Tăiere cu jet de apă: decupaj în plăci ceramice

Pentru tăieturile drepte și simple nu ai nevoie de jet de apă, faianțarul le face direct la fața locului. Metoda își arată avantajul acolo unde contează forma, precizia sau prețul materialului. De obicei vorbim despre aceste situații:

• găuri rotunde sau ovale pentru țevi, baterii, bare de duș sau scurgeri, greu de făcut exact cu o carotă,
• decupaje aproape de marginea plăcii, unde la tăierea manuală puntea îngustă de material se poate rupe ușor,
• gresie de format mare și plăci ceramice subțiri, sensibile la șocuri și vibrații,
• piatră naturală și decoruri scumpe, unde nu îți permiți să strici o bucată,
• forme decorative, incrustații și modele asamblate din mai multe materiale.

De ce este mai blând cu materialul? Jetul de apă taie la rece și nu apasă pe placă așa cum o face un disc. În ceramică apar mai puține tensiuni, iar marginea se ciobește mai rar. Riscul nu dispare complet, mai ales la plăcile foarte subțiri sau la cele care au deja mici fisuri.

În majoritatea atelierelor, procedura arată cam așa:

1. Măsurarea pe șantier: faianțarul sau instalatorul notează exact poziția orificiilor față de marginile plăcii și față de rosturi.
2. Desenul: din dimensiuni se face o schiță sau un fișier după care lucrează mașina. La formele complicate se dă uneori un șablon la scară unu la unu.
3. Fixarea: placa se așază pe grătarul mașinii, cu fața în sus sau în jos după cum cere atelierul, și se fixează ca să nu se miște în timpul tăierii.
4. Tăierea: jetul subțire de apă cu abraziv taie materialul pe traseul programat. Când orificiul este în mijlocul plăcii, jetul mai întâi „găurește” materialul, apoi continuă pe contur.
5. Verificarea și curățarea: piesa se clătește, se verifică dimensiunile și marginile, iar muchiile tăioase se șlefuiesc ușor dacă e nevoie.

În mod obișnuit, jetul de apă taie perpendicular pe suprafață. Tăieturile înclinate, de exemplu la 45 de grade pentru îmbinarea colțurilor fără profil, se fac de regulă altfel, mai ales pe mașini speciale cu disc diamantat înclinabil. Unele ateliere au și mașini cu cap rabatabil, dar e bine să întrebi dinainte ce pot face concret.

Efortul, și deci costul pe bucată, depinde de mai mulți factori:

• grosimea și duritatea materialului, pentru că gresia groasă sau piatra se taie mai încet decât faianța subțire,
• lungimea și complexitatea conturului, adică câtă tăietură trebuie făcută și câte curbe și colțuri are,
• numărul de orificii dintr-o placă și distanța lor față de margine,
• mărimea plăcii, deoarece formatele mari se transportă și se fixează mai greu,
• calitatea schiței, pentru că un desen imprecis sau neclar înseamnă muncă în plus și risc de greșeală,
• numărul de bucăți comandate deodată, fiindcă o singură reglare a mașinii pentru mai multe decupaje identice e mai eficientă.

Ia în calcul și transportul plăcilor la atelier și înapoi, plus timpul până îți vine rândul. Faianțarul ar trebui să prevadă asta în program, ca să nu stea cu peretele început.

În practică, de cele mai multe ori nu tăietura iese prost, ci datele pe baza cărora s-a tăiat. Situațiile acestea se repetă des:

• dimensiunile sunt luate de la perete, nu de la marginea plăcii, iar orificiul nu se mai potrivește cu rosturile,
• se uită lățimea rostului, așa că decupajul iese deplasat cu câțiva milimetri,
• țevile nu sunt încă în poziția finală, iar instalatorul le mută după ce placa a fost tăiată,
• lipsește informația despre care este fața plăcii, iar decupajul iese în oglindă,
• nu se comandă o placă de rezervă, deși la un material scump înlocuirea se găsește greu.

La decupajele pentru prize sau întrerupătoare, dozele și conexiunile le face un electrician autorizat ANRE. Placa doar se adaptează la poziția lor.

Nu ai acasă o mașină de tăiat cu jet de apă, dar poți pregăti singur măsurători exacte. Câștigi timp și îți scutești nervii când piesa se întoarce și trebuie să se potrivească la milimetru.

1. Așteaptă ca instalatorul să monteze țevile și scurgerile în poziția finală.
2. Împarte plăcile pe perete sau pe pardoseală și stabilește în ce bucată cade decupajul.
3. Măsoară poziția centrului fiecărui orificiu față de două margini ale plăcii, nu față de perete, și adaugă lățimea rostului.
4. Măsoară diametrul sau conturul orificiului și adaugă un mic joc, după recomandarea faianțarului, ca placa să poată fi trecută peste țeavă.
5. Desenează o schiță simplă cu cote sau pregătește un șablon din hârtie la mărime reală.
6. Notează cu creionul pe spatele plăcii fața, sensul de montaj și numărul bucății.
7. Adaugă cel puțin o placă de rezervă din același lot.
8. Înainte să predai plăcile la atelier, compară încă o dată schița cu situația reală de pe șantier.

Când piesele vin de la atelier, verifică-le înainte de lipire. O greșeală se rezolvă mult mai ușor acum decât pe peretele terminat.

• dimensiunile și poziția orificiilor corespund schiței,
• marginile decupajului sunt curate, fără ciobituri și fisuri,
• fața plăcii nu este zgâriată și nici murdară de abraziv,
• punțile înguste de lângă margine nu sunt fisurate,
• placa se poate așeza pe uscat la locul ei și se potrivește cu țevile și cu rosturile,
• după montaj rămâne în jurul trecerilor loc pentru etanșare sau rozetă,
• numărul de bucăți și de rezerve corespunde comenzii.