Montarea plăcii sistem pentru încălzirea în pardoseală

Placa sistem face trei lucruri în același timp. Ține țevile la o distanță exactă între ele, ca pardoseala să se încălzească uniform. Formează termoizolația chiar sub țevi, așa că o mare parte din căldură urcă în șapă. Iar folia de la suprafață, cu suprapuneri și îmbinări, nu lasă șapa proaspătă să pătrundă în rosturi și să creeze punți termice sub țevi.

Cel mai des vei întâlni placa cu nopi. Este un polistiren întărit, cu proeminențe între care țeava se fixează simplu, apăsând-o cu piciorul. Nopii sunt dispuși într-un caroiaj regulat, de obicei la 50 mm, așa că instalatorul poate monta țevile la 100, 150 sau 200 mm fără să mai măsoare. Partea de sus este de regulă acoperită cu o folie de plastic rigidă, care protejează polistirenul când se calcă pe el și față de umezeala din șapă.

De ce nu ajunge să pui țevile pe polistiren obișnuit? Se poate, dar atunci țevile trebuie prinse cu capse sau șine, iar la turnarea șapei au tendința să se ridice. Placa sistem simplifică treaba și face rezultatul mai previzibil.

Placa cu nopi și izolație integrată

Varianta clasică pentru casele noi și renovările mai mari. Sub nopi are un strat de izolație, în funcție de producător aproximativ 10 până la 30 mm. Se montează peste o altă izolație, cea care asigură protecția termică principală a pardoselii. Avantajele sunt montajul rapid și prinderea fermă a țevilor. La alegere, urmărește diametrul de țeavă pentru care e gândită placa și rezistența la compresiune. În camerele de locuit ajunge rezistența obișnuită indicată de producător, dar sub o mobilă de bucătărie grea, sub o sobă de teracotă sau într-un garaj e nevoie de un tip mai rezistent.

Folia cu nopi fără izolație

O folie subțire, profilată, cu nopi, care se pune peste izolația deja montată. Se folosește acolo unde proiectantul vrea izolația dintr-o altă placă, de exemplu una mai rezistentă sau cu proprietăți termice mai bune. Montajul durează puțin mai mult, pentru că izolația și folia se pun separat, iar folia trebuie să stea perfect întinsă, fără valuri.

Placa plană pentru sistemul cu capse

O placă cu folie laminată și caroiaj imprimat, pe care țevile se prind cu capse de plastic folosind un aplicator manual, numit în practică sistem tacker. E mai flexibilă la camerele cu forme neregulate și la pereții oblici, iar țeava poate fi dusă și în afara caroiajului. În schimb, țeava e ținută doar de capsă, iar la o turnare neatentă a șapei se poate desprinde.

Plăci cu profil redus pentru renovări

La renovarea unui apartament mai vechi lipsește adesea înălțimea pentru tot pachetul de straturi. Există plăci subțiri pentru țevi cu diametru mai mic, care se acoperă cu un strat subțire de șapă autonivelantă. Au izolație puțină sau deloc, deci se potrivesc mai ales peste spații încălzite, cum e apartamentul vecinului de dedesubt. Pe o pardoseală peste un subsol neîncălzit sau direct pe sol nu sunt potrivite fără izolație suplimentară.

Dacă pe aceeași pagină de prețuri apar mai multe variante, diferența ține de obicei de tipul plăcii, de grosimea izolației și de faptul că lucrarea include sau nu stratul de izolație inferior și banda perimetrală. Înainte să comanzi, lămurește exact ce cuprinde poziția.

Cel mai mult timp se pierde pe șantierele unde suportul nu e gata. Înainte să înceapă echipa, ar trebui să fie îndeplinite următoarele:

• suport plan și curat: placa de beton sau planșeul fără denivelări, resturi de mortar și moloz; abaterile ar trebui să fie în limita indicată de producătorul plăcii, de obicei doar câțiva milimetri la dreptarul de doi metri, iar denivelările mai mari se corectează,
• hidroizolația pe sol: la pardoseala pe teren, hidroizolația trebuie să fie gata și intactă, placa sistem nu o înlocuiește,
• traseele din pardoseală: cablurile electrice, țevile de apă și canalizarea care trec prin pardoseală trebuie să fie terminate și fixate, ideal în stratul de izolație inferior, decupat în jurul lor, sau într-un strat de egalizare,
• tencuiala și ferestrele: tencuiala interioară ar trebui să fie gata, ca plăcile să nu se murdărească și ca banda perimetrală să aibă de ce să se sprijine,
• planul de cote al pardoselii: trebuie să știi unde va fi pardoseala finită și cât de groase vor fi finisajul și șapa, pentru că de aici rezultă grosimea izolației,
• poziția distribuitorului: cutia distribuitorului ar trebui să fie montată, ca placa să poată fi tăiată corect în jurul ei.

