Pozarea țevilor pentru încălzirea în pardoseală

Așezarea propriu-zisă a țevilor e doar o parte din muncă. Un rezultat bun se sprijină pe pregătirea suportului, pe ordinea corectă a straturilor și pe o probă de presiune făcută serios înainte de turnare.

Straturile de sub țevi

Pe un suport plan și curat se pune mai întâi termoizolația, de obicei polistiren expandat EPS cu rezistență potrivită pentru pardoseli. Peste sol sau peste un subsol neîncălzit, izolația este de regulă mult mai groasă decât între două etaje încălzite, pentru că altfel o parte din căldură ar pleca degeaba în jos. Pe tot perimetrul fiecărei camere, în jurul stâlpilor și la tocurile ușilor se lipește banda perimetrală de dilatație. Ea separă șapa de pereți și o lasă să se dilate la încălzire fără să crape.

Peste izolație se montează, în funcție de sistem, o folie, o placă cu nuturi sau niște șine în care se prinde țeava.

Așezarea circuitelor

Țeava se derulează direct de pe colac, ideal cu un derulator, ca să nu se răsucească și să nu se frângă. Fiecare circuit pornește de la distribuitor, străbate camera după plan și se întoarce la distribuitor. Instalatorul respectă pasul dintre țevi stabilit în proiect, de obicei aproximativ între 10 și 20 cm. Lângă pereții exteriori cu ferestre se face adesea o zonă de margine mai deasă, acolo unde frigul de la geam se simte cel mai tare.

Există două moduri de bază de a trage țeava:

• spirala (melcul), la care tur și retur stau alternativ unul lângă altul, așa că temperatura pardoselii iese mai uniformă. În camerele de locuit este azi soluția obișnuită,
• meandrul (șerpuirea), la care țeava merge în benzi paralele dus-întors. E mai simplu pe suprafețe mici și înguste, dar la începutul circuitului pardoseala e mai caldă decât la capăt.

Distribuitorul, tuburile de protecție și marcarea

Lângă distribuitor se adună multe țevi una lângă alta. Aici se trec de obicei prin tuburi de protecție sau manșoane izolante, ca pardoseala din zona distribuitorului să nu se supraîncălzească. Tuburi de protecție se pun și acolo unde țeava traversează un rost de dilatație din șapă sau pragul dintre camere. Fiecare circuit se marchează la distribuitor, ca să fie limpede care pereche de țevi aparține cărei camere.

Proba de presiune și turnarea șapei

Înainte de turnare, întregul sistem se umple cu apă, se aerisește și se pune sub presiune. Presiunea și durata probei le stabilesc producătorul sistemului și proiectul. Dacă manometrul nu arată nicio scădere, rezultatul se trece într-un proces-verbal. Șapa se toarnă apoi cu țevile rămase sub presiune. Dacă o țeavă se avariază la turnare, se vede pe loc, nu abia după ce s-a pus gresia.

Nu toate „încălzirile în pardoseală” sunt la fel. Sistemul influențează viteza lucrului, înălțimea pardoselii și cât de bine stă țeava pe loc când se toarnă șapa.

Sisteme umede, înglobate în șapă

• sistemul cu capse (tacker): izolație cu folie pe care e imprimat un caroiaj, iar țeava se fixează cu cleme din plastic bătute cu un capsator special. E rapid și se adaptează ușor la camere cu forme neregulate. Dacă clemele sunt puse prost, țeava poate să plutească în șapa fluidă de anhidrit,
• placa cu nuturi: țeava se apasă între proeminențe și stă singură. Pasul se respectă aproape automat și țeava nu se ridică. Placa e mai rigidă și la planurile complicate se taie mai mult,
• șinele de fixare: șine din plastic cu locașuri se prind pe izolație, iar țeava se fixează în ele prin apăsare. Se folosesc mai ales pe suprafețe mari și simple.

