Executarea învelitorii din tablă fălțuită cu fălț în picioare

Privit de jos, acoperișul pare simplu, dar etanșeitatea lui pe termen lung depinde de precizia fiecărui pas. Pe un acoperiș în două ape, ordinea de lucru este de obicei aceasta:

1. Verificarea suportului. Astereala continuă trebuie să fie plană, uscată și rigidă. Tinichigiul verifică și folia de sub astereală și spațiul de ventilare.
2. Stratul de separare. Peste astereală se întinde o membrană structurată sau alt strat recomandat de producător. Separă tabla de lemn și duce afară umezeala care se condensează sub tablă.
3. Streașina. Primul se montează șorțul de streașină împreună cu cârligele jgheabului, ca apa să ajungă exact în jgheab.
4. Pregătirea fâșiilor. Fâșiile se taie pe lungimea apei de acoperiș. Fâșiile lungi se profilează adesea direct pe șantier, așa că pe suprafață nu apar îmbinări transversale.
5. Prinderea cu cleme. Fiecare fâșie se fixează pe astereală cu cleme fixe și cleme culisante, ascunse în fălț. Clemele fixe țin fâșia într-un punct, cele culisante o lasă să se dilate și să se contracte când se schimbă temperatura.
6. Fălțuirea. Marginea fâșiei următoare o acoperă pe cea anterioară, iar îmbinarea se îndoaie cu scule manuale sau cu mașina de fălțuit. La fălțul dublu marginea se îndoaie de două ori, așa că îmbinarea rămâne etanșă și sub zăpadă sau apă stătătoare.
7. Detaliile. Urmează coama ventilată, bordajele de fronton, doliile, șorțurile la coș, racordurile la perete și străpungerile.
8. Parazăpezile. De pe tabla netedă zăpada alunecă repede, de aceea se montează parazăpezi care protejează jgheaburile și oamenii de sub acoperiș.

Tabla este doar stratul de deasupra. Majoritatea problemelor care apar după ani nu pornesc din tablă, ci de sub ea. Un acoperiș înclinat cu mansardă izolată arată, de jos în sus, cam așa:

• bariera de vapori spre interior, care nu lasă aerul umed din casă să intre în izolație,
• termoizolația între căpriori, uneori și sub sau peste ei,
• membrana difuzională peste căpriori,
• contrașipcile, care formează spațiul de ventilare,
• astereala continuă din scânduri sau plăci, după cerințele producătorului învelitorii,
• membrana de separare și, la final, tabla fălțuită.

De ce contează atât ventilarea? Noaptea tabla se răcește repede, iar pe fața ei de jos se formează condens. Dacă aerul de sub astereală nu circulă, lemnul se umezește și își pierde rezistența. Spațiul ventilat are nevoie de intrare de aer la streașină și de ieșire la coamă, altfel nu funcționează.

Panta minimă depinde de sistem, iar producătorul o trece în fișa tehnică. Fălțul dublu în picioare suportă și pante mici, adesea de doar câteva grade. Cu cât acoperișul e mai plat, cu atât fălțuirea trebuie să fie mai precisă și detaliile mai atente, uneori cu bandă de etanșare în fălț.

În practică se folosesc mai ales trei materiale:

• oțel zincat vopsit, varianta obișnuită pentru casele familiale, cu multe culori la alegere,
• aluminiu, ușor și rezistent la coroziune, potrivit în zone umede, lângă mare sau în medii industriale,
• titan-zinc, cu patină naturală și durată lungă de viață, apreciat la clădiri istorice și la proiecte de arhitectură pretențioase. Cere un tinichigiu cu experiență.

Atenție la combinarea metalelor. Apa care se scurge de pe cupru pe zinc sau pe tablă zincată produce coroziune. Jgheaburile, bordajele și accesoriile trebuie să fie dintr-un material compatibil cu învelitoarea.

Pe lângă fălțul clasic, închis pe acoperiș, există și sistemul click. Fâșiile se prind una de alta prin clipsare, fără fălțuire, așa că montajul merge mai repede. Se potrivește însă mai ales la acoperișuri simple, cu pantă mai mare. La pante mici, pe forme curbe și complicate se alege de regulă fălțul dublu clasic. Aceeași tehnică se poate folosi și pe fațadă, dacă vrei ca acoperișul și peretele să arate ca un întreg.

Pe aceeași suprafață, volumul de muncă poate diferi mult. Efortul crește mai ales din cauza:

• formei acoperișului: fiecare dolie, lucarnă, coș sau fereastră de mansardă înseamnă un detail lucrat manual,
• pantei mici, care cere o etanșare mai atentă a îmbinărilor,
• înălțimii și accesului: schelă, protecție la cădere și urcarea fâșiilor lungi pe acoperiș,
• stării suportului: la renovări trebuie adesea înlocuită astereala, adăugată ventilare sau reparată șarpanta,
• materialului: titan-zincul și aluminiul se prelucrează altfel decât oțelul.

Lucrarea e mai ușoară pe un acoperiș simplu în două ape, cu suport plan și uscat și cu loc bun pentru mașina de profilat. Este o lucrare la înălțime, pe care trebuie s-o facă un tinichigiu asigurat împotriva căderii. Un amator nu ar trebui să încerce.

• Tablă prinsă rigid. Fără cleme culisante fâșia nu se poate dilata liber, suprafața se ondulează și îmbinările sunt solicitate.
• Lipsa ventilării. Umezeala rămâne sub tablă și astereala începe să putrezească.
• Sistem nepotrivit pentru pantă. Sistemul click sau fălțul simplu pe un acoperiș prea plat lasă apa să treacă la zăpadă și vânt.
• Detalii lucrate în grabă. Infiltrațiile apar aproape mereu la dolie, la coș sau la racordul cu peretele, nu pe suprafața dreaptă.
• Lipsa stratului de separare acolo unde producătorul îl cere, mai ales la titan-zinc.
• Parazăpezi uitate, care apoi se montează mult mai greu.

La recepție, privește acoperișul de jos și de pe schelă, cât timp aceasta mai este montată. Verifică dacă:

• fălțurile sunt drepte, paralele și închise uniform pe toată lungimea,
• pe suprafață nu se văd șuruburi, adâncituri sau zgârieturi,
• suprafața nu se ondulează vizibil nici în soare,
• streașina duce apa în jgheab, iar jgheabul are pantă spre burlan,
• coama are ventilare funcțională, iar intrarea aerului la streașină e protejată cu grilă,
• doliile, coșul și racordurile la perete sunt îmbrăcate în tablă fără rosturi, nu chituite acolo unde trebuie tablă,
• parazăpezile sunt montate conform proiectului,
• ai primit datele despre material, condițiile de garanție ale producătorului și recomandările de întreținere.