Placarea fațadei cu tablă fălțuită în unghi

Fiecare bandă de tablă are pe laterale margini ridicate. Marginile vecine se pun una lângă alta și se îndoaie împreună sub un unghi. Așa rezultă o nervură verticală, linia subțire pe care o vezi pe fațadă. Banda stă prinsă de suport prin cleme metalice ascunse, ascunse chiar în interiorul falțului. Tabla nu se găurește nicăieri pe suprafață, deci apa nu are pe unde să intre.

De ce falț în unghi și nu falț dublu? La falțul dublu marginile se îndoaie de două ori, îmbinarea e mai etanșă și se potrivește mai ales pe acoperișurile cu pantă mică, unde apa stă mai mult. Pe un perete vertical apa se scurge repede, așa că falțul în unghi ajunge din plin. Se face mai repede și arată curat.

Există și sistemul click, la care marginile presate ale panourilor doar se prind una în alta. Montajul merge mai repede pe suprafețe mari și drepte. La o fațadă cu multe ferestre și colțuri, falțul clasic rămâne totuși mai precis.

Tabla nu stă niciodată direct pe zidărie. Este o fațadă ventilată: între termoizolație și tablă rămâne un spațiu de aer. Aerul urcă prin el ca printr-un coș și duce umezeala afară. Zidăria rămâne uscată, iar riscul de mucegai scade.

1. Planul de montaj: tinichigiul desenează unde vine fiecare bandă, ca falțurile să cadă simetric față de ferestre și colțuri.
2. Console și structura de susținere: în zidărie se ancorează console, iar pe ele o structură din lemn sau metal care aduce peretele la plan.
3. Termoizolația: între console se pune izolația, de obicei vată minerală, care nu arde.
4. Membrana de fațadă: protejează izolația de vânt și umezeală și ar trebui să fie destinată fațadelor cu rosturi deschise.
5. Spațiul ventilat: de obicei cel puțin 20 până la 40 mm, cu deschideri libere jos, la soclu, și sus, la atic.
6. Benzile și clemele: banda se așază pe cleme, care o țin fără găurire.
7. Închiderea falțului: pe porțiunile lungi cu mașina de fălțuit, la colțuri și detalii cu scule de mână.
8. Detaliile: tabla pentru atic, glafuri, ancadramente, soclu și străpungeri, cu piese din sistem.

• Oțel zincat prevopsit: varianta obișnuită și ușor de găsit. Pentru fațadă merită un strat de vopsea de calitate mai bună, rezistent la UV, altfel culoarea se poate decolora în timp pe latura de sud.
• Aluminiu: ușor, deci potrivit la renovări unde peretele nu duce o greutate mare. La variații de temperatură se dilată însă mai mult decât oțelul, așa că dilatarea corectă contează și mai mult.
• Titan-zinc: cu timpul face o patină gri protectoare, în care zgârieturile mici se pierd, și nu are nevoie de vopsire. Într-un mediu potrivit rezistă multe decenii. Ia în calcul un termen de livrare mai lung.
• Cupru și inox: foarte durabile și cu aspect deosebit, la casele familiale apar mai rar.

Grosimea tablei pentru fațade este de obicei 0,6 până la 0,8 mm. Atenție la combinarea metalelor: dacă apa se scurge de pe cupru pe oțel zincat, apare coroziunea galvanică și oțelul se strică repede. Pe aceeași fațadă alege metale care se potrivesc între ele.

Două fațade cu aceeași suprafață pot cere un volum de muncă foarte diferit. Un perete drept, fără goluri, merge repede, iar mașina de fălțuit trece toată banda dintr-o dată. Fiecare fereastră, colț, nișă sau străpungere pentru ventilație ori lumină înseamnă în schimb lucru de mână în plus.

• Forma casei: colțurile, arcele și părțile retrase cer o fasonare precisă.
• Numărul ferestrelor: ancadramentele și glafurile sunt printre cele mai migăloase locuri.
• Înălțimea clădirii: la casele mai înalte e nevoie de schelă. Dacă faci și acoperișul, schela se montează o singură dată.
• Starea suportului: zidăria veche și strâmbă cere mai multă muncă la aducerea structurii la plan.
• Lungimea benzilor: la benzi lungi, după producător de obicei peste aproximativ 3 m, e nevoie și de cleme glisante.
• Vremea: pe ger tabla se fasonează mai greu și unele detalii nu se pot face.

Este lucru la înălțime, cu scule profesionale, așa că lasă-l în grija unui tinichigiu cu experiență. Dacă locuiești la bloc, fațada este parte comună a clădirii, iar lucrarea se organizează prin asociația de proprietari și administrator.

Tabla în sine ține mult. Defectele vin aproape întotdeauna dintr-un montaj care nu ține cont de felul în care se comportă metalul.

• Doar cleme fixe pe benzi lungi: vara metalul se dilată, nu are unde să meargă, iar suprafața se ondulează sau ancorajul se smulge.
• Prea puține cleme: numărul lor trebuie să țină cont de zona de vânt și de înălțimea casei, nu de obiceiul firmei. Altfel fațada poate fi avariată la o furtună.
• Spațiu ventilat înfundat sau lipsă: umezeala rămâne în construcție și condensează pe izolație.
• Silicon în loc de detaliu: siliconul se usucă și crapă. Îmbinarea trebuie rezolvată prin forma tablei.
• Falț închis incomplet: locul unde falțul e slăbit lasă să intre ploaia bătută de vânt.
• Plan de montaj greșit: o bandă îngustă la colțul fațadei nu se mai poate corecta ulterior.

În practică se întâmplă și ca o firmă să aibă referințe bune la acoperișuri, dar să facă o fațadă pentru prima dată. Întreabă de fațade terminate și du-te să le vezi pe viu.

• falțurile sunt paralele și închise pe toată lungimea,
• privită din lateral, suprafața nu este ondulată,
• benzile sunt așezate simetric față de ferestre și colțuri,
• deschiderile de ventilare de la soclu și de la atic sunt libere și protejate cu plasă,
• glafurile au lăcrimar, care îndepărtează apa de perete,
• colțurile și străpungerile sunt rezolvate cu piese din sistem, nu cu silicon,
• pe tablă nu sunt zgârieturi, adâncituri sau resturi de folie de protecție,
• ai primit garanție separată pentru material și pentru montaj, plus documentele tablei folosite.