Tavan înclinat și plafon din gips-carton la mansardă

Pașii seamănă cu cei de la un tavan obișnuit din gips-carton. Diferența e suportul: șarpanta din lemn se mișcă toată viața, după temperatură și umiditate. De aceea plăcile nu se prind rigid de lemn. Se montează pe bride și profile, care preiau mișcările mici.

1. Verificarea șarpantei: lemn uscat, căpriori solizi, fără infiltrații și fără urme de carii.
2. Montarea termoizolației, de obicei vată minerală, între căpriori, astfel încât să umple tot spațiul, fără goluri.
3. Prinderea bridelor pe căpriori și fixarea profilelor CD în ele, cu profile UD pe contur. Distanța dintre profile depinde de tipul plăcii și de indicațiile producătorului sistemului. Cel mai des e în jur de 40 până la 50 cm.
4. Al doilea strat de izolație sub căpriori, între profile. Acoperă lemnul și reduce punțile termice.
5. Montarea barierei de vapori pe partea caldă, adică spre cameră. Îmbinările se lipesc cu bandă, iar folia se racordează etanș la pereții de fronton, la ferestre și la străpungeri.
6. Înșurubarea plăcilor pe profile, cu îmbinările decalate. Muchiile tăiate se teșesc pentru chit.
7. Chituirea îmbinărilor cu bandă de armare, șlefuirea și pregătirea suprafeței pentru zugrav.

Dacă se trage și instalație electrică, ajută un spațiu pentru instalații. Între bariera de vapori și placă rămân câțiva centimetri, pe unde trec cablurile și dozele corpurilor de iluminat. Așa nu mai trebuie găurită folia pentru fiecare spot.

La mansardele locuite se folosesc de regulă plăci de gips-carton de aproximativ 12,5 mm. Unde umiditatea e mai mare, de exemplu deasupra băii, se alege placa rezistentă la umezeală (cea verde). Dacă proiectul sau cerințele de siguranță la incendiu cer o rezistență mai mare la foc, se pun plăci antifoc, uneori în două straturi. Două straturi de plăci ajută și la zgomotul de ploaie și de vânt.

• suprafețele înclinate merg de-a lungul căpriorilor și se termină la cosoroabă sau la un perete scund de mansardă (parapet),
• plafonul drept se suspendă sub clești sau sub grinzi și formează partea orizontală a tavanului,
• combinația celor două e situația obișnuită. Contează ca muchia dintre partea înclinată și plafon să fie dreaptă și îmbinarea să fie rezolvată corect.

Profilele, bridele, șuruburile și chitul ar trebui să fie din același sistem. Pare un detaliu să amesteci piese de la producători diferiți. În practică, tocmai asta stă des în spatele fisurilor sau al tavanului lăsat.

Dificultatea diferă mult de la o mansardă la alta. Aceeași suprafață poate fi gata repede sau poate cere mult mai mult timp.

• lucrarea e mai simplă la o șarpantă dreaptă și regulată, la un acoperiș cu formă simplă, cu acces bun în pod și cu izolația deja făcută,
• o complică căpriorii strâmbi sau așezați la distanțe inegale, care trebuie aduși la plan,
• fiecare fereastră de mansardă, lucarnă, coș de fum sau străpungere înseamnă tăieturi, colțuri și detalii în plus,
• multe goluri pentru spoturi, boxe sau ventilație prelungesc montajul și chituirea,
• o scară îngustă sau accesul doar printr-un chepeng face greu transportul plăcilor,
• un nivel mai înalt de finisare, de exemplu sub vopsele lucioase sau la lumină razantă, cere mai mult glet și mai multă șlefuire.

Dacă mansarda doar se închide și izolația mai trebuie completată, volumul de muncă va fi mai mare decât la simpla placare.

La mansardă, greșelile nu se văd imediat. Tavanul arată bine, iar după prima iarnă apar fisuri sau pete de umezeală.

• prinderea rigidă de căpriori, fără bride: mișcarea lemnului trece în plăci și îmbinările crapă,
• prea puține bride sau profile prea rare: plafonul se lasă sau vibrează când cineva calcă prin pod,
• găuri și îmbinări nelipite în bariera de vapori: aerul umed din cameră ajunge în izolație, condensează și apare riscul de mucegai,
• îmbinarea rigidă dintre partea înclinată și peretele de fronton: aici e aproape mereu mai bună o bandă de separare sau un chit elastic,
• graba: plăci montate într-o încăpere încă umedă după tencuială sau șapă, ori zugrăveală pe chit neuscat.

Se întâmplă des ca electricianul să dea găuri după montarea plăcilor și să străpungă bariera de vapori. De aceea e bine să stabilești dinainte unde vin corpurile de iluminat și traseele de cabluri.

Instalația electrică pentru corpurile de iluminat din plafon trebuie făcută de un electrician autorizat ANRE. Nu e o lucrare de improvizat, mai ales când cablurile ajung lângă izolație și lemn.

Montajul tavanului se face de pe o schelă sau de pe platforme stabile, nu de pe o scară sprijinită de un căprior. Plăcile sunt grele și incomode deasupra capului. La suprafețe mari, un dispozitiv de ridicat plăci face lucrul mai sigur și mai precis.

La recepție, merită să te uiți la tavan și la lumina zilei, și la lumină artificială. Ideal e să ții o lampă care luminează piezis pe suprafață. Așa ies în evidență denivelările și îmbinările chituite prost.

• suprafețele sunt plane, fără valuri sau burți vizibile; dreptarul de doi metri nu arată abateri mai mari decât permite calitatea convenită,
• muchia dintre partea înclinată și plafonul drept e dreaptă pe toată lungimea,
• îmbinările plăcilor sunt chituite, fără fisuri și fără șuruburi ieșite,
• racordurile la pereții de fronton și la pereții despărțitori au bandă de separare sau chit elastic,
• zona ferestrelor de mansardă e curată, glafurile sunt drepte, iar bariera de vapori e racordată la fereastră,
• golurile pentru spoturi sunt în locurile stabilite și au margini curate,
• executantul poate descrie straturile folosite: tipul de izolație, de barieră de vapori și de plăci,
• după montaj nu rămân resturi în pod sau în izolație și nici folie ruptă.