Filetarea țevilor

Înainte de tăiere, instalația trebuie să fie fără presiune. La încălzire golești cel puțin ramura pe care se lucrează. La apă închizi alimentarea și deschizi cel mai de jos robinet. Apoi meseriașul lucrează cam așa:

1. Taie țeava drept, de preferință cu un dispozitiv de tăiat țevi, ca să rămână capătul perpendicular.
2. Îndepărtează bavurile la interior și la exterior și curăță suprafața de rugină și vopsea veche.
3. Montează capul de filetat de mărimea potrivită și unge țeava cu ulei de filetat.
4. Taie filetul cu o mișcare uniformă. Cu scula manuală mai rotește puțin înapoi din când în când, ca să se rupă și să iasă șpanul.
5. Curăță filetul, îi verifică lungimea și suprafața și înșurubează de probă fitingul.
6. Etanșează filetul cu cânepă și pastă, cu fir de etanșare sau cu bandă de teflon, apoi strânge îmbinarea.

De ce contează atât uleiul și poziția dreaptă a capului de filetat? Dacă scula pornește strâmb, filetul iese „beat”, fitingul stă înclinat și îmbinarea tinde să curgă. Fără ulei, filetul se rupe și rămâne aspru, iar o suprafață aspră se etanșează greu.

La instalațiile de apă, încălzire și gaz se folosesc filete pentru țevi în dimensiuni în țoli, numite adesea simplu BSP. Sunt descrise în standarde preluate ca SR EN (de exemplu SR EN 10226-1 pentru filetele conice și SR EN ISO 228-1 pentru cele cilindrice). În practică ajută să recunoști trei notații:

• R: filet exterior conic, cel care se taie direct pe țeavă. La strângere se îngustează și etanșează în filet, împreună cu materialul de etanșare. E filetul obișnuit pe țeava de oțel, la toate cele trei utilizări,
• Rp: filet interior cilindric din fitinguri, în care se înșurubează filetul conic R,
• G: filet cilindric care nu etanșează singur. Se folosește acolo unde etanșează o garnitură plată sau un inel O, de exemplu la racorduri olandeze, la robinetele de calorifer sau la pompe.

Filetele interioare vin aproape întotdeauna gata făcute din fabrică, în fitinguri și armături. Pe șantier se taie filet interior doar în cazuri rare. Important e ca tipul și dimensiunea filetului de pe țeavă să se potrivească cu cele de pe fiting. Dacă ai dubii, uită-te în fișa tehnică a producătorului armăturii.

Țevile negre din oțel sunt clasice la instalațiile de încălzire mai vechi. Se filetează bine, manual sau cu mașina, și dau o îmbinare solidă care se poate desface.

Țevile zincate se găsesc des la instalațiile de apă din blocuri și case mai vechi. La tăierea filetului, stratul de zinc dispare în zona filetată, așa că etanșarea bună contează și pentru protecția față de umezeală. Țevile zincate nu se sudează și nu se încălzesc, deci filetul este soluția firească.

Țevile din inox sunt mai dure și solicită mai mult sculele. Au nevoie de cuțite ascuțite, potrivite pentru inox, și de obicei de filetare cu mașina.

Nu se filetează țevile din plastic și multistrat, țevile de cupru și sistemele din oțel cu perete subțire gândite pentru presare. Pentru ele există îmbinări prin presare, cu inel de strângere sau prin lipire, ori adaptoare cu filet. Nu merită filetată nici țeava foarte ruginită, unde după tăierea filetului peretele rămâne prea subțire.

Clupa manuală cu clichet ajunge pentru diametre mici și câteva filete, de exemplu la o reparație în baie sau la racordarea unui calorifer. Avantajul ei e că intră și în spații înguste, unde mașina nu are loc.

Clupa electrică sau mașina de filetat se folosesc la diametre mari, la materiale dure și când sunt multe filete de făcut. Filetele ies mai uniforme, lucrul merge mai repede, iar țeava și peretele pe care e prinsă instalația sunt mai puțin solicitate. Dacă porțiunea se poate demonta, meseriașul preferă uneori să o scoată, să facă filetul la mașină și să monteze la loc bucata gata făcută.

Cât de complicată (și deci cât de scumpă) e lucrarea depinde mai ales de:

• diametrul țevii și numărul de filete de făcut,
• material, pentru că inoxul și țevile vechi, dure, se taie mai greu,
• accesul la loc, de exemplu țeavă lipită de perete, într-un colț sau în spatele centralei,
• starea țevii, pentru că un capăt ruginit sau înfundat trebuie scurtat până la material sănătos,
• nevoia de a goli și umple din nou încălzirea sau de a opri apa pentru toată casa,
• tipul instalației: apă, încălzire sau gaz, unde verificările sunt mai stricte.

Se întâmplă des ca cel mai mult timp să nu-l ia filetul propriu-zis, ci desfacerea unei îmbinări vechi, ruginite, și pregătirea locului.

La apa potabilă se folosesc doar materiale de etanșare destinate apei potabile, adică paste și fire marcate corespunzător. Filetul trebuie să fie curat, fără resturi de ulei și șpan care ar putea ajunge în instalație.

La încălzire, îmbinarea suportă temperatură și încălziri și răciri repetate. Etanșarea trebuie să fie potrivită pentru instalații termice, iar filetul nu trebuie strâns excesiv, ca să nu crape fitingul. Dacă țeava se îngroapă apoi în perete sau în șapă, fiecare îmbinare ascunsă trece printr-o probă de etanșeitate înainte de tencuială.

La gaz, filetele și îmbinările le face doar un instalator autorizat ANRE pentru instalații de gaze, iar după intervenție urmează proba de presiune și verificarea instalației. Dacă simți miros de gaz, nu acționa întrerupătoare și aparate electrice, aerisește, ieși din încăpere și sună la dispeceratul de urgență al distribuitorului de gaz sau la 112.

Într-un bloc, coloanele și instalațiile comune nu se golesc și nu se modifică pe cont propriu. Lucrarea se organizează împreună cu administratorul sau asociația de proprietari, pentru că oprirea apei sau a încălzirii îi afectează și pe vecini.

La recepția lucrării, urmărește aceste puncte:

• filetul e neted, fără dinți rupți și fără bavuri,
• fitingul sau robinetul stă drept, nu înclinat,
• din fiting nu iese prea mult filet sau material de etanșare,
• la apă, instalația a fost pusă sub presiune și îmbinarea a rămas uscată,
• la încălzire, sistemul a fost umplut, aerisit, iar presiunea pe manometru nu a scăzut în timpul probei,
• la gaz, există o consemnare scrisă a probei de presiune și a verificării,
• zona e curățată de ulei și șpan.