Montaj gard din beton prefabricat până la 2,1 m înălțime

Gardurile din beton prefabricat se compun din plăci orizontale, de obicei înalte de circa 50 cm, care alunecă în canalele stâlpilor. Înălțimea crește deci în trepte, în funcție de câte plăci pui una peste alta și dacă jos există o placă de bază. Un gard de până la 2,1 m are de regulă un rând de plăci în plus față de varianta mai joasă. Acel singur rând schimbă mai mult decât pare la prima vedere.

• Până la 1,8 m: gardul delimitează terenul și acoperă cea mai mare parte a privirilor, dar un om înalt încă vede peste el. Stâlpii sunt mai scurți și mai ușori, plăcile de sus se pun cam la nivelul umerilor, așa că montajul merge mai repede și de obicei fără capre de schelă.
• Până la 2,1 m (această lucrare): un compromis echilibrat între intimitate și efort. Stâlpii trebuie să fie mai lungi, în general în jur de 2,8 până la 3 m, după indicațiile producătorului, și îngropați mai adânc. Ultima placă se ridică deasupra capului, de aceea echipa lucrează de pe capre sau de pe o platformă stabilă, de regulă trei oameni. Pe latura expusă, gardul preia vizibil mai mult vânt decât unul de 1,8 m.
• Până la 2,4 m: se alege lângă un drum aglomerat, lângă un vecin cu terenul mai sus sau când o priveliște nedorită e greu de ascuns altfel. Stâlpii sunt și mai lungi și mai grei, deseori se montează cu utilaj, fundațiile sunt mai masive, iar producătorul poate cere pentru această înălțime un stâlp armat suplimentar. La o asemenea înălțime merită consultat un inginer constructor.

Dacă eziți între 1,8 și 2,1 m, stai pe terasă sau la fereastra unde petreci cel mai mult timp și roagă pe cineva să țină o riglă sau o șipcă la 1,8 m, apoi la 2,1 m, pe linia viitorului gard. Vezi imediat dacă varianta mai joasă îți ajunge. Contează și diferențele de nivel: dacă terenul vecinului sau trotuarul este mai sus decât curtea ta, un gard de 2,1 m pare din partea ta mai scund decât este.

Limita terenului și înțelegerea cu vecinul

Un gard de peste doi metri nu se mută ușor. Dacă nu ești sigur unde este limita proprietății, cheamă un inginer topograf să o materializeze pe teren cu țăruși. În practică se întâmplă des ca gardul vechi sau un gard viu să nu stea exact pe limită, iar disputa apare abia după ce stâlpii sunt betonați. Vorbește cu vecinul din timp: pe ce parte va fi fața decorativă a plăcilor, cine se ocupă de întreținere și dacă gardul mai înalt nu îi umbrește prea mult grădina.

Rețelele din pământ

Gropile pentru stâlpi ajung cam la un metru adâncime, deci pot atinge ușor un cablu, un branșament de apă sau o conductă de gaz. Înainte de lucru, cere operatorilor de rețele (gaz, electricitate, apă, telefonie) să îți indice traseele. Dacă la săpătură se lovește o conductă de gaz sau simți miros de gaz, îndepărtează-te imediat la distanță sigură, nu folosi foc deschis și nu acționa aparate electrice, apoi sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaze sau la 112. Nu atinge un cablu electric deteriorat și anunță operatorul de distribuție. Reparația o poate face doar un electrician autorizat ANRE.

Acces, teren și depozitarea plăcilor

Plăcile și stâlpii vin pe paleți, iar o bucată cântărește zeci de kilograme. Pregătește un loc unde camionul cu braț hidraulic poate descărca paleții cât mai aproape de linia gardului, ideal pe o suprafață dreaptă și tare. De-a lungul traseului îndepărtează tufele, pietrele, gardul vechi și resturile de fundații, sau stabilește din timp cine le demolează și le duce. Echipa are nevoie de o fâșie liberă de cel puțin aproximativ un metru pe ambele părți ale gardului, altfel nu are unde să stea când ridică plăcile de sus.

Trasarea și stabilirea axelor

Montatorul întinde o sfoară între punctele de capăt și împarte axele stâlpilor după lungimea plăcilor. Distanța dintre axe nu este fix doi metri: la lungimea plăcii se adaugă jocul din canale indicat de producător. De aceea distanțele nu se marchează cu ruleta din ochi, ci cu o placă de probă. Tot acum se stabilește unde vin stâlpii de colț și de capăt și unde rămâne loc pentru poartă sau portiță.

