a asterelii existente,
• reparațiile la șarpantă care ies la iveală abia după descoperire,
• accesul greu la casă și urcarea anevoioasă a materialului pe acoperiș.

La renovare, starea reală a șarpantei se vede adesea abia după ce acoperișul este desfăcut. Stabilește de aceea dinainte cu dulgherul cum se rezolvă reparațiile neprevăzute. La un bloc, acoperișul este parte comună, iar lucrările se organizează prin asociația de proprietari și administrator.

În practică se întâmplă des ca o greșeală la astereală să nu se arate imediat. Iese la iveală la șipcuire, la montarea învelitorii sau după prima iarnă. Greșelile tipice sunt:

• montajul pe o șarpantă lăsată sau deteriorată, fără reparații,
• scânduri umede, strâmbe sau prea subțiri,
• plăci OSB lipite una de alta, fără rosturi, care apoi se umflă,
• îmbinări în afara căpriorilor sau toate îmbinările pe aceeași linie,
• prea puține elemente de fixare sau șuruburi nepotrivite,
• detalii imprecise la coșuri și dolii, pe unde mai târziu intră apa,
• lipsa ventilării straturilor, așa că lemnul stă mult timp umed.

De ce contează atât de mult ventilarea? Astereala este o suprafață continuă, iar umezeala din interior sau din neetanșeități nu trece ușor prin ea. Dacă alcătuirea acoperișului nu are spațiile de ventilare corecte, au de suferit astereala, termoizolația și chiar șarpanta.

Înainte să se pună membrana și învelitoarea, uită-te la astereală sau cere să ți se arate:

• suprafața este plană, fără valuri evidente sau zone lăsate,
• la călcat, placa nu se arcuiește, nu scârțâie și nu se mișcă,
• îmbinările cad pe căpriori și se decalează între rânduri,
• între plăcile OSB sunt rosturi uniforme,
• cuiele sau șuruburile sunt pe fiecare căprior și nu ies peste suprafață,
• detaliile la coșuri, ferestre și dolii sunt tăiate precis,
• marginile de la streașină și fronton sunt drepte și pregătite pentru tinichigerie,
• astereala este uscată, fără urme că a stat mult în ploaie,
• locul de muncă este curat și pregătit pentru straturile următoare.