Instalații sanitare: prețul instalației sanitare pe punct în 2026 și etapele lucrării

Dacă locuiești într-un bloc vechi sau într-o casă construită acum câteva decenii, apa ajunge la tine cel mai probabil prin țevi din oțel zincat. După ani mulți, aceste țevi ruginesc pe dinăuntru și se încarcă cu calcar. Pe exterior arată la fel, dar în interior rămâne un spațiu tot mai mic pentru apă. Semnele se văd ușor: cineva umple cada, tu dai drumul la apă în bucătărie și jetul scade vizibil. După un concediu, din robinet curge un timp apă maronie, iar la îmbinările filetate apar picături. De aceea, când se renovează baia sau bucătăria, țevile vechi din oțel nu se schimbă pe bucăți, ci de obicei integral.

La instalațiile noi vei întâlni în principal trei materiale:

• Polipropilenă (PPR): țevile și fitingurile se sudează între ele. Îmbinarea e rezistentă, iar materialul nu e scump. La apă caldă însă țeava se lungește destul de mult, așa că trebuie lăsat loc pentru dilatare și trebuie fixată corect, cu brățări puse la distanțele recomandate de producător.
• Țevi multistrat: o țeavă din plastic cu un strat de aluminiu la mijloc. Se poate îndoi, se dilată mai puțin la încălzire, iar îmbinările se fac prin presare. Se potrivește atât în pardoseală, cât și în perete.
• Cupru: rezistent și foarte durabil, dar mai scump, iar îmbinările cer mai multă îndemânare. Azi se folosește mai rar, de multe ori acolo unde țevile rămân la vedere.

Pentru apa potabilă contează să alegi țevi și fitinguri certificate pentru acest scop, conforme cu standardele SR EN aplicabile. Producătorii serioși trec asta clar pe ambalaj și în fișa tehnică.

Scurgerile din interior se fac din țevi de canalizare din polipropilenă, pe care apa caldă nu le deteriorează. În pământ și afară se folosesc țevi de canalizare cu pereți groși, făcute special pentru îngropare. În blocurile vechi vei găsi des și coloane din fontă, care pot ține mult, dar se înfundă cu depuneri și ruginesc la îmbinări.

Imediat după contor sau după robinetul general ar trebui montat un filtru. El oprește nisipul și impuritățile venite din rețeaua publică, înainte să ajungă în baterii și electrocasnice. Dacă presiunea din rețea e mare, tot aici se pune și un reductor de presiune. De ce contează? O presiune prea mare solicită permanent bateriile, rezervorul de WC, boilerul și mașina de spălat, care se uzează apoi mai repede. Presiunea prea mică o simți la duș, mai ales la etajul unei case sau la ultimele etaje ale unui bloc, unde se montează uneori un hidrofor.

În multe zone din România apa este dură. Calcarul se depune în boiler, în baterii, în aeratoarele robinetelor și în pară de duș, iar boilerul încălzește apoi mai greu. Te poți proteja cu o stație de dedurizare sau cu un dozator de polifosfați montat după filtru. Ce soluție ți se potrivește depinde de duritatea apei. O afli de la operatorul de apă din localitatea ta sau cu un test simplu din magazin.

La instalațiile mai noi nu se face de obicei o singură țeavă cu ramificații, ci un distribuitor. Din el pleacă o țeavă separată spre fiecare lavoar, duș sau WC. Așa presiunea nu mai sare atunci când se folosește apa în mai multe locuri deodată, iar fiecare circuit îl poți închide separat, de exemplu când schimbi o baterie.

Locul exact în care ies racordurile din perete se stabilește după obiectele sanitare alese. Alege deci lavoarul, bateriile și vasul de WC înainte ca instalatorul să înceapă să taie șanțurile. Orientativ, racordurile pentru lavoar și chiuveta din bucătărie se pun cam la jumătate de metru de pardoseală, pentru bateria de cadă la câteva zeci de centimetri deasupra marginii căzii, iar pentru bateria de duș la aproximativ un metru înălțime. Contează însă fișa tehnică a producătorului. La bateriile încastrate și la rezervoarele de WC îngropate e cu atât mai important, pentru că acestea cer o adâncime și o înălțime exacte.

