Spargerea și îndepărtarea faianței

O lucrare bine făcută urmează o ordine clară. Dacă se sare un pas, se vede mai târziu în calitatea peretelui sau în curățenia în plus.

1. Pregătirea încăperii: se acoperă cada, chiuveta, pardoseala și tocurile ușilor, iar ușile spre celelalte camere se etanșează cu folie. Se demontează oglinzile, dulăpioarele, bateriile și ramele prizelor.
2. Oprirea utilităților: se închide apa și se oprește siguranța pentru încăperea respectivă. Se verifică pe unde trec cablurile și țevile.
3. Scoaterea faianței: plăcile se sparg pornind de la margine sau de la colț, pe suprafețe mici, manual sau cu un ciocan rotopercutor cu daltă lată.
4. Curățarea peretelui: se îndepărtează resturile de adeziv sau de mortar, în funcție de ce urmează.
5. Evacuarea molozului: molozul se pune în saci rezistenți și se duce ca deșeu din construcții.

De ce se începe de la margine? Prima placă iese cel mai greu. Următoarele au deja o muchie liberă și dalta intră ușor sub ele. Așa peretele primește mai puține lovituri.

Pentru o suprafață mică, de exemplu fâșia de faianță din spatele blatului de bucătărie, de multe ori ajung un ciocan și o daltă lată. Lucrul manual merge mai încet, în schimb se controlează mai bine și nu strică peretele degeaba.

Pentru o baie întreagă se folosește de obicei un ciocan demolator ușor, cu daltă plată sau spatulă. Un demolator greu nu are ce căuta într-un apartament. Strică ușor tencuiala, cărămida și instalațiile, iar într-un bloc îi deranjează inutil pe vecini.

Dacă o parte din faianță trebuie păstrată, linia de separare se taie întâi cu polizorul unghiular cu disc diamantat. Faianța se rupe atunci exact unde trebuie, nu două rânduri mai încolo.

Un perete de aceeași mărime poate însemna o oră de lucru sau o dimineață întreagă. Contează mai ales pe ce stă faianța și ce se află sub ea.

• Faianța lipită cu un strat subțire de adeziv se desprinde destul de ușor, dar pe perete rămâne adeziv care trebuie șlefuit sau dăltuit.
• Faianța pusă în mortar, des întâlnită în blocurile și casele mai vechi, stă într-un strat gros. Adesea se scoate împreună cu mortarul până la zidărie, iar peretele trebuie apoi refăcut cu tencuială.
• Faianța pe gips-carton cere grijă. Hârtia plăcii se rupe ușor la dăltuire și uneori e mai simplu ca rigipsarul să schimbe placa decât să o repare.
• Mai multe straturi, când cineva a lipit cândva faianță nouă peste cea veche, înseamnă mai multă muncă și mai mult moloz.
• Zona de duș are de obicei sub faianță o hidroizolație. Aceasta se distruge la îndepărtare, iar sub faianța nouă se face una nouă.
• Accesul și transportul: un etaj înalt fără lift, un hol îngust sau multe obiecte în încăpere prelungesc lucrarea.

Prin pereții băii și ai bucătăriei trec apa, scurgerea și curentul. Cablurile pleacă de obicei vertical sau orizontal de la prize și întrerupătoare, dar în clădirile vechi nu e mereu așa. Ajută un detector de cabluri și țevi și multă atenție în jurul instalațiilor. Dacă se avariază un cablu, reparația o face un electrician autorizat ANRE, nu un amator. O țeavă spartă o repară instalatorul.

La spargere se ridică praf fin cu siliciu, care face rău plămânilor. E nevoie de o mască FFP2 sau mai bună, ochelari de protecție, mănuși groase și mâneci lungi, pentru că cioburile taie ca sticla. Dacă bănuiești că în spatele faianței sunt plăci vechi din azbociment, oprește lucrul și cere evaluarea materialului. Azbestul îl îndepărtează doar o firmă specializată pentru astfel de lucrări.

Într-un bloc, citește regulamentul asociației de proprietari, care stabilește de regulă orele pentru lucrările zgomotoase, și anunță administratorul și vecinii de lângă. Un bilet lipit la intrare cu câteva zile înainte scutește multe discuții.

Dacă ai o suprafață mică, un perete din zidărie și răbdare, te poți descurca singur. La gips-carton, la multe instalații în perete sau la faianță pusă în mortar în toată baia, e mai înțelept să chemi un faianțar.

1. Se închide apa și se oprește siguranța pentru încăpere.
2. Se demontează obiectele sanitare, ramele prizelor și ale întrerupătoarelor.
3. Se acoperă cada, pardoseala și ușile cu folie, se deschide fereastra.
4. Se pun masca, ochelarii și mănușile.
5. Se marchează pe faianță, cu ajutorul detectorului, traseele cablurilor și țevilor.
6. Dacă o parte din faianță rămâne, se taie linia de separare cu polizorul.
7. Se sparge prima placă din colț sau de la margine și se scot cioburile.
8. Se introduce dalta sub plăcile următoare, la unghi mic, și se desprind pe rând.
9. În jurul instalațiilor se lucrează doar manual și cu blândețe.
10. Se dăltuiesc sau se șlefuiesc resturile de adeziv, iar molozul se scoate în saci pe parcurs.
11. Se aspiră peretele și se verifică prin ciocănire dacă tencuiala sună a gol undeva.

• O unealtă prea puternică sparge tencuiala și zidăria, iar o lucrare simplă devine reparația întregului perete.
• Dăltuirea pe nevăzute lângă instalații se termină cu o țeavă găurită sau un cablu tăiat.
• Resturile de adeziv lăsate pe perete fac ca faianța nouă să nu stea drept și să țină mai slab.
• Molozul subestimat: faianța e grea, sacii sunt mai mulți decât te aștepți, iar molozul nu se aruncă la gunoiul menajer.
• Nicio rezervă pentru surprize: sub faianța veche apare des tencuială desprinsă sau umedă, care trebuie refăcută.

Cantitățile mici de deșeuri din construcții se predau de obicei operatorului de salubritate sau la un punct de colectare, după regulile din localitatea ta. Pentru cantități mari se închiriază un container.

• faianța e scoasă pe toată suprafața stabilită, iar marginile spre faianța păstrată sunt drepte,
• pe perete nu au rămas resturi de adeziv care să încurce faianța nouă,
• tencuiala nu sună a gol la ciocănire, iar eventualele zone desprinse sunt marcate sau îndepărtate,
• instalațiile de apă și curent sunt intacte, iar după deschiderea apei nu picură nicăieri,
• obiectele sanitare, cada și pardoseala nu au zgârieturi sau fisuri,
• molozul e dus, iar încăperea e măturată și aspirată,
• e stabilit cine pregătește suportul pentru faianța nouă.