Sisteme uscate și cu grosime mică

La renovări lipsește adesea înălțimea pentru o pardoseală clasică cu șapă, mai ales în apartamentele de bloc, unde nu poți ridica prea mult nivelul fără probleme la uși și praguri. Atunci intră în discuție sistemele uscate: țeava se așază în canale din plăci izolante sau din plăci gips-fibră, cu lamele de aluminiu care distribuie căldura, iar peste ele se montează plăci uscate de pardoseală. Alte variante sunt sistemele în strat subțire, cu țevi de diametru mai mic, sau frezarea canalelor direct în șapa existentă, dacă aceasta e solidă. Aceste soluții sunt ușoare și joase, dar cer lucru precis și reacționează mai repede la schimbările de temperatură.

Șapă de ciment sau șapă de anhidrit

Șapa de ciment rezistă la umezeală și se potrivește și în băi. Deasupra țevii are de regulă cel puțin în jur de 45 mm. Șapa fluidă de anhidrit (pe bază de sulfat de calciu) îmbracă țeava complet, conduce mai bine căldura și, după indicațiile producătorului, poate fi mai subțire. Este însă mai sensibilă la umezeală și, înainte de lipirea gresiei, umiditatea reziduală trebuie verificată atent. La anhidrit contează mult ca țeava să fie bine fixată.

În pardoseală se pun doar țevi destinate încălzirii în pardoseală, cu barieră anti-oxigen. Fără ea, oxigenul ar pătrunde în apă și, în timp, ar coroda părțile metalice ale centralei, pompei sau distribuitorului și ar forma nămol în instalație.

• PE-X (polietilenă reticulată): foarte răspândită, rezistentă la temperatură și presiune. Variantele PE-Xa, PE-Xb și PE-Xc diferă prin modul de fabricație. Țeava PE-Xa se poate adesea repara după o frângere prin încălzire cu aer cald, dacă producătorul permite asta,
• PE-RT: mai flexibilă, se îndoaie mai ușor și e apreciată la sistemele de temperatură joasă,
• țeava multistrat PE-RT/Al/PE-RT: stratul de aluminiu păstrează forma, așa că țeava nu revine după îndoire. E potrivită unde sunt multe curbe, dar e mai rigidă la lucru.

Dimensiunile obișnuite sunt 16 × 2 mm și 17 × 2 mm, iar la sistemele în strat subțire mai mici. Lungimea unui circuit are o limită: la țeava de 16 mm, de regulă nu se depășesc aproximativ 100 m, dar cifra exactă o dau producătorul și proiectul. Un circuit prea lung are rezistență mare, apa curge slab prin el și camera nu se încălzește cum trebuie.

Cele mai multe probleme apar când echipa ajunge pe un șantier care încă nu e pregătit pentru pozare. Înainte de început ar trebui să fie îndeplinite următoarele:

• proiectul sau măcar calculul: pierderile de căldură ale camerelor, pașii de pozare, numărul și lungimea circuitelor. Fără el se lucrează „din ochi”, iar echilibrarea hidraulică devine apoi aproape imposibilă,
• ferestrele și tencuiala gata: tencuielile interioare ar trebui terminate, ca peste izolație și țevi să nu se mai umble cu schele și betoniera,
• instalațiile din pardoseală montate: cablurile electrice, apa și canalizarea din pardoseală trebuie să fie gata și aduse la nivel, ideal într-un strat de egalizare sau în izolație,
• suport plan și curat: denivelările mari ale plăcii sau ale betonului de bază se corectează dinainte, altfel izolația nu se așază bine și șapa iese cu grosimi diferite,
• caseta și distribuitorul montate: la o înălțime și într-o poziție clare, ca țevile să poată ajunge la el fără încrucișări,
• cotele pardoselii: înălțimea finală cunoscută, grosimea stratului de finisaj și racordarea la praguri și uși,
• planul de mobilare: unde vor sta mobila de bucătărie, cada, dulapurile încastrate. Sub mobilierul fix țevile de obicei nu se pun.

Într-un apartament de bloc merită să vorbești din timp cu administratorul sau cu asociația de proprietari. Dacă blocul are încălzire centralizată, racordarea unei încălziri în pardoseală la coloanele comune poate strica echilibrarea întregii instalații și poate încurca repartitoarele de căldură. În plus, o pardoseală mai groasă înseamnă o greutate suplimentară pe placă. Cele mai multe renovări din apartamentele de bloc leagă încălzirea în pardoseală de o centrală proprie, ceea ce simplifică mult lucrurile.