Apa caldă se pune de obicei în stânga, iar cea rece în dreapta, privind peretele din față. Cele două racorduri pentru o baterie de perete trebuie să aibă distanța dintre ele pentru care se fabrică bateriile și trebuie să fie perfect la nivel. În practică se întâmplă des ca racordurile să iasă prea mult din faianță sau, dimpotrivă, să fie îngropate prea adânc. Bateria nu mai stă lipită de perete, iar soluția cu prelungitoare nu arată bine. De aceea e bine ca instalatorul și faianțarul să stabilească împreună grosimea finală a placării.

În bucătărie, racordurile se poziționează astfel încât să ajungi ușor la ele sub chiuvetă și să nu încurce sertarele din corpul de mobilier. Pentru mașina de spălat rufe și cea de vase se prevede un robinet cu clapetă de sens și o scurgere cu sifon, care oprește mirosul din canalizare.

Țeava de scurgere trebuie să coboare uniform spre coloană. Nu are voie să aibă porțiuni care urcă înapoi sau burți în care să stea apa și să se depună mizeria. Scurgerea de la WC are diametrul mai mare și traseul ei se stabilește primul, pentru că e cel mai greu de mutat. Celelalte scurgeri se racordează la ea sau direct la coloană prin ramificații oblice, în sensul în care curge apa.

Canalizarea are nevoie de aerisire. Când pe coloană coboară o cantitate mai mare de apă, apare o depresiune care poate goli sifoanele. Un sifon fără apă lasă drum liber mirosului din canalizare spre locuință și baia începe să miroasă urât. De aceea coloanele se scot deasupra acoperișului, iar la ramificațiile mai lungi se montează o supapă de aerisire.

În blocuri trebuie să te gândești și la zgomot. O coloană din plastic poate transmite sunetul apei care curge în tot blocul. Ajută țevile fonoizolante, învelirea țevilor cu izolație și brățările cu garnitură elastică, care nu prind țeava rigid de perete.

Coloanele de apă și de canalizare dintr-un bloc fac parte din proprietatea comună. Înlocuirea lor nu o faci singur, ci o organizează asociația de proprietari prin administrator, de obicei pentru toată scara deodată. Înainte să te apuci de renovarea băii, întreabă la administrator dacă se pregătește înlocuirea coloanelor. Dacă da, merită să-ți potrivești lucrările în funcție de asta, ca să nu spargi faianța nouă la câteva luni după montaj.

În unele blocuri, coloanele de canalizare sunt din azbociment. O astfel de țeavă nu are voie să fie tăiată sau scoasă de un instalator obișnuit în timpul renovării apartamentului. Praful de azbest este periculos pentru sănătate, iar lucrarea o poate face doar o firmă specializată și autorizată pentru lucrări cu azbest.

Contoarele de apă din apartament și robinetele de pe racordul locuinței sunt de obicei sigilate. Dacă vrei să le muți, vorbește mai întâi cu administratorul, ca să se știe cine reface sigiliile și citirea. Robinetele se poziționează astfel încât să ajungi la ele printr-o ușiță de vizitare, iar înainte de orice lucrare pe instalație se verifică dacă închid cu adevărat etanș.

În multe apartamente din România apa caldă vine de la o centrală termică pe gaz, care o încălzește instant, sau de la rețeaua de termoficare. Unde nu există aceste variante, se folosește un boiler electric cu acumulare. Volumul lui se alege după numărul de persoane din casă și după obiceiuri: cine face baie în cadă are nevoie de mai multă apă decât cine face doar duș. Pe intrarea de apă rece, boilerul trebuie să aibă o supapă de siguranță. Dacă picură în timpul încălzirii, e normal: apa se dilată când se încălzește și surplusul trebuie să iasă undeva. De aceea supapa se racordează la scurgere și nu se blochează niciodată.

În interiorul boilerului există un anod de magneziu, care protejează rezervorul de rugină. Se consumă treptat, așa că se schimbă după câțiva ani. La apă dură, cu ocazia asta se curăță și calcarul de pe fundul rezervorului. Dacă schimbi anodul regulat, boilerul îți ține cu ani buni mai mult.

Dacă ai o centrală pe gaz sau o pompă de căldură, apa se poate încălzi indirect, într-un boiler legat la încălzire. La centrala pe gaz și la instalația de gaz are voie să lucreze doar un instalator autorizat ANRE, iar la partea electrică un electrician autorizat ANRE. Dacă simți vreodată miros de gaz, nu acționa întrerupătoare și nu folosi foc deschis, aerisește, ieși într-un loc sigur și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaz sau la 112.

