Montaj detector de gaze

În lista de prețuri este vorba de manopera pentru fixarea și conectarea unui detector de gaze. De regulă include:

• alegerea locului și a înălțimii în funcție de tipul de gaz și de instrucțiunile producătorului,
• fixarea suportului de montaj pe perete și prinderea detectorului,
• conectarea alimentării în funcție de tipul detectorului, la priză, prin alimentare fixă sau dintr-o centrală de detecție,
• la legarea cu electrovalva sau cu centrala de detecție, conectarea cablului de semnal la ieșirea detectorului,
• pornirea, așteptarea timpului de stabilizare a senzorului și proba de funcționare cu dispozitivul de test indicat de producător,
• explicarea pentru proprietar a semnalelor luminoase și sonore.

Montajul nu include detectorul propriu-zis, electrovalva, cabluri noi prin locuință, intervenții pe conducta de gaz sau verificarea instalației de gaze. Montarea electrovalvei pe conductă este o lucrare separată, executată de un instalator de gaze autorizat. Dacă în acest context se modifică sau se prelungește conducta, consultați și pagina mutarea și racordarea conductei de gaz.

• Aragaz în bucătărie cu ferestre termopan. Cea mai frecventă situație. Un arzător lăsat deschis sau un furtun desprins sunt cauze clasice ale scăpărilor, iar tâmplăria etanșă împiedică aerisirea naturală.
• Centrală termică în apartament sau casă. Detectorul de lângă centrală urmărește neetanșeitățile de la racord și de la armături.
• Camera centralei și încăperi tehnice. Aici detectorul se combină aproape întotdeauna cu o electrovalvă care închide alimentarea la alarmă.
• Locuință închiriată. Proprietarii îl montează ca măsură de prevenție, deoarece nu pot controla modul în care chiriașul folosește aragazul.
• GPL în butelie sau rezervor. De exemplu la o casă de vacanță sau o locuință fără racord la rețea. Acest gaz este mai greu decât aerul și se acumulează la nivelul pardoselii.
• După modificarea instalației de gaze. La o instalație nouă, la mutarea unui aparat sau la înlocuirea ferestrelor cu termopan este momentul potrivit pentru completarea sistemului.

Pentru instalațiile de gaze naturale, normele tehnice în vigoare cer detectoare automate legate la electrovalvă în încăperile cu aparate pe gaz în care există risc de acumulare, în special acolo unde ferestrele sunt de tip termopan, securizate sau mai groase de 4 mm. Obligația se aplică și la instalațiile mai vechi, dacă ferestrele au fost înlocuite ulterior. Lipsa sistemului poate fi consemnată la verificarea periodică, iar alimentarea cu gaz poate fi oprită până la remediere. În clădirile mai mari sau la centrale de putere mare, tipul și schema sistemului le stabilește proiectantul.

Aceasta este cea mai importantă decizie la alegere și la montaj. Gazul natural din rețeaua de distribuție este format în principal din metan. Este mai ușor decât aerul și, la o scăpare, urcă spre tavan. GPL-ul (propan-butan) din butelii și rezervoare este, dimpotrivă, mai greu decât aerul, rămâne la nivelul pardoselii și se scurge spre zonele joase, de exemplu în subsol sau într-un canal.

De aceea producătorii indică pentru metan montajul la aproximativ 30 cm sub tavan, iar pentru GPL la aproximativ 30 cm deasupra pardoselii. Detectoarele se fabrică fie pentru un anumit gaz, fie cu posibilitate de setare pentru ambele. Un detector pentru metan montat lângă pardoseală sau unul pentru GPL montat sub tavan semnalează scăparea târziu sau deloc.

Detectorul de gaze nu este un detector de monoxid de carbon. Monoxidul de carbon apare la o ardere incorectă, de exemplu la un coș de fum înfundat sau un tiraj slab. Pentru el se folosește un alt aparat, cu alte reguli de amplasare. La centrale, sobe pe gaz și șeminee se montează adesea ambele.

Montajul unui detector este o lucrare scurtă. Pentru ca ea să nu întârzie și detectorul să ajungă în locul potrivit, merită lămurite din timp câteva lucruri:

• Tipul de gaz. La racord la rețea este vorba de gaz metan, la butelie sau rezervor de GPL. În funcție de aceasta se cumpără detectorul.
• Tipul sistemului. Stabiliți dacă este suficientă alarma sau este nevoie de închiderea automată prin electrovalvă. Pentru gazele naturale, în majoritatea situațiilor în care sistemul este obligatoriu, este necesar ansamblul detector și electrovalvă.
• Alimentarea. Verificați dacă există priză sau un punct de alimentare la înălțimea potrivită. Detectorul pentru metan montat sub tavan are nevoie de cele mai multe ori de un cablu nou sau de o prelungire în canal de cablu.
• Accesul la conductă. Dacă se montează electrovalva, instalatorul are nevoie de acces liber la conducta de alimentare și la robinetul principal, de regulă în zona contorului.
• Instrucțiuni și documente. Pregătiți instrucțiunile detectorului și, dacă există, ultimul proces-verbal de verificare a instalației de gaze.

