Test cu scânteie pentru membrana PVC (acoperiș plat)

Membrana PVC nu conduce curentul electric. Dacă este întreagă, tensiunea de la electrod nu trece prin ea. Când în membrană există o gaură, curentul găsește drum prin ea spre stratul conductor de dedesubt. Aparatul dă atunci un semnal sonor și apare o scânteie vizibilă, care arată exact locul defectului.

De ce contează asta atât de mult la un acoperiș plat? De pe un acoperiș înclinat apa se scurge repede. Pe unul plat stă, mai ales în zonele cu pantă mică, și găsește în timp orice punct slab. Sub membrană se află termoizolația, bariera de vapori și structura portantă. Când apa ajunge acolo, izolația izolează mai prost, poate apărea mucegai, iar pata de pe tavan apare adesea cu totul în altă parte decât gaura. Căutarea cauzei durează atunci mult, iar reparația înseamnă desfacerea straturilor acoperișului.

Fără strat conductor, testul nu funcționează

Toată metoda se bazează pe o singură condiție: sub membrană trebuie să existe ceva conductor. Betonul conduce curentul doar într-o anumită măsură, iar termoizolația uscată din polistiren sau vată minerală nu îl conduce deloc. La un acoperiș plat izolat obișnuit se montează de aceea sub membrană un strat conductor, de exemplu un geotextil conductor special sau o folie conductoare. La asta trebuie să te gândești încă de la proiectarea și comandarea acoperișului. Ulterior, sub o membrană deja montată, stratul conductor nu se mai poate introduce.

Testul îl face un tehnician instruit, cu un aparat calibrat. Pașii arată de obicei cam așa:

1. Tehnicianul verifică dacă sub membrană există strat conductor și dacă acesta este legat corect la pământ sau la aparat.
2. Membrana se curăță și se lasă să se usuce. Apa, roua și murdăria denaturează rezultatul.
3. Tensiunea se reglează după grosimea și tipul membranei, de regulă după instrucțiunile producătorului membranei și ale aparatului.
4. Tehnicianul parcurge sistematic toată suprafața cu o perie conductoare sau cu electrodul, fâșie cu fâșie, și verifică foarte atent sudurile, colțurile și străpungerile.
5. Fiecare loc în care sare scânteia se marchează, ca să poată fi reparat imediat.
6. După reparație, locurile reparate se testează din nou.
7. La final se întocmește un raport scris, cu fotografii.

Cu tensiunea reglată corect, testul nu deteriorează membrana. În timpul testului se lucrează însă cu tensiune înaltă, de aceea în apropiere nu ar trebui să stea persoane străine de lucrare și nici persoane cu stimulator cardiac. În plus, lucrarea se face la înălțime, așa că las-o pe seama specialiștilor.

Regula e simplă: cu cât găsești mai devreme o neetanșeitate, cu atât repararea e mai ușoară. Testul merită făcut în mai multe momente.

• Imediat după montarea membranei. Membrana e încă descoperită, sudurile sunt accesibile, iar reparația e rapidă.
• Înainte de recepția acoperișului de la constructor. Raportul dovedește că ai preluat un acoperiș etanș.
• Înainte de expirarea garanției. Dacă se găsește ceva, defectul îl poți reclama încă la constructor.
• După orice intervenție pe acoperiș. Montarea de panouri fotovoltaice, aer condiționat, un coș nou sau ventilație înseamnă străpungeri noi și risc nou.
• Când bănuiești infiltrații. Testul ajută la găsirea locului real al defectului, nu doar a locului unde picură apa.

Într-un bloc, testul îl comandă asociația de proprietari, prin administrator. Dacă îți intră apă în apartament la ultimul etaj, adresează-te întâi lor.

Testul cu scânteie nu este singura variantă. Fiecare metodă se potrivește la altceva.

• Testul cu scânteie parcurge repede toată suprafața și arată exact locul defectului. Are nevoie de membrană uscată și de strat conductor sub ea.
• Testul cu vacuum se face cu un clopot transparent, așezat peste o sudură unsă cu soluție de săpun. Dacă sudura nu e etanșă, apar bule. E mai lent, dar e potrivit pentru verificarea țintită a sudurilor și detaliilor și nu are nevoie de strat conductor.
• Testul prin inundare înseamnă umplerea temporară a acoperișului cu apă. E lent, încarcă structura și nu arată locul exact al neetanșeității, ci doar că există una undeva.

La acoperișurile mai complicate se combină adesea testul cu scânteie pe suprafață cu testul cu vacuum la racordurile cele mai expuse.

Nici două acoperișuri la fel de mari nu înseamnă neapărat aceeași muncă. Contează mai ales:

• mărimea și forma suprafeței. O suprafață plană și continuă se verifică repede, un acoperiș cu multe frânturi mai încet,
• numărul de detalii. Gurile de scurgere, coșurile, căciulile de ventilație, stâlpișorii, colțurile și racordurile la atic trebuie parcurse manual și atent,
• accesul pe acoperiș. Înălțimea clădirii, lipsa unei trape de acces sau nevoia de echipament contra căderii prelungesc lucrarea,
• starea membranei. O membrană udă, prăfuită sau acoperită de vegetație trebuie întâi curățată și uscată,
• ce include serviciul. Doar testul sau și repararea defectelor găsite, plus retestarea.

Cele mai multe neetanșeități apar în colțuri, la atic, în jurul străpungerilor și acolo unde membrana se îmbină sau își schimbă direcția. Aticul este o zonă sensibilă, pentru că aici membrana se îndoaie, se termină și se întâlnește cu șorțurile de tablă montate de tinichigiu.

Aparatul e de încredere, greșelile le fac oamenii. În practică se întâmplă des următoarele:

• test pe membrană udă sau murdară. Umezeala poate produce scântei acolo unde nu e niciun defect sau, dimpotrivă, poate masca o gaură reală,
• tensiune reglată greșit. O tensiune prea mică nu descoperă o fisură fină, una prea mare poate deteriora o membrană subțire,
• lipsa stratului conductor. Testul nu măsoară atunci nimic, chiar dacă aparatul „nu a găsit nimic”,
• verificarea doar a suprafeței plane. Se sar colțurile, aticurile și străpungerile, adică exact locurile cu cele mai multe defecte,
• test fără raport. Fără înregistrare scrisă și fotografii, la o reclamație nu poți dovedi nimic,
• lipsa retestării după reparație. Locul reparat trebuie verificat din nou.

La predarea testului, urmărește aceste puncte:

• raportul conține data, adresa, suprafața verificată și numele tehnicianului,
• sunt trecute tipul și grosimea membranei și tensiunea folosită,
• sunt trecute aparatul și datele despre calibrarea lui,
• raportul confirmă că sub membrană a existat strat conductor,
• neetanșeitățile găsite sunt marcate pe un plan sau descrise și fotografiate,
• este notat ce defecte s-au reparat și că locurile reparate au trecut retestarea,
• verificarea a inclus colțurile, aticurile și toate străpungerile, nu doar suprafața,
• păstrează raportul la documentația clădirii, îți va trebui la reclamații și la orice intervenție viitoare pe acoperiș.