Bordarea coșului de fum cu tablă

Prin bordarea coșului se înțelege munca tinichigiului la montarea elementelor de tablă în jurul coșului pe un acoperiș înclinat. De regulă, lucrarea cuprinde următoarele operații:

• măsurarea coșului și a pantei acoperișului, fasonarea și tăierea tablei pe dimensiune,
• montarea șorțului inferior, în fața coșului, care conduce apa pe învelitoarea de sub coș,
• montarea pieselor laterale pe părțile coșului, racordate peste sau sub învelitoare, în funcție de tipul acesteia,
• montarea șorțului superior, în spatele coșului, iar la coșurile late și a unei șei care împarte apa în două direcții,
• montarea profilului de închidere (contrașorțul), care acoperă marginea superioară a bordurii pe coș,
• etanșarea îmbinărilor cu chit pentru acoperișuri și verificarea racordului cu învelitoarea.

Ce nu include de obicei lucrarea: tabla și elementele de sistem, ca material, repararea sau refacerea coșului deasupra acoperișului, tencuiala nouă sau placarea coșului, înlocuirea țiglelor deteriorate din jurul coșului, repararea șipcuirii și a șarpantei, căciula coșului și capacul de tablă de pe coronament. Aceste lucrări se stabilesc și se facturează separat.

Bordarea coșului se face în trei situații tipice:

• La un acoperiș nou sau la înlocuirea învelitorii. Bordarea se execută după montarea învelitorii în jurul coșului, ca parte a lucrărilor de tinichigerie. Tabla veche nu se refolosește la înlocuirea acoperișului.
• La infiltrații în jurul coșului. Este motivul cel mai des întâlnit pentru care proprietarii caută un tinichigiu. În practică se constată că tabla veche a ruginit, chitul a crăpat sau tabla nu a fost niciodată fasonată corect.
• La repararea sau înălțarea coșului. Dacă porțiunea de coș de deasupra acoperișului se reface, se placează sau se tencuiește, bordura veche trebuie demontată și, după reparație, se montează una nouă.

Lucrarea se execută pe vreme uscată. Chiturile și benzile autoadezive nu se aplică pe suport umed sau înghețat, iar pentru benzile flexibile producătorii indică de regulă o temperatură de montaj de cel puțin +5 °C. Primăvara și vara tinichigiii au mai mult timp liber decât toamna, când proprietarii vor să rezolve infiltrațiile înainte de iarnă.

Înainte de venirea tinichigiului este bine să știți dacă porțiunea de coș de deasupra acoperișului este în stare bună. Dacă tencuiala se desprinde, cărămizile sunt crăpate sau coșul este înclinat, mai întâi trebuie reparat coșul. Tabla nu rezistă pe o zidărie care se degradează. Dacă coșul evacuează gazele arse, la intervențiile asupra structurii lui merită chemat un coșar autorizat, care evaluează starea canalului de fum.

Cum vă dați seama că bordura nu mai etanșează

Infiltrațiile la coș apar adesea cu întârziere, pentru că apa se acumulează mai întâi în lemn și în termoizolație. Semnele tipice sunt:

• pete închise la culoare sau umede pe tavan ori pe peretele înclinat de sub coș, mai ales după ploaie cu vânt,
• căpriori și șipci ude sau cu mucegai lângă coș, vizibile din pod,
• tencuiala coșului din mansardă decolorată sau căzută,
• rugină și table desprinse, vizibile de la sol,
• chit crăpat pe marginea superioară a tablei.

Umezeala pe coș în mansardă nu provine întotdeauna din infiltrații. Poate fi și condens din gazele arse, la un coș nepotrivit pentru aparatul racordat, sau apă absorbită prin tencuiala coșului de deasupra acoperișului. Dacă bordura pare în regulă, este recomandat ca un coșar autorizat să verifice coșul.

Pregătirea zonei din jurul coșului

Tinichigiul îndepărtează tabla și chitul vechi, curăță zidăria și verifică șipcuirea și folia anticondens sau membrana de difuzie din jurul coșului. Lângă coș, folia se ridică sau se racordează la coș astfel încât apa care pătrunde sub învelitoare să fie condusă spre exterior, nu în șarpantă. La coșurile de sistem, pentru racordul foliei se folosesc elementele producătorului coșului. Folia nu se lipește direct pe suprafața fierbinte a coșului, producătorii nu recomandă acest lucru din cauza riscului de incendiu. Elementele din lemn ale șarpantei trebuie să respecte distanța față de coș indicată în instrucțiunile producătorului coșului și în normele de prevenire a incendiilor.

Șipcuirea de susținere și învelitoarea

În jurul coșului se completează șipci sau scânduri pe care se fixează bordura. Învelitoarea se montează și se taie până la coș, cu rostul prevăzut de producătorul învelitorii sau al sistemului de etanșare. Dacă distanța dintre învelitoare și coș este prea mare, se completează șipcuirea, astfel încât banda sau tabla să aibă sprijin pe toată lungimea.

