Montaj învelitoare din țiglă ceramică sau de beton

Țigla ceramică se obține prin arderea argilei. Montată corect, rezistă zeci de ani și își păstrează mult timp culoarea. Varianta glazurată are o suprafață mai netedă, apa se scurge mai repede, iar mușchiul se prinde mai greu. Pentru șarpantele mai vechi sau mai slabe, producătorii fac și țigle ceramice mai ușoare.

Țigla de beton are dimensiuni foarte precise, așa că se montează repede și uniform. Este rezistentă, dar de obicei mai grea, deci șarpanta trebuie să-i poată duce greutatea fără probleme. La casele moderne se aleg des modelele plate, cu profil simplu.

Când alegi, compară în principal trei lucruri:

• greutatea învelitorii și dacă șarpanta o suportă (la renovare e bine să ceri părerea unui inginer constructor),
• panta minimă a acoperișului pe care producătorul o indică pentru modelul respectiv,
• aspectul și felul în care învelitoarea se potrivește cu casele din jur.

Unii iau în calcul ca alternativă tabla fălțuită. E mai ușoară și merge și la pante mai mici, dar se aude mai tare pe ploaie și arată altfel decât un acoperiș clasic din țiglă.

Țigla este doar stratul de deasupra. Dacă ceva nu e în regulă dedesubt, nici cea mai bună țiglă nu salvează acoperișul. Înainte de montaj trebuie pregătite straturile următoare:

• șarpanta, adică structura de lemn care ține acoperișul, tratată împotriva insectelor, ciupercilor și umezelii,
• folia de sub țiglă, de obicei o membrană de difuzie (anticondens), care prinde apa adusă de vânt sub țiglă și o duce în jgheab,
• contrașipcile, care lasă un spațiu ventilat între folie și țiglă,
• șipcile, montate la distanța indicată în fișa tehnică a țiglei alese,
• la o mansardă locuită, și termoizolația între căpriori, plus bariera de vapori spre interior.

De ce se insistă atât pe distanța dintre șipci? Fiecare model de țiglă are o distanță exactă. Chiar și o abatere de câțiva milimetri face ca țiglele să nu se îmbine, apar fante și acoperișul începe să curgă. De aceea distanța se măsoară întotdeauna după producător, niciodată din ochi.

La fel de importantă este ventilarea. Aerul care circulă pe sub țiglă de la streașină spre coamă scoate umezeala. Dacă spațiul ventilat lipsește sau e prea mic, umezeala condensează, lemnul șarpantei se umezește, iar termoizolația izolează mai prost.

Țigla clasică se montează de obicei pe acoperișuri cu o pantă de peste aproximativ 22°. Pentru pante mai mici există modele și soluții cu hidroizolație suplimentară și garnituri. Limita exactă o dă însă mereu producătorul țiglei respective.

Un acoperișar bun nu începe cu țigla, ci cu măsurătorile. Împarte toată suprafața astfel încât să taie cât mai puțin și rândurile să iasă bine la margini și la coamă.

1. Se măsoară acoperișul și se stabilește numărul de rânduri și de coloane de țigle.
2. Se montează cârligele și jgheaburile înainte de țiglă.
3. Se așază primul rând la streașină, care dă planul întregului acoperiș.
4. Se montează țiglele de jos în sus, îmbinate corect pe rânduri.
5. Se prind țiglele cu cleme, mai ales la margini, la coamă și în zonele bătute de vânt, după instrucțiunile producătorului.
6. Se rezolvă detaliile: marginile de la fronton, doliile, coama cu țigle de coamă și bandă de ventilare.
7. Se execută tinichigeria la coșul de fum, la ferestrele de mansardă și la celelalte străpungeri.
8. Se verifică etanșeitatea și se curăță de pe acoperiș resturile și praful de la tăiere.

Tinichigeria de la coș, de la ferestre și din dolii este locul pe unde acoperișul curge cel mai des. De aceea e bine ca tinichigiul să lucreze în paralel cu acoperișarul și să rezolve detaliile împreună, nu ca reparație ulterioară. În multe zone din România se montează și parazăpezi, ca zăpada să nu alunece dintr-odată de pe acoperiș. Merită discutat de la început unde se pun.

Este o lucrare la înălțime. Trebuie făcută de o echipă cu experiență, care are schelă sau alt sistem de protecție împotriva căderii. Montajul pe cont propriu nu este recomandat.

Cel mai simplu este un acoperiș mare în două ape, fără străpungeri. Acolo acoperișarul pune țigle întregi, în rânduri regulate, și pierde puțin timp cu pregătirea. Lucrarea durează mai mult și costă mai mult în aceste situații:

• acoperiș cu multe frânturi, lucarne, ape în patru și dolii, unde trebuie tăiat mult,
• multe coșuri de fum, ferestre de mansardă și alte străpungeri,
• acoperiș abrupt sau acces greu la casă, de exemplu o stradă îngustă fără loc pentru schelă,
• pantă mică, la care e nevoie de etanșare suplimentară,
• la renovare, demontarea și transportul învelitorii vechi, plus eventualele reparații la șarpantă.

Repararea unui acoperiș care curge e o lucrare neplăcută și scumpă. Majoritatea problemelor se pot evita dacă montajul se face corect din prima. În practică se repetă aceste greșeli:

• contrașipci lipsă sau prea joase, așa că acoperișul nu se ventilează și șarpanta se umezește,
• distanță greșită între șipci, din cauza căreia țiglele nu se așază bine,
• țiglă montată pe o pantă mai mică decât permite producătorul, fără etanșare suplimentară,
• prindere slabă sau lipsă la țiglele de margine și de coamă, pe care vântul le smulge apoi,
• tinichigerie prost făcută la coș, la fereastră sau la dolie,
• montaj pe ploaie sau pe ger, când folia și garniturile nu se prind cum trebuie.

Ajută și o comandă de material făcută cu cap. Țigla se comandă de obicei cu o rezervă de aproximativ 5 până la 10% pentru tăieturi și spărturi. Să cumperi mai târziu din același lot poate fi greu, pentru că nuanța diferă puțin de la un lot de producție la altul.

La recepția lucrării, uită-te la acoperiș și din exterior, și din pod sau mansardă. Verifică mai ales:

• rândurile de țigle sunt drepte, iar țiglele se îmbină uniform,
• țiglele de margine, de coamă și cele expuse sunt prinse cu cleme,
• coama este închisă cu țigle de coamă, iar ventilarea la streașină și la coamă este liberă,
• tinichigeria de la coș, ferestre și dolii este etanșă, iar apa se scurge în direcția bună,
• jgheaburile au pantă, iar apa ajunge în burlane,
• din pod nu se văd pete de umezeală sau folie deteriorată,
• pe acoperiș și în jgheaburi nu au rămas resturi și murdărie,
• ai primit fișele tehnice ale învelitorii și actele necesare pentru garanție.

E bine să urci în pod și după prima ploaie mai puternică. Așa descoperi o eventuală problemă mică cât timp lucrarea este încă în garanție.