Spumă poliuretanică cu celulă deschisă, strat de 30 până la 35 cm

Conform producătorilor, spuma cu celulă deschisă are de regulă o conductivitate termică de aproximativ 0,036 până la 0,040 W/m·K. Izolează deci cam la fel de bine ca o vată minerală de calitate. Un strat de 30 până la 35 cm oferă o rezistență termică de aproximativ 8 până la 9 m²·K/W. Este nivelul pe care proiectanții îl propun de obicei pentru acoperișurile caselor cu consum redus de energie și ale celor aproape zero energie.

Grosimea aceasta se folosește mai ales în următoarele situații:

• transformarea podului în mansardă locuibilă, când vrei ca acoperișul să fie izolat la nivelul unei case noi,
• o casă nouă al cărei proiect cere un coeficient de transfer termic scăzut pentru acoperiș,
• planșeul de sub un pod rece, pulverizat de sus, unde spațiul de deasupra nu limitează grosimea,
• înlocuirea sistemului cu vată minerală în două straturi (între căpriori și sub căpriori) cu un singur strat continuu, fără rosturi.

De ce nu ajung cei 20 cm obișnuiți? La o casă bine izolată, acoperișul devine locul pe unde se pierde o mare parte din căldură, pentru că aerul cald urcă. Fiecare zece centimetri în plus se simt în camera de la mansardă și vara, fiindcă un strat mai gros frânează mai mult timp încălzirea venită de la țigla încinsă de soare. Stratul gros vine însă cu cerințe mai mari pentru structura acoperișului, pentru umiditate și pentru modul de pulverizare. Despre ele este restul articolului.

În lista de prețuri găsești pe lângă această variantă încă două lucrări, fiecare cu pagina ei. Iată o comparație scurtă, ca să știi pe care o alegi:

• Celulă deschisă, 20 până la 25 cm: de obicei încape în adâncimea căpriorilor obișnuiți fără înălțare. Se pulverizează de regulă din una sau două treceri și se taie mai puțin surplus. Se potrivește acolo unde ajunge un nivel standard de izolare sau unde nu e loc pentru un acoperiș mai gros.
• Celulă deschisă, 30 până la 35 cm (această variantă): depășește aproape întotdeauna adâncimea căpriorilor, deci trebuie înălțați căpriorii sau montat un rastel. Se pulverizează din mai multe treceri, cu pauze de răcire, și rezultă mai mult surplus de tăiat. Lucrarea durează mai mult, iar evaluarea umidității din structură contează mai mult.
• Celulă închisă: spumă cu densitate mai mare și conductivitate termică mai mică. Este aproape impermeabilă la vapori și la apă și rigidizează parțial structura. Se pulverizează în straturi subțiri, de aceea se folosește mai ales la fundații, hale metalice, acoperișuri din tablă, subsoluri sau acolo unde spațiul e mic. Într-un acoperiș din lemn nu se pune de obicei la 30 până la 35 cm, pentru că ar închide lemnul din ambele părți și ar fi inutil de scumpă.

În practică se întâmplă des ca un client să comande stratul gros, deși la adâncimea căpriorilor lui și la nivelul de izolare dorit i-ar fi ajuns 25 cm. Se întâmplă și invers: un strat subțire ajunge într-o mansardă care urmează să fie dormitorul principal, iar vara acolo e foarte cald. Ia decizia pe baza unui calcul termotehnic sau măcar după o discuție cu proiectantul ori cu un auditor energetic.

Stratul gros de spumă acoperă căpriorii, cablurile și toate trecerile prin acoperiș. Orice lucru uitat se rezolvă apoi prin tăierea spumei. De aceea merită ca pregătirea să fie făcută temeinic.

Acoperișul și folia de sub învelitoare

Acoperișul trebuie să fie etanș. Infiltrațiile, țiglele sparte sau dolile și bordurile lipsă se repară înainte de pulverizare. Spuma ar reține apa mult timp, iar infiltrația ai observa-o abia după ani. Sub învelitoare trebuie să existe o folie de difuzie permeabilă la vapori sau o altă alcătuire acceptată de producătorul spumei. Pe cartonul bitumat vechi de pe astereală, des întâlnit la casele mai vechi, spuma cu celulă deschisă nu se pulverizează fără o evaluare. Vaporii ar condensa sub carton, iar lemnul s-ar umezi.

Căpriorii și înălțarea lor

Căpriorii obișnuiți la casele de locuit au o adâncime de aproximativ 14 până la 20 cm. Ca să poți pulveriza drept un strat de 30 până la 35 cm și să poți fixa ulterior structura pentru gips-carton, căpriorii se înalță. Pe muchia de jos se prind grinzi sau dulapi pe cant, ori se folosesc distanțiere cu șipci. Dulgherul sau constructorul trebuie să termine această lucrare înainte de pulverizare. Lemnul trebuie să fie uscat, conform producătorilor de spumă de regulă cu o umiditate de până la aproximativ 18 până la 20 %.

