Remontarea și lipirea lamelelor de parchet originale (recondiționare)

Lamelele masive din stejar, fag sau frasin țin zeci de ani și se pot șlefui de mai multe ori. Dacă sunt solide și au lamba și uluca întregi, remontarea este o alegere bună. Păstrezi aspectul, patina și modelul original, care se potrivesc cu ușile și tocurile vechi, și nu produci deșeuri inutile.

Remontarea are sens mai ales atunci când:

• lamelele sunt din lemn masiv și majoritatea au îmbinările nedeteriorate,
• pardoseala are valoare istorică sau estetică,
• vrei să păstrezi un aspect unitar cu celelalte camere,
• stratul de sub parchet trebuie reparat, dar lemnul este în stare bună.

Dacă lamelele sunt putrede, atacate de cari sau au stat mult timp în apă, ori dacă grosimea lor a scăzut prea mult după șlefuirile anterioare, de obicei e mai bine să înlocuiești măcar o parte din pardoseală.

Calitatea finală depinde în mare parte de pregătire. Lipirea propriu-zisă este abia a doua jumătate a lucrării.

1. Demontarea atentă: lamelele se scot manual, cu scule fine, ca să nu se rupă lamba sau uluca.
2. Curățarea feței de jos: de pe dosul și de pe muchiile lamelelor se îndepărtează resturile de adeziv vechi, de bitum sau de chit, ca noul adeziv să prindă bine și lamela să stea dreaptă.
3. Sortarea: se verifică dimensiunea, înălțimea și starea fiecărei bucăți. Lamelele crăpate sau incomplete se elimină ori se folosesc lângă pereți, unde le acoperă plinta.
4. Aclimatizarea: lamelele stau câteva zile, de obicei cel puțin 48 de ore, în camera unde vor fi montate, la temperatură și umiditate normale de locuință.
5. Planul de montaj și proba pe uscat: parchetarul stabilește axa modelului, racordurile dintre camere și locul de unde începe. Așază o parte din lamele pe uscat, ca să vadă dacă se îmbină corect.
6. Lipirea: adezivul se întinde pe șapă cu o gletieră dințată, lamelele se așază după model, se apasă și se bat ușor cu un ciocan de cauciuc. Pe parcurs se verifică planeitatea și direcția modelului.
7. Întărirea: pardoseala se lasă liniștită până se întărește adezivul. De obicei durează în jur de 12 până la 24 de ore, la unele adezivi și mai mult; timpul exact îl dă producătorul.

După întărire urmează șlefuirea, chituirea rosturilor și finisarea suprafeței. Le face adesea același parchetar, dar în lista de prețuri apar de regulă ca lucrări separate.

De ce nu merge orice adeziv pentru lemn? Parchetul masiv „lucrează” când se schimbă umiditatea, iar adezivul trebuie să suporte aceste mișcări. Astăzi, pentru parchetul masiv se folosesc cel mai des adezivi fără apă pe bază de silan (polimeri MS sau SMP) și adezivi poliuretanici. Adezivii în dispersie conțin apă, care poate umfla lemnul, așa că se folosesc doar acolo unde producătorul îi recomandă clar pentru formatul și esența respectivă.

Suportul trebuie să fie solid, plan, curat și uscat:

• Șapa de beton sau ciment se curăță de praf înainte de lipire, iar umiditatea rămasă se măsoară. Amorsa se aplică după sistemul de adeziv ales.
• Șapa pe bază de anhidrit se șlefuiește de obicei și se aspiră; este sensibilă la umezeală.
• Plăcile OSB și cele din gips-fibră trebuie fixate bine, fără să se îndoaie sub pas, cu îmbinările aduse la nivel.

Dacă suportul vechi este foarte denivelat, se face o șapă autonivelantă subțire sau o pardoseală uscată din plăci de gips-fibră. Într-un bloc, gândește-te și la zgomotul de impact care ajunge la vecinii de dedesubt atunci când schimbi straturile pardoselii.

Volumul de muncă variază mult mai mult la remontare decât la montajul unui parchet nou. Lucrurile merg mai repede când:

• lamelele sunt prinse doar cu un adeziv care se desprinde ușor,
• majoritatea bucăților sunt întregi și au aceleași dimensiuni,
• modelul este simplu, de exemplu benzi drepte,
• camera are unghiuri drepte și puține decupaje.

Durează mai mult când pe dosul lamelelor e un strat gros de bitum, când trebuie completate bucăți lipsă din aceeași esență și cu același profil, sau când modelul e brăduleț, diagonală ori cu chenar. Camerele cu nișe, colțuri și multe tocuri de uși înseamnă și multe tăieturi precise.

La pardoselile vechi, atenție la adeziv. Adezivii vechi pe bază de bitum sau gudron pot conține substanțe dăunătoare sănătății, iar în cazuri rare, în straturile vechi de pardoseală se găsește și azbest. Dacă ai dubii, dă o mostră la analizat. Îndepărtarea azbestului o face doar o firmă specializată, cu echipament de protecție adecvat.

• Demontare brutală. Când lamela e scoasă cu dalta prin forță, lamba se rupe des și o bucată bună ajunge la gunoi.
• Dos curățat superficial. Resturile de bitum fac denivelări, lamela se mișcă sub pas sau se desprinde cu timpul.
• Aclimatizare sărită. Lamelele ținute în pivniță sau în garaj se usucă după lipire și se deschid rosturi între ele.
• Adeziv nepotrivit sau prea puțin. Apar zone goale, care sună a gol sau scârțâie la mers.
• Lipsa rostului de dilatare la pereți. Lemnul nu are unde să se extindă, iar pardoseala se poate ridica.
• Axa modelului deplasată. La brăduleț, o abatere mică la început se mărește, iar în mijlocul camerei nu se mai poate corecta fără să desfaci un rând întreg.

Înainte de șlefuire sau la recepția lucrării, mergi încet pe toată suprafața și uită-te atent. Merită verificat dacă:

• lamelele nu sună a gol, nu se mișcă și nu scârțâie când calci pe ele,
• modelul își păstrează direcția, iar axa e aliniată cu ușa sau cu peretele principal,
• trecerile dintre camere sunt continue și fără diferențe de nivel,
• la pereți a rămas rostul de dilatare, care va fi acoperit de plintă,
• din rosturi nu iese adeziv și suprafața nu este murdară de el,
• lamelele completate au aceeași dimensiune și același profil ca cele originale,
• parchetarul ți-a spus ce adeziv a folosit și când se poate face șlefuirea.