Lucrări de tinichigerie: preț pe ml 2026 și etapele de montaj

Tinichigiul lucrează cu tablă subțire și cu piesele care se fac din ea. La o casă, el se ocupă în principal de jgheaburi și burlane, de glafurile exterioare, de copertinele de atic și de zid, de șorțurile din jurul coșului, al ferestrelor de mansardă și al diverselor străpungeri, dar și de învelitorile din tablă fălțuită. Acoperișarul montează învelitoarea propriu-zisă: țiglă, șindrilă bituminoasă sau tablă cutată. Granița dintre cele două meserii e fină. Șorțul de la coș sau doliile se fac odată cu învelitoarea, iar una fără cealaltă pur și simplu nu funcționează.

De aceea merită să stabilești de la început cine răspunde de fiecare detaliu. În practică se întâmplă des ca acoperișarul să pună țigla, iar tinichigiul să vină abia peste o lună. Atunci șorțul doar se lipește sau se siliconează peste învelitoarea gata făcută. Ține câteva sezoane, apoi chitul se întărește, se dezlipește și apa își găsește drum sub țiglă. Când lucrează o singură echipă sau cele două meserii respectă un program comun, șorțul intră sub învelitoare și se suprapune așa cum cere producătorul sistemului.

În România cel mai des întâlnești tabla zincată, fie simplă, fie cu un strat de vopsea, ceea ce lumea numește tablă vopsită sau tablă prevopsită. Stratul colorat protejează zincul de intemperii, dar la îndoire și tăiere se poate deteriora. Muchiile tăiate și zgârieturile trebuie deci acoperite cu vopsea de retuș recomandată de producător. Dacă se sare peste acest pas, rugina pornește încet din acele puncte și avansează pe sub vopsea.

Zincul-titan este un aliaj de zinc cu puțin titan și cupru. La suprafață își formează singur o patină protectoare, iar dacă îl zgârii, patina se refac în timp. Se îmbină prin lipire moale cu cositor, așa că și formele complicate pot avea îmbinări etanșe. Are însă o particularitate: nu-i place frigul. Producătorii spun de obicei că, sub aproximativ 10 °C, materialul trebuie încălzit înainte de îndoire, altfel poate crăpa în zona pliului. Lucru de ținut minte dacă lucrarea se face toamna târziu sau iarna.

Cuprul îl vezi mai ales pe clădiri vechi și pe biserici. După montaj se înnegrește mai întâi spre maro, iar patina verde caracteristică apare încet, de regulă după mulți ani, în funcție de aerul din zonă. Aluminiul e ușor și nu ruginește, dar nu are voie să stea în contact direct cu mortar proaspăt, beton sau tencuială pe bază de var. Umezeala lor alcalină îl corodează. Dacă glafurile se montează în termoizolație sau în tencuială, ține cont de asta.

Dacă două metale diferite se ating și e umezeală, se formează o pilă galvanică. Metalul mai puțin nobil se corodează atunci mai repede. Zincul, tabla zincată și aluminiul sunt, față de cupru, cele mai puțin nobile. Puțini știu însă că nici nu e nevoie de contact direct. Apa care se scurge de pe un acoperiș sau un șorț din cupru duce cu ea ioni de cupru dizolvați. Când ajunge într-un jgheab zincat de dedesubt, îi roade treptat mici gropițe punctuale.

Regula e simplă: cuprul poate sta, pe direcția de curgere a apei, sub zinc sau aluminiu, niciodată deasupra lor. La renovarea caselor vechi regula se încalcă destul de des. Pe un detaliu original din cupru se racordează un jgheab zincat, mai ieftin, îmbinarea arată bine, dar după câțiva ani apar găurele pe fundul jgheabului. La fel, zincul-titan suferă sub membrane bituminoase vechi, de pe care se poate scurge apă acidă. Producătorii recomandă acolo o vopsea de protecție sau alt material.

