Montaj șipci sub învelitoare din țiglă

O învelitoare din țiglă nu este o suprafață continuă. Fiecare țiglă atârnă de șipcă prin ciocul (nasul) de pe spate și se suprapune cu țiglele vecine. De aceea distanța dintre șipci nu se alege după ochi. O stabilește producătorul învelitorii, pentru tipul de țiglă și pentru panta acoperișului. Dacă șipcile sunt prea apropiate, țiglele se suprapun mai mult decât trebuie și ultimul rând nu se mai așază. Dacă sunt prea depărtate, suprapunerea e mică, iar la ploaie oblică sau viscol apa și zăpada intră sub învelitoare.

Șipcile preiau și încărcările: greutatea țiglei, zăpada, oamenii care urcă la întreținere și sucțiunea vântului, care încearcă să ridice învelitoarea. La acoperișurile de azi, șipcile stau pe contrașipci, adică pe șipci verticale montate peste folia anticondens (membrana de difuzie). Între folie și țiglă rămâne astfel un spațiu ventilat. Pe acolo pleacă umezeala, iar apa care trece totuși de țiglă se scurge pe folie până la streașină.

De ce nu se bat șipcile direct pe folie? Pentru că ar presa folia pe căpriori și deasupra fiecărei șipci s-ar opri apa. Tocmai din acest motiv contrașipca a devenit practic standard, iar șipcile se montează abia peste ea.

Această lucrare pornește de la ideea că suportul e terminat. Montatorul vine pe un acoperiș unde există deja:

• șarpanta verificată de dulgher, fără căpriori putreziți sau fisurați,
• folia anticondens montată, cu petreceri și îmbinări lipite conform producătorului,
• contrașipcile bătute, drepte și în același plan,
• șorțul de streașină (picurătorul) montat sau măcar stabilit cum se rezolvă streașina,
• tipul exact de învelitoare ales, împreună cu sistemul de coamă și de margine.

Ultimul punct este cel mai des neglijat. Fără fișa tehnică a învelitorii, șipcile nu se pot calcula. Producătorul indică intervalul în care poate varia distanța dintre șipci, distanța primei șipci față de streașină și a ultimei față de coamă. La tabla tip țiglă, foarte răspândită în România, modulul e fix: distanța e dată exact și nu se poate modifica deloc. Dacă învelitoarea se alege abia după ce s-au bătut șipcile, există riscul să fie nevoie de remontarea lor.

La renovare, când se schimbă doar șipcile și țigla, starea contrașipcilor și a foliei se evaluează după desfacerea învelitorii vechi. Un acoperiș vechi fără folie, unde șipcile stăteau direct pe căpriori, se rezolvă aproape mereu prin adăugarea foliei și a contrașipcilor. Asta înseamnă deja o altă lucrare, cea combinată. La blocuri, lucrările la acoperiș se organizează de regulă prin asociația de proprietari și administrator, inclusiv accesul pe terasă sau în pod.

Pe șantier trebuie rezolvat lucrul la înălțime: schelă sau sisteme de protecție la streașină și asigurarea muncitorilor cu ham. Șipcile servesc ca trepte în timpul montajului, dar nu sunt dispozitiv de siguranță.

Secțiunea după distanța dintre reazeme

Șipca este o grindă mică ce trece peste contrașipci. Cu cât distanța dintre contrașipci (adică dintre căpriori) e mai mare, cu atât șipca trebuie să fie mai groasă. La distanța obișnuită dintre căpriorii unei case, se folosesc de regulă șipci de aproximativ 30 × 50 mm. La distanțe mai mari între căpriori, la țiglă mai grea sau în zone cu multă zăpadă, se trece la secțiuni de aproximativ 40 × 60 mm. Decide proiectul sau recomandarea producătorului de țiglă, nu obiceiul echipei.

