Amorsarea suportului înainte de șapa autonivelantă

Fiecare suport absoarbe apa altfel. Betonul vechi o trage ca un burete, anhidritul neted aproape deloc. Dacă torni autonivelanta pe o suprafață neamorsată, zonele absorbante îi extrag repede apa. Materialul nu se mai întărește cum trebuie acolo, rămâne mai slab și poate crăpa sau se poate desprinde mai târziu.

Amorsa face trei lucruri:

• uniformizează absorbția, astfel încât autonivelanta se usucă la fel pe toată suprafața,
• leagă praful rămas și întărește stratul de la suprafața suportului,
• creează o punte de legătură între suport și stratul nou.

Producătorii de șape autonivelante trec de obicei amorsarea în fișa tehnică drept condiție obligatorie. Dacă o sari, îți complici o eventuală reclamație.

Lucrarea se face în două variante. Diferența ține de ce anume se pregătește înainte de turnare.

Amorsarea suportului înseamnă curățarea suprafeței și aplicarea grundului. Se potrivește acolo unde pereții și pardoseala sunt bine îmbinate, unde banda perimetrală este deja lipită și nu există rosturi deschise.

Amorsarea cu etanșarea colțurilor cu acril adaugă închiderea colțurilor, a rosturilor de lângă pereți, a golurilor din jurul țevilor și a zonelor de la praguri cu chit acrilic. Autonivelanta e foarte fluidă și își găsește orice fisură. În practică se întâmplă des să curgă pe sub perete în camera vecină, în golul de sub prag sau, la bloc, prin rostul din jurul coloanei, la vecinul de dedesubt. Acrilul închide aceste locuri, așa că materialul rămâne unde trebuie, iar grosimea stratului iese cum a fost planificată.

Etanșarea colțurilor înainte de nivelare nu e același lucru cu chituirea cu acril din jurul plintelor înainte de zugrăvit. Aceea se face la final, după montarea pardoselii și a plintelor, și ține mai ales de aspect.

Alegerea depinde de suportul pe care torni:

• amorsă universală pentru suporturi solide cu absorbție obișnuită, de exemplu beton mai nou sau șapă de ciment, se vinde des gata de folosire,
• amorsă de profunzime pentru suporturi vechi, prăfoase și ușor friabile, pătrunde mai adânc și consolidează suprafața,
• amorsă pentru anhidrit și șape pe bază de ipsos, aceste suporturi sunt sensibile la umiditate, așa că ai nevoie de un produs pe care producătorul îl recomandă explicit pentru ele,
• punte de aderență pentru suprafețe neabsorbante, cum ar fi gresia veche sau mozaicul, o amorsă obișnuită nu ar avea ce să absoarbă acolo.

O soluție sigură este să folosești amorsa și autonivelanta de la același producător. Materialele sunt testate împreună, iar fișa tehnică îți spune exact diluția, consumul și timpul de uscare.

Cel mai mult timp nu îl ia aplicarea grundului, ci pregătirea. Lucrarea durează mai mult când există:

• resturi de adeziv vechi care trebuie șlefuite sau răzuite,
• pete de grăsime, tipic în fostele bucătării și ateliere,
• zone friabile care trebuie scoase și reparate,
• un suport foarte absorbant care cere două straturi,
• o cameră cu multe colțuri, țevi și praguri, unde se lucrează mult cu pensula și, la a doua variantă, se chituiește.

În schimb, o suprafață mare și regulată de șapă curată se amorsează repede, de obicei doar cu trafaletul.

Amorsarea o poți face și singur, nu e o lucrare periculoasă. Contează să lucrezi atent și să ai răbdare la uscare. Dacă suportul îți pare nesigur, de exemplu friabil sau umed, mai bine cere părerea unui specialist.

1. Se îndepărtează resturile de adeziv, vopselele vechi și părțile desprinse cu răzuitoarea sau cu polizorul.
2. Se degresează petele de grăsime cu un produs potrivit și se lasă la uscat.
3. Se aspiră bine toată suprafața, ideal cu un aspirator industrial.
4. Se verifică dacă suportul este uscat și solid, iar la îndoială se măsoară umiditatea.
5. Se lipește banda perimetrală pe conturul camerei, dacă nu există deja.
6. La varianta cu acril, se etanșează colțurile, rosturile de lângă pereți, golurile din jurul țevilor și zonele de la praguri cu chit acrilic, care se lasă să se usuce conform instrucțiunilor.
7. Se pregătește amorsa după fișa tehnică, fără a ghici diluția.
8. Se aplică amorsa cu pensula în colțuri, pe margini și în jurul țevilor.
9. Se aplică pe suprafață cu trafaletul, în mișcări încrucișate, de la colțul cel mai îndepărtat spre ușă, în strat subțire și fără bălți.
10. La un suport foarte absorbant, se aplică al doilea strat după ce primul s-a uscat.
11. Se lasă amorsa să se usuce cât indică producătorul, de obicei câteva ore, fără a se călca pe pardoseală.

Lucrează la o temperatură cuprinsă aproximativ între 10 și 25 °C, fără curent și fără soare direct. La frig uscarea durează mult mai mult, iar pe caniculă grundul se usucă înainte să apuce să pătrundă în suport.

• amorsă peste praf sau grăsime, grundul se leagă de murdărie în loc de suport, iar autonivelanta se desprinde mai târziu,
• zone sărite, mai ales lângă pereți și în spatele caloriferelor, unde apar apoi bule sau fisuri fine,
• strat prea gros sau bălți, se formează o peliculă lucioasă pe care autonivelanta aderă mai slab,
• diluție din ochi, o amorsă prea diluată nu își face treaba, una prea densă formează un strat impermeabil,
• turnare peste amorsa neuscată, straturile nu se leagă și pardoseala poate crăpa mai târziu,
• rosturi neetanșate, autonivelanta curge în goluri sau la vecini, iar în cameră lipsește material.

Înainte să începi să amesteci autonivelanta, verifică pardoseala:

• suprafața este uscată și nu se lipește la atingere,
• amorsa este uniformă pe toată suprafața, fără zone sărite sau lucioase,
• colțurile, marginile și zona din jurul țevilor sunt amorsate,
• pe contur este lipită banda perimetrală,
• la varianta cu acril, colțurile și rosturile sunt etanșate continuu, iar chitul este uscat,
• pe pardoseală nu s-a depus praf nou și nu există urme de încălțăminte,
• amorsa folosită corespunde celei recomandate de producător pentru autonivelanta aleasă.