Gropile și fundațiile tip bloc

Gropile se forează cu un burghiu manual sau cu motor, iar la garduri lungi și pământ greu se folosește un miniexcavator. În majoritatea zonelor din România adâncimea de îngheț este de aproximativ 70 până la 110 cm, așa că pentru un gard de 2,1 m fundațiile se fac de obicei adânci de circa 80 până la 110 cm și late de aproximativ 30 până la 40 cm, după tipul de pământ și recomandarea producătorului. Pe fundul gropii se pune un strat de pietriș care drenează apa. Pe teren în pantă sau pe pământ care se surpă, în locul fundațiilor separate se toarnă o fundație continuă din beton, pe care gardul se sprijină pe toată lungimea.

Montarea stâlpilor

Primul stâlp se așază în groapă, se aduce la verticală cu nivela pe ambele direcții și se betonează. Se folosește clasa de beton cerută de producătorul gardului, frecvent în zona C16/20 până la C20/25. Al doilea stâlp se fixează după ce între cei doi se introduce placa de jos, astfel distanța iese exactă. La un gard de 2,1 m stâlpii se sprijină de obicei cu șipci sau contrafișe până se întărește betonul, pentru că un stâlp lung se înclină ușor în betonul proaspăt. Înălțimea capetelor de stâlp se verifică cu o sfoară întinsă pe toată lungimea gardului.

Introducerea plăcilor

Plăcile se coboară de sus în canale, de la cea de jos spre cea de sus. Primele rânduri le pun doi oameni de la sol, dar ultimul rând, la 2,1 m, trebuie ridicat deasupra capului. De aceea echipa lucrează de pe capre de schelă, se ajută de chingi sau de un dispozitiv de ridicare, iar de fiecare parte a stâlpului stă câte un om. Între plăci se pun uneori garnituri din cauciuc sau plastic, care opresc clămpănitul și ciobirea muchiilor. La final, pe stâlpi se montează capacele, care protejează canalele de ploaie și îngheț.

Cât durează și când poate fi încărcat gardul

Ritmul zilnic depinde de teren, acces și numărul de oameni. Pe un teren drept, cu acces bun, montajul merge mult mai repede decât pe o pantă cu pământ pietros, unde gropile se sapă de mână. Stâlpii ar trebui să stea în beton cel puțin câteva zile înainte de a pune plăcile de sus, timpul exact depinde de beton și de vreme. Vara betonul face priză mai repede, iar la temperaturi apropiate de zero nu se betonează. Rezistența completă se atinge de regulă în aproximativ 28 de zile. Până atunci nu agăța ghivece grele de gard și nu sprijini scara de el.

La 2,1 m suprafața gardului este mare, așa că aspectul plăcilor se vede mult mai mult decât la un gard scund. În același timp, plăcile decorative mai grele înseamnă manipulare mai dificilă și solicitare mai mare pentru stâlpi.

• Plăcile cu o singură față decorativă au model doar pe o parte, cealaltă este netedă sau brută. Se potrivesc acolo unde nu se uită nimeni pe partea din spate, de exemplu spre un câmp.
• Plăcile cu două fețe decorative au model pe ambele părți. Se aleg spre vecin sau spre stradă, dar de obicei sunt mai grele.
• Modelele imită piatra spartă, cărămida, lemnul sau sunt netede. Plăcile netede se vopsesc mai ușor, cele cu relief ascund mai bine micile denivelări și murdăria.
• Placa de bază este placa de jos, care intră puțin sub nivelul terenului și împiedică câinii și alte animale să sape pe sub gard. Pe pantă, ea acoperă golurile de sub panourile montate în trepte.
• Stâlpii sunt intermediari, de colț sau de capăt, după numărul și poziția canalelor. Pentru 2,1 m întreabă producătorul dacă are un tip consolidat pentru această înălțime.
• Culoarea poate fi gri natural, colorată în masă sau vopsită ulterior. Vopsirea cu vopsea de fațadă pentru beton se face după ce gardul s-a uscat, producătorii recomandă de obicei câteva săptămâni de așteptare.

Stâlpii din beton prefabricat nu sunt făcuți pentru a susține o poartă. Dacă vrei poartă sau portiță, ia în calcul stâlpi separați din oțel sau zidiți, cu fundație proprie.

Efortul, deci și prețul pe metru liniar, poate diferi mult de la un teren la altul. Lucrarea este mai ușoară când există:

• teren drept și pământ coeziv, fără pietre,
• acces pentru camionul cu braț hidraulic până lângă linia gardului,
• un tronson lung și drept, fără colțuri și frânturi,
• o fâșie liberă de-a lungul gardului, limita trasată și rețelele marcate.