Instalația electrică, coșul de fum și trecerile

Toate cablurile din planul acoperișului se trag din timp prin tuburi de protecție, iar dozele se montează astfel încât să rămână accesibile după pulverizare. Această lucrare o face un electrician autorizat ANRE, nu echipa de spumă. În jurul coșului de fum spuma nu se pulverizează direct pe corpul coșului. De regulă se lasă distanța cerută de producătorul coșului și de firma care face verificarea, iar spațiul se umple cu vată minerală incombustibilă. Aerisirea canalizării, trecerile pentru ventilația cu recuperare de căldură și ferestrele de mansardă trebuie să fie deja montate și etanșate.

Echipa vine cu o dubă în care se află aparatul cu două componente, furtunuri încălzite și recipientele cu componentele spumei. Pe șantier lucrează de obicei doi sau trei oameni: cel care pulverizează, un ajutor la furtun și cineva care taie surplusul și face curățenie.

1. Se acoperă ferestrele, pardoselile, scările și tot ce nu trebuie murdărit. Spuma se pulverizează, iar aerosolul fin zboară și la câțiva metri.
2. Se verifică temperatura și umiditatea suportului și a aerului. Componentele și suportul trebuie să aibă temperatura indicată de producător. Iarna mansarda se încălzește adesea suplimentar.
3. Se face prima trecere, lângă folia de difuzie sau astereală. Spuma lipește îmbinările, marginile și colțurile de lângă cosoroabă.
4. Urmează o pauză de răcire. Spuma degajă căldură când se întărește, iar la o aplicare prea groasă dintr-o dată se poate supraîncălzi în interior, poate crăpa sau se poate înnegri. De aceea producătorii limitează grosimea unei treceri, la spuma cu celulă deschisă de obicei la aproximativ 15 până la 20 cm.
5. Se fac următoarea trecere sau următoarele treceri, până la grosimea cerută, cu o mică rezervă peste muchia căpriorilor înălțați.
6. Se taie surplusul cu un fierăstrău lung sau cu un dispozitiv special, la nivelul căpriorilor, ca să se poată fixa pe ei structura.
7. Se verifică grosimea cu o sondă, se completează locurile unde lipsește spumă și se strâng resturile.

La 30 până la 35 cm rezultă vizibil mai mult surplus decât la varianta subțire. La fel de important este ca cel care pulverizează să aibă căpriorii înălțați ca plan de ghidare clar. Fără el, grosimea uniformă se menține greu.

Cât durează

Pentru o mansardă obișnuită, un strat mai subțire se face adesea într-o zi de lucru. La stratul gros socotește mai mult timp, eventual două zile, pentru că sunt mai multe treceri și pauze între ele. Spuma e tare la atingere de regulă după câteva minute și se poate tăia de obicei în mai puțin de o oră. Se întărește complet în aproximativ 24 de ore. În timpul pulverizării și, conform producătorului, încă câteva ore până la circa o zi după aceea, nimeni nu trebuie să stea în casă fără echipament de protecție, iar spațiul trebuie aerisit.

La un strat gros, diferențele dintre un acoperiș simplu și unul complicat se simt mai puternic, deci și în efortul și costul lucrării.

Lucrarea e mai ușoară când există:

• un acoperiș simplu în două ape, cu căpriori drepți și distanțe regulate,
• căpriori înălțați exact la grosimea cerută, care servesc drept reper,
• o mansardă goală, fără mobilă, materiale sau izolații vechi,
• acces bun pentru furtunuri de la dubă,
• lemn uscat și o temperatură potrivită, fără încălzire suplimentară.

Lucrarea e mai grea când există:

• un acoperiș complicat, cu lucarne, doliile, muchii și multe ferestre de mansardă,
• multe treceri și doze care trebuie ocolite și protejate,
• izolații vechi care trebuie scoase și cărate afară,
• căpriori strâmbi sau răsuciți, care cer mai multă tăiere,
• o mansardă înaltă și abruptă, unde se lucrează de pe schelă sau de pe o platformă mobilă,
• iarna, când spațiul și componentele trebuie încălzite mai mult timp.

Spuma cu celulă deschisă lasă vaporii de apă să treacă, de aceea i se spune și permeabilă la vapori. E un avantaj, pentru că eventuala umiditate din lemn se poate usca încet. La 30 până la 35 cm contează însă unde anume condensează vaporii în alcătuirea acoperișului. Iarna, aerul cald și umed din casă merge spre exterior și poate condensa lângă folia rece de sub învelitoare.

Producătorii au păreri diferite. Unii nu cer frână de vapori dacă alcătuirea e potrivită, alții o recomandă mai ales la straturi groase și în încăperi cu umiditate mai mare, cum sunt băile. Soluția sigură este o evaluare termotehnică a alcătuirii, conform standardelor SR EN aplicabile. Proiectantul sau auditorul energetic calculează dacă e nevoie de frână de vapori și de ce tip. Dacă se montează, ea se pune pe spuma tăiată, sub structura pentru gips-carton, iar îmbinările și racordurile la zidărie se lipesc cu bandă.

