Montaj parchet în model Chevron

La prima vedere cele două modele seamănă, diferența stă în capetele lamelelor. La os de pește, lamelele au capete drepte și se așază perpendicular una pe alta, decalat, așa că rezultă o linie în zigzag, cu trepte. La Chevron, capetele sunt tăiate oblic, de obicei la 45° sau la 60°, iar lamelele se întâlnesc exact într-un vârf. Rezultatul este o linie curată de săgeată, fără trepte.

Parchetul Chevron se cumpără de regulă deja tăiat din fabrică, în două variante: lamele stânga și lamele dreapta. Parchetarul le alternează după un plan. Pe șantier se taie în principal marginile de lângă pereți, trecerile între camere și zonele din jurul tocurilor de uși.

La un model în săgeată, suportul contează și mai mult decât la montajul drept, pentru că orice denivelare se vede ca un vârf care nu se închide corect. Șapa trebuie să fie plană, rezistentă, fără fisuri și uscată.

• Planeitatea: ca reper se folosește de obicei o abatere de aproximativ 2 mm sub un dreptar de doi metri. Dacă suportul este mai denivelat, parchetarul aplică un amorsaj și îl nivelează cu o șapă autonivelantă.
• Umiditatea: se măsoară cu aparatul, cel mai des prin metoda cu carbură (CM). Pentru șapa de ciment se cere de obicei cam până la 2 CM %, pentru șapa pe bază de anhidrit mult mai puțin, iar la încălzirea în pardoseală valori și mai stricte. Contează datele producătorului de adeziv și de parchet.
• Rezistența și curățenia: dacă stratul de la suprafață este slab, șapa se șlefuiește, apoi se aspiră temeinic. Praful de sub adeziv este una dintre cauzele obișnuite ale lamelelor dezlipite.

Parchetul ar trebui să stea câteva zile, de obicei cel puțin două, în camera în care va fi montat, ca să se adapteze la temperatura și umiditatea ei. Până atunci, lucrările umede, adică tencuiala și șapa, trebuie să fie gata, iar în cameră să fie temperatura obișnuită de locuit.

1. Măsurarea camerei, verificarea unghiurilor pereților și stabilirea axei principale a modelului, de obicei în direcția luminii sau pe axa cea mai lungă a încăperii.
2. Marcarea axei pe suport cu laserul sau cu sfoara și pregătirea planului de racord cu camerele vecine.
3. Așezarea primului rând pe uscat, ca marginile de lângă pereți să iasă simetric și să nu rămână fâșii înguste.
4. Întinderea adezivului cu gletiera dințată pe o porțiune mică, ce poate fi acoperită în timpul deschis al adezivului.
5. Așezarea lamelelor stânga și dreapta cu vârfurile exact pe axă și presarea fiecăreia temeinic.
6. Verificarea după fiecare rând a direcției săgeții, a îmbinărilor și a planeității, pentru că o abatere mică se mărește cu fiecare rând nou.
7. Tăierea marginilor cu fierăstrăul pentru tăieri în unghi și lăsarea rostului de dilatare la pereți, după recomandarea producătorului.
8. Întărirea adezivului, apoi, dacă e nevoie, șlefuirea pardoselii și finisarea cu lac sau ulei, dacă parchetul nu are deja finisaj din fabrică.
9. Montarea plintelor și a profilelor de trecere.

Chevron se lipește aproape întotdeauna pe toată suprafața. Se folosesc adezivi elastici fără apă, cel mai des pe bază de silan (MS polimeri) sau poliuretanici. Un adeziv cu apă poate umfla și deforma lemnul. Adezivii elastici pe bază de silan suportă bine mișcarea naturală a lemnului și sunt o alegere obișnuită și pentru încălzirea în pardoseală. Poliuretanii bicomponenți dau o îmbinare foarte rezistentă, dar cer o amestecare exactă. Consumul îl stabilește producătorul, în funcție de dinții gletierei și de planeitatea suportului.