Calitatea și umiditatea lemnului

Pentru șipci se folosește de obicei lemn de molid sau brad, sortat după rezistență. Șipca nu trebuie să aibă noduri mari pe toată secțiunea, crăpături sau curburi. Lemnul trebuie să fie suficient de uscat, orientativ până la aproximativ 20 % umiditate. Șipcile ude se răsucesc după ce sunt bătute și, pe măsură ce se usucă, rândurile de țiglă devin ondulate, iar cuiele se slăbesc. În practică se întâmplă des ca șipcile să stea câteva săptămâni pe șantier sub cerul liber. Înainte de montaj trebuie triate, iar bucățile răsucite puse deoparte.

Tratarea lemnului

Șipcile se folosesc tratate împotriva insectelor și ciupercilor, ideal industrial, prin imersie sau sub presiune. Capetele tăiate pe acoperiș se ung suplimentar cu soluția recomandată de producătorul tratamentului. Tăieturile netratate sunt locurile unde apare primul putregaiul.

Elemente de prindere

Șipcile se fixează cu cuie zincate sau protejate altfel împotriva coroziunii, adesea cuie inelare, care țin mai bine la smulgere. Lungimea cuiului ar trebui să fie de regulă cel puțin de două ori și jumătate grosimea șipcii, ca să treacă prin șipcă și contrașipcă și să se ancoreze în căprior. Unii montatori folosesc șuruburi pentru lemn, mai ales în zone cu vânt puternic sau unde e nevoie de o strângere mai precisă. Cuiele obișnuite, nezincate, ruginesc pe acoperiș și scurtează durata de viață a îmbinării.

Calculul distanțelor

Montatorul măsoară mai întâi lungimea apei acoperișului la ambele frontoane și la mijloc. Din lungimea totală scade porțiunea de la streașină și de la coamă, stabilită de producător. Restul îl împarte în distanțe egale, astfel încât să se încadreze în intervalul permis. Scopul e ca toate rândurile de țiglă să aibă aceeași suprapunere și să nu fie nevoie de țigle tăiate sub coamă. La tabla tip țiglă cu modul fix se procedează invers: distanța e dată, iar ultima șipcă de la coamă se adaptează.

Șipca de streașină și șipca de coamă

Prima șipcă de la streașină este înălțată, de obicei cu grosimea unei șipci sau conform sistemului de învelitoare. Primul rând de țigle nu are sub el alt rând pe care să se sprijine și, fără această înălțare, ar sta mai culcat decât restul. La coamă se montează ultima șipcă și șipca de coamă în suporturi speciale, care susține țiglele de coamă. Înălțimea ei se reglează după sistemul de coamă ales.

Baterea propriu-zisă

1. Se marchează poziția șipcilor pe contrașipcile de margine și se întinde sfoara sau se folosește laserul.
2. Se așază și se bate șipca înălțată de la streașină.
3. Se continuă spre coamă, verificând la fiecare șipcă distanța cu un dreptar sau un șablon.
4. Se bate șipca la fiecare intersecție cu o contrașipcă.
5. Îmbinările șipcilor se fac mereu pe o contrașipcă și se decalează, ca să nu cadă toate deasupra aceluiași căprior.
6. Se verifică pe parcurs, cu sfoara, paralelismul șipcilor cu streașina.
7. Se montează ultima șipcă și suporturile șipcii de coamă conform sistemului de învelitoare.
8. Se completează șipcile la detalii și se tratează tăieturile.

Fiecare șipcă ar trebui să stea pe cel puțin trei reazeme. Bucățile scurte care trec doar peste una sau două contrașipci sunt puncte slabe în suprafața acoperișului.

Detalii care țin de șipcuire

• șipci suplimentare în jurul coșului, ferestrelor de mansardă și lucarnelor, conform instrucțiunilor de montaj ale ferestrei sau ale tinichigeriei,
• șipci sau scânduri pentru dolie, pe care se așază tabla sau banda de dolie,
• șipci de muchie la acoperișurile în patru ape,
• șipci de margine la frontoane, pentru țiglele de margine sau bordura de fronton,
• șipci suplimentare pentru parazăpezi, podețe de circulație și cârligele de prindere ale panourilor fotovoltaice, dacă producătorul lor le cere,
• grila de ventilație sau pieptenele de streașină împotriva păsărilor, după cum se stabilește.