Dificultatea pozării diferă mult chiar și la aceeași suprafață. De aici se explică de ce două oferte pentru o casă „identică” pot arăta foarte diferit.

Ușurează lucrarea

• spațiile mari și deschise, cu formă simplă, unde circuitele merg fără întreruperi,
• un pas mai mare între țevi în camerele cu pierderi mici de căldură,
• placa cu nuturi, care grăbește respectarea pasului,
• un suport pregătit, plan și curat și un acces bun la etaj,
• un proiect clar, cu desenul circuitelor, pe care nu trebuie să-l inventezi pe șantier.

Complică lucrarea

• multe camere mici, holuri, băi cu nișe și pereți oblici,
• pozarea deasă și zonele de margine, care înseamnă mai multă țeavă și mai multe curbe,
• renovarea cu înălțime mică, sistemul uscat sau frezarea în șapa veche,
• instalațiile altor meserii care se încrucișează în pardoseală,
• lucrul pe frig, când țeava se întărește și se îndoaie greu,
• camerele aflate departe de distribuitor și traseele lungi de alimentare.

Încălzirea în pardoseală este muncă de echipă. Țevile stau între lucrările de construcție și cele de finisaj, iar orice scăpare de coordonare se răsfrânge asupra lor.

• electricianul: pregătește cablurile pentru termostatele din camere și pentru automatizarea de la distribuitor. Actuatoarele de pe robinete și automatizarea se conectează electric, așa că lucrarea e pentru un electrician autorizat ANRE. Un tub uitat pentru cablul termostatului se rezolvă mai târziu cu dalta,
• cel care toarnă șapa: trebuie să știe unde vor fi rosturile de dilatație. Ele se prevăd de regulă la suprafețe mai mari, în dreptul ușilor și la formele frânte și trebuie să se potrivească cu împărțirea circuitelor,
• faianțarul și cel care montează pardoseala: finisajul trebuie să fie potrivit pentru încălzire în pardoseală. Gresia conduce bine căldura, parchetul laminat, cel din lemn și vinilul se aleg ținând cont de rezistența termică și de recomandările producătorului, iar covoarele groase frânează mult încălzirea,
• instalatorul sursei de căldură: un circuit de temperatură joasă are nevoie de amestec sau de o sursă cu apă la temperatură joasă, de exemplu o pompă de căldură sau o centrală în condensare. Orice intervenție la o centrală pe gaz se face doar de un instalator autorizat ANRE pentru gaze.

Dacă investiția face parte dintr-o trecere la pompă de căldură, merită să verifici programele de sprijin de tip Casa Verde, care finanțează periodic astfel de sisteme. Condițiile se schimbă de la o sesiune la alta, așa că le citești direct la sursă înainte să comanzi echipamentele.

În practică s-a dovedit utilă fotografierea tuturor camerelor înainte de turnarea șapei, cu o ruletă întinsă pe pardoseală. Când găurești mai târziu pentru un opritor de ușă, pentru prinderea unui vas WC sau a unui toc, știi pe unde trec țevile.

• țeavă frântă sau strivită: circuitul are debit slab și camera rămâne rece. Sub șapă se repară greu,
• lipsa benzii perimetrale: la încălzire șapa împinge în perete și crapă, iar zgomotul pașilor se transmite mai ușor,
• circuite de lungimi foarte diferite, fără proiect: cele scurte supraîncălzesc, cele lungi nu țin pasul. Echilibrarea de la distribuitor compensează doar parțial,
• țevi prea aproape de perete sau sub mobila de bucătărie: se încălzește degeaba un loc unde nu stă nimeni și există riscul să se încingă alimentele sau mobila,
• țeava ridicată în șapa de anhidrit: o țeavă prinsă prost iese spre suprafață, acoperirea rămâne mică și pardoseala poate crăpa deasupra ei,
• fără probă de presiune sau turnare fără presiune: lovitura cu roaba, cu lopata sau călcatul pe țevi se descoperă abia după ce e gata pardoseala,
• lipsa tuburilor de protecție la rosturi: mișcarea șapei solicită țeava și o poate deteriora în timp,
• circuite nemarcate: la reglaj și la service se ghicește care circuit aparține cărei camere,
• pornirea prea bruscă a încălzirii: căldura dată la maximum într-o șapă tânără provoacă fisuri și desprinderea gresiei.