Șorțul inferior, în fața coșului

Șorțul inferior se montează primul. Stă pe învelitoarea de sub coș și conduce apa spre exterior. La țigla ceramică și la învelitorile profilate trebuie să urmărească ondulațiile sau să fie racordat cu o bandă flexibilă care se mulează pe profil. La țigla metalică și la tablă, piesa se racordează conform sistemului învelitorii.

Piesele laterale

Piesele laterale urmăresc părțile coșului. La țiglă se execută cel mai des un jgheab lateral, montat sub țiglă, care preia apa ajunsă sub învelitoare și o conduce în jos pe pantă. Tabla se ridică pe peretele coșului până la înălțimea indicată de producătorul învelitorii, în practică de obicei aproximativ 15 cm deasupra învelitorii. La învelitorile din tablă, bordurile laterale se racordează la fălțuri sau la ondulațiile tablei.

Șorțul superior și șaua

În spatele coșului, apa care vine de pe versant se oprește și se acumulează. La un coș îngust ajunge un șorț superior care conduce apa spre jgheaburile laterale. La un coș mai lat se execută în spatele lui o șa, adică o mică pantă dublă din tablă, eventual pe un suport din scânduri, care împarte apa în lateral. Fără șa, în spatele unui coș lat se adună apă, frunze și iarna zăpadă, care la topire pătrunde sub tablă.

Profilul de închidere și contrașorțul

Marginea superioară a bordurii pe coș nu trebuie doar unsă cu chit. Soluția corectă este în două părți. Pe zidărie se montează un profil de închidere cu lăcrimar, care se introduce într-un șliț frezat în zidărie sau se ancorează pe perete și se chituiește. Acest profil acoperă bordura, care sub el se poate dilata și contracta la variațiile de temperatură. O îmbinare făcută doar cu silicon pe marginea superioară rezistă de obicei doar câțiva ani.

Etanșarea și verificarea

Îmbinările se etanșează cu chit destinat acoperișurilor, rezistent la radiații UV și, la coșuri, și la temperaturi mai ridicate. La final, tinichigiul verifică suprapunerile, fixarea și racordul la învelitoare. Dacă este posibil, merită ca îmbinarea să fie testată cu apă de la furtun.

Tablă zincată și tablă prevopsită

Este alegerea cea mai frecventă la acoperișurile obișnuite. Tabla zincată prevopsită se produce în culorile învelitorii, astfel încât bordura nu arată ca un element străin. Producătorii de învelitori metalice prezenți pe piață, precum Lindab, Bilka sau Wetterbest, oferă tablă plană și accesorii de tinichigerie în aceleași nuanțe RAL. Tabla zincată fără vopsire este mai ieftină, dar fără protecție suplimentară se corodează în timp.

Titan-zinc și cupru

Sunt materiale mai durabile, cu durată de viață lungă. Titan-zincul se acoperă în timp cu o patină protectoare, cuprul este cel mai rezistent și cel mai scump. Se folosesc mai ales la acoperișurile de calitate superioară și la clădirile istorice.

Aluminiu și tablă cu strat de plastic

Aluminiul este ușor și se fasonează ușor. În contact cu alte metale, de exemplu cu cuprul, există riscul de coroziune electrochimică. Tabla cu strat de plastic combină rezistența la coroziune a plasticului cu stabilitatea oțelului.

Benzi flexibile autoadezive și seturi de sistem

Pentru țiglă și învelitori profilate se folosesc și benzi flexibile cu inserție de aluminiu, cea mai cunoscută fiind banda Wakaflex, sau benzi de plumb, care se mulează pe profilul învelitorii. O rolă de bandă Wakaflex de 5 m costă de regulă aproximativ 450-600 lei. Pentru coșurile de dimensiuni standard există și seturi prefabricate de tablă, formate din patru piese, în culorile învelitorii. Producătorii de coșuri de sistem oferă treceri prin acoperiș gata făcute, cu manșon și căciulă, la care îmbinarea dintre bordură și coș este protejată de ploaie. O astfel de soluție se montează mai repede, dar este destinată unui anumit tip de coș.

La alegerea materialului trebuie avut în vedere ca bordura să nu fie dintr-un metal care reacționează cu învelitoarea sau cu jgheaburile. Cuprul montat deasupra tablei zincate provoacă coroziunea tablei de dedesubt.

Diferențe în funcție de învelitoare

La țigla ceramică sau de beton, bordarea este cea mai pretențioasă, pentru că tabla sau banda flexibilă trebuie să urmărească forma țiglei, iar sub piesele laterale se montează de obicei un jgheab. La tabla fălțuită, bordura se racordează direct la fălțuri, iar tinichigiul o execută odată cu învelitoarea. La tabla cutată și la țigla metalică, bordura se adaptează ondulațiilor, iar sub îmbinări se pune burete sau garnitură de etanșare, pentru ca apa să nu pătrundă prin capilaritate. La ardezie și șindrilă se folosesc table de racord intercalate între rânduri.

