Decuparea și carotarea orificiilor în faianță și gresie

Decuparea se folosește pentru forme drepte și neregulate: o tăietură în colțul plăcii, o decupătură în jurul vasului WC, al rigolei de duș, al ușiței de vizitare sau al unei doze electrice pătrate. De cele mai multe ori se face cu polizorul unghiular și disc diamantat, iar la tăieturile drepte și cu mașina de tăiat gresie combinată cu polizorul.

Carotarea înseamnă o gaură rotundă făcută cu o carotă diamantată, numită și burghiu-coroană. Marginea iese mai curată, iar gaura este perfect rotundă. Se potrivește pentru țevi, racorduri de baterie, doze rotunde și scurgeri. La diametre mari, de obicei peste 15 cm, carota se combină adesea cu polizorul sau cu o freză.

Materialul contează foarte mult:

• faianța ceramică are un corp mai moale și poros, se prelucrează mai ușor și merge și cu scule diamantate mai puțin puternice,
• gresia porțelanată este foarte dură și aproape nu absoarbe apă, așa că se lucrează doar cu diamant și cu răcire cu apă, altfel scula se supraîncălzește și placa poate crăpa,
• piatra naturală și marmura sunt casante, de aceea se găuresc încet și fără smucituri.

Cele mai multe greșeli nu apar la găurire, ci încă de la măsurare. Faianțarul măsoară poziția orificiului de la ultimul rând montat și ține cont și de lățimea rostului. Transferă punctul pe placă cu creionul sau cu markerul, iar la găurile rotunde folosește des un șablon de hârtie sau rozeta care va acoperi gaura.

Placa se așază pe un suport plan și mai moale, de exemplu cauciuc sau carton, și se fixează să nu alunece. La carotare, scula se pune întâi oblic, cam la 45°, ca să facă un șanț și să nu alunece pe glazură. Apoi se aduce treptat în poziție perpendiculară. Se lucrează la turație mică, cu apăsare ușoară, fără percuție și cu apă, care răcește carota și placa și leagă praful.

La decupările cu polizorul se fac întâi tăieturi puțin adânci pe contur, apoi tăietura se adâncește treptat. Colțurile interioare se termină cu grijă, ca placa să nu se rupă în punctul slab. Găurile mici pentru șuruburi și dibluri se fac cu un burghiu diamantat subțire pentru gresie. O bucată de bandă de hârtie pe locul găuririi ajută ca burghiul să nu alunece la început. La final, marginile se netezesc cu o pilă diamantată, un burete abraziv sau hârtie abrazivă fină.

Două orificii care la prima vedere par la fel pot cere timp foarte diferit. Dificultatea depinde mai ales de:

• duritatea și grosimea materialului, pentru că gresia porțelanată groasă se găurește mult mai greu decât faianța subțire și uzează mai mult sculele,
• mărimea și forma orificiului, deoarece o gaură rotundă mică merge repede, pe când o decupătură mare sau neregulată cere mai multe tăieturi și finisare,
• poziția orificiului, fiindcă o gaură foarte aproape de margine sau în colțul plăcii crește riscul de crăpare,
• plăcile de format mare, greu de manevrat, la care fiecare placă stricată doare mai tare,
• găurirea în faianța deja montată, când placa nu poate fi fixată, apa curge pe perete și trebuie să știi pe unde trec țevile și cablurile,
• numărul de orificii identice, pentru că la o serie scula se reglează o singură dată și lucrul merge mai fluent.

• Scula nepotrivită. Un burghiu pentru beton sau percuția pornită ciobesc glazura, iar gresia porțelanată mai degrabă se sparge decât se găurește. Pentru plăci se folosește burghiu sau carotă diamantată.
• Găurirea pe uscat. Fără apă, carota se încinge repede și se tocește, iar placa poate crăpa de la căldură. Dacă nu ai cum să răcești, lucrezi cu pauze și lași scula să se răcească.
• Apăsarea prea mare. Cine apasă ca să meargă mai repede rupe des placa chiar înainte de capătul tăieturii. Lasă scula să lucreze în ritmul ei.
• Măsurarea greșită. O gaură deplasată nu mai e acoperită de rozetă și placa se aruncă. Regula veche rămâne valabilă: măsori de două ori, tai o dată.
• Diametrul ales prost. Gaura trebuie să fie puțin mai mare decât țeava, ca să rămână loc pentru chit elastic, dar mai mică decât rozeta sau capacul.
• Găurirea pe nevăzute în perete. La orificiile făcute ulterior în faianța finisată trebuie să cunoști traseele țevilor și cablurilor, altfel riști să perforezi o instalație.

Una sau două găuri în faianță obișnuită, de exemplu pentru o țeavă sau un suport, le poți face și singur. Gresia porțelanată, formatele mari și decupările pentru sifoane și rigole lasă-le mai bine faianțarului. Prizele și întrerupătoarele din orificiile decupate le conectează doar un electrician autorizat ANRE. Când găurești în faianța montată, circuitul respectiv trebuie să fie oprit, iar traseul instalațiilor cunoscut.

1. Află diametrul țevii sau al elementului și alege o carotă diamantată puțin mai mare.
2. Măsoară centrul găurii, inclusiv rostul, și marchează-l pe placă.
3. Așază placa pe un suport plan din cauciuc sau carton și fixeaz-o să nu alunece.
4. Oprește percuția mașinii de găurit și setează o turație mică.
5. Pune carota oblic și fă un șanț, apoi adu-o treptat în poziție perpendiculară.
6. Găurește cu apăsare ușoară și udă continuu locul cu apă, de exemplu dintr-un pulverizator.
7. Chiar înainte să străpungi placa, mai reduce apăsarea, ca marginea de jos să nu se ciobească.
8. Netezește marginea cu o pilă diamantată sau cu hârtie abrazivă fină și curăță placa.
9. Probează placa pe uscat la locul ei și abia apoi lipește-o.

În timpul lucrului poartă ochelari de protecție și mănuși. La tăierea cu polizorul folosește și o mască antipraf, pentru că praful din plăci conține cuarț fin.

Când recepționezi placarea, urmărește aceste puncte:

• orificiile sunt la locul potrivit, iar racordurile nu sunt deplasate față de axa bateriei sau a dozei,
• marginile sunt netede, fără fisuri și fără glazură ciobită,
• rostul din jurul țevilor este uniform, iar rozeta sau capacul îl acoperă complet,
• în zona umedă, hidroizolația din jurul trecerilor este intactă, iar îmbinarea e umplută cu chit siliconic sanitar elastic,
• în plăci nu există fisuri fine care pornesc de la orificiu spre margine,
• la sifonul de pardoseală sau la rigolă, gresia se racordează fără treaptă și cu pantă spre scurgere,
• zona este curățată de praf și de nămolul rămas de la tăiere.