Montarea plintelor

La o pardoseală flotantă trebuie să rămână de jur împrejurul camerei un spațiu liber între pardoseală și perete, numit rost de dilatare. Prin el pardoseala „respiră”: când se schimbă temperatura și umiditatea, se dilată și se contractă puțin. Lățimea rostului o stabilește producătorul pardoselii, de obicei în jur de 8 până la 10 milimetri. Plinta ascunde acest spațiu, dar nu are voie să-l blocheze.

Pe lângă asta, plinta protejează peretele la curățenie și dă camerei un aspect terminat. Are sens să o montezi abia după zugrăvit sau tapetat. Așa nu mai trebuie să lipești bandă de protecție și nu riști să curgă vopsea pe plinta nouă.

La alegerea plintei contează tipul pardoselii, condițiile din cameră și dacă vei vrea vreodată să o demontezi.

• Plintele din PVC rezistă la umezeală și se întrețin ușor. Merg pe hol, în bucătărie și lângă vinil. Multe au un canal pentru cablu.
• Plintele din MDF se găsesc cu folie decorativă asortată la laminat sau în alb. Arată mai masiv, dar nu suportă apa, așa că nu au ce căuta în baie.
• Plintele din lemn masiv sau furniruite se potrivesc la parchetul din lemn. Se pot șlefui și revopsi.
• Plintele metalice apar mai ales în interioare moderne și minimaliste.

Prinderea se face în trei feluri:

• Lipirea e rapidă și curată, dar cere un perete drept, solid și curat. O plintă lipită se deteriorează des la demontare.
• Clemele se înșurubează în perete, iar plinta se prinde pe ele prin apăsare. Apoi o poți scoate ușor când zugrăvești sau schimbi pardoseala.
• Prinderea directă cu șuruburi sau cuie ține cel mai bine. Se folosește mai ales la plintele din lemn și în zonele unde plinta e solicitată mai mult.

Meșterul verifică mai întâi dacă rostul de dilatare e liber pe tot conturul și dacă nu au rămas în el pene de montaj sau resturi de folie de sub parchet. Apoi curăță peretele de lângă pardoseală de praf și tencuială și verifică cu un dreptar unde peretele e bombat sau adâncit.

Urmează măsurarea fiecărei porțiuni și tăierea. Colțurile interioare și exterioare se taie de obicei la 45 de grade. La pereții care nu sunt în unghi drept, unghiul se ajustează după situația reală. O altă variantă sunt colțarele și piesele de îmbinare din plastic, care ascund o tăietură mai puțin precisă. La tocurile ușilor și la trecerea spre altă pardoseală, plinta se termină cu un capac de capăt sau se leagă de profilul de trecere.

Plinta se fixează întotdeauna în perete, niciodată în pardoseală. Muchia de jos doar se sprijină ușor pe pardoseală, fără să o apese. La final, la plintele albe sau vopsite, rostul de sus dintre plintă și perete se umple cu chit acrilic care se poate vopsi. La plintele decorative se chituiește doar dacă aspectul o cere și doar cu chit în culoarea plintei.

Cât de grea e lucrarea, și deci cât durează, depinde mai ales de forma camerei. O cameră dreptunghiulară cu o singură ușă e simplă. Un hol cu multe uși, nișe, coșuri de fum și țevi de calorifer înseamnă multe bucăți scurte și tăieturi precise.

• Tencuielile vechi și denivelate îngreunează lipirea și cer adesea mai multe puncte de prindere sau mai mult chit.
• Betonul și cărămida plină se găuresc mai greu decât gips-cartonul, iar la gips-carton e nevoie de dibluri potrivite.
• Când scoți plinte vechi lipite, se poate desprinde și o bucată de tencuială, care trebuie reparată.
• Plintele din lemn netratat trebuie și vopsite sau lăcuite.
• O cameră goală se face mai repede decât un apartament mobilat.

Montajul plintelor pe cleme îl poate face și cineva îndemânatic, fără experiență. Înainte să găurești, verifică pe unde trec cablurile electrice și țevile, mai ales sub prize și lângă calorifere. Un detector de cabluri reduce mult riscul de a le nimeri.

1. Verifică dacă rostul de dilatare e liber și scoate penele de montaj.
2. Curăță peretele de lângă pardoseală de praf și resturi de tencuială.
3. Măsoară fiecare porțiune și stabilește unde vor fi colțurile și îmbinările.
4. Marchează poziția clemelor după instrucțiunile producătorului, de obicei cam la 40 până la 60 de centimetri și întotdeauna aproape de colțuri și capete.
5. Dă găurile, pune diblurile și înșurubează clemele astfel încât să nu stea pe pardoseală.
6. Taie plintele cu un ferăstrău cu cutie de tăiat la unghi, mai întâi de probă pe un rest.
7. Prinde plintele pe cleme pornind din colț spre mijlocul peretelui.
8. Montează colțarele, piesele de îmbinare și capacele de capăt.
9. Șterge praful de pe plinte și, dacă e nevoie, chituiește rostul de sus.

În practică se întâmplă des ca plinta să fie apăsată pe pardoseală sau chiar înșurubată în ea. Atunci pardoseala nu mai poate lucra și, pe vreme caldă sau umedă, începe să se ridice și să facă valuri. Aceeași problemă apare când în rostul de dilatare se bagă chit dur sau silicon.

• Tăieturile imprecise la colțuri lasă o fantă vizibilă pe care chitul o ascunde doar parțial.
• Prea puține cleme sau prea puțin adeziv fac ca plinta să se desprindă cu timpul de perete.
• Lipirea pe un perete prăfuit sau gras nu ține.
• Îmbinările puse la întâmplare în mijlocul peretelui deranjează privirea, e mai bine să le așezi într-un loc mai puțin vizibil.
• Montajul înainte de zugrăvit înseamnă plinte pătate și o margine de vopsea strâmbă.

• plinta stă bine fixată și nu se mișcă sau desprinde când o apeși ușor,
• muchia de jos doar se sprijină pe pardoseală și nu o apasă,
• rostul de dilatare nu e umplut cu chit sau silicon,
• colțurile și îmbinările se continuă fără fante vizibile,
• capetele de la tocuri și treceri sunt acoperite cu capac sau terminate curat,
• rostul de sus de la perete e chituit uniform și fără pete,
• pe plinte și pe perete nu sunt zgârieturi, urme de adeziv sau praf.