Turnarea și nivelarea betonului suport

Betonul suport nu este o placă portantă în sensul structural, cum este de exemplu un planșeu. Rolul lui este să creeze o suprafață rezistentă, plană și continuă peste pământ. Dacă ai așeza membranele de hidroizolație direct pe balast, pietrele le-ar perfora, iar pardoseala s-ar lăsa sub pași.

De ce contează planeitatea, dacă oricum vine șapa peste? Hidroizolația are nevoie de un suport neted, fără muchii ascuțite și gropi. Plăcile de polistiren pentru termoizolație se clatină și crapă pe un beton denivelat. Iar orice denivelare se mută până la urmă în grosimea șapei: pe alocuri va fi subțire și va fisura, în alte locuri inutil de groasă și va usca greu. Un beton suport tras corect economisește muncă și material în toate straturile de deasupra.

Același termen se folosește și pentru stratul subțire de beton turnat sub fundațiile continue sau sub radier, betonul de egalizare propriu-zis. Acesta are de obicei o clasă și o grosime mai mică și servește în principal ca armătura să nu stea în noroi. Articolul se ocupă mai ales de betonul suport al pardoselii, dar principiul de turnare și nivelare este același.

Turnarea betonului este o lucrare rapidă care nu se poate întrerupe. Când sosește autobetoniera, tot restul trebuie să fie deja gata. În practică se întâmplă des ca echipa să aștepte pentru că lipsește o trecere pentru canalizare sau cotele nu sunt marcate.

Terenul și compactarea

• pământul săpat la adâncimea necesară, fără strat vegetal, rădăcini și moloz,
• patul de balast sau piatră spartă așternut în straturi, fiecare compactat cu placa vibrantă, de regulă în straturi de aproximativ 15 cm,
• suprafața patului nivelată, fără gropi, ca betonul să nu aibă pe alocuri grosime dublă,
• la pământ argilos sau umed, o discuție cu inginerul proiectant despre geotextil sau un strat de balast mai gros.

Instalațiile de sub pardoseală

Tot ce trece pe sub pardoseală trebuie montat, verificat și acoperit înainte de turnare. E vorba mai ales de țevile de canalizare, alimentarea cu apă, tuburile de protecție pentru cablurile electrice și uneori conducta pentru ventilarea radonului. Țevile care vor ieși din beton trebuie astupate și fixate, ca să nu se miște la compactare. Spartul ulterior în placa proaspătă înseamnă muncă în plus și o sursă de fisuri.

Cote, margini și acces

• pe pereți marcat reperul de nivel, de obicei cota de un metru, de la care se măsoară fața superioară a betonului,
• pe tot perimetrul pereților lipită banda de dilatație, care separă placa de zidărie,
• acces pentru autobetonieră sau pompă, ori un loc unde betonul se poate descărca și căra cu roaba,
• apă și curent pentru vibrator și pentru spălarea sculelor,
• vreme potrivită: nici îngheț, nici soare puternic cu vânt.

Ghidajele de nivel

Mai întâi se stabilește unde va fi fața superioară a betonului. Pe patul de balast se montează ghidaje, așa-numitele rigle sau repere. Pot fi profile metalice, rigle de lemn sau fâșii de beton făcute cu o zi înainte. În camerele mici ajung și niște repere punctuale sau țăruși reglați cu nivela laser. Distanța dintre ghidaje se alege după lungimea dreptarului, de regulă până la aproximativ 2 până la 3 metri.

Separarea și armătura

Peste balast se întinde, conform proiectului, o folie de polietilenă. Ea împiedică balastul uscat să tragă apa din beton și reduce frecarea, așa că placa fisurează mai puțin la contracție. Dacă proiectul prevede armare, se întinde plasa sudată cu suprapuneri și se ridică pe distanțieri. O plasă așezată direct pe folie nu mai are aproape niciun rol, pentru că ajunge la baza plăcii.

Turnarea betonului

Betonul se toarnă treptat, din colțul cel mai îndepărtat spre ieșire, ca nimeni să nu calce prin suprafața gata trasă. Se împrăștie cu lopata sau cu grebla, puțin peste nivelul ghidajelor. Betonul nu trebuie aruncat de la înălțime mare și nici tras pe distanțe lungi pe suprafață, pentru că se segregă: agregatul se separă de laptele de ciment.

Compactarea și trasul la dreptar

La grosimile obișnuite ale betonului suport se folosește cel mai des dreptarul vibrant. El compactează betonul și în același timp îl trage la nivelul ghidajelor. La plăci mai groase sau la armătură deasă se adaugă pervibratorul. La suprafețe mici betonul se compactează și manual, prin batere, și se trage cu un dreptar de aluminiu mișcat stânga-dreapta și înainte în același timp. Unde rămâne o groapă după trecerea dreptarului, se completează cu beton și se trage din nou.

Finisarea suprafeței

După tragere, suprafața se netezește cu o drișcă pe coadă lungă, ca să dispară urmele dreptarului și micile goluri. Sub hidroizolație suprafața se lasă de obicei ușor rugoasă, nu lucioasă. Dacă ghidajele se scot, șanțurile rămase se umplu imediat cu beton și se aduc la nivel.

