Executare șlițuri pentru instalația de apă (beton)

O lucrare bună începe înainte să pornească mașina. Instalatorul stabilește mai întâi unde vor fi racordurile pentru baterii, WC, mașina de spălat sau chiuveta din bucătărie. Pe baza lor alege un traseu cât mai scurt, cu cât mai puține coturi și îmbinări.

1. Se închide și se golește apa în zona afectată a locuinței, dacă se lucrează lângă instalații existente.
2. Se caută cu detectorul conductele și cablurile ascunse, mai ales cele electrice, de gaz și de încălzire, și se compară cu planurile disponibile.
3. Se marchează traseele pe perete cu creionul, nivela sau laserul, doar pe verticală și pe orizontală.
4. Se acoperă pardoseala și mobila cu folie, se etanșează ușile și se pregătește aspirarea prafului.
5. Se taie cu freza două linii paralele la adâncimea dorită.
6. Se scoate fâșia de beton dintre ele cu un ciocan rotopercutor ușor sau cu dalta.
7. Se curăță șlițul, se verifică adâncimea și lățimea și se îndepărtează bucățile desprinse.

După aceea instalatorul pune țeava în tub de protecție izolant, o fixează și face proba de presiune înainte să o acopere. Doar după ce instalația ține presiunea, șlițul se umple cu mortar de ciment sau cu un mortar de reparații potrivit.

La beton se folosește astăzi de obicei freza de șlițuit cu două discuri diamantate. Taie precis, adâncimea se reglează dinainte, iar cu un aspirator conectat praful scade simțitor. Peretele nu primește lovituri inutile, așa că tencuiala și betonul din jur rămân solide.

Spargerea cu ciocanul și dalta, fără tăiere prealabilă, are rost acolo unde freza nu încape: în colțuri, în spatele coloanelor, lângă tocurile ușilor. Merge încet, șlițul iese mai lat și neregulat, iar în jurul lui se desprinde adesea o bucată mai mare de material, care trebuie completată.

De ce contează? Un șliț îngust și drept se astupă repede, consumă puțin mortar și nu lasă denivelări sub faianță. Un perete spart în schimb trebuie reparat pe o suprafață mult mai mare.

La blocurile din panouri prefabricate, majoritatea pereților și toate planșeele sunt din beton armat. Mulți pereți din apartament sunt portanți, iar armătura stă adesea la doar câțiva centimetri sub suprafață. Un șliț prea adânc o atinge ușor, iar armătura tăiată slăbește panoul care susține și apartamentele de deasupra.

• În pereții portanți se fac șlițuri doar după evaluarea unui inginer structurist. Șlițurile orizontale slăbesc peretele mai mult decât cele verticale, deci se aleg cu și mai multă grijă.
• În planșee și în panourile de tavan nu se fac șlițuri pentru apă.

Dacă traseul prin peretele portant nu poate fi ocolit, soluția obișnuită este un perete fals din gips-carton sau un sistem de instalare, în care țevile trec fără nicio spargere. În baie e oricum practic, fiindcă în spatele lui încape și rezervorul unui WC suspendat.

Cât de grea e lucrarea, și deci cât costă, depinde de câteva lucruri pe care le poți vedea dinainte:

• materialul peretelui: betonul obișnuit se taie mai ușor decât betonul armat dur, cu armătură deasă,
• lungimea și numărul șlițurilor: fiecare racord și fiecare ramificație înseamnă încă o tăietură și încă o spargere,
• adâncimea: o țeavă mai groasă, cu izolație, cere un șliț mai adânc și mai lat,
• accesul: o baie mică, colțurile, lucrul în jurul coloanei sau o locuință mobilată încetinesc treaba,
• spațiul liber: într-o locuință fără mobilă și fără faianța veche se lucrează mai repede și mai curat,
• instalațiile necunoscute: dacă lipsesc planurile, căutarea cablurilor și a altor conducte durează mai mult.

În practică se întâmplă des ca șlițurile să fie trase oblic, ca traseul să iasă mai scurt. Peste câțiva ani cineva dă o gaură pentru un raft și nimerește țeava. Traseele verticale și orizontale se pot ghici ușor și fără plan.

O altă greșeală este șlițul prea puțin adânc. Țeava iese în afară, tencuiala de deasupra crapă, iar pe țeava de apă rece poate apărea condens. Un șliț prea adânc slăbește inutil peretele, iar la panouri ajunge la armătură. De obicei se vorbește de o adâncime de aproximativ 3 până la 5 cm și o lățime de aproximativ 4 până la 6 cm, însă mereu în funcție de diametrul țevii cu izolație și de materialul peretelui.

Des întâlnită este și acoperirea țevii fără probă de presiune și fără fotografii. O îmbinare care curge sub faianță înseamnă să spargi peretele terminat. Țeava de apă caldă e bine să stea într-un tub de protecție, ca să se poată mișca puțin la schimbările de temperatură fără să crape tencuiala.

Nu în ultimul rând, siguranța: praful de beton face rău plămânilor. Sunt necesare o mască FFP2 sau FFP3, ochelari, antifoane și aspirare. Dacă în timpul lucrului se lovește o conductă de gaz, oprește imediat lucrul, nu folosi aparate electrice și nici foc deschis, aerisește, ieși din locuință și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaz sau la 112. Dacă se atinge un cablu electric, oprește siguranța și cheamă un electrician autorizat ANRE.

Înainte ca șlițurile să fie umplute, merită să treci cu meseriașul prin câteva puncte:

• șlițurile sunt doar verticale și orizontale, pe traseul stabilit,
• adâncimea și lățimea se potrivesc cu țeava izolată, iar țeava nu iese nicăieri peste fața peretelui,
• marginile șlițurilor sunt drepte, iar tencuiala din jur nu s-a desprins,
• nu s-a deteriorat niciun cablu electric și nicio conductă de gaz sau de încălzire,
• în pereții portanți s-au respectat recomandările inginerului structurist,
• țeava este fixată, montată în tub de protecție și a trecut proba de presiune,
• există fotografii ale traseelor, cu distanțele față de colțuri și pardoseală vizibile,
• șlițurile sunt umplute bine și la nivel cu suprafața, gata pentru tencuială sau faianță.