Tencuieli de ipsos și gletuire

O tencuială de ipsos bună începe de la suport. Ipsosul copiază exact ce are dedesubt. Orice defect al zidăriei se vede apoi și pe peretele finit.

1. Se verifică suportul: trebuie să fie solid, uscat, fără praf, grăsime sau resturi de vopsea veche. Pe beton se îndepărtează resturile de ulei de decofrare.
2. Se măsoară planeitatea pereților, de obicei cu nivela laser, și se stabilește grosimea stratului.
3. Se protejează ferestrele, pardoselile, prizele și întrerupătoarele. Se montează profilele de colț și ghidajele, dacă e nevoie.
4. Se aplică amorsa pe suport. Pe betonul neted se folosește o punte de aderență, ca tencuiala să se prindă.
5. Tencuiala se aplică manual sau cu mașina de tencuit, continuu pe toată suprafața, fără pauze lungi.
6. Se trage tencuiala cu dreptarul de aluminiu și se umplu golurile.
7. Când ipsosul începe să facă priză, suprafața se umezește și se netezește cu fierul de glet din inox.
8. Tencuiala se lasă să se usuce, cu o aerisire moderată și constantă.
9. În funcție de calitatea dorită se aplică un strat subțire de glet, iar la pereții mai pretențioși două straturi.

O tencuială de ipsos obișnuită are de regulă în jur de 10 până la 15 mm. Gletul se aplică doar în strat subțire, de aproximativ un milimetru. Valorile exacte le găsești în fișa tehnică a producătorului.

Tencuiala mecanizată se amestecă și se pulverizează cu mașina de tencuit. Amestecul are mereu aceeași consistență și lucrul merge repede. De aceea se folosește pe suprafețe mari, la case noi și la apartamente întregi. Un avantaj în plus: riscul de îmbinări reci e mai mic. Îmbinarea rece e locul vizibil unde tencuiala proaspătă se leagă de una deja întărită.

Tencuiala manuală se prepară în cantități mici și se aplică cu fierul de glet. Se potrivește la reparații, în camere mici și înguste, la glafurile ferestrelor și acolo unde mașina nu ajunge. Merge mai încet, dar meseriașul controlează mai bine detaliile.

La gletuire se folosesc în principal două tipuri de materiale:

• gleturi pe bază de ipsos, care se potrivesc firesc peste tencuiala de ipsos,
• gleturi de finisaj polimerice, când se cere o suprafață foarte netedă, de exemplu sub vopsele mai lucioase sau unde intră lumină laterală prin ferestre mari.

Tencuiala de ipsos mecanizată se netezește adesea atât de bine încât un strat separat de glet nu mai e necesar. Uneori peretele primește lumină din lateral sau vrei o suprafață aproape ca oglinda. Atunci gletuirea suplimentară merită. O altă variantă este tencuiala fină driscuită. Ea dă însă o suprafață mată, ușor granulată, nu una netedă.

Tencuiala de ipsos este pentru spații interioare uscate: sufragerie, dormitoare, camera copiilor, holuri, birouri. Ipsosul poate prelua pentru scurt timp umezeala din aer și o cedează apoi înapoi. Asta face ca în cameră să se locuiască plăcut.

Alege altă soluție dacă:

• e vorba de un perete exterior sau de un spațiu neîncălzit, unde ipsosul nu se folosește,
• încăperea e umedă permanent, de exemplu dușul, spălătoria sau beciul,
• zidăria trage apă de jos sau are săruri, situație frecventă la casele vechi fără hidroizolație,
• peretele trebuie să reziste la solicitări mecanice puternice, de exemplu în garaj sau în atelier.

În aceste cazuri se folosește tencuială pe bază de var și ciment sau tencuială de asanare, eventual gips-carton. În baia unei locuințe, mulți producători acceptă tencuiala de ipsos în afara zonelor stropite direct. Cabina de duș are însă nevoie de hidroizolație sau de altă tencuială. Verifică întotdeauna fișa tehnică a produsului ales.

Cât de grea e lucrarea, și deci cât de mare e volumul de muncă, depinde mai ales de:

• starea suportului: zidăria nouă și dreaptă e simplă, iar pereții vechi cu tencuială care se desprinde trebuie întâi răzuiți sau decapați,
• denivelări: cu cât peretele e mai strâmb, cu atât stratul e mai gros și materialul mai mult,
• forma încăperii: nișele, pantele de mansardă, glafurile și colțurile multe înseamnă mai multă muncă manuală,
• numărul de straturi de glet și cât de netedă trebuie să fie suprafața,
• alegerea între tencuiala mecanizată și cea manuală,
• accesul la șantier: etaj înalt fără lift, lipsa apei sau a curentului la fața locului.

La blocurile și casele mai vechi, tencuiala vine adesea la pachet cu demolări mărunte și îndreptarea pereților. De aceea volumul real se evaluează abia la fața locului.

În practică se întâmplă des ca peretele să arate bine înainte de vopsit și defectele să apară abia sub vopsea. Cauzele obișnuite sunt:

• tencuirea pe zidărie umedă sau încă neuscată,
• lipsa amorsei, astfel că zonele cu absorbție diferită se usucă diferit și apar pete,
• tencuirea cu întreruperi, care lasă îmbinări reci,
• lucrul la temperaturi prea mici, producătorii nu recomandă de obicei lucrul sub 5 °C,
• grăbirea uscării cu aeroterme sau cu curent de aer, ceea ce duce la fisuri,
• tencuirea în perioada în care se toarnă șapa în casă și aerul e plin de umezeală,
• gletuirea peste o tencuială care încă nu s-a uscat.

Pentru uscare se dă adesea, orientativ, o zi pentru fiecare milimetru de grosime, cu aerisire bună și la temperatura camerei. Lasă pereții să se usuce înainte de zugrăvit și folosește întotdeauna amorsă sub vopsea.

Tencuiala pe suprafețe mari las-o pe seama meseriașului. Un perete mic îl poți gletui și singur, manual. Pentru tavane și lucrări la înălțime e mai bine să chemi un specialist.

1. Îndepărtează de pe perete bucățile desprinse, praful și grăsimea.
2. Repară găurile și fisurile mai mari cu chit de reparații și lasă-l să se usuce.
3. Aplică amorsa conform instrucțiunilor producătorului de glet.
4. Amestecă gletul cu apă exact după instrucțiuni, doar cât poți folosi.
5. Întinde un strat subțire cu fierul de glet din inox, în mișcări oblice.
6. Când stratul se mai zvântă, netezește suprafața cu încă o trecere.
7. După uscare verifică peretele în lumină laterală și șlefuiește ușor denivelările.
8. Dacă e nevoie, aplică un al doilea strat și lasă-l din nou să se usuce.

La recepție, privește peretele în lumină laterală, de exemplu cu o lampă ținută lângă perete, și verifică:

• planeitatea cu un dreptar lung, fără adâncituri sau umflături vizibile,
• colțurile și muchiile din jurul ferestrelor și ușilor să fie drepte și bine conturate,
• suprafața să nu aibă fisuri, pori, zgârieturi sau urme de fier de glet,
• culoarea să fie uniformă, fără pete mai închise de umezeală,
• racordurile curate la tavan, la pardoseală și la tocurile ușilor,
• prizele, ferestrele și pardoselile să fie protejate și nedeteriorate,
• să ai de la meseriaș informația când se poate zugrăvi și ce amorsă să folosești.