Există și parchet Chevron cu sistem click pentru montaj flotant. La acest model este însă mai puțin stabil și se mișcă mai mult pe suprafețe mari, de aceea parchetarii preferă lipirea.

• Esența lemnului: în România se montează cel mai des stejar, care este dur și destul de stabil dimensional. Frasinul, nucul sau esențele exotice se pot folosi, dar cer o evaluare mai atentă.
• Masiv sau stratificat: parchetul masiv se poate șlefui de mai multe ori, dar reacționează mai sensibil la schimbările de umiditate. Parchetul stratificat este mai stabil și mai potrivit pentru încălzirea în pardoseală. Numărul de renovări depinde de grosimea stratului de uzură.
• Lac sau ulei: lacul este mai rezistent și se curăță mai ușor. Uleiul arată mai natural și se poate repara local, dar are nevoie de întreținere regulată.

Dacă ai încălzire în pardoseală, șapa trebuie încălzită înainte de montaj după un protocol pregătit de instalator, iar după montaj încălzirea se pornește treptat.

Cel mai mult contează starea suportului. O șapă plană și uscată într-o singură cameră dreptunghiulară este cazul cel mai simplu pentru parchetar. Munca și timpul cresc în schimb când există:

• o șapă denivelată, fisurată sau umedă, care trebuie nivelată sau lăsată să se usuce,
• o compartimentare complicată, nișe, stâlpi și multe tocuri de uși,
• un model continuu prin mai multe camere, fără întrerupere la prag,
• pereți care nu sunt în unghi drept, așa că marginile se taie neregulat,
• șlefuire și finisaj la fața locului, în loc de finisaj din fabrică.

La tăierile oblice rămâne mai mult material pierdut decât la montajul drept, lucru de care trebuie ținut cont la comandă. Într-un bloc, întreabă din timp administratorul sau asociația de proprietari în ce ore se pot face lucrări zgomotoase și dacă regulamentul blocului cere ceva anume privind zgomotul de pași.

Pentru un amator, lucrarea este greu de dus la capăt. Fără fierăstrău pentru tăieri în unghi, fără laser și fără experiență la montajul în unghi, riscul ca modelul să devieze este mare, iar reparația înseamnă de obicei scoaterea unei părți din pardoseală.

• Axa trasată greșit: săgețile se îndepărtează treptat de perete sau nu cad pe mijlocul camerei.
• Lipirea pe suport umed sau denivelat: apar goluri, lamelele sună a gol și cu timpul se desprind.
• Adeziv nepotrivit: un adeziv pe bază de apă sau prea rigid nu face față mișcării lemnului.
• Lipsa rostului de dilatare: la pereți și la obstacolele fixe, pardoseala se poate ridica.
• Fără aclimatizare: după montaj lemnul își schimbă dimensiunile și apar rosturi între lamele.
• Depășirea timpului deschis al adezivului: lamela ajunge pe adeziv deja uscat și nu se prinde pe toată suprafața.

La recepție, parcurge pardoseala la lumina zilei și privește-o și de la distanță, de exemplu din ușă. Verifică:

• dacă săgețile merg drept în direcția stabilită și vârfurile sunt pe aceeași linie,
• dacă îmbinările din vârfuri sunt strânse, fără goluri vizibile și fără diferențe de nivel,
• dacă lamelele nu sună a gol când bați ușor în ele, semn că dedesubt există un gol,
• dacă marginile de lângă pereți sunt simetrice și fără fâșii înguste,
• dacă rostul de dilatare este acoperit de plintă, iar plinta e prinsă de perete, nu de pardoseală,
• dacă trecerile spre alte pardoseli sunt drepte și profilele bine fixate,
• dacă finisajul nu are pete, praf în lac sau zone netratate,
• dacă ai primit măsurătoarea umidității suportului, tipul adezivului folosit și instrucțiunile de întreținere.