Repararea fisurilor cu bandă de armare

Cele mai multe crăpături din interior nu sunt o problemă de rezistență. O clădire nouă se tasează în primii ani, iar fisurile mici apar mai ales acolo unde se întâlnesc materiale diferite, de exemplu zidăria și placa de beton. Tencuiala se contractă când se usucă, pereții reacționează la schimbările de temperatură și umiditate, iar în casele vechi stratul de suprafață e fragil și se fisurează ușor, de exemplu când se dau șlițuri pentru instalația electrică. La gips-carton crapă îmbinările care nu au fost armate cum trebuie.

După mărime, fisurile se împart aproximativ așa:

• fisuri capilare la suprafață, apărute des după uscarea tencuielii sau a vopselei: dacă nu cresc, uneori ajunge un strat subțire de chit fără bandă,
• fisuri vizibile de până la circa 2 mm, tipic în colțuri, la îmbinările de gips-carton și la întâlnirea materialelor: aici nu te descurci fără bandă și chit,
• fisuri adânci sau care se mișcă, care revin ori se lărgesc treptat: au nevoie de o plasă de armare mai lată și de mai multe straturi de chit.

Dacă fisura revine după reparație, pleacă oblic din colțul ferestrei, se lărgește sau trece prin toată grosimea peretelui, nu mai e o treabă de zugrav. În acest caz e bine să ceri părerea unui inginer constructor. Într-un bloc anunță mai întâi administratorul sau asociația de proprietari, pentru că poate fi vorba de structura întregii clădiri.

Pe tencuială și pe gips-carton se lucrează asemănător, diferă mai ales tipul de bandă și de chit.

Pregătirea

Din jurul fisurii se îndepărtează tencuiala desprinsă și vopseaua care se cojește. Crăpătura se deschide cu un cuțit sau cu muchia șpaclului în formă de V, ca chitul să aibă unde să pătrundă și de ce să se prindă. Praful se mătură sau se aspiră. Suprafețele vechi, prăfoase sau foarte absorbante se amorsează, ca chitul să nu se usuce prea repede și să adere bine.

Aplicarea benzii

Banda autoadezivă din fibră de sticlă se lipește direct pe suportul uscat. Banda de hârtie se așază într-un strat subțire de chit proaspăt, apoi se presează cu șpaclul ca să iasă aerul și surplusul de chit. Banda trebuie să stea dreaptă, fără bule și fără cute, altfel orice denivelare se vede după zugrăvit.

Chituirea și șlefuirea

Primul strat de chit acoperă complet banda și se întinde spre lateral. După uscare, suprafața se șlefuiește ușor și se aplică un al doilea strat, mai subțire și mai lat, care aduce trecerea la nivelul peretelui. Timpul de uscare depinde de chit, de temperatură și de grosimea stratului, așa că urmează indicațiile producătorului. La final, zona se șlefuiește cu hârtie abrazivă sau cu plasă fină, de obicei cu granulație de aproximativ 120 până la 180, apoi se amorsează înainte de vopsire.

• banda de hârtie e standardul la gips-carton, e rezistentă și își păstrează forma, dar trebuie așezată precis în chit,
• banda autoadezivă din fibră de sticlă se pune ușor, de aceea e preferată la reparațiile mici și de cei care lucrează prima dată,
• plasa de armare e mai lată și potrivită pentru fisuri adânci, colțuri și treceri între materiale diferite,
• profilele de colț protejează și rigidizează colțurile exterioare de gips-carton.

Pe pereții interiori și pe gips-carton se folosește cel mai des chitul pe bază de ipsos, care se șlefuiește ușor. Pentru netezirea finală există gletul de finisaj, mai fin. În colțurile unde se întâlnesc materiale diferite și îmbinarea se mișcă natural, de exemplu între tavan și un perete de gips-carton, se pune adesea un chit acrilic elastic, pentru că un chit dur pe bază de ipsos ar crăpa acolo mai devreme sau mai târziu.

Cel mai simplu este o fisură scurtă pe un perete drept, într-o cameră goală care oricum se zugrăvește complet. Durează mai mult fisurile din tavan, din colțuri și de la îmbinarea tavanului cu peretele, unde se lucrează de pe scară și într-o poziție incomodă. Lucrul e mai lent și pe tencuieli vechi, care se sfărâmă și trebuie mai întâi curățate și consolidate, la fel ca la fisurile care se mișcă și cer mai multe straturi. Într-o locuință în care se stă, mobila și pardoseala trebuie acoperite, ceea ce adaugă muncă. În schimb, e un avantaj când reparația se face odată cu zugrăvirea sau gletuirea întregii camere, pentru că etapele care urmează se fac dintr-o dată.

• chit fără bandă: pe o fisură care se mișcă nu ajunge, crăpătura de obicei revine,
• bandă așezată prost: bulele, cutele și marginile slab presate fac valuri vizibile sub vopsea sau banda se desprinde cu timpul,
• graba: chitul pus peste un strat neuscat tinde să se lase sau să crape,
• amorsa sărită: chitul și vopseaua aderă mai slab, iar locul reparat diferă ca luciu sau nuanță după zugrăvit,
• chituire prea îngustă: o fâșie groasă de chit chiar lângă bandă formează o cocoașă, al doilea strat trebuie tras mai lat,
• șlefuire neglijentă: urmele de șpaclu și trecerile bruște se văd și mai tare sub vopsea, mai ales în lumina laterală de la fereastră.

O fisură mică pe un perete, la care ajungi de pe o scară joasă, o poți repara și singur. Suprafețele mari, tavanele pe toată camera sau pereții noi de gips-carton e mai înțelept să le lași pe seama unui zugrav sau rigipsar.

1. Acoperă pardoseala și mobila din jurul zonei.
2. Îndepărtează tencuiala și vopseaua desprinse și deschide fisura cu cuțitul în formă de V.
3. Mătură sau aspiră praful din fisură și din jur.
4. Amorsează zona din jurul fisurii și las-o să se usuce cât scrie pe ambalaj.
5. Umple fisura cu chit și lipește sau așază banda exact pe mijlocul crăpăturii.
6. Acoperă banda cu primul strat de chit și întinde-l spre lateral.
7. După uscare, șlefuiește ușor și aplică al doilea strat, mai lat și mai subțire.
8. Șlefuiește la nivel cu hârtie fină, șterge praful și amorsează înainte de zugrăvit.

• în lumina unei lanterne ținute din lateral nu se văd marginile benzii și nici urme de șpaclu,
• zona reparată trece lin în restul peretelui, fără cocoașă,
• banda nu se desprinde nicăieri și sub chit nu sunt bule,
• înainte de zugrăvit suprafața e curățată de praf și amorsată,
• în colțurile care lucrează s-a folosit chit elastic,
• după zugrăvit locul reparat nu diferă ca luciu sau nuanță.