La montarea electrovalvei trebuie luată în calcul o scurtă întrerupere a alimentării cu gaz. Centrala și aragazul nu vor funcționa în acest timp, așa că este mai bine să alegeți o zi în afara perioadelor foarte reci.

Alegerea locului

1. Stabilirea tipului de gaz din locuință, metan sau GPL, și verificarea faptului că detectorul este destinat acestuia.
2. Alegerea încăperii cu aparatul pe gaz și a unui loc în apropierea lui, de regulă la câțiva metri de aragaz sau de centrală, conform instrucțiunilor producătorului.
3. Stabilirea înălțimii, la metan aproximativ 30 cm sub tavan, la GPL aproximativ 30 cm deasupra pardoselii.
4. Evitarea locurilor interzise de producători, adică zona de deasupra chiuvetei, de lângă hotă, de lângă ferestre și uși, din spatele perdelelor, din interiorul dulapurilor, precum și locurile umede sau cu praf.
5. Verificarea faptului că în locul ales există alimentare și se poate duce cablul către electrovalvă sau centrala de detecție.

Fixarea

Pe perete se montează suportul după șablon. Detectorul trebuie să fie prins ferm, iar orificiile din dreptul senzorului nu au voie să fie acoperite. Benzile adezive nu sunt o soluție, deoarece în bucătărie se desprind treptat din cauza căldurii și a grăsimii.

Conectarea alimentării

Detectoarele se fabrică în trei variante obișnuite. Prima se conectează direct la priză, a doua se alimentează fix la 230 V, iar a treia la tensiune redusă dintr-o centrală de detecție sau o sursă, de regulă 12 V. Multe kituri comercializate au detectorul la 230 V și electrovalva alimentată de detector la 9-12 V. Alimentarea fixă și conectarea în tabloul electric le execută un electrician autorizat. Instrucțiunile producătorilor pentru detectoarele cu alimentare fixă cer de regulă un întrerupător care deconectează toate conductoarele active și conectarea numai de către o persoană calificată.

Legarea la electrovalvă

Pentru ca detectorul să închidă gazul la alarmă, pe conducta de alimentare se montează o electrovalvă, de obicei cât mai aproape de contor, după robinetul principal. Această parte o execută exclusiv o firmă autorizată ANRE pentru instalații de gaze. După intervenția pe conductă urmează proba de etanșeitate și întocmirea procesului-verbal. Ieșirea detectorului se leagă apoi la electrovalvă conform schemei producătorului. Electrovalvele obișnuite în locuințe se rearmează manual, deci după alarmă gazul nu repornește singur, mai întâi trebuie aflată cauza scăpării.

Punerea în funcțiune și proba

După pornire, senzorul are nevoie de câteva minute pentru încălzire și stabilizare. Apoi detectorul se testează în modul prescris de producător, cu gaz de test sau cu un dispozitiv de test. Unii producători acceptă testul cu o lavetă umezită cu alcool. Se verifică declanșarea alarmei și, la sistemele cu electrovalvă, închiderea acesteia. La final, proprietarului i se explică semnificația fiecărui led și a fiecărui semnal sonor.

• Detector independent la priză. Cea mai simplă soluție, doar cu alarmă. Poate fi o protecție suplimentară, dar acolo unde normele cer închiderea automată a gazului nu este suficient.
• Kit detector cu electrovalvă. Soluția cea mai răspândită în locuințe. Detectorul comandă electrovalva și, la unele modele, un ventilator sau un sistem de alarmă. Producătorii indică de obicei două praguri de alarmă, la metan în jurul a 10% și 20% din limita inferioară de explozie. Kiturile se găsesc în magazinele de profil de la aproximativ 100 lei pentru variantele de bază până la 400-600 lei pentru mărcile mai cunoscute.
• Sistem cu centrală de detecție. Mai mulți detectori în încăperi diferite și o singură centrală care comandă electrovalva. Se folosește în camere de centrală, case mari și la blocuri, inclusiv în variante wireless pentru casa scării.
• Legare la sistemul de alarmă. Alarma este transmisă pe telefon sau la un dispecerat de monitorizare.

Senzorii au o durată de viață limitată. Producătorii indică de regulă aproximativ cinci ani pentru senzorul de metan. După acest termen se înlocuiește întregul detector sau doar modulul senzorului, conform instrucțiunilor. De aceea notați data montajului direct pe detector.

