Montarea colțarelor din aluminiu și PVC

Toate colțarele fac în mare același lucru. Diferă materialul și stratul în care se montează. Tipul se alege mereu după suport și după mediul din încăpere.

Colțare metalice zincate

Sunt profile perforate din tablă zincată, potrivite mai ales pentru tencuielile clasice pe bază de var și ciment sau de ipsos, la interior. Sunt rigide, țin bine linia și rezistă pe holuri și pe casa scării, unde colțurile sunt lovite des. În spații umede și la exterior nu se aleg de obicei: dacă stratul de zinc se deteriorează, pot rugini în timp, iar pata trece prin vopsea.

Colțare din aluminiu

Aluminiul nu ruginește ca oțelul, este ușor și destul de rigid. Colțarele din aluminiu se folosesc la gips-carton și sub glet, mai ales la colțurile lungi și solicitate, unde contează o linie precisă pe toată înălțimea peretelui.

Colțare din PVC

Sunt mai elastice, nu ruginesc și se taie ușor. Se potrivesc în apartamente, la colțurile mai puțin solicitate, în băi și la detaliile complicate din gips-carton, cum sunt nișele și polițele. La o lovitură puternică se îndoaie mai degrabă decât să păstreze muchia perfect ascuțită.

Colțare cu plasă

Sunt profile din PVC sau aluminiu cu plasă din fibră de sticlă atașată. Plasa se îngroapă în adeziv sau în glet și întărește și suprafața din jurul colțului. Se folosesc de regulă la termoizolația fațadelor și la glafurile ferestrelor. La exterior este important să folosești profilele acceptate de producătorul sistemului de termoizolație, nu colțare obișnuite de interior.

Lucrarea apare în oferte sub două forme, iar diferența de manoperă este mare.

• Montarea colțarelor înseamnă fixarea profilului în tencuiala sau adezivul proaspăt și alinierea lui. Colțarul ghidează apoi stratul următor de tencuială, pe care îl face tencuitorul sau zugravul ca lucrare separată.
• Montarea și chituirea colțarelor din aluminiu sau PVC include și îngroparea profilului în chit la nivelul peretelui, de obicei în două sau trei straturi subțiri, plus o șlefuire fină. Rezultatul este un colț gata de amorsă și vopsit. Varianta aceasta e obișnuită la gips-carton și sub glet.

Când compari oferte, întreabă dacă meseriașul a socotit doar montarea sau și chituirea cu șlefuirea.

Cel mai mult contează starea colțului. Un suport drept, solid și curat se lucrează repede. Un colț vechi, cu tencuială căzută, multe straturi de vopsea sau o abatere mare de la verticală trebuie întâi spart, consolidat și refăcut, ceea ce cere timp și material în plus, deci și un cost mai mare.

• Înălțimea și lungimea colțului: un perete obișnuit de apartament se face de pe podea sau de pe o scară mică, pe când casa scării înaltă sau un fronton cer schelă.
• Numărul și tipul colțurilor: un colț lung și drept merge mai repede decât multe muchii scurte în jurul ferestrelor, nișelor și golurilor, unde profilele trebuie tăiate și îmbinate exact.
• Suportul: gips-cartonul cere chituire fină în mai multe straturi, tencuiala cere ghidare precisă și control al grosimii.
• Calitatea dorită a suprafeței: sub o vopsea mai lucioasă sau în lumina laterală de la fereastră, trecerea peste colțar trebuie să fie impecabilă, altfel se vede.

Dacă ai câteva colțuri de înălțime obișnuită în apartament și suportul e solid, poți face lucrarea și singur. Îți trebuie o nivelă sau un dreptar lung, o foarfecă de tablă, șpacluri, un chit potrivit pentru suportul tău și o sită abrazivă. Fațadele și lucrul la înălțime lasă-le în seama unei echipe specializate.

1. Se îndepărtează tencuiala desprinsă, praful și resturile de vopsea veche de pe ambele fețe ale colțului.
2. Se aplică amorsă pe colț conform indicațiilor producătorului de chit și se lasă să se usuce.
3. Se măsoară înălțimea colțului și se taie colțarul puțin mai scurt, ca să nu se sprijine de tavan sau de pardoseală.
4. Se aplică chit pe ambele fețe ale colțului pe toată lungimea, nu doar în puncte.
5. Se presează colțarul în chit până când acesta iese prin perforații și se aliniază la verticală cu nivela.
6. Se trage surplusul de chit cu șpaclul și se verifică imediat planeitatea cu dreptarul.
7. După uscare se aplică un al doilea strat, mai lat și mai subțire, care acoperă colțarul și se întinde spre perete.
8. La nevoie se aplică un al treilea strat de finisaj, iar după uscare se șlefuiește fin, fără să se dezvelească muchia colțarului.
9. Se desprăfuiește, se amorsează și abia apoi se vopsește.

• Colțar strâmb: dacă nu se verifică cu nivela, colțul poate părea drept la prima vedere, dar după vopsire fiecare val iese în evidență prin lumină și umbră. Chituirea nu repară un colțar strâmb.
• Goluri sub profil: dacă chitul se pune doar în puncte sau profilul nu se presează bine, rămân goluri. La o lovitură muchia se rupe, iar chitul din jur crapă.
• Straturi groase dintr-odată: chitul aplicat gros se contractă și fisurează. Sunt mai bune straturile subțiri, cu pauzele indicate de producător.
• Șlefuire până la metal: muchia dezvelită se vede prin vopsea, iar la aluminiu sau tablă zincată poate lăsa o dungă închisă la culoare.
• Material nepotrivit: colțar de interior pe fațadă, tablă obișnuită într-o încăpere umedă sau chit nepotrivit pentru suportul respectiv.

La recepția lucrării, privește colțul din lateral, la lumina zilei, și pune lângă el un dreptar lung.

• colțul este vertical pe toată înălțimea, iar lângă dreptar nu se văd spații sau valuri,
• muchia este ascuțită și condusă uniform, fără zimți sau adâncituri,
• colțarul nu iese nicăieri în relief și nu se vede prin chit,
• la o ciocănire ușoară colțul nu sună a gol,
• trecerea chitului spre perete este lină, fără o dungă vizibilă,
• în jurul colțarului nu există fisuri fine,
• la ferestre și uși îmbinările colțarelor sunt curate și pe aceeași linie,
• suprafața este desprăfuită și gata pentru amorsă și vopsit.