Sudarea cu flacără a conductelor metalice

Flacăra este potrivită pentru țevile de oțel cu pereți subțiri și diametre mici, așa cum se găsesc în instalațiile de încălzire din case și din blocurile mai vechi. Sudorul poate doza căldura fin, așa că peretele subțire al țevii se găurește mai greu. Un alt avantaj: arzătorul nu are nevoie de curent electric și ajunge și în colțuri strâmte, în spatele caloriferului sau sub tavanul centralei.

Există însă situații în care se alege altă metodă:

• conductele groase și mari din centralele termice se sudează de regulă cu arc electric, care merge mai repede la materialul gros,
• țevile de cupru se îmbină în practică aproape întotdeauna prin lipire tare, nu prin sudare; se folosește tot flacăra, dar cuprul nu se topește,
• țevile zincate, tipice pentru instalațiile vechi de apă, nu se sudează: zincul arde la încălzire și eliberează vapori nocivi, îmbinarea își pierde protecția la coroziune, iar astfel de țevi se racordează prin filete sau piese de trecere,
• conducta de gaz nu intră în lucrările obișnuite de încălzire: pe ea lucrează doar firme și instalatori autorizați ANRE pentru gaze, cu verificare și probă de etanșeitate.

La casele vechi, sudarea cu flacără mai are un avantaj. Țevile originale au adesea dimensiuni pe care fitingurile moderne de presare nu se potrivesc, sau sunt atât de slăbite încât n-ar rezista la presare. Prin sudură, tronsonul nou se leagă direct de partea sănătoasă a conductei vechi.

Sudarea propriu-zisă durează mai puțin decât te-ai aștepta. Cel mai mult timp merge pe pregătire și verificare.

1. Oprirea centralei, răcirea instalației și golirea apei măcar din porțiunea unde se sudează.
2. Protejarea zonei: îndepărtarea lucrurilor inflamabile, acoperirea pardoselii și a pereților cu un material neinflamabil sau cu tablă, pregătirea unui stingător.
3. Tăierea tronsonului deteriorat și curățarea capetelor de rugină, vopsea și grăsime până la metal lucios, eventual pregătirea marginilor.
4. Așezarea exactă a piesei noi și fixarea ei, ca îmbinarea să rămână în ax și să nu se miște la sudare.
5. Reglarea flăcării după grosimea peretelui și încălzirea uniformă a îmbinării pe toată circumferința.
6. Sudarea îmbinării cu o mișcare continuă în jurul țevii, cu sârmă de adaos dacă e nevoie.
7. Lăsarea sudurii să se răcească singură, fără apă.
8. Verificarea vizuală a sudurii, umplerea și aerisirea instalației, apoi proba de presiune.
9. Supravegherea zonei încă o vreme după terminare, pentru a vedea dacă nu mocnește undeva praf sau izolație.

Dacă țeava urmează să fie îngropată în perete sau în șapă, asta se face abia după o probă de presiune reușită. O sudură neetanșă ascunsă sub tencuială se caută mult mai greu decât una care e încă la vedere.

Dificultatea, deci și costul, depind mai ales de cât de ușor ajunge sudorul la îmbinare și de starea conductei. O țeavă montată liber, în centrală sau pe perete, unde arzătorul poate ocoli toată circumferința, se sudează simplu. Lucrurile se complică în situații ca acestea:

• îmbinarea e lipită de perete, într-un colț sau sub tavan, iar sudorul lucrează într-o poziție incomodă,
• țeava este puternic corodată și trebuie găsit un loc unde peretele e destul de gros pentru sudură,
• în apropiere sunt lambriuri din lemn, plafoane false, cabluri sau țevi de plastic care trebuie protejate,
• la bloc trebuie golită toată coloana de încălzire, ceea ce cere o înțelegere cu administratorul sau cu asociația de proprietari,
• după sudare urmează șlițuri, zidărie și refacerea tencuielii.

La bloc, coloana de încălzire este parte comună a clădirii, chiar dacă trece prin apartamentul tău. Înainte să umbli la ea, vorbește cu administratorul sau cu asociația de proprietari, ca să stabiliți împreună ziua și golirea instalației.

Sudarea cu flacără înseamnă foc deschis și butelii sub presiune, așa că e treaba exclusivă a unui sudor instruit și autorizat. Nu este o lucrare pentru amatori. Un sudor calificat cunoaște nu doar tehnica, ci și regulile de prevenire a incendiilor la lucrul cu foc în clădiri: pregătirea locului, stingătorul la îndemână și supravegherea după terminarea lucrului.

De ce contează atât supravegherea de după? Scânteile și metalul încins pot aprinde praful din șliț, izolația sau lemnul din spatele peretelui, chiar și cu întârziere. Uneori focul apare abia după plecarea sudorului. Ca proprietar, ajuți dacă înainte de venirea lui elimini tot ce e inflamabil din jurul conductei și te asiguri că încăperea se poate aerisi.

Dacă simți miros de gaz în timpul lucrării, oprește imediat lucrul, deschide ferestrele, nu aprinde și nu stinge aparate electrice, ieși din încăpere și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaze sau la 112.

În practică apar des următoarele probleme:

• capete de țeavă curățate insuficient: rugina și vopseaua produc pori, iar sudura începe cu timpul să curgă,
• perete găurit la țevile subțiri, când flacăra e prea puternică sau stă prea mult într-un loc,
• rădăcina sudurii netopită: pe dinafară îmbinarea arată bine, dar înăuntru metalul nu e legat pe toată grosimea,
• sudură pe țeavă slăbită: îmbinarea e etanșă, dar puțin mai încolo țeava ruginită cedează curând,
• îngroparea fără probă de presiune, după care neetanșeitatea se vede ca o pată umedă pe perete.

La recepția lucrării, uită-te mai ales la aceste puncte:

• sudura este continuă pe toată circumferința țevii, fără găuri, fisuri sau pori vizibili,
• țevile îmbinate sunt în același ax, iar conducta nu e strâmbă sau lăsată,
• zona de lucru nu e afumată sau arsă, iar protecția pardoselii și a pereților și-a făcut treaba,
• instalația a fost umplută, aerisită și a trecut proba de presiune,
• după pornirea încălzirii, îmbinările rămân uscate și la temperatura de funcționare,
• caloriferele se încălzesc uniform și nu se aude aer în instalație,
• presiunea de pe manometrul centralei nu scade după câteva zile de funcționare,
• conducta îngropată a fost acoperită abia după proba de etanșeitate.