Izolație în structuri din gips-carton

Într-un perete obișnuit dintre două camere, izolația are în primul rând rol fonic. Vata din gol atenuează discuțiile, televizorul sau muzica din camera alăturată. Nu face însă minuni: dacă sunetul trece prin tavan, prin pardoseală sau prin îmbinări neetanșe, vata singură nu îl oprește. Ajută mult mai mult combinația dintre vată, placare dublă și o legătură elastică la pereții, tavanul și pardoseala din jur.

La mansardă și la placarea pe un perete exterior contează mai ales căldura. Aici nu ajunge să pui vata. E nevoie și de o barieră de vapori pe partea dinspre cameră. Fără ea, umezeala din interior pătrunde în izolație, poate condensa acolo și, în timp, apare mucegaiul.

De ce se pune aproape mereu vată minerală și nu polistiren? Vata e moale, umple golul fără spații libere, nu arde și atenuează sunetul mult mai bine. Polistirenul e rigid, mai degrabă transmite sunetul și nu se potrivește în mod obișnuit într-o structură din gips-carton.

Pașii sunt asemănători la peretele de compartimentare și la mansardă. Diferențele țin mai ales de detalii:

1. Rigipsarul montează structura din profile și închide o parte cu plăci de gips-carton.
2. Electricianul trage cablurile prin gol și montează dozele. Instalațiile trebuie terminate înainte să vină vata.
3. Vata minerală se taie puțin mai lată decât distanța liberă dintre profile, de obicei cu aproximativ un centimetru. Așa se proptește între profile și nu alunecă.
4. Vata se pune de jos în sus. Plăcile sau fâșiile se îmbină strâns, fără goluri și fără să fie presate inutil.
5. În jurul dozelor, țevilor și cablurilor izolația se decupează pe măsură, nu se lasă locuri goale.
6. La mansardă sau la peretele exterior se întinde pe partea dinspre cameră folia barieră de vapori. Îmbinările se lipesc cu bandă, iar folia se racordează etanș la pereții din jur și la toate trecerile.
7. La final se închide și a doua parte cu plăci de gips-carton.

Grosimea izolației urmează de regulă lățimea profilelor. Într-un perete pe profile de 50 mm se pune vată de grosime aproximativ egală, iar la profile mai late, una mai groasă. Golul trebuie umplut complet: un strat pe jumătate dă un rezultat vizibil mai slab.

• vata minerală de sticlă este ușoară, se taie ușor și ajunge pentru pereții de compartimentare și mansardele obișnuite,
• vata bazaltică este mai grea și mai densă și se alege acolo unde e nevoie de rezistență mai mare la foc sau de o izolare fonică mai bună,
• plăcile sau fâșiile fonoabsorbante sunt făcute special pentru pereți de compartimentare și se proptesc ușor între profile,
• rulourile se potrivesc la mansarde și tavane false, unde se așază între căpriori și sub ei.

La pereții rezistenți la foc nu decide doar vata, ci întregul sistem. Tipul izolației, densitatea ei și alcătuirea plăcilor le stabilește producătorul sistemului sau proiectul. Dacă peretele trebuie să aibă o anumită rezistență la foc, alcătuirea prescrisă se respectă întocmai.

Cel mai simplu e un perete drept, cu profile la distanțe egale, unde vata doar se așază în câmpurile pregătite. Durează mai mult când există:

• multe instalații, doze și țevi în jurul cărora trebuie decupat,
• profile la distanțe neregulate, așa că fiecare bucată se taie pe măsură,
• pante, colțuri și spații între căpriori la mansardă,
• lucru deasupra capului la tavane false, unde vata trebuie fixată ca să nu cadă,
• racordarea barierei de vapori în jurul ferestrelor de mansardă, coșurilor și grinzilor,
• mai multe straturi de izolație sau o grosime mai mare.

În practică se întâmplă des ca izolația să fie în perete, dar să nu funcționeze cum trebuie. Cauzele cele mai obișnuite:

• spații între bucățile de vată sau goluri lângă profile, pe unde scapă și sunetul, și căldura,
• vată prea presată, care își pierde din proprietățile izolante,
• vată tăiată prea îngust, care după un timp alunecă și lasă un gol sus în perete,
• barieră de vapori lipsă sau găurită la mansardă ori îmbinări nelipite,
• prize montate exact față în față, pe ambele părți ale peretelui, ceea ce creează o „gaură” fonică,
• lipsa benzii de etanșare sub profilele de contur, așa că peretele e legat rigid de tavan și pardoseală, iar sunetul trece prin structură.

Montarea vatei într-un perete de compartimentare sau într-o placare din interiorul camerei o poate face și o persoană îndemânatică. Lucrările electrice le lași în grija unui electrician autorizat ANRE, iar mansarda cu barieră de vapori e mai bine să o faci cu un specialist, acolo detaliile decid rezultatul. Când lucrezi cu vată minerală, poartă mănuși, ochelari, mască de protecție și haine cu mânecă lungă.

1. Verifică dacă toate instalațiile din perete sunt terminate și verificate de electrician.
2. Măsoară distanța liberă dintre profile la mai multe înălțimi.
3. Taie vata pe un suport, cu un cuțit lung și ascuțit, puțin mai lată decât ai măsurat.
4. Așază vata în câmpuri de jos în sus și proptește-o ușor între profile.
5. Îmbină bucățile strâns și nu lăsa rosturi lângă pardoseală sau lângă tavan.
6. Decupează vata în jurul dozelor și țevilor, iar golurile mici umple-le cu resturi.
7. Înainte de închidere, trece cu mâna peste perete și verifică să nu lipsească vată nicăieri și să nu iasă peste profile.
8. Strânge resturile și praful și aerisește încăperea.

Verifică izolația înainte să fie închisă a doua parte, după aceea nu mai vezi ce e în perete:

• golul este umplut pe toată suprafața și pe toată înălțimea, fără spații lângă profile,
• vata stă singură, nu se îndoaie și nu alunecă,
• grosimea izolației corespunde lățimii profilelor sau alcătuirii stabilite,
• în jurul dozelor și instalațiilor nu există goluri,
• sub profilele de contur există bandă de etanșare,
• la mansardă, bariera de vapori este continuă, îmbinările și racordurile sunt lipite, iar folia nu e ruptă,
• la pereții rezistenți la foc s-a folosit exact materialul cerut de sistem.