Nu uita de ventilarea de sub învelitoare. Spuma nu are voie să astupe golul de ventilare de la streașină sau de la coamă, altfel umiditatea de sub țiglă nu are pe unde să iasă. La un acoperiș cu astereală și folie, stratul ventilat se rezolvă deasupra. La un acoperiș doar cu folie pe căpriori, ai grijă ca spuma să nu împingă folia în sus, între contrașipci.

Rigipsarii pot începe de obicei a doua zi, după ce spuma s-a întărit și a fost verificată. Ei fixează structura în căpriorii înălțați, nu în spumă. Cablurile rămân în tuburi, iar dozele trebuie marcate, ca să nu le acopere nimeni la placare.

• O singură trecere prea groasă: spuma se supraîncălzește în interior și crapă. Apare un miros persistent sau goluri care nu se văd la tăiere.
• Pulverizare pe lemn umed: spuma aderă slab și la marginile căpriorilor apar fisuri. Lemnul de sub spumă se usucă greu și poate mucegăi.
• Grosime neuniformă: în colțurile de lângă cosoroabă și în jurul ferestrelor de mansardă e de obicei mai puțină spumă. Iarna apar acolo zone reci, iar pe gips-carton pete închise la culoare.
• Desprinderea de căpriori: spuma se contractă puțin la întărire, iar pe un suport nepotrivit apare o fantă de-a lungul căpriorului. Camera de termoviziune o arată ca o dungă rece.
• Spumă pe folie sau carton bitumat nepotrivit: condens și astereală udă, descoperite abia la repararea acoperișului.
• Doze și corpuri de iluminat acoperite: electricianul taie apoi spuma, iar izolația nu mai e continuă.
• Spumă lipită de coș: risc de incendiu și o problemă serioasă la verificarea coșului.
• Golul de ventilare de la streașină astupat: umiditate sub învelitoare, brumă și, în cazuri mai grave, șipci deteriorate.
• Tăiere prea adâncă: în loc de 30 cm rămân în unele câmpuri câțiva centimetri mai puțin, lucru care se vede doar prin măsurare.

Pulverizarea propriu-zisă nu este o lucrare pentru amatori. Cere un aparat special, protecția căilor respiratorii și experiență cu reacția chimică. Pregătirea o poți face însă singur, economisind timpul echipei. Instalația electrică las-o pe seama electricianului autorizat, iar sub acoperișul abrupt ai grijă să stai stabil.

1. Golește complet mansarda, inclusiv lucrurile depozitate și resturile de materiale.
2. Scoate izolațiile vechi și car-o afară în saci închiși. Lucrează cu mască, ochelari și mănuși. Dacă bănuiești azbest, de exemplu la plăci vechi de azbociment, nu atinge nimic și cheamă un specialist să evalueze materialul.
3. Mătură și aspiră praful de pe căpriori, cosoroabe și astereală.
4. Verifică acoperișul din interior în timpul ploii sau imediat după și marchează fiecare loc unde intră apă.
5. Măsoară umiditatea lemnului cu un umidometru pe mai mulți căpriori și notează rezultatele.
6. Verifică dacă înălțările căpriorilor sunt bine prinse și aliniate într-un singur plan.
7. Fotografiază toate cablurile, dozele și trecerile înainte să fie acoperite cu spumă.
8. Asigură acces pentru dubă și furtunuri și stabilește sursa de curent după cerințele echipei.
9. Plănuiește unde vor sta locatarii, copiii și animalele în timpul pulverizării și aproximativ o zi după.

Recepționează spuma înainte de montarea frânei de vapori și a gips-cartonului, cât timp totul se mai vede. Roagă-l pe cel care a pulverizat să măsoare grosimea cu sonda în fața ta, în mai multe locuri, mai ales în colțuri, lângă cosoroabă și în jurul ferestrelor de mansardă. Dacă recepția se face iarna, merită și o verificare cu camera de termoviziune, care scoate la iveală dungile reci. La o casă nouă cu cerințe de etanșeitate urmează testul de etanșeitate la aer, care se face abia după montarea frânei de vapori. Dacă vrei să accesezi un program de finanțare pentru eficiență energetică, cum a fost Casa Verde, păstrează documentele lucrării și verifică din timp ce cer condițiile actuale ale programului.

• grosimea spumei corespunde celor 30 până la 35 cm stabiliți, inclusiv în colțuri și la treceri,
• spuma este continuă, fără crăpături, goluri sau zone maronii supraîncălzite,
• nu există fante de-a lungul căpriorilor sau lângă zidărie,
• suprafața este tăiată la nivelul căpriorilor înălțați,
• golurile de ventilare de la streașină și coamă sunt libere,
• în jurul coșului este respectată distanța și există umplutură incombustibilă,
• dozele electrice și trecerile sunt accesibile și marcate,
• ferestrele, pardoselile și scările sunt curățate de spumă,
• resturile sunt duse sau s-a stabilit cine le elimină,
• ai fișa tehnică a spumei și datele despre grosime și suprafață, trecute în procesul-verbal de recepție.