Turnarea plăcii de fundație cu grosimea de 150 mm

Grosimea plăcii nu ține de gust. O stabilesc încărcarea, capacitatea portantă a terenului și, la clădirile de locuit, inginerul structurist prin proiect. În lista de prețuri apar trei grosimi obișnuite. Ele diferă mai ales prin ce poate duce placa și prin cât beton intră în ea.

Placa de 100 mm

Se potrivește la construcții ușoare și la suprafețe fără încărcări mari concentrate: pardoseala unei căsuțe de grădină, a unei magazii, a unui șopron pentru lemne sau a unei terase pe care doar se calcă. Des este folosită și ca beton de egalizare sub alte straturi. Pentru un metru pătrat se consumă de regulă 0,1 m³ de beton.

Placa de 150 mm

Este grosimea care se alege cel mai des în practică. Se folosește sub garaje pentru autoturisme, ateliere, construcții de grădină mai mari, case pe structură de lemn de dimensiuni mici și sub pardoseli pe care stau obiecte grele. Cu o plasă sudată bună și un strat suport bine compactat, preia fără probleme încărcările obișnuite. Consumul de beton este de aproximativ 0,15 m³ pe m².

Placa de 200 mm

Se folosește la casele fundate pe radier, sub pereți de zidărie, pe terenuri mai slabe și sub utilaje grele. Are adesea două rânduri de armătură și margini îngroșate sub pereții portanți. Consumul este de aproximativ 0,2 m³ pe m². La o casă, grosimea, clasa betonului și armarea le stabilește întotdeauna inginerul structurist.

O echipă care ajunge la o groapă nepregătită fie așteaptă, fie toarnă pe un suport prost. Niciuna dintre variante nu e bună. Înainte de turnare ar trebui rezolvate lucrurile de mai jos.

Stratul suport și compactarea

De pe suprafață se îndepărtează pământul vegetal, rădăcinile și pământul moale, până se ajunge la terenul natural. Apoi se aduce un strat de balast sau piatră spartă, de obicei sort 0/31,5 sau 0/63, cu o grosime de aproximativ 150 până la 300 mm, în funcție de teren. Compactarea se face cu placa vibrantă, în straturi, nu dintr-odată pe toată grosimea. Pe terenuri argiloase sau pe umpluturi e bine să se pună sub balast un geotextil, ca pietrișul să nu se înfunde în pământ.

De ce se insistă atât pe compactare? Betonul este rezistent doar dacă stă pe un suport care nu se mișcă. Când balastul se tasează în timp, placa rămâne fără sprijin și crapă. Fisurile de acest fel apar abia după luni de zile, când pe placă există deja pardoseală sau ziduri.

Cofrajul și cota

Marginile plăcii se formează cu un cofraj din scânduri, rigle sau elemente de cofraj sistem. La plăcile cu termoizolație se folosesc uneori cofraje pierdute din polistiren extrudat. Cofrajul trebuie ancorat solid, pentru că betonul proaspăt împinge în el. Muchia de sus se aduce la cota exactă cu nivela optică sau cu laserul. La o placă de 150 mm se marchează de obicei și câteva repere de nivel în mijlocul suprafeței.

Armătura

Cel mai des se folosește plasă sudată. Important este ca plasa să nu stea pe balast. Se așază pe distanțiere din plastic sau beton, ca betonul să o îmbrace din toate părțile. Stratul de acoperire este de regulă de 30 până la 50 mm, după proiect. Plasele se suprapun cu cel puțin un ochi, iar la clădirile de locuit conform planului de armare. La placa de 200 mm cu două rânduri de armătură, plasa de sus se sprijină pe capre din oțel deasupra celei de jos.

Golurile, priza de pământ și izolațiile

Tot ce trebuie să treacă prin placă se montează dinainte: canalizarea, branșamentul de apă, tuburile de protecție pentru curent și internet, eventual trecerea pentru pompa de căldură. Electricianul montează priza de pământ de fundație, de obicei o platbandă din oțel zincat, care face parte din împământarea clădirii. Această lucrare o poate face doar un electrician autorizat ANRE.

La clădirile de locuit trebuie să se știe dinainte unde vor sta hidroizolația și termoizolația. Uneori ele merg sub placă, alteori peste ea. Dacă un studiu arată un risc crescut de radon, proiectul prevede și o membrană antiradon. Sub placă se pune de regulă o folie de polietilenă, care oprește scurgerea laptelui de ciment în balast.

Accesul pentru autobetonieră și pompă

Autobetoniera este grea și are nevoie de o cale de acces solidă. Dacă nu poate da cu spatele până la cofraj, trebuie comandată o pompă de beton. Stabilește dinainte unde se oprește pompa, dacă o încurcă fire electrice sau copaci și dacă trebuie anunțați vecinii că strada va fi blocată o vreme.

