Montaj și încastrare corp îngropat în perete

Prin „corp îngropat” oamenii înțeleg lucruri diferite. Cel mai des este vorba de corpul unei baterii încastrate de duș sau de cadă, de corpul unei baterii de lavoar montate în perete sau de un rezervor WC încastrat, adică un cadru metalic cu rezervor. Pașii sunt asemănători, diferă dimensiunile și cât din perete trebuie spart.

Pentru o baterie ajunge un locaș pentru corp și câteva șlițuri pentru apa rece și caldă. La un rezervor WC încastrat, într-un perete de zidărie se lucrează adesea pe o suprafață mai mare, sau cadrul se montează în fața peretelui și se îmbracă în gips-carton. Într-un perete de rigips nu se taie nimic: corpul se prinde cu șuruburi de structura metalică sau de o placă de montaj.

Dacă clapeta WC are iluminare sau acționare electronică, alimentarea electrică o face un electrician autorizat ANRE, nu instalatorul.

Trasarea poziției

Mai întâi se marchează, după instrucțiunile producătorului, axul corpului, înălțimea și poziția racordurilor. Bateria de duș se montează de obicei la aproximativ 100 până la 120 cm de la pardoseală, în funcție de înălțimea celor din casă și de faptul că ai sau nu și duș de tavan. La rezervorul WC, înălțimea vasului și a clapetei se reglează după instrucțiuni, iar cadrul are marcaje pentru asta. Un meseriaș atent se gândește și la așezarea faianței, ca maneta să nu cadă stângaci pe un rost sau pe marginea unei plăci.

Tăierea locașului și a șlițurilor

Șlițurile se fac cu o freză de șlițuit cu aspirație, iar locașul pentru corp cu o carotă sau cu un ciocan rotopercutor. Adâncimea depinde de corp, de obicei undeva între 7 și 12 cm. Șlițurile se trag pe verticală sau pe orizontală, niciodată în diagonală, ca mai târziu să poți ghici pe unde trece țeava.

Fixarea la adâncimea corectă

Acesta este pasul cel mai important. Majoritatea corpurilor au pe capacul de protecție din plastic marcaje de adâncime minimă și maximă, raportate la suprafața finală a peretelui, adică cu adeziv și faianță cu tot. De aceea corpul se reglează după faianța viitoare, nu după zidul gol. Trebuie să fie perfect la nivel și la verticală, altfel rozeta sau clapeta vor sta strâmb.

Prinderea și racordarea

Corpul se prinde mecanic de perete cu șuruburi sau suporți, apoi se fixează cu mortar sau cu ipsos. Spuma poliuretanică singură nu ajunge, pentru că la rotirea manetei și la loviturile de presiune corpul se poate slăbi. Urmează racordarea la țevi multistrat, PPR sau cupru, în funcție de instalația pe care o ai în locuință. Într-un bloc, oprirea apei pe coloană se stabilește din timp cu administratorul.

Proba de presiune și etanșarea

Înainte de închiderea peretelui se face proba de presiune, după indicațiile producătorului de țeavă. Abia când îmbinările țin, peretele se reface. În zona udă de la duș urmează hidroizolația, cu manșete speciale în jurul ieșirilor, ca apa să nu ajungă în spatele faianței.

Cât de grea este lucrarea, deci și cât costă, ține mai ales de peretele în care se montează corpul.

• BCA și gips-carton sunt cele mai simple, se taie ușor și repede,
• cărămida este obișnuită, dar la cea cu goluri locașul trebuie umplut bine, ca să țină corpul,
• betonul și panoul prefabricat sunt cele mai dure, tăierea e lentă, zgomotoasă și cu mult praf, iar armătura apare des,
• peretele vechi amestecat (cărămidă cu beton, reparații diverse) aduce surprize, iar corpul se ancorează mai greu.

Lucrarea se lungește și când alimentarea cu apă e departe, când țevile trebuie duse prin altă cameră, când instalația veche trebuie mai întâi înlocuită sau când bateria are mai multe ieșiri. Ajută în schimb o baie decopertată până la zidul gol, cu modelul de baterie și faianța deja alese.

În blocurile din panouri, pereții din jurul băii sunt adesea portanți. Într-un perete portant nu se taie oricum: mai ales șlițurile orizontale și locașurile mari pot slăbi structura, iar armătura nu se taie niciodată. Dacă intervenția pe un astfel de perete e mai mare decât un șliț scurt, cere părerea unui inginer constructor.

O soluție des folosită este un perete de instalații din gips-carton construit în fața peretelui existent. Corpul se montează în acest perete fals, fără să atingi peretele portant, iar țevile au loc suficient în spatele lui.

• adâncime greșită: prea adânc și prelungitorul poate să nu ajungă, prea puțin adânc și rozeta stă depărtată de faianță,
• corp care nu e la nivel: maneta sau clapeta stau strâmb și nu se mai pot îndrepta fără spargere,
• lipsa probei de presiune: o îmbinare neetanșă se vede ca pată de umezeală pe perete sau la vecinul de jos,
• fixare doar cu spumă: corpul se mișcă în timp și strică garnitura sau faianța,
• hidroizolație lipsă în jurul ieșirilor: apa intră sub plăci și zidul se umezește,
• instrucțiunile de montaj aruncate: la service sau la schimbarea cartușului piesele de schimb se găsesc greu.

În practică se întâmplă des ca faianța să fie aleasă abia după montarea corpului. Dacă placa nouă, cu adeziv cu tot, are altă grosime decât s-a calculat, corpul nu mai iese corect. De aceea merită să ai faianța aleasă dinainte.

Înainte de închiderea peretelui și de faianțare, parcurge împreună cu instalatorul aceste puncte:

• corpul e prins ferm și nu se mișcă la apăsare,
• e la nivel și la verticală, iar axul corespunde trasajului,
• adâncimea respectă marcajele de pe capac, raportat la faianța aleasă,
• apa rece și apa caldă sunt racordate pe partea corectă,
• proba de presiune s-a făcut și îmbinările sunt uscate,
• capacul de protecție a rămas pe corp, ca să nu intre mortar în el,
• în zona udă există manșete de hidroizolație în jurul ieșirilor,
• ai fotografiat peretele cu traseul țevilor înainte de închidere,
• instrucțiunile de montaj și actele corpului sunt păstrate pentru service.