Aceste detalii apar uneori separat în devize, alteori sunt incluse în prețul pe m². Înainte de începerea lucrării e bine să clarifici ce cuprinde.

În lista de prețuri găsești trei lucrări înrudite. Diferă prin ce cuprind și prin starea în care se află acoperișul la începutul lucrării.

• Montaj șipci sub învelitoare din țiglă: doar șipcile orizontale, pe contrașipci deja montate. Se potrivește când contrașipcile le-a făcut dulgherul odată cu șarpanta și folia, sau când la schimbarea învelitorii rămân contrașipcile și folia vechi, în stare bună. Lucrarea se bazează în principal pe calculul exact și pe distanțe egale.
• Montaj contrașipci: doar șipcile verticale, peste căpriori și peste folie. Rolul lor e să creeze spațiul ventilat, să fixeze folia și să aducă acoperișul într-un singur plan. Aici contează penele de reglaj, planeitatea și etanșarea locurilor unde cuiele trec prin folie.
• Șipci și contrașipci pentru acoperiș, împreună: aceeași echipă face ambele straturi, unul după altul. E varianta obișnuită la casele noi și la renovările la care se adaugă folie. Avantajul e că de plan și de distanțe răspunde un singur executant.

Doar șipcile le comanzi atunci când altcineva răspunde de contrașipci. Trebuie deci să știi că montatorul răspunde doar pentru stratul lui. Dacă contrașipcile sunt strâmbe, șipcile nu le îndreaptă. Șipca urmează suportul, iar valul se transmite în învelitoare. Un montator bun se uită de aceea la contrașipci înainte să înceapă și semnalează problemele înainte de primul cui.

Cel mai simplu caz e acoperișul în două ape, cu două suprafețe drepte, fără străpungeri și cu acces bun de pe schelă. Șipcile merg de la un fronton la altul, calculul e unul singur pentru toată apa, iar lucrul avansează repede.

Lucrarea durează mai mult și devine mai complicată mai ales în cazul:

• acoperișurilor în patru ape sau piramidale, unde fiecare șipcă se taie oblic la muchie,
• doliilor, lucarnelor, mai multor ferestre de mansardă și coșuri,
• căpriorilor de lungimi diferite pe aceeași apă, de exemplu la acoperișurile frânte (tip mansardă), unde e nevoie de mai multe calcule,
• învelitorilor cu distanță mică între șipci, de exemplu țigla solzi (biber) la acoperire dublă, unde pe m² intră mult mai multe șipci,
• distanței mari între căpriori, care cere șipci mai groase și mai grele,
• pantei mari, înălțimii clădirii și accesului limitat pentru urcarea materialului,
• renovărilor, unde trebuie scoase șipcile vechi și resturile de cuie,
• vântului, ploii sau poleiului, când pe acoperiș nu se poate lucra în siguranță.

La un acoperiș simplu de casă, o echipă experimentată de două sau trei persoane termină de regulă șipcuirea în una sau două zile. Un acoperiș cu multe detalii poate dura de câteva ori mai mult. Șipcuirea nu are pauze tehnologice, uscare sau întărire. Totuși nu e bine ca folia de sub șipci să rămână mult timp fără învelitoare. Majoritatea foliilor suportă soarele doar o perioadă limitată, conform producătorului, iar șipcile goale nu protejează acoperișul de ploaie.

Șipcuirea e un pas scurt, dar multe meserii depind de ea. Cele mai multe probleme apar când ceva ce trebuia făcut sub șipci se face abia ulterior.