Tratarea betonului

Imediat ce betonul permite, se acoperă cu folie sau se începe stropirea. Primele zile decid dacă suprafața va fi prăfoasă și fisurată sau nu. Despre timpii de întărire găsești mai multe mai jos.

Clasa și consistența betonului

Pentru betonul suport al pardoselii se folosește de regulă beton de clasă C16/20 sau C20/25, conform SR EN 206, iar în garaj sau sub încărcări mai mari, mai degrabă o clasă superioară. Betonul de egalizare de sub fundații are de obicei o clasă mai mică. Decide însă proiectul, iar la comanda de la stație clasa trebuie precizată clar. Consistența se alege astfel încât betonul să se împrăștie și să se tragă ușor. Betonul subțiat cu apă pe șantier este o greșeală: se lucrează mai ușor cu el, dar pierde din rezistență și fisurează mai mult.

Grosimea

Grosimea obișnuită a betonului suport într-o casă este de aproximativ 10 până la 15 cm. În garaj, atelier sau sub încărcări mai mari se face mai gros și armat. Valoarea exactă o stabilește proiectul. La renovarea unei case vechi, grosimea e adesea limitată de înălțimea ușilor și a pragurilor, de aceea alcătuirea pardoselii trebuie gândită înainte de spargere.

Plasă sudată, fibre sau fără armătură

• Fără armătură: se folosește la suprafețe mici, pe un pat bine compactat, unde placa duce doar straturi ușoare. Este mai sensibilă la fisuri, așa că are nevoie de rosturi de dilatație.
• Plasă sudată: soluția cea mai răspândită, ține placa unită și limitează extinderea fisurilor. Trebuie neapărat ridicată pe distanțieri.
• Armătură dispersă (fibre): fibrele din polipropilenă sau oțel se amestecă în beton la stație. Economisesc timpul de montare a plasei, dar trebuie să fie prevăzute în proiect sau acceptate de proiectant.

Cum ajunge betonul la locul turnării

Betonul ajunge direct pe jgheabul autobetonierei, cu pompa sau cu roaba. Pompa merită acolo unde autobetoniera nu poate ajunge lângă casă sau unde se toarnă în interior, printr-o fereastră sau ușă. La suprafețe mici, betonul se face și în betoniera de pe șantier. În acest caz e mai greu să păstrezi aceeași calitate la fiecare șarjă, iar turnarea durează mai mult, așa că primele porțiuni încep să facă priză înainte să fie terminate ultimele.

Același număr de metri pătrați poate însemna o jumătate de zi de lucru comod sau o zi întreagă de turnare grea. Diferența o fac mai ales următoarele:

• Accesul: o suprafață mare și deschisă, unde autobetoniera dă cu spatele până la margine, e cea mai simplă. Turnarea în pivniță, în interiorul unei case vechi sau dincolo de o poartă îngustă cere pompă sau mult cărat manual.
• Forma încăperilor: multe camere mici, colțuri, stâlpi și treceri de țevi înseamnă mai multă nivelare manuală în jurul obstacolelor.
• Calitatea patului de balast: un pat plan și bine compactat economisește beton și timp. Gropile și denivelările cer mai mult beton și fac greu de obținut o grosime uniformă.
• Cerințele de planeitate: dacă peste beton vine direct stratul finit sau încălzirea în pardoseală fără altă egalizare, e nevoie de ghidaje mai precise și de o finisare mai atentă.
• Armătura: întinderea și ridicarea plasei sunt o lucrare separată. La turnare, mersul prin plasă e mai greu.
• Vremea: pe caniculă betonul face priză repede și rămâne mai puțin timp pentru tragere. Pe frig placa trebuie protejată și trebuie așteptat mai mult.
• Cantitatea dintr-o dată: o livrare continuă de la stație, fără pauze lungi între mașini, simplifică mult lucrul. Dacă a doua mașină întârzie, la contactul dintre șarje apare un rost de lucru.

Cât durează

Turnarea și nivelarea propriu-zisă a pardoselii unei case obișnuite o face o echipă cu experiență de regulă într-o zi, adesea chiar în câteva ore. Lucrările pregătitoare, adică compactarea, montarea ghidajelor și a plasei, durează de obicei mai mult decât turnarea.

Priza și tratarea betonului

După turnare se poate merge cu grijă pe suprafață de obicei a doua zi, în funcție de temperatură. Betonul trebuie ținut umed cel puțin aproximativ o săptămână, prin stropire sau acoperire cu folie, cu atât mai mult pe vreme caldă și cu vânt. Sub aproximativ 5 °C betonul nu se toarnă fără măsuri speciale, pentru că înghețul din primele zile îi strică grav suprafața și rezistența. Rezistența prevăzută în proiect o atinge de regulă după 28 de zile.