Mărimea jgheabului și numărul de burlane depind de suprafața de acoperiș pe care o deservește jgheabul (se ia în calcul suprafața în plan, adică proiecția pe orizontală, nu suprafața înclinată a acoperișului) și de cât de puternice sunt ploile în zona ta. În magazin găsești jgheaburi notate după diametru sau după lățimea desfășurată a tablei, iar burlanele după diametru. Fiecare producător are tabele din care vezi ce suprafață de acoperiș poate prelua în siguranță un anumit jgheab și burlan. La un acoperiș obișnuit, estimarea din ochi iese de multe ori. La suprafețe mari, acoperișuri abrupte și streșini lungi se termină însă cu apa care dă peste margine la prima furtună de vară.

Panta, cârligele și dilatația

Jgheabul trebuie să coboare spre racordul de burlan, de regulă cu câțiva milimetri pe fiecare metru, după indicațiile producătorului. Ai o streașină lungă? În loc de pantă mai mare, e mai înțelept să adaugi încă un burlan. Un jgheab foarte înclinat se vede pe fațadă, iar la capătul îndepărtat rămâne mult deasupra marginii streșinii.

Distanța dintre cârlige o stabilește producătorul, de obicei sub un metru, iar la munte, unde zăpada e grea, și mai puțin. Jgheabul metalic se lungește și se scurtează la variațiile de temperatură. De aceea tronsoanele lungi și drepte se împart cu un element de dilatație sau burlanul se poziționează astfel încât jgheabul să se poată mișca liber în ambele părți. Dilatațiile se fac, în funcție de material și producător, cam la fiecare 10 până la 15 metri.

Gândește-te și la zăpadă. De pe un acoperiș fără parazăpezi, stratul alunecă dintr-odată și poate smulge jgheabul cu tot cu cârlige. Parazăpezile de deasupra streșinii protejează deci nu doar oamenii de dedesubt, ci și jgheaburile.

Glaful exterior are un singur rol: să ducă apa de la fereastră cât mai departe de fațadă. Are nevoie de pantă spre exterior, de un nas de picurare care iese în fața fațadei și de capete laterale care să permită tablei să se dilate. Dacă tabla e prinsă rigid în glaf fără dilatație, la schimbările de temperatură se ondulează. La capetele laterale crapă apoi tencuiala, iar prin fisuri apa intră în termoizolație.

La termoizolarea fațadei, glaful nu e o lucrare separată pentru final, ci face parte din sistemul de termoizolație. Se montează în ordinea corectă: sub profilul inferior al ferestrei sau în profilul de racord, înainte de tencuiala decorativă. Glafurile vechi, scurte, nu mai acoperă grosimea nouă a izolației, iar apa curge direct pe tencuială. Rezultatul tipic: dâre închise la culoare sub ferestre și o izolație care se umezește treptat. Situația se vede des la blocurile anvelopate pe bucăți, apartament cu apartament.

Coșul stă fix, în timp ce acoperișul din jur se mișcă puțin. De aceea șorțul nu trebuie prins rigid în același timp și de coș, și de învelitoare. S-a dovedit bună soluția din două piese. Șorțul se ridică pe peretele coșului și intră sub învelitoare, iar deasupra lui vine un profil de acoperire separat, introdus într-un șliț tăiat în coș. Regulile de meserie dau de obicei o înălțime de ridicare peste învelitoare de circa 15 cm.

În spatele unui coș mai lat se adună apa de pe acoperiș și se opresc acolo zăpada și frunzele. La coșuri mai late se face de aceea în spate o șa (un mic acoperiș în două ape) care împarte apa în lateral. De jos detaliul nu se vede și tocmai de aceea se sare peste el la lucrările ieftine. Aceleași principii se aplică la ferestrele de mansardă, la țevile de aerisire și la trecerile pentru cablurile de la panourile fotovoltaice, montate tot mai des în ultimii ani, inclusiv prin programele de tip Casa Verde. Acolo se folosesc de preferință seturile de etanșare ale producătorului.

Copertina de atic trebuie să aibă pantă spre acoperiș, ca apa să nu curgă pe fațadă. Tabla se prinde cu cleme sau cu un profil continuu, nu cu șuruburi prin suprafața orizontală. Fiecare gaură în partea de sus e un loc pe unde poate intra apa. Îmbinările se fac, după material, prin fălțuire, prin suprapunere cu garnitură sau prin lipire.

