Amorsarea pardoselii și chituirea colțurilor cu acril

Amorsa întărește suprafața stratului suport, leagă resturile de praf și uniformizează absorbția. Fără ea, betonul uscat sau șapa veche ar „bea” apa din masa de nivelare ori din adeziv. Materialul s-ar întări prost, ar crăpa sau s-ar desprinde. Chituirea colțurilor rezolvă altă problemă: golurile de la marginile suprafeței.

De ce ar fi goluri în colțuri? În blocurile vechi și în casele mai în vârstă, tencuiala de multe ori nu coboară până la pardoseală. La scoaterea parchetului vechi sau a plintelor se desprinde o bucată de tencuială ori de șapă, iar sub perete rămâne o fantă. În blocuri, coloanele de încălzire și țevile de la calorifere trec prin placă, iar în jurul lor rămâne adesea un gol nefinisat. Pe acolo trece praful și, mai ales, curge șapa autonivelantă. Aceasta e fluidă ca smântâna groasă și găsește orice gaură.

Ai nevoie de această lucrare combinată mai ales când:

• pe pardoseală se toarnă șapă autonivelantă, iar marginile sau trecerile țevilor nu sunt etanșe,
• pardoseala se va vopsi (beton în garaj, beci sau atelier) și vrei o îmbinare curată, închisă, la perete,
• în colțuri sunt fisuri fine sau rosturi din care curge praf și care s-ar vedea mai târziu prin pardoseala subțire,
• e vorba de o renovare în care, după demolarea pardoselii vechi, au rămas colțuri și baze de pereți deteriorate,
• dedesubt e un alt apartament sau o încăpere locuită și nu vrei ca șapa să curgă prin goluri în tavanul vecinului.

În lista de prețuri găsești și lucrarea separată Amorsarea stratului suport, fără chituirea colțurilor. Ambele se calculează la m², dar volumul de muncă diferă. La varianta de față, după amorsare, muncitorul parcurge tot perimetrul camerei și toate trecerile de țevi, curăță rosturile, le umple unde e nevoie și le chituiește. Într-o cameră obișnuită asta înseamnă câțiva metri de îmbinare în plus, iar într-un apartament cu multe nișe, colțuri și țevi, mult mai mult.

• Doar amorsarea ajunge la o construcție nouă cu șapă nouă, unde pe perimetru a fost lăsată banda de dilatație și colțurile sunt întregi. Ajunge și când se montează parchet laminat flotant, iar spațiul de la perete oricum îl acoperă plinta.
• Amorsarea cu chituirea colțurilor e potrivită la renovări, la turnarea șapei pe margini neregulate și deteriorate, la vopsirea pardoselilor și oriunde îmbinarea pardoselii cu peretele e vizibilă sau neetanșă.
• Timpul: la amorsarea simplă contează mai ales suprafața. Aici contează și lungimea perimetrului și numărul de treceri, așa că o baie mică, plină de colțuri, poate cere mai mult timp decât o sufragerie mare și goală.
• Materialul: pe lângă amorsă se adaugă chit acrilic, la rosturile adânci și cordon de umplere din spumă, iar pentru găurile mai mari mortar cu priză rapidă.
• Riscul: la amorsarea simplă riscul principal e o amorsă aleasă greșit. Aici apare și riscul de a chitui ceva ce trebuie să rămână elastic sau liber, de exemplu rostul de dilatație al unei șape flotante.

Dacă nu știi sigur ce variantă să comanzi, uită-te la colțuri după ce scoți plintele. Dacă vezi o fantă continuă, tencuială căzută sau goluri în jurul țevilor, ești mai degrabă la această lucrare.

