Tencuieli exterioare

Fațada se tencuiește în straturi, iar fiecare strat are nevoie de timpul lui. Pașii obișnuiți arată așa:

1. Se evaluează suportul: rezistența, fisurile, tencuiala veche care se desprinde, planeitatea și umiditatea zidăriei.
2. Se montează schela și se protejează ferestrele, glafurile, pavajul și tot ce nu trebuie murdărit.
3. Se curăță suprafața de praf, vopsele vechi, săruri, alge și părți desprinse. Zonele deteriorate se repară, iar tencuiala care nu mai aderă se îndepărtează.
4. La termoizolație se face stratul de armare: adeziv, plasă din fibră de sticlă înglobată în el și netezire.
5. Se aplică amorsa, care uniformizează absorbția suportului și îmbunătățește aderența. Trebuie să fie cea indicată pentru tipul de tencuială folosit.
6. Se aplică tencuiala finală într-un strat uniform, manual cu gletiera sau mecanizat, și se formează structura.
7. Tencuiala proaspătă se protejează de ploaie, soare direct și vânt până se usucă.

De ce atâția pași? Tencuiala e doar atât de bună cât suportul de sub ea. Dacă se sare peste amorsă sau se tencuiește pe un perete umed, defectul apare adesea abia după un an sau doi, când e greu de reclamat.

Tencuiala siliconică

Este elastică, absoarbe puțină apă, iar murdăria se prinde mai greu de ea, pentru că o spală ploaia. Suportă bine variațiile de temperatură, de aceea se folosește des la case noi și la sistemele de termoizolație ETICS. Se potrivește și la casele de lângă un drum aglomerat sau în zone cu vânt puternic.

Tencuiala silicatică

Are liant pe bază de silicat de potasiu (sticlă solubilă) și lasă bine vaporii de apă să treacă. Peretele poate astfel să elimine umezeala spre exterior. De aceea se folosește la case mai vechi, la zidărie din cărămidă sau piatră și pe suporturi minerale. Este mai sensibilă la modul de aplicare: instrucțiunile producătorului trebuie respectate exact, altfel apar ușor pete.

Tencuiala acrilică

Oferă multe culori și se aplică ușor. Lasă vaporii să treacă mai greu, deci nu se pune pe zidărie umedă și nici pe sisteme minerale care trebuie să „respire”, unde ar reține umezeala. Este o alegere bună pe suprafețe uscate și drepte, de exemplu la renovarea blocurilor din panouri.

Tencuiala minerală și tinciul

Se face pe bază de var sau ciment, nu arde și lasă bine vaporii să treacă. Se folosește de obicei la case vechi, clădiri istorice și zidărie de piatră. Tot aici intră tinciurile pe bază de var sau var-ciment, care dau o suprafață fină, cu aspect tradițional. Tencuielile minerale cer un meseriaș cu experiență și timp suficient pentru întărirea straturilor. Deseori se vopsesc apoi cu vopsea de fațadă.

Strat subțire sau strat gros?

Tencuielile decorative în strat subțire sunt ușoare și elastice, de aceea se folosesc aproape mereu pe termoizolație. Tencuielile tradiționale în strat gros se potrivesc la clădirile vechi și istorice, unde trebuie corectată o zidărie strâmbă și păstrat un aspect masiv, lucrat de mână.

Structurile periate sau tip „scoarță de copac” ascund mai bine micile denivelări și murdăria, de aceea sunt alese des la casele individuale. O suprafață netedă arată modern, dar se vede pe ea orice pată și se întreține mai greu.

Culoarea nu ține doar de gust. Nuanțele închise se încălzesc mai tare la soare, fațada se dilată și se contractă mai mult, iar tencuiala îmbătrânește mai repede. La termoizolație, producătorii limitează adesea culorile închise, așa că merită să verifici dacă nuanța aleasă este permisă în sistemul respectiv.

Cel mai simplu de lucrat este un perete drept, solid și uscat la o casă nouă sau o termoizolație proaspătă. Volumul de muncă crește când:

• casa are multe ferestre, bovindouri, cornișe și elemente decorative,
• tencuiala veche se desprinde și trebuie spartă, iar zidăria reparată,
• zidăria e umedă sau are săruri și trebuie rezolvată mai întâi cauza umezelii,
• clădirea e înaltă și are nevoie de o schelă mare,
• structura aleasă e fină și greu de executat,
• vremea e instabilă și lucrul trebuie întrerupt des.

La un bloc, despre fațadă nu decide un singur proprietar. Hotărârea se ia prin asociația de proprietari, iar administratorul te poate informa cum se procedează.

• tencuirea pe un suport umed, cu praf sau care nu mai aderă,
• amorsă lipsă sau nepotrivită,
• lucrul în soare direct, în vânt sau la temperaturi scăzute,
• strat prea subțire sau neuniform,
• un perete făcut pe bucăți, cu pauze după care rămân îmbinări vizibile,
• combinarea materialelor din sisteme diferite, de exemplu acrilic pe zidărie minerală umedă,
• detalii prost rezolvate la glafuri, la conturul ferestrelor și la racordul cu acoperișul.

În practică se întâmplă des ca defectele să nu vină din material, ci din pași nerespectați. De aceea se recomandă ca amorsa, adezivul de armare și tencuiala să fie de la același producător și din același sistem.

La recepție, privește fațada la lumina zilei și din lateral, când lumina cade oblic. Atunci se vede cel mai mult.

• culoarea și structura sunt uniforme, fără pete și îmbinări vizibile,
• pe suprafață nu există fisuri, bășici sau zone care se desprind,
• la ciocănire ușoară nu sună nicăieri a gol,
• colțurile, conturul ferestrelor și muchiile sunt drepte și curate,
• racordurile la glafuri, ferestre și tinichigerie sunt etanșate,
• ferestrele, pavajul și împrejurimile sunt curățate de resturi de tencuială,
• ai documentele materialelor folosite și, ideal, fotografii cu fiecare strat,
• garanția convenită este trecută în scris.