Pozarea țevilor este de obicei partea cea mai rapidă din toată lucrarea. O casă obișnuită o face o echipă rodată, de regulă, în una până la câteva zile, în funcție de suprafață, de cât de frânt e planul și de sistem. La sistemele uscate și la frezare, ritmul e mai lent.

Mult mai mult durează ce vine după. Șapa trebuie să se maturizeze și abia apoi încălzirea se pornește treptat, după un program de încălzire inițială. La șapa de ciment, încălzirea se pornește de obicei după aproximativ trei săptămâni, la cea de anhidrit mai devreme, adesea după circa o săptămână, dar întotdeauna după indicațiile producătorului șapei. Temperatura apei crește în pași mici, iar înainte de montarea finisajului se măsoară umiditatea reziduală a șapei. Cine vrea gresie la două săptămâni după turnare riscă fisuri și plăci dezlipite.

Așezarea țevilor în placa cu nuturi o poate face și un amator îndemânatic și răbdător, dacă are un proiect cu desenul circuitelor. Racordarea la sursa de căldură, conectarea electrică a automatizării și echilibrarea las-o însă pe seama specialiștilor. Dacă sursa este o centrală pe gaz, la ea lucrează doar un instalator autorizat ANRE. Proba de presiune trebuie confirmată de un instalator. Dacă simți vreodată miros de gaz, nu aprinde nimic, ieși din casă și sună la urgența distribuitorului de gaze sau la 112.

1. Se verifică dacă suportul e plan, uscat și curat și dacă instalațiile din pardoseală sunt gata.
2. Se lipește banda perimetrală de dilatație pe conturul camerelor, în jurul stâlpilor și al tocurilor.
3. Se așază izolația și placa cu nuturi după instrucțiunile producătorului, cu îmbinările bine prinse.
4. Se marchează pe placă traseul circuitelor după proiect, inclusiv zonele de margine și locurile fără țevi.
5. Se racordează capătul țevii la turul distribuitorului și se derulează țeava de pe derulator, fără răsucire.
6. Se apasă țeava între nuturi, cu curbe line, respectând raza minimă de curbură indicată de producător.
7. Se trec țevile prin tuburi de protecție lângă distribuitor și prin rosturile de dilatație.
8. Se racordează capătul circuitului la retur, se marchează circuitul și se notează lungimea lui după semnele de pe țeavă.
9. Se umple instalația, se aerisește și se face împreună cu instalatorul proba de presiune, trecută în proces-verbal.
10. Se fotografiază toate camerele cu ruleta și se lasă țevile sub presiune pe toată durata turnării șapei.

Nu îmbina țeava în pardoseală dacă nu e absolut necesar. Dacă se avariază, întreabă instalatorul dacă pentru tipul respectiv de țeavă există un fiting presat pe care producătorul îl permite înglobat în șapă.

Înainte de turnarea șapei este ultimul moment în care poți controla și corecta totul fără spart. La recepție treci prin aceste puncte:

• banda perimetrală de dilatație este pe tot conturul, la toate tocurile și stâlpii,
• izolația stă bine pe suport, nu se mișcă și nu are goluri,
• pașii de pozare și zonele de margine corespund proiectului,
• țevile nu sunt frânte, strivite sau zgâriate și în pardoseală nu există îmbinări inutile,
• sub mobila de bucătărie și sub mobilierul fix nu trec țevi, dacă așa prevede proiectul,
• lângă distribuitor și prin rosturi țevile trec prin tuburi de protecție,
• circuitele sunt marcate la distribuitor și ai o listă a camerelor cu lungimea fiecărui circuit,
• ai procesul-verbal al probei de presiune, cu presiunea, durata și semnătura,
• instalația rămâne sub presiune în timpul turnării șapei,
• tuburile pentru cablurile termostatelor și ale automatizării sunt pregătite,
• ai fotografii din toate camerele, cu cotele vizibile,
• ai primit programul recomandat de încălzire inițială a șapei, de la instalator sau de la producătorul șapei.