Zidirea unui coș de fum tip Schiedel

Un coș tip Schiedel are trei straturi care se îmbină precis:

• mantaua din blocuri pentru coș, de obicei din beton ușor, care poartă întregul coș și protejează împrejurimile de căldură,
• izolația dintre manta și tub, care păstrează gazele calde, ca să nu se formeze mai mult condens decât e normal,
• tubul ceramic, care rezistă la temperaturi mari, la umezeală și la acizii din gazele de ardere.

Sistemul mai cuprinde piese speciale: elementul de bază cu tava de colectare a condensului, piesa cu orificiu de curățare și ușiță, racordul pentru burlanul de la centrală, sobă sau șemineu și terminația de deasupra acoperișului, adică capul coșului cu placa de acoperire. Destul de des, lângă canalul de fum se ridică și un canal de ventilație.

1. Verificarea suportului. Coșul este greu, așa că trebuie să stea pe o fundație solidă sau pe un planșeu gândit pentru o asemenea încărcare. Suportul trebuie să fie plan și orizontal.
2. Așezarea elementului de bază. Primul bloc se pune în mortar, perfect la nivel. Orice abatere crește odată cu înălțimea și coșul ar începe să se încline.
3. Tava de condens și piesa de curățare. Chiar la bază se montează tava cu evacuarea condensului, iar deasupra piesa cu orificiul de curățare. Nu se pun ulterior, ci în ordine, odată cu celelalte piese.
4. Zidirea mantalei și montarea tuburilor. Blocurile se zidesc cu mortarul recomandat de producător, iar tuburile ceramice se îmbină cu un chit special, rezistent la acizi. Surplusul de chit se șterge imediat, ca să nu rămână proeminențe în interiorul canalului. Izolația se pune conform sistemului, astfel încât tubul să rămână centrat.
5. Racordul. Se montează la înălțimea care se potrivește cu centrala sau șemineul. E bine ca înălțimea să fie măsurată dinainte: o gaură făcută ulterior în coșul gata zidit este un risc inutil.
6. Trecerea prin planșee și acoperiș. În jurul coșului se lasă distanța prescrisă față de grinzile de lemn și alte materiale combustibile. Spațiul acesta nu se umple cu nimic inflamabil.
7. Capul coșului și finisarea. Deasupra acoperișului coșul se termină cu placa de acoperire. Partea exterioară se tencuiește cu o tencuială de fațadă rezistentă, se placează sau se folosește o manta prefabricată pentru cap. Trecerea prin acoperiș se îmbracă în tablă și se etanșează.

De ce nu are voie tubul să fie zidit rigid în manta? Ceramica se dilată când faci focul. Dacă nu are loc să se miște, mantaua crapă. De aceea sistemul prevede așezarea liberă a tubului și un rost de dilatare, mai ales la placa de acoperire.

Sistemul se alege în funcție de ce vei racorda la coș:

• șemineele, sobele, centralele pe lemne, peleți sau cărbune au nevoie de un coș pentru gaze fierbinți, rezistent la aprinderea funinginii,
• centralele moderne pe gaz în condensare au gaze reci și umede, adesea sub presiune, așa că cer un tub pentru funcționare umedă sau altă soluție recomandată de producătorul centralei,
• două aparate, de exemplu un șemineu și o centrală, au de regulă nevoie de două canale separate; legarea lor la un singur canal se face doar pe baza unui calcul.

Diametrul canalului și înălțimea coșului ar trebui stabilite de proiectant sau de coșar, după puterea aparatului. Un diametru prea mare trage la fel de prost ca unul prea mic.

Efortul, și deci costul, depind mai ales de:

• înălțimea coșului și numărul de niveluri pe care le traversează,
• numărul de canale și existența unui canal de ventilație,
• dacă e o casă nouă, unde coșul e prevăzut de la început, sau o casă existentă, unde trebuie spart prin planșee și acoperiș,
• starea suportului, dacă e nevoie de o fundație nouă sau de consolidarea planșeului,
• accesul pe acoperiș și nevoia de schelă la zidirea capului,
• modul de finisare a capului: tencuială, placare sau manta prefabricată,
• transportul blocurilor grele în pod sau pe o scară îngustă.

În practică se întâmplă des ca cel mai mult timp să nu-l ia zidirea propriu-zisă, ci trecerile prin șarpantă și acoperiș, unde trebuie adaptate grinzile și refăcută învelitoarea în jurul coșului.

Înainte de primul foc, coșul finalizat trebuie verificat de un coșar. El confirmă că tirajul, racordul și distanțele față de materialele combustibile sunt în regulă și îți spune cât de des trebuie curățat. Fără o astfel de verificare, în caz de incendiu pot apărea discuții și cu asigurarea locuinței.

Racordarea unei centrale pe gaz o face doar un instalator autorizat ANRE pentru gaze, iar orice lucrare electrică doar un electrician autorizat ANRE. Dacă simți miros de gaz, nu aprinde lumina, ieși din încăpere și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaz sau la 112.

• elementul de bază nu este orizontal și coșul se înclină treptat,
• tuburile îmbinate cu mortar obișnuit în loc de chit rezistent la acizi,
• chit împins în interiorul canalului, unde reține funinginea,
• lipsa rostului de dilatare a tubului, care apasă apoi pe manta și crapă placa de acoperire,
• grinzi de lemn sau termoizolația acoperișului lipite de coș, fără distanța prescrisă,
• coș prea scund deasupra acoperișului, care trage prost și scoate fum înapoi când bate vântul,
• trecere prin acoperiș prost etanșată, pe unde intră apa în pod,
• evacuarea condensului lipsă sau neracordată.

• coșul este vertical, lucru pe care îl verifici cu nivela sau cu firul cu plumb în mai multe puncte,
• orificiul de curățare este accesibil și ușița închide etanș,
• tava de condens este montată și evacuarea condensului este racordată,
• racordul este la înălțimea potrivită pentru aparat,
• în planșee și în șarpantă nu există materiale combustibile mai aproape decât permite producătorul,
• capul coșului este suficient de sus deasupra acoperișului, iar placa de acoperire este întreagă, fără fisuri,
• trecerea prin acoperiș este îmbrăcată în tablă și nu plouă înăuntru,
• tencuiala sau placarea capului este continuă și fără crăpături,
• ai documentele sistemului folosit și raportul coșarului despre verificarea coșului.