Un încălzitor instant încălzește apa doar cât timp curge, nu are rezervă, dar cere o putere electrică mare, pe care instalația veche dintr-un apartament nu o suportă întotdeauna. La traseele lungi de apă caldă merită luată în calcul o recirculare, ca apa caldă să vină imediat și să nu lași robinetul deschis minute întregi. Apa caldă e bine să fie încălzită periodic la o temperatură suficient de mare, pentru că în apa călduță care stă mult se pot înmulți bacterii. Cine se gândește la panouri solare pentru apă caldă sau la o pompă de căldură poate urmări programele de sprijin de tip Casa Verde, ale căror condiții se anunță de la o sesiune la alta.

Robinetul exterior și țevile spre grădină ar trebui gândite astfel încât să le poți goli pentru iarnă. Ajută un robinet separat în interiorul casei și un robinet de golire în punctul cel mai de jos al traseului. Există și robinete exterioare antiîngheț. Acestea închid apa adânc în perete, în zona caldă a zidăriei, așa că în partea de afară nu rămâne apă.

Țevile care trec prin spații neîncălzite, cum ar fi beciul, garajul sau sub pardoseala unei case fără subsol, se izolează. Căminul de apometru din curte trebuie să fie suficient de adânc și acoperit, ca apometrul să nu înghețe iarna. În zonele cu ierni grele, mulți proprietari adaugă și un capac izolat.

O inundație e una dintre cele mai neplăcute și costisitoare pagube. Apa distruge pardoseala, pereții și de multe ori și apartamentul vecinului de dedesubt. De unde vine cel mai des? De la furtunurile flexibile care alimentează bateriile, de la racordurile mașinii de spălat rufe sau vase și de la țevile crăpate de îngheț. De aceea furtunurile flexibile se schimbă preventiv după câțiva ani, înainte să curgă. La mașina de spălat merită pus un furtun cu protecție la spargere.

O altă variantă este un sistem de protecție la scurgeri. Senzorii așezați pe pardoseală lângă mașina de spălat, sub chiuvetă și în baie detectează apa și închid singuri robinetul general. Iar când pleci pentru mai mult timp, închide robinetul general al apartamentului. Durează câteva secunde și te scutește de multe griji. Merită verificat și dacă polița de asigurare a locuinței acoperă pagubele produse vecinilor.

Dacă lavoarul se scurge greu sau din baterie curge doar un jet slab, de multe ori te descurci fără instalator. Ai nevoie de o găleată, o cârpă și puțină răbdare.

1. Pune o găleată și o cârpă sub sifonul lavoarului.
2. Deșurubează cu mâna partea de jos a sifonului sau piulițele de la cot și scoate sifonul cu grijă.
3. Scoate mizeria, părul și depunerile, clătește sifonul cu apă caldă și verifică garniturile.
4. Dacă se poate, introdu o spirală de desfundat în scurgerea din perete și desfă blocajul mai departe pe țeavă.
5. Montează sifonul la loc, strânge piulițele cu mâna și dă drumul la apă. Verifică dacă îmbinările nu picură.
6. Deșurubează aeratorul de la capătul bateriei, la nevoie cu un clește prin cârpă, ca să nu-l zgârii.
7. Lasă aeratorul câteva ore în oțet sau în soluție anticalcar, clătește sitele și înșurubează-l la loc.
8. Folosește soluțiile chimice agresive de desfundat doar în cazuri excepționale. Ele strică garniturile, iar dacă scurgerea e complet înfundată, rămân pe țeavă.

• ai primit un proces-verbal al probei de presiune făcute înainte de închiderea șanțurilor și a șapei,
• ai fotografii cu traseele din pereți și din pardoseală, cu distanțele față de colțuri și față de pardoseală,
• robinetul general și robinetele fiecărui circuit sunt accesibile și marcate,
• din toate bateriile curge un jet suficient și atunci când folosești apa în mai multe locuri deodată,
• scurgerile se golesc repede și nu gâlgâie, iar din sifoane nu se simte miros,
• sub lavoar, sub chiuvetă și lângă mașina de spălat e uscat și după câteva minute de apă curgând,
• supapa de siguranță a boilerului este racordată la scurgere.