Tencuirea pereților (tencuială brută)

Calitatea tencuielii se decide înainte de prima mistrie de mortar. Ordinea obișnuită arată așa:

1. Pregătirea suportului: peretele trebuie să fie solid, curat, fără praf, grăsime sau bucăți care se desprind. La pereții vechi se bate tot ce nu ține bine, iar găurile mai mari se umplu dinainte.
2. Șprițul sau amorsa: pe betonul neted se aruncă un șpriț de ciment fluid, care face suprafața aspră, ca un „dinte” de care se prinde mortarul. Pe suporturile care absorb mult apa, de exemplu BCA, se folosește amorsă sau șpriț, după recomandarea producătorului tencuielii. Așa peretele nu mai trage prea repede apa din mortar.
3. Montarea profilelor: pe perete se fixează profile de ghidaj (sau repere de mortar), care stabilesc planul și grosimea tencuielii. La colțuri se pun profile de colț, ca muchiile să iasă drepte și să reziste la lovituri.
4. Prepararea mortarului: amestecul uscat din sac se amestecă cu apă exact după instrucțiuni. Dacă mortarul se face pe șantier din ciment, var și nisip, proporția se alege după scop: mai mult ciment înseamnă rezistență mai mare, dar un perete care respiră mai greu.
5. Aplicarea: tencuiala se aruncă manual cu mistria sau se pulverizează cu mașina de tencuit. Un strat are de obicei în jur de 10 până la 20 mm. Dacă e nevoie de mai mult, se lucrează în două straturi, iar al doilea se pune abia după ce primul a început să se întărească.
6. Tragerea și nivelarea: cu dreptarul sprijinit pe profile se trage mortarul în plus și se completează locurile unde lipsește. După ce tencuiala „trage”, suprafața se drișcuiește, mai aspru sau mai fin, după cum rămâne așa sau urmează alt strat.
7. Îngrijirea și uscarea: tencuiala trebuie să se usuce natural, ferită de soare direct, de îngheț și de curent puternic. Pe caniculă se umezește ușor, la nevoie. Uscarea nu se grăbește cu încălzirea sau cu aeroterme, altfel tencuiala crapă.

Tencuirea manuală se potrivește la suprafețe mici, reparații, pereți cu multe glafuri și nișe sau acolo unde mașina nu are loc. Merge mai încet, dar zidarul controlează fiecare porțiune.

Tencuirea mecanizată merită la case întregi și la suprafețe mari, fără întreruperi. Mortarul are o consistență mai uniformă, iar lucrul merge mult mai repede. Ai nevoie însă de apă și curent pe șantier, de loc pentru mașină și de o protecție atentă a ferestrelor, ușilor și pardoselilor.

La alegerea amestecului contează suportul și locul:

• interior, în camerele de locuit: tencuială clasică var-ciment, apoi glet sau tencuială fină,
• BCA și blocuri ușoare: tencuieli ușoare făcute pentru aceste materiale, ca tencuiala să nu fie mai tare decât zidăria,
• pivnițe umede și zidărie veche: sisteme de tencuieli de asanare, pentru că tencuiala obișnuită cade repede de pe un perete umed,
• exterior și soclu: tencuieli rezistente la intemperii și la stropii de apă, din sistemul producătorului de fațadă.

Pe două șantiere cu aceeași suprafață, efortul, și deci costul, pot fi destul de diferite. Lucrarea e mai simplă când ai:

• zidărie dreaptă din blocuri precise, unde ajunge un strat mai subțire,
• pereți mari, continui, fără multe ferestre și colțuri,
• acces liber, apă și curent la îndemână.

În schimb, lucrarea durează mai mult când există:

• zidărie veche, strâmbă sau umedă, care trebuie îndreptată cu un strat gros,
• tencuială veche de dat jos și suport de reparat,
• multe glafuri, ancadramente, colțuri și șlițuri lăsate de electrician,
• tavane înalte sau case de scară, unde e nevoie de schelă,
• lucru într-un apartament locuit, unde totul trebuie acoperit și curățat zilnic.

Dacă tencuiești într-un bloc, vorbește dinainte cu administratorul sau cu asociația de proprietari despre orele de lucru, evacuarea molozului și protejarea scării și a liftului.

• Tencuială pusă pe suport prăfuit sau prea uscat: nu se prinde, iar după un timp sună a gol sau cade.
• Șpriț sărit pe beton: betonul neted nu are de ce să țină mortarul.
• Strat prea gros dintr-o dată: tencuiala alunecă și crapă la uscare.
• Lucru pe ger sau în soare direct: sub aproximativ +5 °C mortarul nu face priză cum trebuie, iar pe caniculă se usucă prea repede.
• Glet sau vopsea puse prea devreme: în practică se întâmplă des să se aplice stratul următor pe tencuiala încă umedă, iar după câteva săptămâni apar pete sau fisuri. Orientativ se socotește cam o zi de uscare pentru fiecare milimetru de grosime, timpul exact îl dă producătorul.
• Lipsa plasei de armare la întâlnirea materialelor diferite: de exemplu cărămidă lângă centura de beton. Fără plasă în tencuială, acolo apare aproape mereu o fisură.

O suprafață mică într-o încăpere tehnică poți s-o faci și singur, dacă ai răbdare. Pentru un etaj întreg de locuit sau pentru fațadă e mai înțelept să chemi un zidar. Lucrul la înălțime și pe schelă lasă-l pe seama meseriașilor.

1. Se bat părțile care se desprind și se mătură praful de pe perete.
2. Se aplică șpriț de ciment pe beton sau amorsă pe zidăria care absoarbe mult, după instrucțiuni.
3. Se fixează profilele de ghidaj în plan, cu nivela, și se lasă să se întărească.
4. Se amestecă mortarul uscat cu apă exact după indicațiile de pe sac, doar cât se poate folosi în timpul de lucru indicat.
5. Se aruncă mortarul cu mistria, de jos în sus, pe porțiuni mici.
6. Se trage surplusul cu dreptarul sprijinit pe profile și se umplu golurile.
7. Se drișcuiește suprafața după ce tencuiala a început să tragă.
8. Se protejează tencuiala de curent și de îngheț și se lasă să se usuce.

• un dreptar lung pus pe perete nu arată adâncituri sau cocoașe vizibile, abaterea admisă o stabilește standardul aplicabil (SR EN) sau contractul,
• colțurile și muchiile glafurilor sunt drepte și verticale,
• la ciocănire tencuiala nu sună a gol nicăieri, semn că s-ar desprinde de pe suport,
• pe suprafață nu sunt fisuri, locuri care se sfărâmă sau pete de la uscarea neuniformă,
• în jurul dozelor, țevilor și tocurilor tencuiala este bine trasă și curată,
• ferestrele, pardoselile și instalațiile sunt curățate de mortar după lucru.