• dulgherul: predă șarpanta, folia și contrașipcile, iar montatorul verifică planul și distanțele,
• tinichigiul: șorțul de streașină, cârligele de jgheab și unele șorțuri se montează înainte de șipci sau odată cu ele, ordinea se stabilește din timp,
• montajul ferestrelor de mansardă: fereastra se încastrează în șipcuire, cu șipcile suplimentare cerute de producătorul ferestrei,
• sistemul fotovoltaic: cârligele de prindere se ancorează în căpriori, așa că poziția lor se stabilește la șipcuire, nu pe învelitoarea gata făcută (dacă te gândești la un program de sprijin de tip Casa Verde, e util să știi de la început unde vor sta panourile),
• paratrăsnetul: suporturile și conductorii le montează un electrician autorizat, montatorul îi lasă locurile pregătite,
• termoizolația mansardei: se face din interior, după ce acoperișul e închis, iar cuiele de la șipci nu au voie să străpungă bariera de vapori, dacă e deja montată.

Dacă ai în plan o ventilație prin acoperiș, o antenă sau o trapă de ieșire, merită să le marchezi poziția înainte de șipcuire. Montatorul completează atunci imediat șipcile în jurul străpungerii.

Greșelile de șipcuire ies adesea la iveală abia la montarea țiglei, unele chiar după ani.

• distanțe inegale: rândurile de țiglă nu se agață corect, apar goluri sau țiglele se împing una în alta, iar sub coamă trebuie tăiate,
• șipca de streașină neînălțată: primul rând stă mai culcat, apa poate intra înapoi sub învelitoare, iar rândul pare lăsat,
• șipci neparalele cu streașina: rândurile de țiglă merg oblic sau ondulat, iar greșeala se vede de jos,
• îmbinări de șipci toate deasupra aceluiași căprior: apare o zonă slăbită, care sub zăpadă se poate îndoi,
• cuie lipsă la unele intersecții: șipca vibrează la vânt sau când se calcă pe ea și se slăbește,
• lemn netratat sau ud: șipcile se răsucesc, iar mai târziu apare putregaiul la streașină și la coș,
• șipci bătute direct pe folie, fără contrașipci: apa stă deasupra șipcilor, folia se presează, iar în mansardă apar pete de umezeală,
• șipci suplimentare lipsă la coș și ferestre: tinichigeria nu are sprijin, iar țigla nu stă fix la detaliu,
• spațiul ventilat blocat la coamă sau la streașină: umezeala rămâne sub învelitoare, iar iarna se formează gheață pe folie.

Cele mai multe se descoperă cu un lucru simplu: agățarea de probă a două sau trei rânduri de țiglă pe o apă, înainte să fie urcată pe acoperiș toată cantitatea.

Verifică șipcuirea înainte de montarea țiglei, cât timp totul se repară ușor. Măsoară distanța în mai multe locuri, la ambele frontoane și la mijloc. Paralelismul îl verifici cu o sfoară întinsă de-a lungul șipcii. Uită-te și la detaliile care, după acoperire, nu mai pot fi văzute.

• distanța dintre șipci corespunde fișei tehnice a țiglei alese și este aceeași pe toată apa,
• șipca de streașină este înălțată conform sistemului de învelitoare,
• șipca de coamă și suporturile ei sunt montate la înălțimea corectă,
• șipcile sunt paralele cu streașina și stau într-un singur plan, fără valuri vizibile,
• șipca este bătută la fiecare intersecție cu o contrașipcă,
• îmbinările șipcilor sunt pe contrașipci și sunt decalate,
• fiecare șipcă stă pe cel puțin trei reazeme,
• lemnul este tratat, iar tăieturile sunt protejate,
• șipcile suplimentare la coș, ferestre, dolie, muchii și frontoane sunt montate,
• locurile pentru parazăpezi, panouri fotovoltaice și paratrăsnet sunt pregătite,
• folia nu este deteriorată, iar spațiul ventilat de la streașină și coamă este liber,
• rândurile de țiglă agățate de probă se așază fără goluri și fără să se împingă.