Izolație cu spumă poliuretanică cu celule deschise (20 până la 25 cm)

Lucrarea o face o firmă specializată, cu echipament de pulverizare. Nu este o lucrare pentru amatori: componentele trebuie dozate exact, încălzite la temperatura potrivită, iar aplicatorul are nevoie de protecție împotriva vaporilor. Pașii obișnuiți arată așa:

1. Vizită și măsurători: aplicatorul evaluează șarpanta, adâncimea căpriorilor, starea foliei de sub învelitoare și propune grosimea stratului.
2. Pregătire: se curăță praful și murdăria, se acoperă ferestrele, pardoseala și tot ce nu trebuie murdărit.
3. Pulverizare: spuma se aplică treptat, în mai multe treceri, până la grosimea stabilită.
4. Tăiere: spuma care depășește muchia căpriorilor se taie după întărire, ca să se poată monta tavanul fals.
5. Verificarea grosimii: aplicatorul măsoară stratul în mai multe puncte.

Spuma devine fermă la atingere aproape imediat. În timpul pulverizării și încă câteva ore după aceea, în încăpere nu ar trebui să stea nimeni fără echipament de protecție, iar spațiul trebuie aerisit. Timpul exact îl stabilește producătorul spumei. O mansardă obișnuită de casă se termină de regulă într-o singură zi de lucru.

Spuma cu celule deschise izolează ceva mai slab pe centimetru decât cea cu celule închise, de aceea se aplică în strat mai gros. Între 20 și 25 cm este o grosime uzuală pentru acoperișurile înclinate și tavanele mansardelor locuite. La multe șarpante această grosime încape între căpriori, eventual cu o mică completare pe dedesubt.

Un strat mai gros, în jur de 30 până la 35 cm, îl aleg cei care țintesc o casă cu consum foarte redus sau vor mai mult confort, iarna și vara. Se consumă mai mult material, iar căpriorii de multe ori nu sunt destul de adânci, așa că e nevoie de un șipcuit suplimentar sau de o înălțime liberă ceva mai mică în mansardă.

Grosimea potrivită nu ține doar de centimetri. Contează rezistența termică a întregului acoperiș, care se calculează din grosime și din conductivitatea termică a spumei alese, trecută în fișa tehnică. Calculul îl poate face proiectantul sau un auditor energetic. Merită să țintești valori mai bune decât minimul cerut, pentru că nimeni nu va desface acoperișul din nou peste câțiva ani. Dacă vrei să accesezi un program de finanțare pentru eficiență energetică, de tip Casa Verde, verifică din timp ce performanță termică cere programul respectiv.

De ce tocmai spumă cu celule deschise la mansardă? Celulele ei comunică între ele, deci spuma e moale, ușoară și lasă vaporii de apă să treacă. Acoperișul suportă astfel mai bine o umezeală ocazională, iar spuma atenuează bine și zgomotul ploii. Spuma cu celule închise e mai dură și rezistă mai bine la apă, se potrivește mai degrabă la acoperișuri terasă, socluri sau fundații.

Spuma este însă doar un strat al acoperișului. Ca totul să funcționeze, trebuie să fie corect și restul alcătuirii:

• sub învelitoare trebuie să existe o folie anticondens sau o membrană hidroizolantă și un spațiu ventilat, spuma nu se pulverizează direct pe țiglă,
• pe partea caldă, adică dinspre cameră, se montează după caz o barieră sau o frână de vapori, iar tipul și poziția ei le stabilește proiectantul,
• dacă acoperișul se reface complet, deasupra izolației urmează contrașipcile și șipcile pentru învelitoare.

Poliuretanul este un material combustibil, de aceea în mansarda locuită se acoperă cu un tavan fals, de exemplu din gips-carton montat de un rigipsar, iar în jurul coșului de fum se păstrează distanța indicată de producător.

Efortul, deci și costul final, depinde de condițiile din șantier. Lucrarea e mai simplă când ai:

• o suprafață mare și continuă, fără multe străpungeri,
• o șarpantă uscată, curată și deschisă, cu acces bun,
• căpriori suficient de adânci pentru grosimea aleasă.

Lucrarea se complică în schimb când apar:

• un acoperiș frământat, cu lucarne, dolii și ferestre de mansardă,
• izolație veche de scos sau folie de sub învelitoare de reparat,
• un suport rece sau umed, din cauza căruia trebuie așteptat sau încălzit spațiul,
• acces dificil, când furtunurile trebuie trase prin casa locuită sau prin casa scării unui bloc.

Cele mai multe probleme nu vin din material, ci din pregătire și din alegerea ofertei. În practică se întâmplă des ca:

• să se aleagă un strat mai subțire, ca oferta să pară mai ieftină, iar acoperișul să nu atingă rezistența termică necesară,
• să se pulverizeze pe lemn umed sau înghețat, iar spuma să adere slab și să se desprindă,
• să se uite bariera sau frâna de vapori și umezeala să se adune în acoperiș,
• spuma să fie aplicată direct pe învelitoare, fără spațiu ventilat,
• ofertele să fie comparate doar după prețul pe metru pătrat, deși fiecare are altă grosime.

Când compari oferte, uită-te mereu ce grosime și ce tip de spumă trece firma. Se pot compara doar ofertele cu aceeași grosime sau cu aceeași rezistență termică finală. Cere și fișa tehnică a spumei și exemple de acoperișuri asemănătoare făcute de aceeași firmă.

Verifică lucrarea înainte să fie închisă cu tavanul fals. După aceea nu mai ai acces la ea.

• grosimea stratului este măsurată în mai multe puncte și corespunde celei convenite,
• spuma este continuă, fără găuri și fără colțuri goale la cosoroabă, la coamă și la străpungeri,
• spuma aderă bine pe căpriori și nu se desprinde nicăieri,
• surplusul de spumă este tăiat la nivelul căpriorilor sau al șipcuitului,
• spațiul ventilat de sub învelitoare a rămas liber,
• zona din jurul coșului de fum este executată după indicațiile producătorului,
• bariera sau frâna de vapori este montată conform proiectului și racordată la elementele vecine,
• aplicatorul ți-a predat un document cu materialul folosit și grosimea reală, util pentru garanție.