Chituirea îmbinărilor cu acril

În practică, lucrarea apare în două situații care diferă puțin între ele.

Chituirea îmbinărilor pe pereți și tavane obișnuite ține mai ales de renovări și rezugrăviri. Aici intră rosturile din jurul tocurilor, al ramelor de fereastră și al glafurilor, fisura din colțul dintre perete și tavan sau trecerea dintre lemn, beton și tencuială. Suprafața este de obicei mai veche, adesea prăfuită sau cu resturi de vopsea, așa că se pierde mai mult timp cu curățarea și pregătirea.

Chituirea colțurilor și îmbinărilor la gips-carton urmează după montarea pereților despărțitori, a placărilor și a tavanelor false. Îmbinările dintre plăci, aflate în același plan, se gletuiesc întâi cu glet de ipsos și bandă de armare, apoi se șlefuiesc. Acrilul vine abia după aceea, în colțurile interioare și acolo unde gips-cartonul întâlnește alt material, de exemplu tavanul, zidăria sau tocul ușii. Suprafața este nouă și dreaptă, deci se lucrează mai repede, însă la o mansardă nouă sau la tavane false lungimea totală a îmbinărilor poate fi mare.

De ce tocmai acril? Orice clădire se mișcă ușor la schimbările de temperatură și umiditate, iar o casă nouă și din cauza tasării. Gletul de ipsos, fiind rigid, crapă în colț, pe când acrilul elastic preia această mișcare. Spre deosebire de silicon, acrilul se poate vopsi.

Zugravul verifică mai întâi suportul. Îmbinarea trebuie să fie uscată, solidă și fără praf. Bucățile de tencuială desprinse și chitul vechi se îndepărtează, fisura veche se curăță și, dacă e nevoie, se lărgește puțin, ca chitul să aibă unde pătrunde. Suprafețele absorbante sau care se macină se grunduiesc înainte de chituire.

Apoi tubul de chit se pune în pistol, vârful se taie oblic, cam la lățimea rostului, iar chitul se extrudează într-o singură mișcare continuă, cu presiune constantă. Se netezește imediat cu degetul umezit, cu un șpaclu îngust și flexibil sau cu o spatulă de netezit, iar surplusul se șterge cu un burete umed. După netezire, colțul trebuie să arate ca o linie subțire, dreaptă și abia vizibilă, nu ca un cordon gros.

Rosturile adânci nu se umplu dintr-un singur strat gros. Acrilul se contractă puțin la uscare, așa că un rost adânc fie se preumple (la gips-carton cu glet de ipsos, la golurile mai mari din jurul tocurilor de exemplu cu un cordon din spumă), fie se chituiește în două straturi subțiri. Al doilea strat se aplică doar după ce primul s-a uscat.

Majoritatea chiturilor pot fi vopsite după câteva ore, iar la straturi mai groase sau într-o încăpere umedă abia după o zi. Contează timpul indicat de producător pe tub.

• Lungimea și numărul îmbinărilor: o cameră cu tavan fals și multe colțuri înseamnă mult mai mulți metri decât o încăpere simplă.
• Lățimea și adâncimea rosturilor: rosturile înguste se rezolvă dintr-o singură trecere, cele late cer preumplere sau mai multe straturi.
• Starea suportului: gips-cartonul nou este gata aproape imediat, fisurile vechi trebuie deschise, curățate și grunduite.
• Înălțimea și accesul: colțurile de sub tavane înalte, casa scării și pantele de mansardă cer scară sau schelă și încetinesc lucrul.
• Forma încăperii: nișele, arcadele, traseele de instalații și țevile înseamnă multe porțiuni scurte și greu accesibile.
• Exigențele de aspect: la lumina laterală care vine prin ferestre mari se vede orice denivelare, deci se lucrează mai încet și mai atent.

• Acril aplicat pe praf sau umezeală: chitul nu aderă, se desprinde cu timpul de la margine și în colț apare o linie fină și închisă la culoare.
• Acril în loc de glet de ipsos: îmbinările dintre plăci aflate în același plan se fac cu glet de ipsos și bandă. Acrilul nu le armează și se va vedea sub vopsea.
• Strat prea gros: se contractă, crapă și lasă în colț un cordon vizibil.
• Netezire prea târzie: după ce chitul face pojghiță, nu mai poate fi netezit frumos. În plus, acrilul uscat se șlefuiește greu, pentru că e moale și elastic.
• Silicon în loc de acril: vopseaua nu se prinde de silicon și se strânge în picături.
• Zugrăvit peste chit proaspăt: vopseaua de deasupra îmbinării poate crăpa sau rămân pete.
• Locuri critice sărite: colțul de lângă tavan, legătura cu tavanul fals și conturul tocurilor crapă primele.

Acrilul are și limite. Rosturile de dilatație mai mari, rosturile din pardoseală, exteriorul și locurile stropite direct cu apă (de exemplu cabina de duș) cer alt tip de chit, de obicei silicon sanitar sau poliuretan. Dacă o fisură se redeschide după chituire sau se lărgește, nu mai e o problemă de aspect. Cauza trebuie evaluată de un specialist, eventual de un inginer structurist.

Chituirea cu acril o poate face și un amator îndemânatic. Pentru colțurile de sub tavan pregătește o scară stabilă, iar la tavanele mai înalte decât cele obișnuite e mai bine să chemi un zugrav cu schelă. Exersează întâi tehnica pe o porțiune scurtă și mai puțin vizibilă.

1. Cumpără un acril de interior care se poate vopsi, iar pentru bucătărie și baie, în zonele fără contact direct cu apa, un acril mai rezistent la umiditate.
2. Curăță îmbinarea, aspiră praful și îndepărtează chitul vechi și vopseaua desprinse.
3. Grunduiește suportul absorbant sau care se macină și lasă-l să se usuce.
4. Dacă suportul e neregulat sau lucrezi prima dată, lipește bandă de mascare pe margini.
5. Taie vârful tubului oblic, la lățimea rostului, și pune tubul în pistol.
6. Extrudează chitul într-o mișcare continuă, cu presiune constantă, pe porțiuni cam cât lungimea brațului.
7. Netezește imediat cu degetul umezit sau cu spatula și șterge surplusul cu un burete umed.
8. Dezlipește banda cât timp chitul este încă moale.
9. Lasă chitul să se usuce cât indică producătorul și completează, dacă e cazul, locurile mai adânci cu un al doilea strat subțire.
10. Abia apoi zugrăvește.

Privește îmbinările în lumină laterală, de exemplu cu o lanternă ținută lipită de perete, înainte să începi zugrăvitul.

• liniile din colțuri sunt drepte, subțiri și fără cordoane groase,
• chitul aderă pe toată lungimea și nu se desprinde la margini,
• pe suprafață nu sunt bule, găuri sau urme de degete,
• în jurul îmbinărilor nu au rămas urme uscate de chit,
• sunt chituite și colțurile de lângă tavan, conturul tocurilor și al ferestrelor și legăturile cu tavanele false,
• chitul este complet uscat înainte de zugrăvit,
• după zugrăvire, vopseaua acoperă uniform peste îmbinări și nu crapă.