Ce urmează și ce trebuie coordonat

Peste betonul suport vine de obicei hidroizolația. Membranele bituminoase se aplică pe o suprafață uscată și amorsată, iar la cele lipite cu flacără trebuie așteptat ca betonul să se usuce suficient. Cât anume, spune producătorul hidroizolației. În unele zone din România se pune și problema protecției împotriva radonului, așa că discută din timp cu proiectantul dacă hidroizolația trebuie să îndeplinească și acest rol și dacă e nevoie de o conductă de ventilare. După hidroizolație urmează termoizolația, țevile de încălzire în pardoseală și șapa.

Contează mult comunicarea cu celelalte meserii înainte de turnare. Instalatorul ar trebui să confirme poziția scurgerilor, electricianul autorizat ANRE tuburile de protecție, iar instalatorul de încălzire înălțimea totală a pardoselii. Dacă zidarii abia urmează să ridice pereții despărțitori, stabilește dinainte dacă aceștia vor sta pe betonul suport sau pe o fundație proprie.

• Pat de balast compactat insuficient: placa se tasează în timp, mai ales lângă pereți și deasupra șanțurilor astupate pentru canalizare. Se vede prin fisuri în gresie și prin sunet gol la ciocănire.
• Lipsa dilatației la pereți: la contracție și la variații de temperatură betonul împinge în zidărie, iar în colțuri și la uși apar fisuri.
• Apă adăugată pe șantier: betonul se împrăștie mai ușor, dar suprafața e prăfoasă, moale și fisurează mai mult. Hidroizolația aderă mai slab pe o astfel de suprafață.
• Armătura la fund: plasa călcată până pe folie nu mai ține nimic. Fisurile se extind liber.
• Cotă greșită: un beton mai sus decât trebuie fură loc termoizolației sau șapei. Unul mai jos înseamnă șapă mai groasă și uscare mai lungă. Greșeala o descoperă adesea abia cel care montează pardoseala.
• Tratare insuficientă: suprafața se usucă prea repede, apar fisuri capilare și praf. Vara se poate întâmpla chiar din prima zi.
• Treceri uitate: spartul ulterior strică placa, folia și hidroizolația, care apoi se repară greu.
• Turnare pe îngheț: suprafața se exfoliază, iar betonul nu atinge rezistența așteptată.

O suprafață mică, de exemplu pardoseala unei magazii de grădină, a unei pivnițe mici sau a unui atelier, o poți face și singur. Ai nevoie de cel puțin un ajutor, de o betonieră sau beton comandat și de un dreptar de aluminiu. La suprafețe mai mari, la încăperi de locuit cu alcătuire complicată a pardoselii și oriunde placa face parte din structura portantă, lasă lucrarea pe mâna specialiștilor. Dacă pe sub pardoseală trec cabluri electrice, montarea și conectarea lor le face exclusiv un electrician autorizat ANRE.

1. Se sapă pământul la adâncimea necesară și se îndepărtează stratul vegetal, rădăcinile și molozul.
2. Se așterne patul de balast în straturi și se compactează fiecare strat cu o placă vibrantă, care se poate închiria.
3. Se marchează pe pereți cota feței superioare a betonului și se lipește banda de dilatație pe tot perimetrul.
4. Se întinde folia de polietilenă cu suprapuneri și, la nevoie, se așază plasa sudată pe distanțieri.
5. Se fixează ghidajele în repere de beton sau pe țăruși și se verifică nivelul cu nivela cu bulă sau cu laserul.
6. Se prepară betonul de clasa dorită, respectând dozajul din rețetă sau indicațiile producătorului amestecului uscat, fără apă în plus.
7. Se toarnă betonul din colțul cel mai îndepărtat, se împrăștie puțin peste nivelul ghidajelor și se bate.
8. Se trage betonul cu dreptarul pe ghidaje, cu mișcare stânga-dreapta și înainte, gropile se completează și se trag din nou.
9. Se scot ghidajele, șanțurile se umplu cu beton și suprafața se netezește cu drișca.
10. Se acoperă suprafața cu folie și se ține umedă aproximativ o săptămână.

Verifică betonul suport înainte să fie acoperit de hidroizolație. Mai târziu, greșelile se repară greu. Te ajută un dreptar de doi metri, o nivelă sau un laser și reperul de un metru de pe perete. Sub hidroizolație se cere de regulă ca sub dreptarul de doi metri să nu apară un spațiu mai mare de aproximativ 5 mm, dar toleranța concretă o stabilește proiectul sau producătorul stratului următor.

• cota feței superioare corespunde proiectului în mai multe puncte ale suprafeței,
• planeitatea sub dreptarul de doi metri se încadrează în toleranța stabilită,
• suprafața este continuă, fără gropi, cuiburi de pietriș și pietre ieșite,
• pe perimetru există banda de dilatație, iar placa nu atinge zidăria,
• trecerile și tuburile de protecție sunt la locul lor și nu s-au deplasat,
• armătura nu iese nicăieri la suprafață,
• pe suprafață nu există fisuri mai late decât cele capilare,
• suprafața nu e prăfoasă și nu se fărâmițează când o zgârii cu o cheie,
• betonul a fost tratat și știi când și cât timp,
• ai bonurile de livrare de la stația de betoane, cu clasa betonului.