Într-un bloc, anunță din timp administratorul sau asociația de proprietari despre zilele de lucru, transportul materialului și folosirea liftului. Racordarea încălzirii în pardoseală la încălzirea centrală a blocului e adesea nepotrivită tehnic, din cauza temperaturilor și presiunilor din rețea, așa că discută varianta cu instalatorul înainte de a alege sistemul. Dacă vrei să accesezi un program de sprijin de tip Casa Verde pentru sistemul de încălzire, verifică din timp condițiile programului în vigoare, ca documentele și facturile să fie în regulă.

Banda perimetrală de dilatație

Primul pas este banda perimetrală din spumă, lipită pe tot conturul camerei, în jurul stâlpilor, tocurilor și trecerilor de țevi. Are de obicei aproximativ 8 până la 10 mm grosime și o înălțime suficientă să depășească viitoarea șapă. Lasă șapa să se dilate când se încălzește și separă pardoseala de pereți, ceea ce ajută și împotriva transmiterii zgomotului de pași. Banda are de regulă un șorț de folie, care se întinde mai târziu peste placa sistem.

Izolația inferioară

Dacă proiectul o cere, întâi se pune stratul de izolație inferior, termic sau fonic. Plăcile se așază decalat, cu rosturile alternate, și strâns una lângă alta. Dacă izolația are mai multe straturi, rosturile straturilor nu se suprapun. În jurul traseelor, izolația se decupează sau spațiul dintre ele se umple cu un material de egalizare, ca placa sistem să stea pe toată suprafața.

Montarea plăcilor sistem

Plăcile se pun pornind dintr-un colț al camerei, de obicei de la peretele cu distribuitorul sau de la cel mai lung perete drept. Se îmbină prin suprapunerea foliei sau prin îmbinările de pe margini, astfel încât suprafața să fie continuă, fără goluri. Bucata tăiată la capătul unui rând se folosește adesea la începutul rândului următor, ceea ce economisește material și decalează rosturile.

Plăcile se taie cu un cuțit bine ascuțit sau cu un fierăstrău cu dinți fini. La tocuri, țevi și colțuri tăietura trebuie să fie precisă, pentru că orice gol e un loc pe unde șapa intră sub placă. Golurile mici se completează cu resturi sau se acoperă cu bandă, după instrucțiunile producătorului.

Șorțul benzii perimetrale și rosturile de dilatație

Șorțul de folie al benzii perimetrale se întinde peste plăci și se lipește, ca șapa să nu curgă între bandă și placă. În dreptul ușilor și acolo unde proiectul împarte suprafața în câmpuri de dilatație se montează profile de dilatație. Un câmp de dilatație nu ar trebui să fie nici prea mare, nici prea alungit. Recomandarea uzuală este de aproximativ până la 40 m² și cu latura de până la 8 m, dar valorile exacte le stabilește proiectul sau producătorul șapei.

Predarea către instalator

Pe suprafața gata montată, instalatorul așază țevile, face proba de presiune, apoi urmează șapa. Dacă între timp nu se lucrează, plăcile trebuie protejate: nu se umblă pe ele cu greutăți mari și nu se trece cu roaba fără scânduri puse dedesubt.

Volumul de muncă se schimbă mult în funcție de condițiile de pe șantier. Merge repede și fără probleme acolo unde:

• camerele sunt mari și dreptunghiulare, cu puține colțuri și treceri,
• suportul e plan și curat și nu trebuie egalizat,
• materialul e pe loc, la uscat și ușor de luat,
• traseele din pardoseală sunt gata și se știe clar pe unde trec.

Lucrarea durează în schimb mai mult când apar:

• camere mici, holuri înguste și băi cu multe tăieturi,
• pereți curbi sau oblici, stâlpi, scări și nișe,
• multe treceri de țevi și tuburi electrice prin pardoseală,
• suport denivelat, care trebuie egalizat cu umplutură sau cu un strat subțire de nivelare,
• izolație în mai multe straturi, cu un strat termic și unul fonic,
• acces greu, de exemplu urcarea materialului la un etaj superior fără lift,
• lucru într-un apartament parțial locuit, unde trebuie făcută curățenie și protejate celelalte încăperi.

Montarea plăcii sistem stă la mijlocul lanțului. Înainte vin zidarul, electricianul autorizat ANRE, instalatorul de apă și canalizare și cel care face hidroizolația. După ea vin instalatorul de încălzire cu țevile, echipa de șapă și la final cel care pune pardoseala, de exemplu faianțarul sau montatorul de parchet. Cea mai importantă coordonare privește cotele. Dacă izolația se alege fără să se țină cont de grosimea șapei și a finisajului, rezultatul sunt uși prea joase, praguri sau o treaptă la trecerea în altă cameră.

Grosimea șapei peste țeavă depinde de tipul ei. La șapa de ciment se lucrează de obicei cu un strat de acoperire mai gros, în jur de 45 mm, la cea pe bază de anhidrit poate fi mai subțire. Contează însă întotdeauna instrucțiunile producătorului șapei și ale proiectului. La șapa fluidă pe bază de anhidrit e deosebit de important ca toate îmbinările foliei să fie etanșe, altfel materialul lichid ajunge sub plăci.