Lucrarea devine mai grea când apar:

• pantă, unde panourile se montează în trepte și fiecare câmp se rezolvă separat,
• pământ pietros sau îmbibat cu apă, fundații vechi și rădăcini de copaci pe traseu,
• un pasaj îngust prin care plăcile trebuie cărate de mână,
• multe tronsoane scurte, colțuri, racorduri la gardul vecinului și goluri pentru portițe,
• lucru lângă un zid sau o clădire existentă, unde nu încap caprele.

La 2,1 m aceste situații contează mai mult decât la un gard mai jos, pentru că fiecare obstacol înseamnă încă o ridicare a unor plăci grele deasupra capului.

• Fundații prea puțin adânci sau prea înguste. Un gard înalt și plin se comportă ca o velă. La vânt puternic și pământ înghețat, stâlpii se înclină treptat, iar după câțiva ani un tronson întreg poate sta strâmb.
• Axe măsurate cu ruleta în loc de placa de probă. Dacă stâlpii sunt prea departe, plăcile ies din canale; dacă sunt prea aproape, plăcile nu intră. După întărirea betonului, asta se repară doar prin spargere.
• Stâlpi nesprijiniți. Un stâlp lung se deplasează ușor în betonul proaspăt. Rezultatul: muchia de sus strâmbă și goluri inegale.
• Plăci de sus montate prea devreme. Betonul din fundații nu a preluat încă sarcina, iar stâlpul se rotește sau se lasă.
• Lipsa capacelor. Apa intră în canale, îngheață iarna și ciobește muchiile stâlpilor.
• Gard fără scurgere pe pantă. Placa de jos reține pământul și apa de pe terenul vecin, betonul se umezește, înverzește și apar eflorescențe. Gardul nu este zid de sprijin și nu trebuie să țină un umplutură de pământ.
• Manipulare neglijentă. Plăcile aruncate una peste alta sau sprijinite pe muchie rămân cu colțuri ciobite, care la nivelul ochilor se văd de departe.

Un gard de până la 2,1 m îl poate monta și un amator priceput, dacă are cel puțin doi ajutoare zdravene, capre de schelă și răbdare. Nu este însă o treabă pentru un singur om. Plăcile și stâlpii sunt grei, ultimul rând se ridică deasupra capului, iar o cădere poate produce o accidentare serioasă. Dacă ai rețele aproape de traseu, pământ greu sau pantă, lasă lucrarea pe seama unei echipe.

1. Verifica limita terenului și cere operatorilor marcarea rețelelor din pământ.
2. Întinde sfoara și marca axele stâlpilor folosind o placă de probă.
3. Fora gropile la adâncimea recomandată de producător, de regulă în jur de 80 până la 110 cm, și pune pietriș pe fund.
4. Așeza primul stâlp, aduce-l la verticală cu nivela pe ambele direcții, beton-a și sprijini cu șipci.
5. Introduce placa de jos, așeza al doilea stâlp lipit de ea, verifica verticalitatea și beton-a.
6. Continua câmp cu câmp, verificând permanent înălțimea capetelor cu sfoara.
7. Aștepta întărirea betonului, după indicațiile producătorului și vreme.
8. Introduce celelalte plăci de jos în sus, rândul de sus de pe capre, mereu doi oameni la o placă.
9. Monta capacele pe stâlpi și profila terenul din jurul fundațiilor astfel încât apa să se scurgă dinspre gard.

Parcurge gardul pe toată lungimea, din ambele părți. Uită-te de la un capăt de-a lungul muchiei de sus: așa se văd cel mai bine curbele și treptele nedorite.

• stâlpii sunt verticali pe ambele direcții, verificați cu nivela,
• muchia de sus este dreaptă sau în trepte regulate, după teren,
• plăcile stau în canale pe toată înălțimea și nu clămpănesc când le împingi,
• stâlpii nu se clatină la o apăsare puternică cu mâna,
• plăcile și stâlpii nu au muchii ciobite sau fisuri,
• toți stâlpii au capacele montate,
• fața decorativă este întoarsă unde ați stabilit,
• gardul stă pe limita trasată și urmează traseul convenit,
• terenul din jurul fundațiilor este profilat, iar apa nu curge spre gard,
• golurile pentru porți și portițe au lățimea corectă,
• zona este curată, iar resturile de beton și ambalajele au fost duse.