Montaj rigolă de duș și betonare

Pașii diferă de la o rigolă la alta, de aceea instalatorul pornește întotdeauna de la instrucțiunile de montaj ale producătorului. Principiul este însă asemănător:

1. Se verifică țeava de scurgere: să fie liberă și curată, iar poziția și panta ei să permită racordarea.
2. Se curăță și se nivelează suportul. Trebuie să fie solid, fără fisuri și fără goluri.
3. Pe lângă pereți se pune bandă perimetrală de dilatare, ca șapa să nu se sprijine direct pe pereți.
4. Rigola se așază pe piciorușe reglabile sau pe suporți. Înălțimea se reglează astfel încât marginea de sus să ajungă la nivelul viitoarei plăci ceramice, iar cu nivela se verifică planeitatea pe lungime și pe lățime.
5. Ieșirea rigolei se racordează la canalizare, de obicei cu țeavă de scurgere din PP. Îmbinarea trebuie să fie etanșă, dar ușor elastică.
6. Se toarnă apă în rigolă și se urmărește dacă se scurge fără probleme și dacă îmbinarea nu picură.
7. Rigola se acoperă cu bandă adezivă, ca să nu intre beton în ea, apoi se betonează treptat. Amestecul se întinde uniform, ca să nu împingă rigola din poziție.
8. Șapa se trage cu pantă spre rigolă și se lasă să se întărească.

De ce atâtea verificări înainte de beton? Pentru că tot ce rămâne sub șapă se repară mai târziu doar prin spargere. Câteva minute cu nivela și o găleată de apă te scutesc de multe nervi.

Rigolele se fac din plastic sau din oțel inoxidabil. Corpul din plastic e ușor și ajunge fără probleme pentru un duș obișnuit de casă. Rigolele din inox sunt mai rezistente și se aleg acolo unde dușul se folosește mult sau unde e nevoie de o soluție mai robustă.

Mai important decât materialul sunt tipul de evacuare și înălțimea de montaj:

• Evacuarea orizontală iese lateral și se leagă la o țeavă care trece prin pardoseală. Este varianta obișnuită, dar cere o înălțime suficientă a straturilor de pardoseală.
• Evacuarea verticală merge direct în jos, de exemplu prin placa de sub baie sau într-o țeavă pregătită dinainte. Se folosește când în pardoseală nu e loc pentru o țeavă orizontală.
• Rigolele joase, cu înălțime de montaj redusă, ajută la renovări, unde pardoseala nu se poate ridica prea mult.

De obicei rigola se pune de-a lungul unui perete. Pardoseala coboară atunci într-o singură direcție, faianțarul taie plăcile mai simplu, iar apa se scurge uniform. Sifoanele de pardoseală de calitate au închidere hidraulică împotriva mirosului și sunt fabricate conform standardului SR EN 1253, lucru pe care merită să-l verifici în fișa tehnică.

La o casă nouă, montajul e mai simplu. Grosimea șapei se planifică dinainte, scurgerea se aduce exact unde trebuie, iar panta se face direct la turnare. La renovare se întâmplă des ca pardoseala veche să fie prea joasă sau ca scurgerea să fie în alt loc decât ar trebui. Atunci se frezează un canal, se mută țeava sau se ridică toată pardoseala.

Lucrarea devine mai grea și mai amplă mai ales în aceste situații:

• înălțime mică a pardoselii, pentru care trebuie găsită o rigolă joasă sau trebuie frezat,
• mutarea sau prelungirea țevii de scurgere,
• suport denivelat sau fisurat, care trebuie reparat mai întâi,
• încălzire în pardoseală, care trebuie potrivită cu poziția rigolei și cu grosimea șapei,
• acces dificil, de exemplu un apartament la etaj într-un bloc fără lift.

Doar betonarea nu face dușul etanș. Șapa de ciment lasă apa să treacă, de aceea pe suportul gata întărit se aplică o hidroizolație elastică, de obicei în două straturi. În primul strat se pun benzi de etanșare în colțuri, la trecerea dintre perete și pardoseală și în jurul rigolei. Multe rigole au din fabrică o bandă de etanșare lipită, care se îngroapă direct în hidroizolație.

Punctele cu risc mare sunt legătura dintre rigolă și hidroizolație și colțul unde rigola întâlnește peretele. O scăpare acolo se vede adesea abia după câteva luni, de exemplu ca o pată umedă pe peretele camerei alăturate sau pe tavanul vecinului de dedesubt.

După ce hidroizolația s-a uscat conform indicațiilor producătorului, zona de duș se umple cu apă și se lasă așa o vreme. Plăcile se pun abia când e clar că apa nu scapă nicăieri. Fii atent și la timpi: șapa de ciment are nevoie de obicei de câteva zile până poți călca pe ea și de mai mult timp până poate primi hidroizolație și adeziv. Timpii exacți îi dă producătorul amestecului. Cât timp se întărește, șapa trebuie ferită de curent și de soare direct.

• Pantă greșită. De obicei se face o pantă de aproximativ 1,5 până la 2 % spre rigolă. Cu pantă prea mică, apa stă în colțuri, iar cu pantă neuniformă curge în afara dușului.
• Rigolă mișcată. Dacă nu e bine sprijinită, betonul o ridică sau o înclină la turnare. Grătarul nu mai stă apoi la nivel cu plăcile.
• Strat subțire de beton peste țeavă. Țeava trebuie acoperită cu o grosime suficientă de șapă, de regulă în jur de 4 cm, altfel apar fisuri.
• Îmbinare rigidă sau neetanșă cu scurgerea. Duce la miros și la apă sub șapă.
• Benzi lipsă sau un singur strat subțire de hidroizolație. Economia la hidroizolație iese scump, pentru că reparația înseamnă spargerea plăcilor.
• Plăci puse fără proba cu apă. Greșeala se caută apoi abia după ce baia e gata.

La recepție merită să treci prin aceste puncte înainte de montajul plăcilor și apoi încă o dată la final:

• marginea de sus a rigolei este la nivelul viitoarelor plăci și în plan,
• rigola nu se mișcă atunci când apeși pe ea și nu are goluri în jur,
• apa turnată se scurge fără oprire și nu rămân bălți în duș,
• îmbinarea cu scurgerea a fost probată înainte de betonare și nu a picurat,
• șapa din jurul rigolei nu are fisuri,
• hidroizolația are două straturi, cu benzi în colțuri și în jurul rigolei,
• proba cu apă s-a făcut înainte de montajul plăcilor,
• închiderea hidraulică este la locul ei și din scurgere nu miroase a canalizare,
• grătarul și sifonul se pot scoate pentru curățare,
• ai instrucțiunile de montaj și fișa tehnică a rigolei, pentru o eventuală reclamație.