Amorsa nu funcționează pe praf, grăsime și resturi de adezivi vechi. Cele mai multe probleme cu șapele autonivelante apar tocmai pentru că s-a amorsat un strat suport nepregătit. Înainte să vină echipa, ar trebui să fie gata:

• îndepărtate pardoseala veche, plintele, resturile de adeziv și bucățile de șapă care se mișcă,
• terminate și uscate tencuielile, măcar în partea de jos a pereților,
• gata instalațiile din pardoseală și finalizate țevile de încălzire, ca după chituire să nu se mai găurească și să nu se mai spargă,
• uscat stratul suport; la o șapă nouă se măsoară de regulă umiditatea înainte de nivelare, iar timpul de uscare îl dă producătorul șapei,
• o temperatură în cameră de regulă peste +5 °C, fără soare direct și fără curent, care ar usca amorsa prea repede,
• spațiul liber de mobilă și acces la curent și apă.

Contează și informația despre ce urmează pe pardoseală. Sub șapa autonivelantă se pune o anumită amorsă, sub adezivul de gresie alta, iar sub o vopsea epoxidică cu totul alta. Spune-i meseriașului dinainte, ideal și cu numele sistemului care se va folosi.

Evaluarea stratului suport

Un parchetar sau un meseriaș cu experiență zgârie mai întâi suprafața cu un cui sau un obiect ascuțit și urmărește dacă se fărâmițează. Stabilește dacă e vorba de șapă de ciment sau de anhidrit, de beton vechi sau de un strat neabsorbant, cum e gresia veche. Testul simplu de absorbție: picură puțină apă pe pardoseală. Dacă intră imediat, stratul e foarte absorbant. Dacă rămâne ca o picătură, e slab absorbant sau neabsorbant. În funcție de asta se alege tipul de amorsă și diluția ei.

Curățarea și aspirarea

Suprafața se mătură și apoi se aspiră temeinic cu un aspirator industrial, inclusiv colțurile și rosturile. Praful din rost este cel mai des motivul pentru care chitul se desprinde mai târziu. Petele de grăsime se degresează, bucățile desprinse din colțuri se scot cu șpaclul.

Primul strat de amorsă

Amorsa se aplică cu trafaletul, cu o bidinea lată sau, la suprafețe mari, cu un pulverizator. Se întinde uniform, fără bălți, până la pereți și în colțuri. La straturile foarte absorbante, producătorii recomandă adesea primul strat diluat și al doilea mai puțin diluat sau nediluat. Bălțile trebuie întinse, altfel la suprafață se formează o peliculă lucioasă pe care șapa se prinde mai slab.

Pregătirea și umplerea rosturilor

După ce amorsa se usucă, rosturile de lângă pereți și din jurul trecerilor se verifică din nou. Găurile mai mari, în care chitul s-ar scufunda, se umplu întâi cu mortar sau cu o masă cu priză rapidă. Rosturile adânci se umplu cu un cordon din spumă, ca chitul să nu fie nevoit să umple toată adâncimea. Chitul din rost trebuie să aibă o grosime rezonabilă, nu un centimetru întreg de adâncime.

Chituirea colțurilor cu acril

Acrilul se aplică cu pistolul în îmbinarea dintre pardoseală și perete și în jurul țevilor. Apoi se netezește cu un șpaclu umezit sau cu degetul, ca să se lipească bine de ambele fețe. Surplusul se șterge imediat cu o cârpă umedă, înainte ca chitul să facă pojghiță. Când urmează turnarea șapei, se închid mai ales locurile pe unde masa ar putea curge. Banda perimetrală de dilatație nu se înlocuiește astfel, ea se montează separat.

Al doilea strat de amorsă și timpii de uscare

Dacă sistemul o cere, după uscarea chitului se aplică al doilea strat de amorsă. Amorsa pentru straturi absorbante e de regulă uscată, după datele producătorului, în câteva ore, dar unele sisteme cer o pauză mai lungă, de exemplu până a doua zi. Acrilul face pojghiță în aproximativ zeci de minute, însă se întărește treptat, iar un strat mai gros are nevoie de mai mult timp. O cameră obișnuită se termină de obicei într-o zi, iar următoarea echipă intră după indicațiile producătorului amorsei și chitului.

