Plafon drept din gips-carton (tavan fals)

La majoritatea sistemelor pașii sunt asemănători. Diferențele țin de detaliile stabilite de producătorul sistemului, iar acestea trebuie respectate.

1. Stabilirea înălțimii. Cu nivela laser se trasează pe toți pereții o linie orizontală la nivelul viitorului plafon. Se caută și punctul cel mai coborât al tavanului vechi, pentru că de el depinde cât de mult se coboară camera.
2. Profilele de contur UD. Se fixează pe pereți, pe tot perimetrul. Sub profil se lipește de obicei o bandă de etanșare, care reduce transmiterea sunetului și preia micile denivelări ale peretelui.
3. Suspensiile. În tavanul existent se ancorează suspensiile: directe, când plafonul coboară puțin, sau reglabile, când coboară mai mult. Diblurile se aleg după suport: altele pentru beton, altele pentru planșee din ceramică sau pentru lemn.
4. Profilele portante CD. Se introduc în profilele de contur și se prind de suspensii. Distanța dintre ele este de obicei în jur de 40 până la 50 cm, conform producătorului. În acest moment se reglează întregul plan cât mai exact, pentru că mai târziu nu se mai poate corecta.
5. Instalațiile și izolația. Înainte de închidere se trag cablurile, se montează dozele pentru corpurile de iluminat și, dacă e cazul, țevile. Dacă se pune vată minerală pentru sunet sau căldură, acum este momentul.
6. Bariera de vapori, doar dacă e nevoie. Are rost sub un pod neîncălzit sau direct sub acoperiș, unde aerul umed din casă ar condensa în izolație. Între două niveluri încălzite de regulă nu se pune. Dacă se montează, îmbinările se lipesc etanș și se racordează la pereți.
7. Plăcile. Se așază perpendicular pe profilele CD și se prind cu șuruburi autofiletante. Pe tavan, distanța dintre șuruburi este de regulă cam 15 până la 17 cm, după indicațiile producătorului. Capetele plăcilor vecine se decalează, ca să nu rezulte un rost lung și continuu.
8. Chituirea și șlefuirea. Rosturile se armează cu bandă și se chituiesc în mai multe straturi, la fel și capetele șuruburilor. După uscare, suprafața se șlefuiește, se amorsează și se vopsește.

Pentru un plafon drept obișnuit se folosește cel mai des placa de aproximativ 12,5 mm grosime. Tipul plăcii se alege după cameră:

• plăci standard pentru încăperi uscate, cum sunt sufrageria, dormitorul sau holul,
• plăci hidrofuge, de obicei verzi, pentru baie, bucătărie și toaletă, întotdeauna împreună cu o ventilație care funcționează,
• plăci rezistente la foc, de obicei roșii sau roz, acolo unde se cere rezistență la foc, de exemplu sub structura de lemn a mansardei sau într-o cameră tehnică,
• plăci acustice perforate acolo unde vrei să reduci ecoul din cameră.

Atenție la diferența dintre ecou și zgomotul de la vecini. Placa perforată îmbunătățește acustica din interiorul camerei, dar împotriva pașilor vecinului de deasupra ajută mai mult prinderea elastică, vata minerală și, eventual, un strat dublu de plăci. Dacă zgomotul este motivul principal, spune-i asta rigipsarului încă de la început.

Un plafon drept într-o cameră goală, cu colțuri drepte și planșeu de beton, este cazul simplu. Munca și timpul cresc în schimb atunci când apar:

• o cameră înaltă, unde e nevoie de schelă în loc de scară,
• un tavan vechi din lemn sau cu grinzi, în care suspensiile se ancorează mai greu,
• multe decupaje pentru spoturi, grile de ventilație sau trape de vizitare,
• izolație, barieră de vapori sau un al doilea strat de plăci,
• o cameră mobilată, care trebuie golită și acoperită,
• îndepărtarea unui placaj vechi sau a tencuielii care se desprinde, înainte de montaj,
• o calitate mai mare a suprafeței, de exemplu sub lumină laterală sau pentru vopsea lucioasă.

Te ajută mult să știi dinainte unde vor fi luminile, pe unde trece ventilația și cât de mult are voie să coboare plafonul. Schimbările făcute după ce plăcile sunt montate dau întotdeauna mai multă bătaie de cap.

Spațiul de deasupra plafonului este foarte bun pentru circuite noi, dar instalația electrică trebuie făcută doar de un electrician autorizat ANRE. El ar trebui să vină înainte să se închidă plafonul și, la final, să îți predea documentele pentru instalația nouă. Cablurile de deasupra plafonului se pozează astfel încât să nu poată fi străpunse de un șurub.

Nu agăța niciodată o lustră grea doar de placa de gips-carton. Ea se ancorează în tavanul vechi sau într-o întăritură pregătită dinainte în structură. Spoturile ușoare sunt în regulă, dacă se ține cont de cât se încălzesc și de spațiul liber de deasupra lor.

• Structură prea rară. Distanțele mari între suspensii sau profile duc în timp la săgeată și la fisuri în rosturi.
• Dibluri nepotrivite. Un diblu care ține în beton nu ține neapărat în cărămidă cu goluri sau într-un tavan vechi din lemn.
• Placă standard într-o cameră umedă. Într-o baie fără placă hidrofugă și fără ventilație apar mucegaiul și deformarea.
• Lipsa rostului de dilatație. La suprafețe mai mari și deasupra rosturilor de dilatație ale clădirii trebuie făcut un rost de dilatație, conform producătorului, altfel apar fisuri.
• Instalații uitate. Găurile tăiate ulterior slăbesc plăcile și strică aspectul.
• Chituire făcută în grabă. Rosturile fără bandă sau șlefuite prost se văd după vopsire, mai ales în lumina piezișă de la fereastră.
• Lucru într-o clădire rece sau umedă. Plăcile ar trebui să stea puțin în cameră înainte de montaj, iar chituirea se face de obicei la peste 10 °C, nu imediat după tencuieli sau șape proaspete.

La recepție ia o lanternă sau o lampă și luminează plafonul din lateral: așa se văd și denivelările mici. Verifică:

• plafonul este drept și la aceeași înălțime, fără săgeată vizibilă la mijloc,
• rosturile dintre plăci și capetele șuruburilor nu se văd în lumina piezișă,
• îmbinarea cu pereții este curată și fără fisuri,
• decupajele pentru lumini și grile sunt la locurile stabilite și au margini drepte,
• în încăperile umede s-au folosit plăci hidrofuge,
• există trape de vizitare acolo unde e nevoie de acces la robineți, îmbinări de țevi sau la ventilație,
• electricianul ți-a predat documentele pentru instalația nouă,
• știi ce sistem și ce tip de plăci s-au folosit, pentru eventuale reparații.