Placare cu piatră naturală, piatră artificială sau klinker

Piatra naturală se taie sau se despică din roci naturale, de exemplu granit, ardezie, gresie sau calcar. E grea, fiecare bucată e diferită și, dacă e aleasă corect, rezistă afară zeci de ani. Nu orice piatră suportă însă înghețul. Gresia naturală absoarbe apă și, fără impregnare, se murdărește repede. Marmura se potrivește mai degrabă în interior, pentru că afară își pierde luciul în timp. Înainte de cumpărare, merită să întrebi vânzătorul dacă piatra e rezistentă la îngheț.

Piatra artificială se obține prin turnare în matrițe care imită fidel piatra reală. Plăcuțele din beton se pot folosi atât afară, cât și în interior. Cele din ipsos sunt mai ușoare și mai simplu de prelucrat, dar își au locul doar în încăperi uscate, nu în baie și nici pe fațadă. Avantajele pietrei artificiale sunt greutatea mai mică, dimensiunile regulate și tăierea mai ușoară.

Plăcuțele de klinker sunt felii subțiri de argilă arsă, care arată ca o cărămidă aparentă. Absorb foarte puțină apă, rezistă la îngheț și se întrețin ușor. Se pun des pe fațade, socluri, coșuri de fum și în interioare în stil industrial. Pentru colțuri există piese de colț speciale, așa că muchia arată ca un zid de cărămidă adevărat.

Un lucru e adesea supraestimat: o placare subțire practic nu izolează termic peretele. Îl protejează și îi schimbă aspectul, dar nu înlocuiește termoizolația.

1. Verificarea și pregătirea suportului. Faianțarul îndepărtează tencuiala desprinsă, praful și vopseaua veche. Verifică planeitatea și corectează denivelările mai mari. Suportul trebuie să fie solid, curat și uscat.
2. Amorsa și hidroizolația. Un suport care absoarbe apă se tratează cu amorsă. Pe soclu, care stă în contact cu umezeala din pământ, nu trebuie să lipsească stratul de hidroizolație.
3. Așezarea în probă. Bucățile se întind mai întâi pe jos și se amestecă din mai multe cutii, ca pe perete să nu apară dungi de culoare. Se trasează o linie orizontală și se marchează pozițiile colțurilor.
4. Lipirea. Adezivul se întinde cu gletiera zimțată pe perete, iar la exterior și pe spatele plăcuței. Metoda se numește lipire dublă și previne golurile în care apa ar putea îngheța. Pe fațade se folosește adeziv flexibil, rezistent la îngheț, iar pentru piatra grea un adeziv destinat plăcilor mari și grele.
5. Tăierea și colțurile. Bucățile se ajustează în jurul ferestrelor, ușilor și prizelor. Colțurile se rezolvă cu piese de colț sau prin suprapunere alternativă, ca tăietura să nu se vadă.
6. Rosturile. După întărirea adezivului, de obicei după aproximativ o zi, iar după indicațiile producătorului uneori și mai mult, se umplu rosturile. Mortarul de rosturi trebuie să fie potrivit pentru exterior și pentru materialul respectiv.
7. Curățarea și protecția. Resturile de mortar se curăță înainte să se usuce. Piatra naturală și unele tipuri de piatră artificială se impregnează, conform recomandării producătorului.

Un perete drept, continuu, fără ferestre, e o sarcină simplă pentru faianțar. Lucrarea devine mai lungă și mai complicată în cazul:

• unei suprafețe cu multe colțuri, glafuri și decupaje,
• pietrei naturale neregulate, care se așază ca un mozaic și la care fiecare bucată trebuie aleasă și ajustată,
• unui suport slab, care trebuie mai întâi reparat, nivelat sau uscat,
• lucrului la înălțime, unde e nevoie de schelă,
• placării peste o fațadă termoizolată, unde trebuie respectate instrucțiunile producătorului sistemului de termoizolație,
• vremii, care afară limitează lucrul la zilele calde și uscate.

La o fațadă termoizolată e bine de știut că nu orice sistem poate purta piatră grea. Producătorul sistemului stabilește ce fel de placare și ce greutate acceptă și dacă e nevoie de ancorare suplimentară. În astfel de cazuri, piatra artificială ușoară sau klinkerul sunt de obicei alegerea mai înțeleaptă.

• lipirea doar în puncte, după care sub placare rămân goluri, iar înghețul o desprinde treptat,
• adeziv obișnuit, de interior, folosit pe fațadă sau pe soclu,
• soclu fără hidroizolație și placare dusă până în pământ, așa că apa urcă prin ea,
• piatră artificială din ipsos într-o încăpere umedă,
• lucrul în soare direct, pe îngheț sau chiar înainte de ploaie; de obicei, intervalul potrivit de temperatură indicat de producătorul adezivului e cam între 5 și 25 °C,
• bucăți din aceeași cutie lipite una lângă alta, așa că peretele arată pătat,
• resturi de mortar uscate pe față, care de pe piatra poroasă aproape că nu mai pot fi scoase.

În practică se întâmplă des ca problema să nu vină de la placarea propriu-zisă, ci de la lipsa rosturilor de dilatație. Pe suprafețe mari și la trecerea între materiale diferite trebuie lăsat un rost de dilatație elastic.

Dacă vrei să placezi un perete din sufragerie sau zona din jurul șemineului cu piatră artificială ușoară, până la înălțimea la care ajungi de pe o scară stabilă, te poți descurca și singur. Fațada, soclul cu hidroizolație și lucrul pe schelă e mai bine să le lași în grija unui faianțar. La șemineu, respectă distanțele față de focar din instrucțiunile producătorului șemineului și folosește un adeziv potrivit pentru căldură.

1. Verifică dacă peretele e solid, uscat și drept și îndepărtează tencuiala desprinsă.
2. La pereții din gips-carton, întreabă producătorul ce greutate a placării suportă structura.
3. Aplică amorsă pe perete și las-o să se usuce conform instrucțiunilor.
4. Întinde plăcuțele pe jos și amestecă-le din mai multe cutii.
5. Trasează cu nivela o linie orizontală pentru primul rând.
6. Prepară adezivul după instrucțiuni și întinde-l cu gletiera zimțată doar pe suprafața pe care apuci să o placezi.
7. Apasă plăcuțele cu o ușoară rotire și verifică din când în când planeitatea.
8. Taie plăcuțele cu flexul cu disc diamantat, purtând ochelari, mască și antifoane.
9. Șterge imediat cu un burete umed resturile de adeziv de pe față.
10. După întărirea adezivului, umple rosturile și netezește-le cu un rostuitor.
11. Tratează suprafața cu amorsă sau impregnant, după recomandarea producătorului.

• rândurile sunt orizontale, iar privit din lateral peretele e drept, fără bucăți ieșite în afară,
• la ciocănire nu se aude un sunet gol, care ar trăda goluri sub placare,
• culorile și formele sunt distribuite uniform, fără dungi sau pete,
• rosturile sunt pline, la aceeași adâncime și fără fisuri,
• colțurile sunt curate, fără tăieturi vizibile,
• în jurul ferestrelor, glafurilor și prizelor plăcuțele sunt tăiate exact,
• soclul are hidroizolație, iar placarea nu se termină direct în pământ,
• rosturile de dilatație sunt umplute cu mastic elastic,
• pe suprafață nu au rămas resturi uscate de adeziv sau mortar,
• ai primit denumirea adezivului, a mortarului de rosturi și a impregnantului folosite, pentru eventuale reparații.