Montajul în sine nu durează mult. La o casă cu un plan obișnuit, o echipă cu experiență îl termină de regulă în una până la două zile, iar la spații cu multe colțuri mai mult. Mai lung e ce urmează. Șapa are nevoie de timp să se usuce, cea de ciment de obicei câteva săptămâni, iar înainte de montarea finisajului vine încălzirea de pornire treptată, după un protocol. Aceste termene nu se scurtează prin faptul că placa se montează mai repede.

Cele mai multe probleme apar abia în pardoseala finită, când nu se mai pot repara ușor.

• suport denivelat: placa se mișcă, se lasă când calci pe ea, iar șapa de deasupra are grosimi diferite; se vede prin fisuri și printr-o pardoseală caldă inegal,
• bandă perimetrală lipsă sau întreruptă: șapa împinge în perete când se încălzește, crapă sau transmite zgomotul în camerele vecine; într-un bloc e o sursă frecventă de reclamații pentru zgomotul pașilor,
• goluri între plăci: șapa intră sub placă și apare o punte termică; căldura se pierde în jos, iar pardoseala se încălzește mai încet,
• izolație cu rezistență nepotrivită: polistirenul moale sub mobilă grea sau într-un garaj se tasează în timp, iar șapa se lasă,
• prea puțină izolație pe sol sau peste un spațiu neîncălzit: încălzirea funcționează, dar încălzește degeaba pământul sau subsolul,
• trasee sub placă fără egalizare: placa stă pe țevi ca pe o creastă, se deteriorează, iar deasupra traseelor apare o fisură,
• rosturi de dilatație uitate la uși: șapa crapă exact la trecerile dintre camere; țevile care trec printr-un rost se protejează cu un tub de protecție, lucru de care se ocupă instalatorul,
• nopi călcați și striviți: țeava nu mai stă prinsă în locul deteriorat și se ridică la turnarea șapei.

Montarea plăcii sistem e una dintre lucrările pe care un amator îndemânatic le poate face singur. Nu are legătură cu gazul sau cu electricitatea și nu cere scule speciale. Țevile, racordarea lor la distribuitor și proba de presiune lasă-le însă instalatorului. Înainte să începi, stabilește cu el caroiajul, grosimea izolației și poziția rosturilor de dilatație.

1. Verificarea planeității suportului cu un dreptar lung și marcarea locurilor care trebuie egalizate.
2. Măturarea și aspirarea suportului, îndepărtarea resturilor de mortar și a molozului.
3. Verificarea hidroizolației pe sol și repararea eventualelor deteriorări.
4. Lipirea benzii perimetrale de dilatație pe tot conturul camerei, în jurul tocurilor și al trecerilor.
5. Așezarea stratului de izolație inferior cu rosturile decalate și decuparea lui precisă în jurul traseelor.
6. Începerea montării plăcilor sistem din colțul de lângă distribuitor sau de la cel mai lung perete drept.
7. Îmbinarea plăcilor prin suprapuneri sau îmbinări, fără niciun gol.
8. Folosirea bucății rămase la capătul rândului pentru începutul rândului următor, ca rosturile să se decaleze.
9. Tăierea plăcilor în jurul tocurilor, țevilor și cutiei distribuitorului cu un cuțit ascuțit.
10. Întinderea șorțului de folie al benzii perimetrale peste plăci și lipirea lui cu bandă.
11. Montarea profilelor de dilatație la uși și după planul câmpurilor de dilatație.
12. Verificarea întregii suprafețe, acoperirea golurilor mici cu bandă și înlocuirea bucăților deteriorate.
13. Acoperirea suprafeței cu scânduri sau evitarea călcării pe ea până vine instalatorul.

Dacă nu ești sigur de cote sau de rezistența izolației, verifică mai bine cu proiectantul sau cu instalatorul. O decizie greșită la acest strat se corectează mai târziu doar prin spargerea șapei.

Cel mai bine verifici lucrarea imediat după montaj și încă o dată după așezarea țevilor. Fotografiază toată suprafața, pozele îți vor fi de folos peste câțiva ani, când vei căuta pe unde trec țevile sau cablurile. La recepție, treci prin aceste puncte:

• banda perimetrală e pe tot conturul, în jurul tocurilor și al trecerilor și nu e întreruptă nicăieri,
• șorțul benzii perimetrale stă peste plăci și e lipit,
• plăcile se îmbină strâns, fără goluri vizibile și fără îmbinări deschise,
• placa nu se mișcă și nu se lasă când calci pe ea,
• nopii nu sunt striviți, iar folia nu e ruptă,
• rosturile izolației inferioare sunt decalate, iar deasupra traseelor nu există cocoașe,
• înălțimea suprafeței corespunde planului de cote al pardoselii,
• profilele de dilatație sunt la uși și în locurile din proiect,
• placa e tăiată precis în jurul cutiei distribuitorului,
• suprafața e curată, fără moloz și resturi de material,
• există fotografii ale întregii suprafețe.