Tipuri de amorsă

• Amorsa de profunzime pentru straturi absorbante e alegerea obișnuită sub șape autonivelante și adezivi, pe șapă de ciment și beton. Pătrunde în suprafață și o consolidează.
• Amorsa pentru șape de anhidrit e destinată straturilor pe bază de sulfat de calciu, sensibile la umezeală. Sub șapele și adezivii pe bază de ciment, pe anhidrit, amorsa potrivită contează în mod special, altfel pot apărea probleme de aderență.
• Puntea de aderență pentru straturi neabsorbante se folosește pe gresie veche, mozaic sau beton lis. E de obicei mai groasă, adesea cu nisip fin în compoziție, și creează o suprafață aspră de care se prinde șapa.
• Amorsa epoxidică se folosește sub vopsele epoxidice și poliuretanice sau pe straturi mai umede, dacă sistemul producătorului permite. Adesea, peste stratul proaspăt se presară nisip cuarțos.

Regula de aur: amorsa trebuie să facă parte din același sistem ca șapa sau adezivul care urmează. Combinațiile între producători diferiți funcționează des, dar în caz de reclamație producătorul s-ar putea să nu le privească favorabil.

Chituri pentru colțuri

• Chitul acrilic se poate vopsi, se netezește ușor, are elasticitate mică și se potrivește în interioare uscate. E bun acolo unde îmbinarea se va vopsi, se va acoperi cu șapă sau cu plintă.
• Siliconul se folosește în zone ude și la îmbinări care se mișcă mai mult. Nu se poate vopsi, iar șapa și adezivul nu se prind de el, așa că nu se pune sub alte straturi.
• Chitul poliuretanic e mai elastic și mai rezistent, se folosește la vopsirea pardoselilor din garaje și la îmbinări cu mișcare mai mare.
• Banda perimetrală de dilatație nu e chit, ci o bandă de spumă pe tot perimetrul. La șapele flotante și la șapele mai groase separă pardoseala de perete și nu trebuie înlocuită cu chit.

În băi și dușuri, colțurile de sub hidroizolație se rezolvă cu bandă de etanșare, nu cu acril. Acrilul nu e potrivit pentru locuri permanent ude.

Lucrarea e simplă și rapidă într-o cameră goală, dreptunghiulară, cu șapă solidă și pereți drepți. Chitul se trage în colțuri dintr-o singură mișcare continuă, iar amorsa se dă cu trafaletul pe o suprafață mare.

Cer mai mult timp și material:

• un plan complicat, cu nișe, stâlpi, trepte și tocuri de uși,
• multe treceri de țevi, mai ales la instalațiile vechi de încălzire din blocuri, cu coloane și racorduri prin placă,
• rosturi late și adânci lângă pereți, care trebuie umplute întâi,
• un strat suport care se fărâmițează sau face mult praf și cere mai multe straturi de amorsă,
• resturi de adezivi vechi, care trebuie șlefuite sau îndepărtate,
• o cameră rece și umedă, unde totul se usucă mai încet,
• lucrul într-un apartament locuit, unde lucrurile trebuie acoperite și mutate.

Legătura cu celelalte meserii

Înainte de această lucrare trebuie să termine zidarii, cei care tencuiesc și instalatorii din pardoseală. După ea urmează de obicei cel care toarnă șapa, faianțarul sau cel care vopsește pardoseala. În practică se întâmplă des ca electricianul să mai spargă un canal lângă pardoseală după amorsare și să umple iar colțurile de praf. Lucrările electrice le face oricum un electrician autorizat ANRE, dar stabilește ordinea astfel încât, după amorsare, nimeni să nu mai facă praf în cameră. Pe suprafețele amorsate nu se calcă cu încălțăminte murdară și nu se depozitează saci cu material. Într-un bloc, e bine să anunți și administratorul sau asociația de proprietari dacă urmează lucrări care afectează coloanele comune.