Când suprafața este pregătită, totul merge repede și într-o ordine clară. La o placă de 150 mm de câteva zeci de metri pătrați, turnarea încape de obicei într-o dimineață.

1. Verificarea de dinainte: echipa controlează cotele cofrajului, armătura pe distanțiere și golurile pentru instalații.
2. Umezirea: pe vreme caldă, suportul și cofrajul se umezesc ușor, ca să nu tragă apa din betonul proaspăt.
3. Așezarea betonului: betonul se descarcă uniform, pornind dintr-un colț, nu într-o singură grămadă din care să fie tras cu greblele pe distanțe mari.
4. Compactarea: cu vibratorul de interior sau cu dreptarul vibrant se scoate aerul din beton. Așa se umplu bine locurile din jurul armăturii și de lângă cofraj.
5. Nivelarea: dreptarul sau rigla vibrantă se trage pe cofraj și pe reperele de nivel până când suprafața este plană.
6. Finisarea suprafeței: în funcție de ce urmează, suprafața se lasă rugoasă, se drișcuiește manual sau, după priză, se finisează mecanic cu elicopterul.
7. Tratarea: imediat ce suprafața permite, placa se acoperă cu folie sau se începe stropirea.

Pentru finisarea mecanică se așteaptă până când betonul a făcut priză atât cât, la călcare, piciorul se afundă doar câțiva milimetri. Vara asta se întâmplă după câteva ore, primăvara și toamna mult mai târziu. De aceea echipa rămâne uneori până seara.

Clasa betonului

La plăcile mai mici pentru construcții de grădină se folosește în mod obișnuit beton C16/20 sau C20/25. Pentru garaje și clădiri de locuit sunt tipice clasele C20/25 până la C25/30. Dacă placa stă afară și este expusă înghețului sau sării de dezăpezire, de exemplu la intrarea în garaj, betonul trebuie să aibă și clasa de expunere potrivită conform SR EN 206. Clasa o stabilește proiectul. Dacă nu ai proiect, stația de betoane te sfătuiește la comandă, când le spui la ce va folosi placa.

Consistența

Pentru plăci se comandă de regulă beton cu consistența S3 sau S4, care se întinde și se compactează ușor. Pe șantier nu se adaugă apă în el. Un beton mai moale se lucrează mai ușor, dar are rezistență mai mică și se contractă mai mult. Dacă e nevoie de un beton mai fluid, de exemplu pentru pompă, se comandă cu aditiv direct de la stație.

Armătura: o plasă, două plase sau fibre

O singură plasă sudată, așezată în treimea sau jumătatea de jos a grosimii, ajunge la majoritatea plăcilor de 100 și 150 mm. Două plase, sus și jos, se pun la plăcile mai groase și mai încărcate, tipic la 200 mm sub o casă. Betonul cu fibre din oțel sau polipropilenă limitează fisurile mici din contracție și, la unele pardoseli industriale, înlocuiește plasa. La placa de fundație a unei case însă doar inginerul structurist poate decide asta.

Suprafața, după ce vine deasupra

Dacă pe placă se va zidi și se va turna șapă, ajunge o suprafață plană și rugoasă. Dacă placa servește direct ca pardoseală de garaj sau atelier, merită finisarea mecanică, eventual cu un întăritor de suprafață cu cuarț, care crește rezistența la uzură. La terasele exterioare suprafața se striază adesea ușor cu peria, ca să nu alunece când e udă.

Deși poziția din lista de prețuri se calculează pe metru pătrat, două plăci cu aceeași suprafață pot fi foarte diferite ca efort. Lucrarea este mai simplă când există:

• acces bun, cu autobetoniera care poate ajunge până la cofraj,
• o formă simplă, dreptunghiulară, fără ieșinduri,
• pregătire terminată și verificată: suport, cofraj, armătură și goluri,
• vreme blândă, fără îngheț, caniculă sau ploaie.

Lucrarea devine mai grea când apar:

• nevoia de pompă, de exemplu la o curte în spatele casei sau pe pantă,
• o formă complicată, margini îngroșate și multe treceri pentru instalații, în jurul cărora betonul se compactează manual,
• cantități mici de beton, la care autobetoniera nu pleacă plină și stația aplică un supliment,
• o finisare pretențioasă, mai ales cea mecanică, pentru care echipa trebuie să aștepte,
• lucrul iarna sau pe caniculă, când e nevoie de beton cu aditivi, de acoperire și de o tratare mai lungă.

Grosimea mărește consumul de beton și, parțial, munca de compactare. La placa de 200 mm cu două plase durează mai mult și verificarea, și turnarea. În devize, stratul de balast, cofrajul și armătura apar adesea ca poziții separate. Când compari oferte, verifică exact ce include fiecare.

Pregătirea, adică săpătura, stratul de balast, compactarea, cofrajul și armătura, durează la o placă pentru garaj sau o casă mică de regulă câteva zile. Turnarea propriu-zisă ia de obicei o jumătate de zi până la o zi, împreună cu finisarea.

