Strat de egalizare din argilă expandată (keramzit)

Argila expandată se obține prin arderea argilei la temperatură înaltă. Materialul se umflă și rezultă o granulă poroasă, ușoară, dar destul de rezistentă ca să susțină pardoseala. După datele producătorilor, la același volum cântărește de câteva ori mai puțin decât betonul. Pe un planșeu vechi diferența contează mult.

Stratul are sens mai ales în aceste situații:

• suportul este denivelat, iar diferențele sunt mai mari decât poate prelua o șapă autonivelantă subțire,
• planșeul este din lemn sau mai slab și nu suportă un strat greu,
• se face o pardoseală uscată, fără lucrări cu apă,
• în pardoseală trebuie ascunse trasee, de exemplu cabluri sau țevi,
• vrei o pardoseală cu izolare termică și fonică mai bună.

De ce nu direct beton? Șapa de beton este grea și aduce multă apă în casă. La grosimile obișnuite se usucă de regulă câteva săptămâni, iar până atunci nu se poate pune finisajul. Stratul uscat, odată nivelat și acoperit cu plăci, îți permite să continui imediat. Betonul rămâne alegerea potrivită la încărcări mari concentrate, în spații industriale sau acolo unde pardoseala trebuie să acumuleze căldură.

La planșeele din lemn ale caselor vechi este bine să ceri părerea unui inginer structurist, mai ales dacă adaugi un strat mai gros sau un finisaj greu, cum este gresia.

Argila expandată se vinde în mai multe mărimi de granulă, numite fracții sau granulații. Pentru pardoseli se întâlnesc cel mai des acestea:

• granulație fină, aproximativ 1 până la 4 mm: pentru retușuri și straturi subțiri, se trage ușor la nivel,
• granulație medie, aproximativ 4 până la 8 mm: alegerea obișnuită sub pardoselile uscate din case și apartamente,
• granulație mare, aproximativ 8 până la 16 mm: pentru diferențe mari de nivel, de multe ori ca strat inferior, egalizat deasupra cu o granulație mai fină.

Regula principală: te ghidezi după indicațiile producătorului pardoselii uscate pe care o așezi deasupra. Producătorii de sisteme spun de obicei ce granulație se folosește, ce grosime minimă trebuie respectată și până la ce grosime stratul poate fi turnat liber. La straturi mai groase cer adesea un strat legat sau încă un rând de plăci, ca granulele să nu se deplaseze sub greutate.

Peste argila expandată se montează plăci din fibrogips, plăci din așchii de lemn liate cu ciment sau elemente de sistem pentru pardoseli uscate. Se folosesc și plăci OSB, dar la o pardoseală flotantă trebuie respectate grosimea și modul de îmbinare indicate de producător, altfel placa se arcuiește pe suportul granular.

Dacă planșeul este stabil și lucrezi într-o singură cameră, poți face stratul și singur. Ai nevoie mai ales de răbdare ca să obții un plan drept. Pentru denivelări mai mari pregătește șipci de ghidaj, un dreptar lung din aluminiu și o nivelă sau o nivelă laser.

1. Se îndepărtează straturile vechi, praful și bucățile desprinse, apoi se aspiră suportul.
2. Se verifică dacă suportul nu este umed și dacă grinzile sau podina din lemn nu sunt deteriorate.
3. Pe suport de beton se întinde folie PE, cu marginile ridicate pe pereți, iar pe planșeu din lemn se pune un strat de protecție permeabil la vapori, care oprește scurgerea granulelor, conform producătorului sistemului.
4. Pe tot perimetrul pereților se lipește banda perimetrală de dilatație.
5. Se măsoară punctul cel mai înalt și cel mai jos și se stabilește cota pardoselii finite, inclusiv plăcile și finisajul.
6. Se montează șipcile de ghidaj la nivel și se verifică cu nivela.
7. Se toarnă argila expandată între șipci și se trage cu dreptarul la nivel.
8. Stratul se compactează ușor, de exemplu cu o placă sau după metoda producătorului, apoi se nivelează din nou.
9. Se scot șipcile, iar urmele rămase se umplu cu grijă și se nivelează.
10. Se calcă doar pe plăci de repartizare și se montează treptat plăcile de acoperire, pornind dintr-un colț.

Traseele din strat trebuie acoperite cu suficient material, astfel încât placa să nu stea direct pe ele. Legăturile electrice lasă-le pe seama unui electrician autorizat ANRE, iar proba de presiune a țevilor de apă pe seama unui instalator.

Dificultatea și deci timpul de lucru depind mai ales de:

• mărimea diferențelor de nivel și grosimea necesară a stratului,
• starea suportului, de exemplu podină putrezită sau parchet vechi care trebuie scos,
• numărul traseelor care trebuie ocolite în strat,
• forma camerei, nișele și pragurile,
• accesul: cărarea sacilor la etaj fără lift durează mai mult,
• tipul stratului, turnat liber sau legat.

Lucrarea merge mai ușor într-o cameră dreptunghiulară simplă, pe un suport solid și uscat, cu cota pardoselii finite măsurată bine dinainte.

În practică se repetă câteva greșeli care ies la iveală abia după montarea finisajului:

• nivelare și compactare insuficiente: stratul se tasează mai târziu, iar pardoseala se arcuiește sau scârțâie,
• lipsa benzii perimetrale: placa atinge peretele, transmite zgomotul pașilor și nu are loc să se dilate,
• strat de separare nepotrivit: pe beton lipsește protecția împotriva umezelii, iar pe planșeul din lemn se pune, dimpotrivă, o folie impermeabilă nepotrivită,
• granulație greșită pentru grosimea dată: granulele mari într-un strat subțire nu stau stabil,
• cotă calculată greșit: se uită grosimea plăcilor și a finisajului, iar ușile nu se mai închid sau apare o treaptă spre hol,
• mersul direct pe strat: se formează gropi care sub plăci nu se mai pot repara.

Înainte ca stratul să fie acoperit cu plăci, merită să-l verifici după această listă:

• stratul este plan, sub un dreptar de doi metri nu apar goluri mai mari decât admite producătorul plăcilor,
• pe tot perimetrul pereților există bandă perimetrală continuă,
• stratul de separare este întreg, iar marginile sunt ridicate pe pereți,
• traseele sunt acoperite și placa nu va sta direct pe ele,
• cota corespunde planului, inclusiv plăcile și finisajul,
• după montarea plăcilor pardoseala nu se arcuiește nici când calci lângă perete,
• trecerile spre uși și spre camerele vecine sunt rezolvate fără trepte neașteptate.