• Doar șorțul inferior și silicon. Se întâmplă ca în practică să se monteze o singură piesă, iar îmbinarea cu coșul să fie unsă cu silicon. După câțiva ani siliconul crapă și apa se infiltrează.
• Tablă încastrată rigid în zidărie, fără profil de închidere. Tabla nu se poate dilata, tencuiala din jur crapă, iar apa ajunge în spatele tablei.
• Lipsa șei în spatele unui coș lat. Apa, frunzele și zăpada se adună în spatele coșului și, la ploi puternice, trec peste marginea tablei.
• Tablă ridicată prea puțin pe coș. La ploi torențiale sau la zăpadă, apa depășește marginea bordurii.
• Folia anticondens neracordată la coș. Apa care pătrunde sub învelitoare curge pe folie direct spre coș și în șarpantă.
• Combinație nepotrivită de metale. De exemplu, bordură din cupru deasupra unui jgheab din tablă zincată, care apoi se corodează rapid.
• Bordură pe un coș deteriorat. Tabla se ancorează într-o tencuială degradată, care după câteva ierni cade împreună cu ea.
• Chit aplicat pe suprafață umedă sau cu praf. Chitul nu aderă, iar îmbinarea nu etanșează de la prima ploaie.

Bordarea coșului o execută un tinichigiu sau un acoperișar, de regulă o firmă de construcții sau un meseriaș înregistrat ca persoană fizică autorizată. Este o lucrare la înălțime, de aceea trebuie asigurată protecția împotriva căderii, de exemplu schelă, sisteme de ancorare sau ham de siguranță. Respectarea regulilor de securitate și sănătate în muncă pentru lucrul la înălțime, inclusiv instruirea lucrătorilor și dotarea cu echipament de protecție, este responsabilitatea executantului.

Verificați cu primăria dacă lucrarea necesită autorizație, mai ales dacă clădirea este monument istoric sau se află într-o zonă protejată.

Dacă la reparație se intervine asupra unui coș care evacuează gazele arse, de exemplu prin înălțare sau refacerea capului coșului, starea coșului trebuie evaluată de un coșar autorizat. Normele de prevenire a incendiilor cer oricum verificarea și curățarea coșului cel puțin o dată pe an, iar coșarul eliberează o adeverință de coșerit. Bordarea în sine nu necesită o astfel de verificare.

Lucrarea finalizată se poate inspecta de pe acoperiș, de pe schelă sau cel puțin cu un binoclu de la sol și din interior, din mansardă. Merită parcurse următoarele puncte:

• verificați că șorțul inferior stă pe învelitoare și conduce apa spre exterior, nu sub învelitoare,
• urmăriți dacă tabla este ridicată suficient de sus pe coș și uniform pe toate laturile,
• verificați că marginea superioară este acoperită de un profil de închidere cu lăcrimar, nu doar de un cordon de chit,
• la un coș mai lat, verificați șaua din spatele coșului și panta ei spre lateral,
• inspectați îmbinările tablelor, să nu fie deschise și să fie suprapuse corect, în sensul de scurgere a apei,
• după prima ploaie puternică, verificați din mansardă dacă căpriorii și șipcile de lângă coș sunt uscate,
• verificați ca tabla de pe învelitoare să nu fie îndoită sau deteriorată prin călcare,
• verificați ca bordura să se potrivească, la culoare și material, cu învelitoarea și cu jgheaburile.

La recepție, cereți informații despre tabla și chitul folosite. O dată pe an, ideal toamna, merită ca bordura să fie verificată odată cu curățarea jgheaburilor. Chitul se uzează în timp, iar refacerea lui la timp costă mai puțin decât repararea unei șarpante umezite.

Prețul manoperei în lista de prețuri NUMIQ este de aproximativ 95 lei pe metru liniar de bordură la coș. Prețul include manopera tinichigiului și materialele mărunte consumabile, fără tablă și elementele de sistem, care se calculează ca material. Prețurile variază în funcție de regiune și de oraș. Metrul liniar se calculează după perimetrul coșului. Un coș cu dimensiunile 60 × 60 cm are deci un perimetru de 2,4 m, ceea ce înseamnă o manoperă de aproximativ 225 lei.

Suma finală este influențată mai ales de:

• dimensiunea coșului și numărul de coșuri de pe acoperiș,
• panta și înălțimea acoperișului și, în legătură cu acestea, nevoia de schelă sau de sisteme de ancorare,
• tipul învelitorii, pentru că țigla și tabla profilată sunt mai greu de fasonat decât tabla plană,
• nevoia de șa în spatele coșului și de profil de închidere montat în șliț,
• demontarea bordurii vechi și repararea suportului, a șipcuirii și a foliei,
• materialul, pentru că cuprul și titan-zincul sunt considerabil mai scumpe decât tabla zincată prevopsită.

Dacă se înlocuiește întregul acoperiș, citiți articolul înlocuirea acoperișului. La construirea unui coș nou vă ajută articolul despre zidirea unui coș de fum tip Schiedel. Dacă acoperișul este în stare bună și are nevoie doar de protecția suprafeței, citiți articolul curățarea și vopsirea acoperișului. Alte lucrări găsiți în secțiunea lucrări de tinichigerie.