• Înălțime greșită. Se întâmplă ca detectorul pentru metan să fie montat jos, lângă priza de deasupra blatului, pentru că acolo există alimentare. Gazul scăpat se adună însă sub tavan.
• Detector pentru alt gaz. La o casă alimentată din butelie cu GPL, sub tavan stă un detector pentru metan.
• Detector deasupra aragazului sau lângă hotă. Aburul și grăsimea înfundă senzorul, aspirația diluează gazul, iar detectorul dă alarme false sau nu reacționează.
• Detector în dulap sau în spatele perdelei. Gazul nu ajunge la timp la senzor.
• Test cu bricheta. Gazul din brichetă poate deteriora definitiv senzorul, iar producătorii interzic explicit acest test.
• Spray-uri și solvenți în apropiere. Alcoolul, lacurile, siliconii și aerosolii pot influența senzorul sau pot declanșa alarma.
• Durata de viață uitată. Detectorul stă pe perete zece ani, ledul verde e aprins, dar senzorul nu mai reacționează cum ar trebui.
• Electrovalvă montată fără firmă autorizată. Electrovalva este montată pe conductă de cineva neautorizat, fără probă de etanșeitate și fără documente, iar montajul nu este recunoscut la verificarea instalației.

Un detector care piuie des fără motiv ajunge să nu mai fie luat în serios și, mai devreme sau mai târziu, este scos din priză. De aceea merită cunoscute cauzele cele mai frecvente. Senzorii semiconductori reacționează nu doar la gaz, ci și la anumite vapori. Alarma poate fi declanșată de ojă, de soluții de curățat cu alcool, de fixativ, de diluant, de solvenții folosiți la zugrăvit sau de silicon la renovarea bucătăriei. La gătit pot deranja aburii și vaporii din tigaie, dacă detectorul este prea aproape de aragaz.

Dacă alarma pornește, comportați-vă întotdeauna mai întâi ca și cum ar fi vorba de o scăpare reală. Abia după ce încăperea a fost aerisită și cauza este clară are rost să tratați situația ca alarmă falsă. Dacă alarma se repetă fără o cauză evidentă, senzorul poate fi la sfârșitul duratei de viață sau detectorul este amplasat greșit. În acest caz trebuie mutat sau înlocuit, nu oprit.

Un detector care se conectează doar la priză poate fi amplasat de proprietar, ca protecție suplimentară, dacă respectă instrucțiunile producătorului. Sistemul detector și electrovalvă cerut de normele pentru gaze naturale se montează însă numai de un operator economic autorizat ANRE, pe bază de contract, care întocmește și documentele lucrării. Alimentarea fixă la 230 V și conectarea în tabloul electric sunt lucrări pentru un electrician autorizat. După intervenția pe conducta de gaz urmează proba de etanșeitate și verificarea instalației, pe care le descriem pe pagina verificarea și revizia instalației de gaze. Dacă în același timp se înlocuiește sau se racordează centrala, lucrarea se coordonează cu racordarea centralei pe gaz.

• detectorul este destinat gazului pe care îl aveți în locuință și este montat la înălțimea corespunzătoare,
• se află în apropierea aparatului, dar nu deasupra chiuvetei, lângă hotă, în dulap sau lângă fereastră,
• este prins ferm, iar orificiile senzorului sunt libere,
• după stabilizare, semnalizarea de funcționare normală este aprinsă conform instrucțiunilor,
• la probă pornește alarma și, dacă este legată electrovalva, aceasta închide alimentarea cu gaz,
• pentru intervenția pe conductă aveți procesul-verbal de la firma autorizată,
• pe detector sau în documente sunt notate data montajului și termenul recomandat de înlocuire.

În timpul utilizării, repetați testul conform instrucțiunilor producătorului. Funcționarea detectorului se verifică de regulă și la verificarea periodică a instalației de gaze, care se face la cel mult doi ani. Ștergeți din când în când detectorul cu o lavetă uscată sau ușor umedă, conform instrucțiunilor, cu aparatul oprit.

1. Nu aprindeți și nu stingeți luminile sau aparatele electrice, nu folosiți soneria și nici foc deschis.
2. Închideți robinetul principal de gaz, dacă puteți face acest lucru în siguranță.
3. Deschideți ferestrele și ușile pentru aerisire.
4. Părăsiți locuința și sunați, dintr-un loc sigur, la 112 sau la dispeceratul de urgență al operatorului de distribuție, al cărui număr îl găsiți pe factură.
5. Nu redeschideți gazul până când un specialist autorizat nu a stabilit cauza.

Prețul manoperei în lista de prețuri NUMIQ pentru montajul unui detector de gaze este de aproximativ 150 lei pe bucată. Este vorba de manoperă, inclusiv materialele mărunte consumabile, fără detectorul propriu-zis, electrovalvă și cabluri. Prețul manoperei variază în funcție de regiune și de oraș.

Suma finală este influențată de:

• tipul detectorului, la priză, cu alimentare fixă sau sistem cu centrală de detecție,
• numărul de detectoare și de încăperi,
• lungimea și modul de pozare a cablului spre alimentare și spre electrovalvă, în canal de cablu sau îngropat,
• montarea electrovalvei pe conductă de către o firmă autorizată și verificarea ulterioară a instalației,
• legarea la un sistem de alarmă sau de casă inteligentă.

Alte lucrări conexe găsiți în secțiunea instalații de gaze.