Betonul se întărește treptat. După una sau două zile se poate călca atent pe placă. Cofrajul se scoate de obicei după două sau trei zile. Cu zidăria se începe în mod obișnuit după aproximativ o săptămână, iar pe vreme rece mai târziu. Rezistența din proiect betonul o atinge de regulă după 28 de zile. Încărcarea completă, de exemplu cu mașina în garaj, amân-o cel puțin până atunci.

Tratarea este des subestimată, deși ea hotărăște cum va arăta suprafața. Betonul are nevoie de apă ca să se întărească. Când soarele și vântul o evaporă prea repede, suprafața crapă și mai târziu face praf. De aceea ține placa umedă cel puțin în primele șapte zile: acoperită cu folie, cu geotextil stropit sau tratată cu un produs de protecție, conform producătorului. Vara nu se stropește cu apă rece în plin soare, ci dimineața și seara.

La temperaturi sub aproximativ +5 °C se toarnă doar cu măsuri speciale: beton cu aditiv, acoperire izolantă și niciodată pe un suport înghețat. La canicule de peste aproximativ +30 °C e mai bine să se înceapă dis-de-dimineață.

Cele mai multe greșeli nu se văd imediat. În ziua turnării placa arată bine, iar problema apare peste un an.

• Balast necompactat: placa se tasează inegal, apar fisuri pe toată grosimea și se sparg faianța și gresia de deasupra.
• Plasa stă direct pe balast: armătura nu e în beton, ci sub el. Nu lucrează și ruginește în timp. Placa se comportă ca și cum n-ar fi armată.
• Apă adăugată în beton pe șantier: rezistență mai mică, contracție mai mare, mai multe fisuri și o suprafață care face praf.
• Vibrare insuficientă: cuiburi de pietriș la margini și sub armătură, pe unde urcă mai târziu umezeala.
• Trecere uitată: carotare sau spargere ulterioară, care strică și armătura, și izolația.
• Suprafață denivelată: la zidăria din blocuri rectificate trebuie egalizat primul rând, iar la pardoseală e nevoie de o șapă mai groasă.
• Lipsa tratării: o rețea de fisuri fine pe suprafață, care apar încă din primele zile.
• Lipsa rosturilor la suprafețele mari exterioare: la terase și curți betonul crapă singur unde vrea. De aceea rosturile de contracție se taie de obicei în una sau două zile după turnare.

Placa de fundație a unei case las-o pe seama profesioniștilor, pentru că este o structură portantă calculată de inginer. O placă mică, de 100 până la 150 mm, pentru o căsuță de grădină, o magazie sau pubele, o poți face însă și singur, dacă ai un ajutor și comanzi betonul de la stație. Amestecarea manuală a unei cantități mai mari este epuizantă, iar betonul iese neuniform.

1. Se trasează suprafața cu sfoară și țăruși, iar diagonalele se verifică cu ruleta.
2. Se decopertează pământul vegetal aproximativ pe adâncimea plăcii plus stratul de balast.
3. Se aduce balastul și se compactează în straturi cu o placă vibrantă închiriată.
4. Se montează cofrajul din scânduri, se fixează cu țăruși și se aduce la cota exactă cu nivela sau cu laserul.
5. Se întinde folia de polietilenă, iar plasa sudată se așază pe distanțiere.
6. Se calculează volumul: suprafața înmulțită cu grosimea, plus o rezervă de aproximativ 5 până la 10 %.
7. Se comandă beton de clasa potrivită și se stabilește accesul autobetonierei.
8. Betonul se întinde, se înțeapă sau se compactează cu vibratorul și se trage cu dreptarul pe cofraj.
9. Suprafața se drișcuiește sau se striază cu peria.
10. Placa se acoperă cu folie și se ține umedă cel puțin o săptămână.

Când lucrezi cu beton proaspăt, poartă mănuși, cizme de cauciuc și ochelari de protecție. Laptele de ciment este alcalin și, la contact mai lung, arde pielea.

Uită-te la placă la o zi sau două după turnare și încă o dată înainte să intre zidarii sau cei care fac pardoseala. Păstrează documentele, îți vor folosi dacă apare o reclamație.

• dimensiunile și diagonalele corespund proiectului,
• cota muchiei de sus se potrivește cu reperul de nivel,
• planeitatea este verificată cu un dreptar de doi metri, fără adâncituri mari,
• toate trecerile pentru instalații sunt la locul lor și nu sunt înfundate sau deplasate,
• priza de pământ iese acolo unde are nevoie electricianul,
• marginile, după decofrare, nu au cuiburi de pietriș sau muchii rupte,
• suprafața nu are fisuri în care să se agațe unghia,
• avizele de însoțire de la stația de betoane, cu clasa și cantitatea, sunt predate,
• există fotografii cu armătura și trecerile înainte de turnare,
• tratarea betonului a fost stabilită și respectată.