• Amorsare peste praf. Amorsa leagă praful doar la suprafață, dedesubt rămâne un strat slab. Șapa se desprinde mai târziu împreună cu amorsa sau sună a gol la ciocănit.
• Bălți de amorsă. Se formează o peliculă lucioasă pe care șapa se prinde slab. Se vede prin desprinderi exact acolo unde s-a adunat amorsa.
• Tip greșit de amorsă. De exemplu, amorsă obișnuită pe gresie veche. Șapa se desprinde de pe suprafața netedă, adesea abia după ce pardoseala e încărcată.
• Silicon în loc de acril. Nici șapa, nici vopseaua nu se prind de el, în colț rămâne un rost deschis și materialul „fuge” pe acolo.
• Rost de dilatație chituit. Dacă locul în care pardoseala trebuie să se miște se umple cu material rigid, șapa crapă lângă pereți.
• Chit într-un rost prea adânc, fără umplutură. Acrilul se usucă greu, se contractă, iar în colț apare o adâncitură sau o fisură.
• Treceri de țevi neînchise. Șapa curge în placă sau la vecin, iar lângă țeavă rămâne o zonă lăsată.
• Timp de uscare nerespectat. Peste amorsa udă se toarnă șapa, care apoi face bule și găurele fine, așa-numiții pori.

Lucrarea o poate face și un amator îndemânatic, dacă are răbdare și respectă fișele tehnice ale materialelor. Cheia e curățenia și alegerea corectă a amorsei în funcție de ce urmează pe pardoseală. La amorsele cu solvenți și la cele epoxidice aerisește bine și folosește mănuși și ochelari de protecție.

1. Află ce urmează pe pardoseală și cumpără amorsa din același sistem.
2. Scoate plintele, resturile de adeziv și bucățile de șapă desprinse.
3. Ciocănește și zgârie stratul suport, iar zonele slabe scoate-le cu șpaclul.
4. Testează absorbția cu o picătură de apă și stabilește diluția amorsei.
5. Mătură pardoseala și aspir-o temeinic, inclusiv colțurile și rosturile.
6. Amestecă amorsa și aplic-o cu trafaletul uniform pe toată suprafața, fără bălți.
7. Las-o să se usuce după indicațiile producătorului și nu intra între timp în cameră.
8. Umple găurile mai mari de lângă pereți și țevi cu mortar, iar rosturile adânci cu cordon din spumă.
9. Aplică acrilul cu pistolul în colțuri și în jurul trecerilor și netezește-l cu un șpaclu umezit.
10. Șterge imediat surplusul cu o cârpă umedă.
11. După întărirea chitului, aplică al doilea strat de amorsă, dacă sistemul îl cere.
12. Înainte de stratul următor, verifică dacă suprafața e uscată, curată și fără zone lucioase.

Dacă nu ești sigur de tipul stratului suport, mai ales la anhidrit sau la gresie veche, e rezonabil să-l lași în grija unui meseriaș. O greșeală de amorsare nu se mai poate repara fără scoaterea șapei.

Lucrarea terminată e bine s-o verifici înainte să vină următoarea echipă. Mai târziu nu se mai vede nimic. Parcurge camera la lumină bună și urmărește aceste puncte:

• suprafața e amorsată uniform, fără insule neacoperite și fără bălți lucioase,
• după ce treci cu palma, nu rămâne praf pe mână și suprafața nu se fărâmițează,
• colțurile sunt chituite continuu pe tot perimetrul, fără întreruperi și găuri,
• chitul e netezit, aderă și la pardoseală, și la perete și nu se desprinde ușor,
• trecerile țevilor sunt închise și în jurul lor nu sunt goluri spre placă,
• rosturile de dilatație și locurile pentru banda perimetrală au rămas libere,
• pe pereți, tocuri și țevi nu sunt resturi de chit sau de amorsă,
• meseriașul ți-a spus ce material a folosit și când poate intra următoarea echipă.