Învelitoarea fălțuită se îmbină prin falțuri în picioare, închise manual sau cu mașina. Se prinde de suport cu cleme ascunse, fixe și culisante, ca tabla să se poată dilata. Mulți cred că tabla fălțuită merge și pe un acoperiș complet plat. Nu e așa. Producătorii dau o pantă minimă, de obicei câteva grade, iar la pante mici cer fălțuire dublă, bandă de etanșare și un strat suport potrivit. Sub tablă trebuie rezolvată și ventilarea sau un strat de separare, altfel condensul o atacă pe dedesubt.

La bloc, acoperișul, fațada și jgheaburile sunt părți comune. Lucrările se organizează prin asociația de proprietari, așa că discută cu administratorul înainte să schimbi ceva în dreptul apartamentului tău.

Pe multe case, sistemul metalic de jgheaburi și burlane e legat la instalația de paratrăsnet sau burlanele trec chiar lângă coborârea acesteia. La schimbarea jgheaburilor și burlanelor nu ai voie să întrerupi legătura electrică și nici să scoți clemele. Orice modificare a instalației de paratrăsnet și verificarea ei ulterioară le face doar un electrician autorizat ANRE.

Apa de ploaie nu se varsă, de regulă, în canalizarea menajeră. Tot mai des se preferă ca apa să rămână pe teren: într-un bazin de colectare, într-un butoi pentru grădină sau într-o zonă de infiltrare departe de fundație. Gândește-te la asta înainte să muți traseul burlanelor. Și încă un lucru: lucrul pe acoperiș înseamnă lucru la înălțime. Echipa care execută lucrarea trebuie să folosească protecție împotriva căderii, conform regulilor de securitate a muncii.

Dacă ai o casă cu streașina joasă, curățarea obișnuită a jgheaburilor o poți face și singur. La case mai înalte, la acoperișuri abrupte sau când trebuie să urci direct pe acoperiș, lasă treaba unei firme care are echipament pentru lucru la înălțime.

1. Așază scara pe un teren tare și drept, asigur-o să nu alunece și roagă pe cineva să o țină.
2. Scoate frunzele, acele de brad și depunerile din jgheab cu mâna, în mănușă, sau cu o lopățică de plastic, nu cu unelte metalice care zgârie suprafața.
3. Curăță sita sau coșulețul pentru frunze de la racordul burlanului.
4. Clătește jgheabul cu furtunul, de la capătul îndepărtat spre burlan, și urmărește dacă apa curge continuu și nu stagnează nicăieri.
5. Verifică dacă burlanul e liber, iar dacă apa se scurge greu, desfundă-l de jos, prin piesa de vizitare sau prin receptorul cu decantor.
6. Curăță receptorul de la baza burlanului și scoate nisipul depus din țiglă și restul impurităților.
7. Uită-te la cârlige, îmbinări și brățări și notează locurile cu rugină, prinderi slăbite sau picurare, pe care trebuie să le repare un tinichigiu.

Verifică detaliile de tinichigerie înainte să se demonteze schela. Ideal, în timpul unei ploi serioase, sau încearcă-le cu apă din furtun. La recepție, treci prin aceste puncte:

• apa din jgheab se scurge spre burlane și nu stagnează după ploaie,
• cârligele sunt la distanțe egale, conform producătorului, iar jgheabul nu se îndoaie când apeși cu mâna,
• îmbinările, colțurile și capacele de capăt nu picură, iar pe tronsoanele lungi există element de dilatație,
• burlanele sunt verticale, brățările strânse, iar burlanele descarcă într-un receptor sau departe de fundație,
• la paratrăsnet legătura electrică a rămas intactă, iar executantul ți-a spus că instalația trebuie verificată,
• glafurile au pantă spre exterior, nas de picurare în fața fațadei și capete laterale care permit dilatația,
• șorțul coșului e ridicat peste învelitoare și acoperit cu profil, nu doar chituit,
• aticele au pantă spre acoperiș și pe suprafața orizontală nu se văd șuruburi,
• pe muchiile tăiate ale tablei vopsite nu e vopsea scorojită, iar cuprul nu e montat deasupra zincului sau aluminiului,
• executantul ți-a dat informații despre materialul folosit, producătorul sistemului și condițiile de garanție.